Conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis.Părăsirea locului accidentului.


Dosar nr. 93/228/2014

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA FĂUREI – JUDETUL BRĂILA

 

 

 

SENTINŢA PENALĂ Nr. 22

Şedinţa  publică  din  15.05.2014

Din partea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Faurei a participat procuror xxx

Pe rol fiind soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul S F, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. xxx din xxx al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, sub aspectul comiterii infracţiunilor de părăsire a locului accidentului, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, respectiv de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei nr. xxx din xxxx, înregistrat pe rolul instanţei, a fost trimis în judecată inculpatul SF pentru săvârşirea infracţiunilor de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, respectiv de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

În fapt, prin actul de sesizare a instanţei, procurorul a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 04/05.08.2013, inculpatul a condus pe drumurile publice din loc. xxxx, autoturismul Dacia cu nr. xxxx, fără a poseda permis de conducere şi, producând un accident de circulaţie soldat doar cu pagube materiale, a părăsit ulterior locul faptei fără încuviinţarea poliţiei.

Pentru a se reţine această situaţie de fapt, în cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: actele de sesizare; declaraţiile persoanei vătămate CF; proces-verbal de cercetare la faţa locului; proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare; adresele nr. xxxx şi nr. xxxx, înaintate de SPCRPCÎV Brăila şi Primăria xxxx; proces-verbal de stabilire a distanţei parcurse de inculpatul SF cu autoturismul cu nr xxxx; planşa fotografică nr. xxxx; declaraţiile  martorilor: PDD, MI, VM, GD, FV, CIV, CCC, BD; proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii; declaraţia olografă a inculpatului SF; declaraţia inculpatului SF (seria xx nr.xxx ); proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală. (

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 28.03.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

În cursul judecăţii, la termenul din 08.05.2014, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul SF a solicitat, iar, după ascultarea sa conform art. 375 alin. 1 C.proc.pen., instanţa a încuviinţat, soluţionarea cauzei potrivit procedurii simplificate de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii (art. 396 alin 10 şi art. 375 alin. 1 şi 2 C.proc.pen.), întrucât inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care şi le-a însuşit.

ÎN FAPT

Analizând, conform procedurii prevăzute de art. 396 alin. 10, raportat la art. 375 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., probatoriul administrat în faza de urmărire penală, instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca în actul de sesizare, astfel:

În seara de 04.08.2013, numitul BD a luat de acasă, cu acordul tatălui său, autoturismul cu nr. xxx şi împreună cu numitul PMD, care, posedând permis de conducere, a condus autoturismul, s-a deplasat la un bar din loc. xxx, cunoscut cu denumirea „xxx”.

Cei doi s-au întâlnit în bar cu inculpatul SF şi, după ce au jucat tenis de masă aproximativ 20-30 minute, acesta din urmă l-a rugat pe BD să meargă cu autoturismul la alt bar din localitate pentru a căuta pe cineva.

BD a fost de acord şi, la rândul său, i-a spus lui PMD că urmează să plece la celălalt bar. Numitul PMD a urcat la volan şi, împreună cu BD şi inculpatul SF, a mers la cafe-barul II „GI”, cunoscut cu denumirea populară „xxx”, situat tot în xxx.

Odată ce au ajuns în dreptul cafe-barului respectiv, numitul PMD a oprit autoturismul din care a coborât martorul BD, care a şi intrat în local, apoi a mai rulat câţiva metri şi a oprit pentru a efectua manevra de întoarcere.

Profitând că rămăseseră singuri şi, fiind  foarte târziu, nu erau persoane pe stradă, inculpatul SF i-a cerut lui PMD să-l lase să  conducă autoturismul, cei doi făcând schimb de locuri. Astfel, PMD a ocupat locul din dreapta faţă, iar inculpatul SF a urcat la volan.

În continuare, inculpatul SF a condus autoturismul cu nr. xxxx pe străzile Sf. Nicolae, Crivăţului, Mecanizatorilor şi 1 Decembrie 1918 (DJ 203 A) până la ieşirea din localitatea xxx. Acolo, inculpatul SF a întors autoturismul şi s-a angajat din nou în deplasare pe str.1 Decembrie 1918 (DJ 203 A) cu intenţia de a ajunge la cafe-barul în care se găsea numitul BD.

În timp ce circula pe str. 1 Decembrie 1918, pe fondul lipsei de cunoştinţe în domeniu şi al vitezei excesive, inculpatul SF a pierdut controlul direcţiei de deplasare a autoturismului şi a tamponat gardul locuinţei numitului CF, pătrunzând în interiorul curţii.

În urma impactului a fost distrusă o porţiune din gard cu tot cu stâlpii de susţinere, iar autoturismul cu nr. xxxx a fost avariat în partea din faţă, fără ca vreo persoană să sufere vătămări corporale.

Imediat după accident, inculpatul SF a fugit de la faţa locului, iar în cursul nopţii de 04/05.08.2013 s-a întâlnit cu numiţii PDD şi MI cărora le-a povestit cele întâmplate. Totodată, inculpatul SF a mai fost observat atunci când a fugit de la locul accidentului de numiţii VM, GD şi FV.

Prin adresa nr. xxx, SPCRPCÎV Brăila a comunicat că inculpatul SF nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

În cauză, organul de cercetare penală a procedat la măsurarea distanţei parcurse de inculpatul SF cu autoturismul cu nr. xxx în noaptea de 04/05.08.2013, rezultând că de la cafe-barul II „GI” şi până la locul producerii accidentului este o distanţă de 1,9 km.

Accidentul de circulaţie este definit la art. 75 din OUG nr.195/2002 ca fiind evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

-s-a produs pe un drum public deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc;

-a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale;

-în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare.

Deşi în urma accidentului de circulaţie produs de inculpatul SF cu autoturismul cu nr. xxx nu a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii vreunei persoane, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că accidentul este consecinţa faptului că acesta a condus autoturismul fără a poseda permis de conducere, prin rechizitoriu fiind reţinută astfel infracţiunea de părăsire a locului faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind incidentă ipoteza prevăzută la art. 89 alin.1 teza a II-a din OUG nr.195/2002 (în vigoare la acel moment).

Însă, instanţa reţine că fapta inculpatului de a părăsi locul accidentului, fără încuviinţarea organelor în drept, după ce a fost implicat, în calitate de conducător auto, într-un accident de circulaţie soldat doar cu pagube materiale, produs ca urmare a unei infracţiuni, nu mai constituie infracţiune, raportat la textul art. 338 C.pen.

Aşadar, această variantă alternativă a elementului material al infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG nr.195/2002, în forma în vigoare până la 01.02.2014, nu se mai regăseşte între faptele tipice prevăzute de art. 338 C.pen., acest din urmă act normativ neincriminând o asemenea faptă. Se constată astfel că această faptă nu mai este prevăzută de legea penală, fiind dezincriminată.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 C.pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. Totodată, conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 (pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 396 alin. 1 şi 5 C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. 1 lit. b C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C.pen. şi art. 3 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, coroborat cu art. 338 C.pen., instanţa va achita pe inculpatul SF sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsire a locului accidentului.

În ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice a faptei de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, reţinută în sarcina inculpatului, pusă în discuţie la termenul din 08.05.2014, din analiza comparativă a conţinutului constitutiv şi a pedepsei prevăzute în cazul acestei infracţiuni de art. 86 alin. 1 din OUG nr.195/2002, respectiv de art. 335 alin. 1 C.pen. (legea penală nouă), se constată că acestea sunt similare, astfel că este necesar a se aplica legea nouă, în vigoare la momentul pronunţării prezentei hotărâri, context în care instanţa, în baza art. 386 alin. 1 C.proc.pen., va schimba încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului SF din infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, în infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen.

ÎN DREPT

Fapta inculpatului SF care în noaptea de 04/05.08.2013 a condus pe drumurile publice din loc. XXX, autoturismul Dacia xxxx, fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 C.pen.

Pe cale de consecinţă, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. 2 C.proc.pen., în sensul că această faptă săvârşită de către inculpat există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, instanţa va dispune condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, se reţine că inculpatul a avut de la început intenţia infracţională (intenţie iniţială), fiind sfidate în mod flagrant de către acesta valori sociale importante, atitudine care denotă lipsă de responsabilitate socială şi umană.

Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat de mai multe ori la pedepse cu închisoarea. Mai mult decât atât, se constată că, prin sentinţa penală nr. xxx.2010 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin nerecurare, inculpatului i-au fost contopite mai multe pedepse, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 11 luni închisoare. A fost arestat în data de xxx şi liberat condiţionat în data de xxx, cu un rest neexecutat de 19 zile închisoare. Rezultă astfel că inculpatul SF a comis infracţiunea din prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie, urmând a fi aplicate în acest sens dispoziţiile art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. din 1969, având în vedere prevederile art. 5 C.pen., prin prisma Deciziei nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Jusitiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (în vigoare la data pronunţării prezentei hotărâri), deoarece din analiza legilor penale succesive intervenite, se constată că sunt mai favorabile, sub acest aspect, prevederile din legea veche.

Toate aceste împrejurări întăresc ideea unui comportament antisocial al inculpatului şi a perseverenţei infracţionale din partea acestuia, aceste aspecte fiind avute în vedere, în acelaşi timp, de către instanţă.

Instanţa reţine şi atitudinea de recunoaştere din partea inculpatului în faţa instanţei.

Se mai reţine că inculpatul SF are vârsta de 25 de ani, studii 8 clase, este necăsătorit şi fără ocupaţie.

Nu se impune a fi reţinute circumstanţe agravante sau atenuante.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., instanţa va condamna pe inculpatul SF la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 C.pen. (după ce limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime potrivit art. 396 alin. 10 C.proc.pen.), cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei de către inculpat, instanţa va dispune executarea acesteia în regim privativ de libertate, întrucât inculpatul nu prezintă garanţii că executarea în regim fără privare de libertate şi-ar atinge scopul, având în vedere cele expuse mai sus.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., va obliga pe inculpat la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpat xxx – 200 lei, în faza de urmărire penală şi xxx – 200 lei, în faza de judecată), se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ş T E :

În baza art. 396 alin. 1 şi 5 C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. 1 lit. b C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C.pen. şi art. 3 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, coroborat cu art. 338 C.pen., achită pe inculpatul SF, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsire a locului accidentului.

În baza art. 386 alin. 1 C.proc.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului SF, din infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, în infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen. (conducerea unui vehicul fără permis de conducere), şi în această încadrare, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. din 1969, condamnă pe inculpat la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpat (av.xxx – 200 lei, conform delegaţiei nr. xxx, în faza de urmărire penală şi xxxx – 200 lei, conform delegaţiei nr. xxxx, în faza de judecată), se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.05.2014.