Arestare preventivă. Obligarea de a nu părăsi localitatea. Coexistenţa celor două măsuri. Inadmisibilitate.
C.pr.pen. , art. 136
Subzistenţa faţă de inculpat a două măsuri preventive în acelaşi timp şi în aceeaşi cauză este nelegală, întrucât art. 136 C. pr. pen. Prevede în mod expres că faţă de învinuit sau inculpat se poate lua doar o singură măsură preventivă.
Prin încheierea penală nr.52/C/26.11.2009 pronunţată de Tribunalul Mureş s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, în dosarul nr…., în baza art. 149 ind. l pct. 9 Cod procedură penală şi, în consecinţă s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. A. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 26.11.2009 până la data de 24.12.2009, în baza art. 149 ind. l pct. 10, art. 143 şi art. 148 alin. l lit. a ind. l, f Cod procedură penală, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare, în formă continuată, prev. de art. 215 ind. l alin l, 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal.
S-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă, conform prezentei, în baza art. 151 Cod procedură penală.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut următoarele:
Prin propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, s-a solicitat arestarea preventivă a inculpatului M. A., pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 26.11.2009 şi până la data de 24.-12.2009.
În motivare, s-a arătat că la data de 27.04.2009 s-a început urmărirea penală faţă de inculpata S. D. C., iar la data de 28.04.2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 256 al.l Cod penal, art. 215 Cod penal, cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal, art. 248 Cod penal şi art. 26 Cod penal, rap. la art. 215 al.l, 2, 3 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit.a şi b Cod penal, reţinându-se faptul că inculpata, în calitate de contabil şef al C.A.R.P. Mureş, a facilitat la data de 24.04.2009 obţinerea unui credit în valoare de 26.000 lei numitului P. M. C, contra sumei de 8.000 lei, deşi acesta nu era membru al CARP Mureş. De asemenea, s-a reţinut că în cursul anului 2008, în baza unor dispoziţii de plată neînregistrate în contabilitatea CARP Mureş, inculpata a încasat mai multe sume de bani pe care şi le-a însuşit, fără a justifica utilizarea acestor sume.
Prin ordonanţa din data de 25.05.2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş a dispus declinarea prezentei cauze în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş în vederea cercetării inculpatei şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 254 al. 1, 2 Cod penal cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal.
La data de 19.11.2009 în cauză s-a dispus extinderea cercetărilor penale faţă de M. A, B. E., G. D., Ş. C. şi S. D. În sarcina inculpatului M. A. s-a reţinut infracţiunea de delapidare în formă continuată. Acesta a fost audiat în data de 20.11.2009, în prezenţa av. ales H. I., după care a fost luată măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu interdicţia de a mai exercita funcţia de preşedinte al CARP TG. MUREŞ şi de a lua legătura cu martorii din cauză. Inculpatul a încălcat această interdicţie, astfel că, în data de 25.11.2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, audierea inculpatului şi reţinerea sa pe 24 ore, începând cu ora 16,15.
Din analiza contractelor de ajutor reciproc rambursabil care fac obiectul prezentului dosar, încheiate de către CARP Târgu Mureş în perioada 13.07.2007 – 24.04.2009, un număr total de 78 contracte, se constată că 39 dintre acestea au fost aprobate în mod ilegal de către M.A. – preşedintele CARP Târgu Mureş, cu toate că avea obligaţia, conform Statutului CARP, să verifice îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea împrumuturilor. S-a arătat că împrumuturile au fost aprobate cu nerespectarea condiţiilor privind existenţa giranţilor, acordarea unui împrumut în cuantum mult mai mare decât ar fi putut beneficia persoana în raport cu cuantumul fondului, în unele situaţii, fără ca să existe fond depus de beneficiar, lipsa actelor justificative privind veniturile pe care le obţine fie beneficiarii, fie giranţii acestora.
S-a mai reţinut că din actele dosarului rezultă că împrumuturile puteau fi acordate după cum urmează: în perioada iulie 2006- până în prezent suma maximă era de 3 ori soldul, iar pentru ajutoare de peste 1.500 lei era necesar ca cel puţin 2 giranţi să semneze la faţa locului împrumutul, ajutoarele fiind aprobate de consiliul director.
La dosar se află depusă o metodologie care ar fi modificat condiţiile de aprobare a ajutoarelor, dar acest act, se menţionează că nu are nici un număr de înregistrare, deci, fără nici un efect juridic şi este semnat doar de preşedintele CARP M. A.
S-a constatat că şi aceste din urmă condiţii au fost încălcate, cu ocazia acordării contractelor ce fac obiectul prezentului dosar şi sunt încheiate după data de mai sus.
Analizând prevederile statutului CARP rezultă că condiţiile de acordare a împrumuturilor sunt stabilite de către Adunarea Generală, astfel că nu pot fi modificate de către preşedinte ori consiliul director.
Se constată că din cele 78 de contracte, cele cu nr. 3991/2008, 4577/2008, 10274/2007, 8488/2007, 10763/2007, 1201/2008, 1256/2008, 10808/2007, 10629/2007, 751/2008, 10356/2007, 1679/2008, 1146/2008, 1368/2008, 1887/2008, 1457/2008, 8735/2007, 3064/2008, 1582/2008, 1115/2009, 1184/2009, 1797/2008, 3990/2008, 5154/2008, 759/2009, 1798/2008, 1470/2009, 774/2009, 2730/2008, 1502/2008, 1450/2009, 4089/2008, 3442/2008, 1680/2008, 2671/2008, 2643/2008, 2265/2008, 1202/2008, 1864/2008, sunt aprobate de M. A., iar suma totală cu care a fost prejudiciată CARP Târgu Mureş este 502.400 lei.
Conform Statutului CARP, preşedintele este cel care aprobă acordarea împrumuturilor, însă are obligaţia examinării şi aprobării documentelor care angajează bunurile materiale şi băneşti ale CARP, în lipsa sa, aceste atribuţii fiind îndeplinite de către secretar.
S-a apreciat că preşedintele CARP se face vinovat de acordarea acestor împrumuturi nelegale, având în vedere atât obligaţiile de serviciu, cât şi faptul că formularul tipizat al contractului de ajutor rambursabil permitea preşedintelui şi secretarului să observe că sumele solicitate ca şi ajutor rambursabil depăşeau cu mult limita maximă admisă (de 3 ori fondul sau în unele situaţii de 5 ori fondul) şi, de asemenea, puteau stabili cu uşurinţă că unele acte necesare în vederea acordării ajutorului rambursabil lipsesc sau nu există. Tot în cuprinsul Statutului se menţionează că împrumuturile care depăşesc un anumit cuantum nu pot fi aprobate doar de către preşedintele CARP, ci sunt supuse aprobării Consiliului Director, lucru care nu s-a întâmplat. Este adevărat că în cuprinsul Statutului există o menţiune referitoare la situaţiile urgente în care preşedintele poate aproba sume mai mari, respectându-se condiţiile de acoperire a împrumutului solicitat (art. 30 al. 4 din Statut), însă nici unul din aceste contracte indicate mai sus, nu a fost justificat prin vreun motiv al urgentei acordării. Ceea ce se mai poate observa din datele furnizate de CARP Târgu Mureş, este faptul că împrumuturile la care facem referire, în 90% din cazuri, nu au fost achitate, iar posibilitatea acoperirii acestor credite este redusă, dacă nu imposibilă.
S-a mai constatat că au fost încălcate şi prevederile Regulamentului pentru aprobarea ajutoarelor rambursabile din 04.11.2009 în care se menţionează că „se interzice aprobarea unui ajutor rambursabil membrilor care doresc să depună o sumă mai mare de bani si să solicite ajutor rambursabil mai mare – imediat după suma depusă. Nu numai că se încălca această interdicţie, dar se ajunsese la situaţia în care persoanele puteau lua credite chiar dacă nu erau membri CARP si chiar dacă nu aveau fond disponibil ori nu aveau vechimea necesară – cu condiţia ca, din suma ce urma a fi ridicată să se reţină cota reprezentând cuantumul fondului necesar pentru a primi acel ajutor. Acelaşi regulament arată că actele necesare acordării ajutoarelor trebuie să fie depuse în original, lucru care nu s-a întâmplat în mai multe situaţii.
Un alt argument în sprijinul faptului că inculpatul a urmărit delapidarea CARP-ului, în opinia acuzei, este că în luna iunie 2008 angajaţii CARP au solicitat introducerea procurilor legalizate, dar actul deşi este înregistrat cu nr. 422/06.06.2008 nu a avut un rezultat.
S-a arătat că activitatea desfăşurată de M. A. a putut duce la intrarea în imposibilitate de plată a CARP Tg. Mureş iar legătura între această situaţie si activităţile desfăşurate este directă, cu atât mai mult cu cât pe lângă obligaţiile enumerate mai sus, nu a urmărit nici recuperarea sumelor acordate ca ajutor rambursabil în contractele unde termenul de restituire a fost depăşit.
S-a considerat că situaţia la care s-a ajuns a fost facilitată si de faptul că s-a acceptat că giranţii să nu mai semneze contractul de ajutor rambursabil, ci să dea declaraţii – angajament prin care îşi exprimau acordul pentru a gira acel împrumut, astfel că s-a ajuns la situaţia în care persoane de genul S. D, Ş. C. M, G. D. au ridicat astfel de ajutoare folosind ca giranţi ori beneficiari oameni care nu au avut nici o implicare în aceste activităţi – a se vedea declaraţiile numiţilor F. F, B. M, N. A. C., M. A., C. V., C. D., R. A., B.A., K. J. ,H. M., G. D., B. I., G.R., S. I., K. I., C. M., B. I., L. T., L. V., etc.
Fată de inculpat a fost luată măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi interdicţia de a contacta martorii din cauză în data de 19.11.2009, însă în data de 22.11.2009, inculpatul a încălcat această interdicţie, luând legătura cu martora N. A. Faptul că inculpatul cunoştea că nu trebuia să se întâlnească cu martora, rezultă atât din declaraţia ultimei, din declaraţia inculpatului – care declară că a contactat-o pe martoră de pe telefonul avocatului, întrucât „probabil, telefonul îmi este urmărit şi m-am gândit că nu este bine s-o sun de pe telefonul meu”. Aceeaşi martoră, a depus la dosar un CD audio conţinând înregistrarea a două convorbiri telefonice purtate cu inculpatul, iar din a 2-a convorbire reiese că inculpatul M. îi spune că ei nu s-au întâlnit, nu au discutat şi nu s-au văzut, lucruri care fac dovada atât a cunoaşterii faptului că N. fusese audiată ca martoră în dosar, cât şi a intenţiei inculpatului de a-şi ascunde activităţile pe care le desfăşoară.
La dosar se află adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş prin care se citează – în calitate de martori – numiţii B., N. şi M., adresă care a fost înregistrată la CARP Mureş sub nr.868/07.08.2009, ceea ce face dovada faptului că inculpatul cunoştea calitatea de martoră a numitei N.
În această situaţie, s-a considerat că inculpatului i se poate reţine încălcarea cu rea-credinţă a interdicţiei, fiind aplicabile disp. art. 148 lit.a1 Cod procedură penală.
Din actele dosarului, ţinând cont şi de poziţia inculpatului, s-a considerat că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportându-ne atât la modul de comitere al faptei, la demersurile făcute în vederea disimulării adevărului, precum şi la prejudiciul cauzat şi punerea în pericol a situaţiei economico-financiare a CARP Târgu Mureş. Tot în sprijinul susţinerii existenţei temeiurilor prev. de art. 148 lit.f Cod procedură penală, se invocă actele identificate în biroul inculpatului M., în data de 25.11.2009, mai exact declaraţia dată de numita G.D. referitoare la modul în care au decurs audierile la procuror, actele care o privesc pe numita Ş. C. M. şi care nu ar fi trebuit să fie în posesia acestui inculpat, decât dacă acesta le-ar fi cerut, tocmai pentru a-şi face o imagine asupra stadiului anchetei în cauzele penale respective, pentru a-şi putea pregăti apărarea şi a putea identifica căile pe care organele de urmărire penală le au în vedere, în condiţiile în care actele identificate şi menţionate în procesul verbal din 25.11.2009 fac legătura foarte strânsă între inculpatul M. şi învinuitele Ş. şi G. – aceasta din urmă fiind împrumutată de M.A. cu sume de peste 20.000 lei, ţinând cont şi de declaraţiile celorlalţi martori audiaţi, considerăm că inculpatul M. a avut cunoştinţă de ilegalităţile comise de cele două, de faptul că în realitate, persoanele în numele cărora ridică ajutoare rambursabile de la CARP nu le-au împuternicit pe acestea, iar prin modul în care a înţeles să-şi desfăşoare activitatea, nu a făcut decât să delapideze fondurile CARP Mureş, în sprijinul faptului că între inculpatul M. şi învinuitele Ş. şi G. există o legătură, se aduce şi faptul că, deşi inculpatul M. cunoştea că învinuitele nu mai locuiesc la adresele de domiciliu – învinuita G. locuind într-un imobil aparţinând prietenei inculpatului, iar contractul de închiriere fiind găsit în biroul lui M., contract care prevede doar obligaţia învinuitei G. de a achita consumul fără plata vreunei chirii – totuşi, notificările privind restanţa la plata ajutoarelor rambursabile au fost făcute pe adresele de domiciliu. De asemenea, în dosarul trimis de către DNA Tg. Mureş, există o transcriere a unei discuţii purtate între Ş. C. şi M. A., din care rezultă că acesta din urmă cunoştea situaţia reală şi, de asemenea, o asigura pe învinuita Şerban că va face demersuri pentru a muşamaliza neregulile comise de către aceasta.
În acest sens, s-a menţionat atât faptul că inculpatul a avut cunoştinţă despre faptul că unele persoane i-au comunicat că în realitate nu au luat nici un împrumut, deşi numele lor apare ca beneficiari ai unor ajutoare rambursabile, însă nu a făcut nici un demers, precum şi faptul că în momentul în care angajaţi ai CARP au făcut demersuri pentru stabilirea adevăratei stări de fapt, inculpatul, în loc să continue aceste activităţi, le-a solicitat acestora note explicative, ceea ce denotă că nu dorea să afle adevărul. Acestea, împreună cu menţiunile legate de pedeapsa stabilită de lege pentru infracţiunea comisă, se apreciază că duc la concluzia existenţei prevederile art. 148 lit. f C.p.p.
S-a considerat că în cauză sunt întrunite prevederile art. 143 Cod procedură penală conform cărora, măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că acesta a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Analizând propunerea de arestare preventivă, prin prisma întrunirii dispoziţiilor art. 143, art. 148 alin.l lit.a ind.l şi f Cod procedură penală, s-au reţinut următoarele:
Inculpatul M.A. este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 13.07.2007 – 24.04.2009, ar fi aprobat un număr de 39 de contracte de ajutor reciproc rambursabil în mod ilegal, în timp ce exercita funcţia de preşedinte al CARP Tg. Mureş, încălcând prevederile statutului acestei asociaţii şi prejudiciind-o cu suma de circa 502.400 lei.
Într-adevăr acesta avea, conform art. 12 alin. 3 din Statutul CARP, obligaţia de a examina şi de a aproba documentele care angajează bunurile materiale şi băneşti ale casei, după ce s-a acordat viza controlului financiar preventiv.
Aşa cum a arătat şi numita B. E. cercetată în cauză, nu a existat o altă persoană în afară de aceasta, care a avut funcţia de secretară în cadrul CARP Tg. Mureş, şi preşedinte, respectiv inculpatul, care să fi semnat contractele de împrumut existente la dosar. A mai susţinut şi că, nu cunoaşte să fi existat vreo dispoziţie a conducerii instituţiei prin care să se fi interzis ca împrumuturile mai mari să fie supuse Consiliului director, deşi conform statutului se menţionează că împrumuturile care depăşesc un anumit cuantum nu pot fi aprobate doar de preşedintele CARP, ci sunt supuse aprobării Consiliului Director, în urma analizării acestor contracte, s-a constatat că împrumuturile au fost aprobate cu nerespectarea condiţiilor privind existenţa giranţilor, cu depăşirea plafonului de care ar fi putut beneficia persoana solicitantă în raport cu cuantumul fondului sau chiar fără existenţa vreunui fond şi în lipsa actelor justificative privind veniturile beneficiarilor sau ale giranţilor. Astfel, s-a ajuns la situaţia în care persoane de genul numitelor S. D, G. D, aceasta din urmă locuind chiar într-o garsonieră care aparţine faptic inculpatului, şi pentru care nu plăteşte chirie, Ş. C. M., au ridicat astfel de ajutoare folosind ca giranţi ori beneficiari oameni care nu au avut nicio implicare în aceste activităţi şi care au fost audiaţi ca martori în cauză şi anume: F. F., B. M., N. A. C., M. A., C. V., C. D., R.A., B.A., K. J., H.M., G. D., B. I., G. R., S. l., K.I., C. M., B. I., L. T., L. V., etc.. Chiar martora N. A. M., a declarat că a observat vizitele foarte dese ale numitei G.D. pentru a ridica împrumuturi în numele unor membrii CARP şi nu se poate concluziona că inculpatul nu ar fi cunoscut această situaţie, în măsura în care aceasta locuia într-un imobil care faptic îi aparţinea şi pentru care nici nu plătea chirie, prin urmare, era în relaţii apropiate, prezumabil, cu inculpatul. Neregulile contractuale existente au fost constatate si de martora R. R., cenzor în cadrul CARP Tg Mureş şi care a aflat că numitele G. D. şi Ş. C. au ridicat în calitate de împuternicite ale unor beneficiari care, de altfel, nu au solicitat niciodată vreun împrumut şi nici nu le-au împuternicit pe acestea, mai multe sume de bani. De asemenea, a mai constatat că în multe situaţii, aceeaşi persoană care beneficia de un împrumut semna în calitate de girant la mai multe contracte, lucru care era interzis în cadrul instituţiei.
La fel, martora M. E. E., a arătat că dacă solicitantul nu avea fond suficient şi împrumutul era prea mare, îl îndruma să se adreseze inculpatului şi contabilei S. care decideau. Mai mult, inculpatul a fost sesizat de martoră despre situaţiile care vizau pe solicitanţii cu fond mult mai mic şi cărora nu ar fi trebuit să li se acorde împrumuturi, însă, cu toate acestea, nu a luat nicio măsură.
Toate aspectele indicate, duc la concluzia existentei unor probe şi indicii temeinice care justifică presupunerea că inculpatul ar fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracţiunea de delapidare, prev. de art. 215 ind.l alin îşi 2 Cod penal, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Cât priveşte întrunirea dispoziţiilor art. 148 alin. l lit. a ind. l şi cele ale art. 148 alin. l lit. f Cod procedură penală, din declaraţia martorei N.A. M., a rezultat că, deşi inculpatul ştia că prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş din 20 noiembrie 2009, i s-a interzis să ia legătura în vreun fel cu martorii în cauză, a contactat-o, cu rea-credinţă, pentru a o determina să redacteze o plângere care viza de altfel fapta pentru care acesta este cercetat în cauză. Acesta chiar i-a spus martorei că nu s-au întâlnit şi nu au vorbit, tocmai pentru că ştia că nu are voie să se apropie de aceasta cu nici un pretext. De aici rezultă reaua-credinţă a inculpatului care a încălcat una din obligaţiile instituite de parchet ca urmare a luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
La dosar există şi copia înregistrării audio pe un CD a convorbirii purtate între martoră şi inculpat care vine să sprijine declaraţia martorei enunţate.
Relativ la condiţia prevăzută de art. 148 alin. l lit. f Cod procedură penală, s-a reţinut că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta presupus săvârşită de inculpat este mai mare de 4 ani, între 10 şi 20 de ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă în mod cert un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din gravitatea infracţiunii, prin prisma modalităţii de comitere a repetabilităţii actelor materiale infracţionale pe o perioadă lungă de timp, a prejudiciului foarte mare presupus a fi cauzat şi care până în prezent nu s-a recuperat aproape deloc, prin prisma calităţii persoanelor implicate, chiar inculpatul avea funcţie de conducere, a modului în care îşi împărţeau sarcinile pentru atingerea scopului infracţional, pericol care primează în raport cu interesul personal al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate, prin prisma vârstei înaintate sau a bolilor de care suferă. S-a apreciat că cercetarea în stare de arest preventiv a inculpatului se impune a fi dispusă cu atât mai mult cu cât o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, a fost deja luată în favoarea inculpatului, însă acesta, cu bună ştiinţă a încălcat una din obligaţiile care i s-au impus. Dacă acesta ar fi cercetat în stare de libertate, ar exista riscul influenţării sau a contactării şi a altor martori implicaţi în cauză, cu atât mai mult cu cât inculpatul a manifestat până în prezent o atitudine de nerecunoaştere a acuzelor care i s-au adus.
Faţă de cele de mai sus, s-a apreciat că măsura arestării preventive este necesară pentru buna desfăşurare a urmăririi penale, urmând să se admită propunerea Parchetului, astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, prev. de art.149/1 alin.13 Cod procedură penală, a declarat recurs inculpatul, care solicită punerea în libertate având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru arestarea sa.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de recurs şi în conformitate cu disp. art.3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea a apreciat că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
La data de 19.11.2009 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, prin ordonanţă a dispus începerea urmăririi penale a învinuitului M. A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare în formă continuată, faptă prev. de art.2151 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal.
Prin Ordonanţa din data de 20.11.2009, acelaşi procuror a dispus faţă de M.A. luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile, din data de 10.11.2009 până la data de 20.12.2009.
La data de 25.11.2009 prin Ordonanţă, procurorul a dispus reţinerea inculpatului M. A. pentru 24 de ore începând cu data de 25.11.2009 ora 16,15, iar la data de 26.11.2009 a formulat propunerea de arestare preventivă a inculpatului care a fost admisă de Tribunalul Mureş prin încheierea atacată.
Hotărârea primei instanţe este nelegală pentru următoarele considerente:
Aşa cum arătam mai sus, împotriva inculpatului M. A. a fost luată, la data de 20.11.2009, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit art.139 alin.1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
În speţă, procurorul a apreciat că s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât se susţine că inculpatul nu a respectat obligaţiile impuse în acest sens şi a contactat-o pe martora N. A., însă în loc să solicite înlocuirea acestei măsuri, în conformitate cu disp. art.139 alin.1 Cod procedură penală, a solicitat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului fără însă ca în prealabil să revoce măsura obligării de a nu părăsi localitatea, astfel că faţă de inculpat au subzistat două măsuri preventive, respectiv măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea şi arestarea preventivă, cu toate că textul art.136 alin.1 Cod procedură penală, prevede că „se poate lua faţă de acesta una dintre următoarele măsuri…”. Prin urmare, textul de lege prevede în mod expres că faţă de învinuit sau inculpat se poate lua doar o singură măsură preventivă, astfel că hotărârea tribunalului prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, în condiţiile în care faţă de acesta era luată în mod valabil o altă măsură preventivă, iar aceasta nu a fost revocată, este nelegală.
În cazul de faţă procurorul trebuia să solicite înlocuirea măsurii dispuse încă din data de 20.11.2009, ori putea, în conformitate cu disp. art.139 alin.32 rap. la art.136 alin.4 Cod procedură penală, să revoce această măsură, şi abia apoi, să solicite luarea măsurii preventive. Existenţa a două măsuri preventive luate faţă de acelaşi inculpat, în aceeaşi perioadă de timp este exclusă de textul de lege arătat mai sus.
De asemenea, nici procurorul şi nici instanţa de judecată nu au avut în vedere disp.art.145 alin.3 Cod procedură penală, care prevăd că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Având în vedere că temeiul principal al formulării propunerii de arestare preventivă l-a constituit încălcarea interdicţiei de a lua legătura cu martorii, era absolut necesar ca în cauză să fie formulată o cerere de înlocuire a măsurii preventive şi nu a unei cereri de luare a măsurii arestării preventive.
Propunerea de arestare preventivă nu este fondată nici cu privire la toate temeiurile de drept ale arestării. Prima instanţă a reţinut ca temeiuri ale arestării disp. art.148 lit.a1 şi f din Codul procedură penală.
Cu privire la disp. art.1481 Cod procedură penală, Curtea, a constatat că acesta nu este aplicabil în cauză. Textul de lege prevede că este aplicabil acest temei atunci când „inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi reveneau pe durata acestor măsuri.”
În speţă, nu s-a dovedit reaua-credinţă a inculpatului cu privire la încălcarea obligaţiilor stabilite pe durata acestei măsuri.
În Ordonanţa procurorului din 20.11.2009 prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, nu s-a indicat în concret, faţă de care martori să nu se apropie inculpatul, ci s-a apelat la o formulare generală, respectiv să nu se apropie de martorii din cauză şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.
Având în vedere că în cauza respectivă, inculpatul M. A. a avut iniţial calitatea de martor, iar faţă de acesta s-a dispus începerea urmăririi penale doar la data de 19.11.2009, nu cunoştea care sunt martorii din cauză, mai ales că din dosar rezultă că au fost audiaţi un număr mare de martori, urmând probabil a fi audiaţi şi alţi martori, iar procurorul în ordonanţă nu a indicat faţă de care martori să nu se apropie, astfel că nu se poate reţine reaua-credinţă a acestuia, atunci când a apelat la martora N. A. pentru a-i redacta pe calculator o plângere împotriva Ordonanţei procurorului din 20.11.2009.
De asemenea, nici prev. art.148 lit.f Cod procedură penală, reţinute de prima instanţă nu sunt fondate. Dacă prima cerinţă a acestui text este îndeplinită, pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului fiind mai mare de 4 ani, cea de-a doua cerinţă, respectiv pericolul concret pentru ordinea publică, nu este îndeplinită.
În speţă, nu s-a dovedit prin probe ce pericol concret pentru ordinea publică prezintă inculpatul dacă ar fi lăsat în libertate având în vedere că acesta are vârsta de aproape 80 de ani, nu are antecedente penale iar infracţiunea reţinută în sarcina sa, în acest moment, nu este pe deplin conturată.
Faţă de considerentele expuse, Curtea în baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală, a admis recursul declarat de inculpatul M. A., a casat integral încheierea penală atacată şi, pe cale de consecinţă, a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş împotriva inculpatului M. A., a anulat mandatul de arestare preventivă nr.29 din 26.11.2009 emis de Tribunalul Mureş pe seama inculpatului şi a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare în primă instanţă şi în recurs au rămas în sarcina statului.
