Regresul fidejusorului contra debitorului principal


Prin  acţiunea civilă înregistrată sub nr.1325/329/2013, la data de 26 iulie 2013, reclamantul  C. I., a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul  M. P.,solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să-l oblige pe pârât să-i restituie suma de 3285,20 lei, reprezentând contravaloarea ratelor pe care el le-a achitat pentru pârât, în calitate de girant, în baza contractului de împrumut nr.104467/08.09.2011, încheiat cu CAR U. TM.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 8 septembrie 2011, s-a încheiat contractul de împrumut nr.104467, prin care CAR U. TM a acordat pârâtului, în calitate de împrumutat, suma de 6645,06 lei, la data de 28 septembrie 2011.

A înţeles să-l ajute pe pârât, girând împrumutul contractat însă pârâtul nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, astfel că unitatea creditoare a trecut la executarea silită.

S-a întocmit dosarul de executare nr.111/2012, la Biroul Executorului Judecătoresc M. M. E., în acest fel fiind-i reţinută suma de 4104,40 lei, din care pârâtul a înţeles să-i restituie doar suma de 819,20 lei, conform adeverinţei nr.543/2013, emisă de CAR U. TM.

Pentru acest motiv, reclamantul a solicitat ca pârâtul să fie obligat să-i restituie suma poprită şi ca acesta să fie obligat să plătească şi dobânda legală, calculată de la data introducerii acţiunii şi până la data achitării integrale a debitului.

În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.1350 N Cod civil.

A anexat acţiunii (în copii certificate): diplomă de licenţă, certificat de naştere, adeverinţă nr.543/24.07.2013, contract de împrumut nr.104467/08.09.2011 şi proces verbal încheiat de BEJ M. M. E.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Analizând materialul probator administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse de reclamant, la dosar, instanţa reţine că între CAR U. TM şi pârâtul M. P. s-a încheiat, la data de 08 septembrie 2011, contractul de împrumut nr.104467.

În baza contractului, pârâtul a beneficiat de un împrumut în valoare de 6645,06 lei, începând cu data de 28 septembrie 2011, împrumut garantat de reclamant, în calitate de fidejusor.

Instanţa mai reţine că pârâtul nu şi-a respectat obligaţiile de a restitui împrumutul primit, motiv pentru care, la cererea creditoarei, CAR U. TM, BEJ M. M. E., a trecut la urmărirea silită a reclamantului, acestuia din urmă fiindu-i reţinută prin poprire, suma de 4104,40 lei.

Din conţinutul adeverinţei nr.543/24.07.2013, emisă de CAR U. TM, reiese că pârâtul a restituit reclamantului suma de 819,20 lei.

În speţă, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor vechiului Cod civil (în vigoare la data încheierii contractului de împrumut) şi nu ale noului Cod civil, cum a indicat reclamantul, cu motivarea că actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, produse înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, nu pot genera alte efecte juridice decât cele produse de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor, aşa cum prevăd dispoziţiile art.3 din Legea nr.71/2001, pentru punerea în aplicare a Codului Civil.

Potrivit dispoziţiilor art.1669 V. Cod civil, fidejusorul ce a plătit are regres contra debitorului principal, regresul întinzându-se atât asupra capitalului cât şi al dobânzilor.

În lipsa notificării, prevăzute de dispoziţiile art.1669 alin.2 V Cod civil, dobânda legală urmează să fie calculată de la data introducerii acţiunii, dată de la care pârâtul este pus în întârziere.

Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că acţiunea este întemeiată, motiv pentru care urmează să o admită.

Va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 3285,20 lei, reprezentând contravaloarea ratelor achitate de reclamant, în calitate de girant, şi dobânda legală calculată de la data introducerii acţiunii (26 iulie 2013) şi până la data achitării integrale a debitului.

În baza dispoziţiilor art.453 alin.1 N Cod procedură civilă, va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 235 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).