Prin decizia penala nr. 290/29.09.2008, ramasa definitiva prin nerecurare, Tribunalul Suceava a admis apelul declarat de inculpatul S.I. împotriva sentintei penale nr. 212/11.06.2008 a Judecatoriei Gura Humorului pronuntata în dosar nr. 647/237/2008, a desfiintat în totalitate sentinta penala apelata, a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante, a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 255/2008 din 02.07.2008 emis în baza sentintei penale apelate, precum si celelalte forme de executare întocmite în baza aceleiasi sentinte si a dispus punerea de îndata în libertate a inculpatului S.I. de sub puterea acestui mandat, daca nu este retinut, arestat sau detinut în alta cauza.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a retinut ca prin sentinta penala nr. 212 din 11.06.2008 Judecatoria Gura Humorului l-a condamnat pe inculpatul Sava Ion, pentru infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 al 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, la pedeapsa de de 1 an si 2 luni închisoare si pentru infractiunea de fals privind identitatea, prev. de art. 293 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal la pedeapsa de 4 luni închisoare.
S-a facut aplicarea art. 33 lit. a si 34 lit. b Cod penal inculpatul urmând sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an si 2 luni închisoare, pe durata careia va fi lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Pentru a hotarî astfel, în urma examinarii materialului probator, prima instanta a retinut ca la data de 9 octombrie 2007, inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere, iar în momentul în care a fost oprit de organele de politie si i s-a întocmit proces-verbal de contraventie pentru depasirea limitei de viteza, s-a prezentat sub identitate falsa.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel inculpatul S.I., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, motivat de faptul ca la instanta de fond nu a fost citat la domiciliul indicat si i s-a încalcat dreptul la aparare.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum si cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, conform disp. art.371, 378 Cod procedura penala, Tribunalul a constatat ca acesta este întemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Judecarea cauzei în prima instanta a avut loc fara legala citare a inculpatului apelant S.I.
Astfel, dintr-o adresa întocmita de organele de politie, a rezultat ca inculpatul S.I. locuieste pe raza comunei P., dar din discutiile purtate cu lucratorii Postului de politie, rezulta ca acesta este plecat în strainatate.
De asemenea, la termenul de judecata din data de 07.05.2008, martorul S. N. a aratat ca inculpatul este plecat în strainatate, fara a i se cunoaste adresa.
Cu toate acestea, prima instanta nu a dispus citarea inculpatului S.I. prin afisare la Consiliul Local în a carui raza teritoriala s-a savârsit infractiunea, contrar disp. art. 177 al. 4 Cod procedura penala, care prevede ca „Daca nu se cunoaste adresa unde locuieste învinuitul sau inculpatul si nici locul sau de munca, citatia se afiseaza la sediul consiliului local în a carui raza teritoriala s-a savârsit infractiunea”.
Prin urmare, prima instanta a procedat la solutionarea cauzei cu încalcarea dispozitiilor referitoare la citarea partilor la judecata, reglementate de art. 291 al. 1 Cod procedura penala, care prevede ca „judecata poate avea loc numai daca partile sunt legal citate si procedura este îndeplinita”.
Fata de aceasta încalcare a regulilor de procedura, Tribunalul a constatat ca, în conformitate cu jurisprudenta Conventiei Europene a Drepturilor Omului, notiunea de proces echitabil presupune, printre altele, si principiul egalitatii armelor, potrivit caruia fiecare parte din proces trebuie sa beneficieze de o posibilitate rezonabila de a-si expune cauza în fata instantei în conditii care sa nu o dezavantajeze semnificativ vis-a-vis de celelalte parti.
În temeiul acestui principiu, trebuie acordat tuturor partilor un drept comparabil de acces la dosarul cauzei. De asemenea, potrivit principiului contradictorialitatii, sarcina judecatorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile sa influenteze solutionarea pe fond a litigiului sa faca obiectul unei dezbateri în contradictoriu între parti, Tribunalul constatând însa ca, nefiind legal citat, inculpatul S.I. nu a beneficiat de un proces echitabil.
Fata de aceasta încalcare a regulilor de procedura, Tribunalul, în conformitate cu disp. art. 379 pct. 2 lit. b Cod procedura penala, a admis apelul declarat de inculpatul S.I. împotriva sentintei penale nr. 212/11.06.2008 a Judecatoriei Gura Humorului pronuntata în dosar nr. 647/237/2008, pe care a desfiintat-o în totalitate si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante, iar ca efect al desfiintarii sentintei penale apelate, a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentintei penale sus-mentionate, precum si celelalte forme de executare întocmite în baza aceleiasi sentinte si a dispus punerea de îndata în libertate a inculpatului S.I. de sub puterea acestui mandat, daca nu este retinut, arestat sau detinut în alta cauza.