Natură juridică. Lipsa caracterului de act administrativ
Recurenta-reclamantă a solicitat cclor doua autorităţi vamale să dea „o interpretare justă Legii nr. 507/2004, în conformitate cu litera şi spiritul O.G. nr. 24/1998”.
Punctul de vedere al intimatelor-pârâte a fost comunicat prin adresele contestate în prezentul litigiu. Niciuna din aceste adrese de răspuns nu se circumscrie definiţiei date actului administrativ prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
In acest sens, în mod corect instanţa fondului a stabilit că actele contestate reprezintă doar o corespondenţă purtată cu recurenta-reclamantă, nefiind acte administrative individuale sau normative. De altfel, pentru a-şi sublinia motivarea odată în plus, instanţa a arătat că activitatea de îndrumare a contribuabililor, conform art. 7 alin. (5) C. proc. fisc., nu se realizează prin acte administrativ individuale sau normative, acestea fiind singurele aete supuse cenzurii instanţei de administrativ.
I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 5412 din I1 noiembrie 2005, în Jurisprudenja s. cont. adm. şi fisc., 2005, p. 49
Notă: Ca principiu, suntem de acord cu soluţia instanţei noastre supreme: o simplă corespondenţă purtată între un particular şi administraţie, având ca obiect interpretarea unor dispoziţii legale, nu întruneşte caracteristicile unui act administrativ. Din păcate însă, în
decizia de mai sus nu este reprodus şi conţinutul răspunsului dat de autorităţile vamale particularului, pentru ca natura de operaţiune administrativă (şi nu act administrativ) să devină o certitudine. Astfel, în opinia noastră, într-o speţă ca prezenta, două indicii ar putea fi relevante pentru calificarea unui înscris emanând de la administraţie ca fiind (sau nu) act administrativ:
a) provenienţa. Astfel, în ipoteza în care un răspuns provine de la un compartiment al unei autorităţi publice având exclusiv atribuţii consultative (ex: departamentul relaţii cu publicul, de asistenţă a contribuabililor ctc.), cu siguranţă ne vom afla în prezenţa unei manifestări de voinţă lipsite de orice efecte juridice. Căci şi dacă „actul” ar vrea să tranşeze raporturi juridice, el nu o poate face în mod legal; iar dacă ar face-o, în opinia noastră acesta este inexistent din punct de vedere juridic, căci orice persoană poate să îşi dea seama că un funcţionar însărcinat să dea explicaţii şi lămuriri nu poate stabili drepturi şi obligaţii în favoarea ori în sarcina unui particular Dimpotrivă, în cazul în care înscrisul provine de la o autoritate care are şi putere de decizie, atunci o soluţie nu mai este atât de sigură. Prin urmare, trebuie analizat criteriul subsidiar;
b) conţinutul actului şi formulele utilizate. Astfel, în măsura în care înscrisul conţine sintagme permisive, de genul „în opina noastră”, „credem că”, „suntem de părere că” ele. vom fi în prezenţa unui aviz (facultativ, căci de regulă legea nu impune vreunui particular să solicite lămuriri de la administraţie). în schimb, în cazul în care administraţia se adresează particularului folosind formule de tipul „vă somăm să”, „vă atragem atenţia că sunteţi obligat să” etc. înscrisul în cauză, chiar dacă este parte dintr-o corespondenţă între cei doi, are toate şansele să fie un act administrativ veritabil, producând efecte juridice.
