Tribunalul VÂLCEA Sentinţă penală nr. 37 din data de 06.05.2014
Aplicarea legii penale mai favorabile. Potrivit art. 5 Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Prin decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale s-a statuat că aceste dispoziții sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Prin decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale s-a statuat că aceste dispoziții sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Este necesar, așadar, a se proceda la compararea dispozițiilor din legile penale , cu luarea în considerare a fiecărui element de determinare ( condiții de incriminare , de tragere la răspundere penală și de sancționare ) și cu privire la fiecare instituție incidentă , iar mai apoi , o evaluare finală a acestora , în vederea alegerii celei care, în concret, este mai favorabilă, în ansamblul său.
Este necesar, așadar, a se proceda la compararea dispozițiilor din legile penale , cu luarea în considerare a fiecărui element de determinare ( condiții de incriminare , de tragere la răspundere penală și de sancționare ) și cu privire la fiecare instituție incidentă , iar mai apoi , o evaluare finală a acestora , în vederea alegerii celei care, în concret, este mai favorabilă, în ansamblul său.
Prin sentința penală nr. 37 din 8 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în dosarul nr. 1369/90/2014, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 194 alin. 1 lit. e Cod penal formulată de inculpatul D.M. C. ,prin apărător.
În baza art. 386 Cod pr.penală;
S-a dispus schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 20 Cod penal anterior rap. la art. 174 alin. 1 Cod penal anterior și art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal anterior, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 20 Cod penal anterior, rap. la art. 174 alin. 1 Cod penal anterior și art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal anterior, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod pr.penală, art. 74 lit. a Cod penal anterior și art. 5 alin. 1 Cod penal;
A fost condamnat inculpatul D.M.C la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cod penal anterior, pe o durată de 3 ani.
În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal anterior;
S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cod penal anterior.
În baza art. 86/1 Cod penal anterior;
S-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii cu termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 86/3 alin. 1 Cod penal anterior;
S-a pus în vedere inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
– să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Vâlcea, desemnat cu supravegherea inculpatului;
– să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, de reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile , precum și întoarcerea;
– să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
– să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior;
S-a dispus suspendarea executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
S-a atras atenția inculpatului asupra art. 86/4 Cod penal anterior.
În baza art. 118 alin. 1 lit. b și alin. 4 Cod penal anterior;
S-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10 lei , echivalentul în bani a obiectului folosit la săvârșirea infracțiunii.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008;
S-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 19 Cod pr.penală, și art. 1349 și urm. Cod civil;
Inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 2000 lei, daune materiale și de 8000 lei , daune morale, către partea civilă A.F.A. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 893,81 lei , ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective , către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență
În baza art. 274 alin. 1 Cod pr.penală;
A fost obligat inculpatul la 700 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 276 alin. 1 Cod pr.penală;
A fost obligat inculpatul la 1500 lei , cheltuieli judiciare către partea civilă A.F.A.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constat următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 580/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. art. 32 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal.
S-a reținut în actul de sesizare , în esență, că în noaptea de 14/15.07.2014 inculpatul l-a lovit cu un cuțit , în zona toracelui, pe A.F.A. , persoana vătămată suferind leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viața în primejdie.
In cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă:declarație inculpat și persoană vătămată/parte civilă , depoziții martori, acte medico-legale.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat ca judecata să se desfășoare în condițiile art. 375 alin. 1 și 2 Cod pr.penală.
În raport de recunoașterea inculpatului și probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța a reținut, în fapt, următoarele:
În data de 14.07.2013, în jurul orei 23,30, persoana vătămată A.F.A. împreună cu prietenul său , martorul R.N.V., au plecat de la domiciliul acesteia, pentru a cumpăra țigări.
În timpul deplasării, aceștia au trecut pe lângă un grup de tineri, identificați ca fiind inculpatul D.M.C. și martorii V.I.A., B.R.A. și G.F.
Unul dintre tineri i-a cerut persoanei vătămate o brichetă, după care, cei doi și-au continuat drumul.
După ce au cumpărat țigări, realizând că bricheta nu fusese restituită, cei doi s-au întors la acel grupă de tineri, pentru recuperarea obiectului respectiv.
Cu acest prilej a avut loc o discuție contradictorie între persoana vătămată și inculpat în legătură cu bricheta împrumutată, care a degenerat în acte de violență din partea acestora.
Inițial, inculpatul D.M.A. l-a amenințat cu acte de violență pe A.F.A., punându-i un cuțit de bucătărie în zona gâtului, după care s-au lovit reciproc cu pumnii , în zona feței.
În acest context, inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată cu același cuțit, de două ori , în zona pieptului , conflict în care au intervenit mai apoi și ceilalți tineri prezenți la fața locului , iscându-se, astfel, o bătaie generală , timp de 2-3 minute , victima ajungând , în cele din urmă acasă , însoțită de martorul R.N.V.
Persoana vătămată a fost transportată inițial la Spitalul Județean și ulterior transferată și internată , în perioada 15.07.2013-18.07.2013, la Spitalul Clinic Județean de Urgență , diagnosticul fiind acela de pneumotorax traumatic drept , plagă înjunghiată penetrantă toracică dreapta , sindrom algic toracic , emfizem subcutanat toracic drept.
Leziunile suferite de persoana vătămată, care au necesitat pentru vindecare circa 25 de zile îngrijiri medicale, au pus în primejdie viața acesteia, potrivit actelor medico-legale aflate la dosar.
Cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare în infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin. 1 lit. e Cod penal , nu poate fi însușită de instanța de judecată, urmând a fi respinsă.
În speță, se reține că victima a fost agresată cu un cuțit, având de -a -face, astfel, cu un obiect apt a ucide , fiind afectată o zonă corporală de risc pentru viață.
Așa fiind, în condițiile în care a fost comisă fapta, inculpatul , chiar dacă nu a urmărit moartea victimei , totuși, a prevăzut și acceptat posibilitatea survenirii acestei consecințe, acționând cu intenție indirectă , aceasta fiind susceptibilă a întruni, atât obiectiv, cât și subiectiv, conținutul incriminator al tentativei la infracțiunea de omor și nu pe cel al infracțiunii de vătămare corporală gravă.
În același timp, se reține că, potrivit art. 5 Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Se observă că, deși potrivit legii în vigoare, maximul special este mai redus , totuși, aplicarea acesteia ar crea o situație mai grea inculpatului, având în vedere prevederile mai dezavantajoase , ca și conținut și efecte , în ceea ce privește individualizarea pedepselor, decât legea anterioară, motiv pentru care se apreciază pentru inculpat mai favorabilă este legea veche, cu consecința calificării faptei în raport de dispozițiile acesteia.
Prin urmare, se reține că fapta inculpatului D.M.C., care, într-un loc public, a lovit-o cu un cuțit pe persoana vătămată A.F.A. în zona toracelui , cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viața acesteia, realizează, sub aspect constitutiv , elementele infracțiunii prev. de art. 20 Cod penal anterior rap. la art. 174 alin. 1 Cod penal anterior și art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal anterior cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal.
Fiind incidente dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod pr. penală, inculpatul, care și-a recunoscut vinovăția , beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare.
La stabilirea tratamentului sancționator , în cadrul limitelor astfel reduse, se va ține seama de gradul de pericol social al infracțiuni, așa cum rezultă din conținutul său concret, împrejurările în care a fost comisă și urmăririle acesteia , precum și datele privitoare la conduita și persoana inculpatului , manifestând un comportament adecvat atât înainte, cât și după comiterea faptei , ceea ce justifică reținerea în beneficiul acestuia și a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special.
Ca mijloc de individualizare a executării pedepsei, luând în considerare aceleași elemente care caracterizează pozitiv inculpatul , atitudinea avută de acesta după săvârșirea faptei subliniind , în esență, însușirea învățămintelor necesare, specifice laturii educative a pedepsei, se apreciază că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea efectivă, prin privare de libertate , a acesteia nu va mai săvârși alte infracțiuni.
Drept urmare, se va dispune condamnarea inculpatului la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de arz. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal anterior, pe o perioadă de 3 ani , iar în baza art. 86/1 Cod penal anterior, executarea pedepsei principale va fi suspendată sub supraveghere.
Pe durata termenului de încercare, de 6 ani, stabilit conform art. 86/2 Cod penal anterior, inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 86/3 alin. 1 Cod penal anterior.
Se vor interzice inculpatului drepturile prav. de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cod penal anterior, ca pedeapsă accesorie, a cărei va fi suspendată pe timpul suspendării executării pedepsei închisorii.
Se va atrage atenția inculpatului asupra art. 86/4 Cod penal anterior.
În temeiul art. 118 alin. 1 lit. b și alin. 4 Cod penal anterior, se va confisca suma de 10 lei de la inculpat , echivalentul în bani al obiectului ( cuțitului) folosit la săvârșirea infracțiunii.
De asemenea, potrivit art. 7 din legea nr. 76/2008 se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul de Date Genetice Judiciare.
În ceea ce privește latura civilă , persoana vătămată A.F.A. s-a constituit parte civilă cu sumele de 2000 lei, daune materiale și 8000 lei , daune morale.
În cursul judecății , inculpatul a consimțit printr-o declarație expresă făcută în fața instanței să plătească , în cuantumul precizat despăgubirile solicitate de partea civilă.
Soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal este guvernată de principiul disponibilității, care se poate manifesta inclusiv prin posibilitatea achiesării inculpatului la plata despăgubirilor cerute , ceea ce constituie o recunoaștere a pretențiilor formulate în cauză ( art. 23 alin. 2 Cod pr.penală).
Față de cele arătate, va fi admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă A.F.A. , sens în care inculpatul va fi obligat la plata sumelor solicitate drept despăgubiri.
Inculpatul va suporta și cheltuielile ocazionate de asistența medicală de care a beneficiat persoana vătămată pe perioada spitalizării, cu consecința obligării sale la plata sumei de 893,81 lei , care va fi actualizată cu indicele de inflație până la data achitării efective , către Spitalul Clinic Județean de Urgență. , care s-a constituit, de asemenea, parte civilă în cauză.