Potrivit art.76 alin.1 lit.a) din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea.
Potrivit art.76 alin.1 lit.a) din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea.
De asemenea, prin art.62 alin.3 din Codul muncii se prevede faptul că: „decizia se emite în scris şi sub sancţiunea nulităţii absolute trebuie să fie motivată în fapt şi în drept…”.
Reglementarea legală a condiţiilor de formă ale actului prin care angajatorul dispune încetarea contractului individual de muncă are ca scop prevenirea unor eventuale abuzuri ale angajatorului, precum şi asigurarea unor elemente de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse.
Simpla indicare a temeiului de drept al concedierii nu este suficientă din prisma dispoziţiilor art.76 din codul muncii care prevăd şi motivarea în fapt a deciziei, respectiv arătarea în concret a motivelor care au atras desfiinţarea postului ocupat de reclamantă.
Simpla indicare a temeiului de drept al concedierii nu este suficientă din prisma dispoziţiilor art.76 din codul muncii care prevăd şi motivarea în fapt a deciziei, respectiv arătarea în concret a motivelor care au atras desfiinţarea postului ocupat de reclamantă.
Art.65 alin.1 din Codul muncii
Art.76 alin.1 lit.a) din Codul muncii
Art.79 din Codul muncii
Cu nr. 6289/118/2014 din 27.08.2014 s-a înregistrat acţiunea formulată de reclamanta […] în contradictoriu cu parata […] – FILIALA INTERJUDETEANA CONSTANTA – TULCEA, solicitând anularea deciziei nr. 1/05-08-2014, reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii, obligarea angajatorului la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat. A solicitat reclamanta şi cheltuieli de judecată.
In motivarea acţiunii, reclamanta […] arată că la data de 06.05.2009 a încheiat cu pârâta contractul individual de muncă nr. […], pe perioadă nedeterminată, pentru funcţia de referent cultural sportiv. La data de 07.08.2014 a primit decizia nr. 1/05-08-2014, prin care i se aducea la cunoştinţă că începând cu această dată i se va desface contractul individual de muncă, in temeiul art. 65 alin. 1 CM.
Solicită reclamanta a se constata nelegalitatea deciziei întrucât încalcă dispoziţiile art. 76 CM, in sensul că nu sunt menţionate motivele concedierii, durata preavizului. Apreciază reclamanta că desfiinţarea postului nu este efectivă, nu există o cauză reală şi serioasă.
In drept, reclamanta invocă art. 65, 75, 76, 80 CM.
Prin întâmpinare, […] – FILIALA INTERJUDE?EANĂ CONSTAN?A – TULCEA a solicitat respingerea acţiunii. Arată pârâta că prin Hotărârea Comitetului director al […] – FILIALA INTERJUDETEANĂ CONSTAN?A – TULCEA s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei […], in baza art. 65 alin. 1 CM. Consideră pârâta că decizia nr. 1/05-08-2014 este legală şi temeinică, ca urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de […] din lipsa acută de fonduri financiare. In ceea ce priveşte preavizul, susţine pârâta că a emis notificarea nr. 110/04.07.2014, in care s-a arătat că urmează ca postul ocupat de […] să fie desfiinţat.
Prin sentinţa civilă nr.423 din data de 26 februarie 2015, pronunţată în dosarul civil nr.6289/118/2014, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta […], în contradictoriu cu pârâta […] – Filiala Interjudeţeană Constanţa – Tulcea.
A anulat decizia nr. 1/05-08-2014 şi repune părţile in situaţia anterioară emiterii actului de concediere, respectiv reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii.
A obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data concedierii şi pană la data reintegrării efective.
A respins ca nefondată cererea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Cu nr. 5/01.05.2009 a fost înregistrat contractul individual de muncă încheiat intre […] – FILIALA INTERJUDETEANA CONSTANTA – TULCEA, in calitate de angajator, şi […], in calitate de salariat. S-a stabilit că durata contractului individual de muncă este pentru o perioadă nedeterminată, începând cu data de 01.05.2009, pe funcţia de referent cultural sportiv.
La data de 04.07.2014, pârâta emite notificarea nr. 110, prin care aduce la cunoştinţa reclamantei […] că, datorita lipsei acute a resurselor financiare, postul ei va fi desfiinţat in termen de 20 de zile începând cu data de 07.07.2014.
Prin decizia nr. 1/05-08-2014 emisă de pârâta […] – FILIALA INTERJUDETEANĂ CONSTANTA – TULCEA se dispune încetarea contractului individual de munca al reclamantei […], începând cu data de 07.08.2014, in temeiul art. 65 alin. 1 CM. (art. 1).
In preambulul deciziei nr. 1/05-08-2014 se menţionează că aceasta este emisă având in vedere Hotărârea Comitetului Director, fără a se indica vreun număr sau vreo dată a emiterii acesteia.
Potrivit art.65 CM – (1) Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
(2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Potrivit textului analizat, motivul concedierii nu este inerent persoanei salariatului, ci exterior acesteia. Nu mai este vorba de abateri disciplinare, de inaptitudine fizică sau psihică, ci de un fapt exterior lui: desfiinţarea locului de muncă care, evident, nu poate fi imputabilă în nici un mod salariatului afectat.
Art. 65 CM presupune existen?a unor dificultăţi economice şi diminuarea activităţii, transformări tehnologice, modernizarea, automatizarea proceselor de producţie, în toate cazurile impunându-se renunţarea la serviciile unor salariaţi, datorită desfiinţării locurilor de muncă.
Condiţia de legalitate impusă de lege este ca desfiinţarea locului de muncă să fie insă efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Desfiinţarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acestuia ori în statul de funcţii. Pentru a se constata dacă desfiinţarea a avut loc în mod efectiv, trebuie să fie cercetat statul de funcţii şi/sau organigrama unităţii.
Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică există în realitate cu adevărat şi nu o disimulează. Poate consta, după caz, în dificultăţi economice, reducerea cheltuielilor, creşterea eficienţei, a beneficiilor sau comasarea unor structuri ori compartimente, indiferent de persoana sau conduita salariatului.
Este serioasă când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea. Cauza serioasă este aceea care face imposibilă continuarea activităţii la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator.
Instanţa judecătorească este cea care apreciază caracterul real şi serios al motivelor invocate de angajator la concedierea salariatului, formându-şi convingerea pe baza probatoriilor susţinute de părţi.
Caracterul efectiv, real şi serios al desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat rezultă din următoarele documente: programul de restructurare şi reorganizare a societăţii; proiectul de concediere colectivă; tabelul nominal al personalului disponibilizat, organigramele şi statele de funcţii ale unităţii anterioare şi ulterioare concedieri. Măsura concedierii se justifică dacă se face dovada că efectiv a avut loc o reorganizare şi o restrângere reală, impusă de nevoile unităţii.
In cauză, pârâta […] – Filiala Interjudeţeană Constanţa – Tulcea nu a depus dovezi din care să rezulte necesitatea desfiinţării postului reclamantei, organigrama asociaţiei anterior şi ulterior concedierii, existenta unui program de reorganizare.
Din probele administrate, instanţa a apreciat că încetarea contractului de muncă al reclamantei nu a avut la bază o reducere reală de personal şi nici nu a fost impusă de nevoile unităţii, in condiţiile in care nu sunt indicate motivele care au impus o astfel de măsura. De asemenea, nu rezulta din decizie si din înscrisurile ataşate impactul desfiinţării postului asupra activităţii asociaţiei.
Mai mult, coroborând dispoziţiile art.76 cu cele ale art.62 alin.3 şi art. 252 CM, care reglementează conţinutul obligatoriu al unei decizii de încetare a contractului individual de muncă, se constată, analizând decizia nr.1/05-08-2014, că aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.
Astfel, in conţinutul deciziei nr. 1/05-08-2014 nu se regăsesc menţiunile obligatorii referitoare la motivele de fapt ale concedierii, durata preavizului.
Menţiunile şi precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conţină decizia de concediere au rolul, în primul rând, de a-l informa concret şi complet pe salariat cu privire la faptele, motivele şi temeiurile de drept pentru care încetează contractul individual de muncă, inclusiv cu privire la căile de atac şi termenele în care are dreptul să constate temeinicia şi legalitatea măsurilor dispuse din voinţa unilaterală a angajatorului.
Motivarea in fapt a deciziei de concediere are ca scop şi posibilitatea verificării de către instanţă a caracterului real, efectiv şi serios al concedierii coroborând temeiurile invocate cu înscrisurile ce au stat la baza emiterii actului. Ori, in prezenta cauză, se constată că decizia nr. 1/05-08-2014 nu cuprinde menţiuni cu privire la numărul şi data emiterii Hotărârii Comitetului Director, nu sunt precizate motivele concrete care au determinat concedierea : reorganizare, restructurare, dificultăţi de ordin economic, astfel încât este imposibil a exercita controlul judecătoresc şi a verifica legalitatea şi temeinicia concedierii.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 78 si art. 80 CM, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta […] în contradictoriu cu pârâta […] – Filiala Interjudeţeană Constanţa – Tulcea a anulat decizia nr. 1/05-08-2014 si a repus părţile in situaţia anterioară emiterii actului de concediere, respectiv reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii, va obliga parata sa plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data concedierii şi până la data reintegrării efective.
Instanţa a respins ca nefondată cererea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată, având in vedere că nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli, conform art.452 NCPC.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal, a declarat apel pârâta […] – Filiala Interjudeţeană Constanţa – Tulcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
Cu privire la reţinerea eronată a instanţei că încetarea contractului individual de muncă al intimatei reclamante nu a avut la bază o reducere reală de personal şi nici nu a fost impusă de nevoile unităţii, precizează că decizia nr.1 din 05.08.2014 de încetare a contractului de muncă a fost emisă în urma Hotărârii Consiliului Director şi consideră că este temeinică şi legală, ca urmare a desfiinţării locului de muncă al intimatei reclamante din lipsa acută de fonduri financiare, existând în fapt o cauză reală şi serioasă pentru care este de ajuns ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activităţi, în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, fiind atributul exclusiv al acestuia de a hotărî asupra modalităţii de organizare a activităţii.
Mai mult, împrejurarea că există o lipsă acută de fonduri care impunea luarea unor măsuri de reducerea cheltuielilor efectuate cu o parte din personalul angajat, reiese şi din faptul că, anterior încetării contractului de muncă al intimatei reclamante, prin Notificarea nr.110 din 04.07.2014 i s-a făcut cunoscut acesteia că „datorită lipsei acute a resurselor financiare, postul ei va fi desfiinţat în termen de 20 de zile, începând cu data de 7 iulie 2014”.
Instanţa de fond, tot în mod eronat, a interpretat că în decizia nr.1 din 05.08.2014 de încetare a contractului individual de muncă al intimatei reclamante, nu se regăsesc menţiunile obligatorii referitoare la motivele de fapt ale concedierii, durata preavizului, arătându-se că menţiunile şi precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conţină decizia de concediere au rolul, în primul rând, de a-l informa concret şi complet pe salariat cu privire la faptele, motivele şi temeiurile de drept pentru care încetează contractul său individual de muncă.
Cu privire la acest aspect precizează că intimata reclamantă a fost informată, anterior comunicării deciziei de concediere, despre cauzele desfiinţării postului său, notificarea nr.110 din 04.07.2014 în care s-a arătat că postul său urmează să fie desfiinţat, conţinând menţiuni referitoare la motivele de fapt ale concedierii individuale.
Consideră că motivarea întemeiată pe desfiinţarea postului, precum şi comunicarea argumentării mai amănunţite a măsurii prin notificarea de preaviz acordat intimatei reclamante, conduc la concluzia că aceasta a fost informată despre motivele concedierii. Argumentul desfiinţării postului este suficient întrucât pe baza acestuia se poate verifica dacă, în realitate, intenţia angajatorului a fost aceea de a-şi eficientiza activitatea, hotărârea fiind luată de organele de conducere în urma analizei activităţii din perioada anterioară.
Mai precizează că intimata reclamantă beneficiază în prezent de indemnizaţie de şomaj, deşi aceasta a solicitat anularea deciziei de concediere şi reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii, iar instanţa a admis acţiunea aşa cum a fost formulată, sentinţa pronunţată de instanţa de fond fiind definitivă şi executorie de drept.
Pentru toate aceste considerente solicită, în temeiul dispoziţiilor art.480 alin.3 Cod procedură civilă, admiterea apelului formulat, anularea sentinţei apelate, şi judecarea procesului cu evocarea fondului.
Analizând sentinţa apelată din prisma criticilor formulate Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele motive:
Prin decizia nr.1/05.08.2014 emisă de pârâta […] – Filiala Interjudeţeană Constanţa – Tulcea s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei […] începând cu data de 07.08.2014 în temeiul art.65 alin.1 din codul muncii.
De asemenea, prin art.62 alin.3 din codul muncii se prevede faptul că: „decizia se emite în scris şi sub sancţiunea nulităţii absolute trebuie să fie motivată în fapt şi în drept…”.
Prin decizia de concediere angajatorul a arătat că încetează contractul de muncă al salariatei, fără să motiveze în fapt care este motivul concedierii.
Deşi în preambulul deciziei nr.1/05.08.2014 se menţionează că aceasta este emisă având în vedere Hotărârea Comitetului Director, nu se indică numărul şi data emiterii acestei hotărâri.
Reglementarea legală a condiţiilor de formă ale actului prin care angajatorul dispune încetarea contractului individual de muncă are ca scop prevenirea unor eventuale abuzuri ale angajatorului precum şi asigurarea unor elemente de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse.
Motivarea deciziei de încetare a contractului individual de muncă este necesară atât pentru salariat, pentru ca în eventualitatea constatării măsurii să îşi poată formula apărări pertinente, cât şi pentru instanţă pentru a putea verifica caracterul real, efectiv şi serios al concedierii, coroborând temeiurile invocate cu înscrisurile care au stat la baza emiteri actului.
În conformitate cu prevederile art.79 din codul muncii, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt şi de drept decât cele prevăzute în decizia de concediere.
Susţinerea apelantei că lipsa motivării poate fi complinită prin notificarea preavizului nu poate fi reţinută întrucât actul prin care încetează contractul individual de muncă şi care face obiectul contestaţiei este decizia de concediere.
Încălcarea dispoziţiilor legale invocate mai sus, referitoare la motivarea în fapt a deciziei de concediere atrage nulitatea absolută a deciziei.
Faptul că reclamanta beneficiază de indemnizaţie de şomaj nu are relevanţă din punct de vedere al legalităţii deciziei de concediere.
Decizia de încetare a contractului individual de muncă fiind lovită de nulitate absolută, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de apel, referitoare la temeinicia deciziei.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.480 al.1 Cod procedură civilă Curtea a respins apelul ca nefondat.
