Este inadmisibilă acţiunea în administrativ formulată pentru încheierea unui contract de leasing imobiliar prevăzut de Ordinul ministrului nr. 2461/2004.
Accst contract nu reprezintă un act administrativ, aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. nefiind un act unilateral emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, şi nici nu face parte din categoria contractelor administrative reglementate de această lege.
I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 4115 din 23 noiembrie 2000, în Jurisprudenta s. cont. adm. şi fisc., 2006, sem. II, p. 123
Notă: Aşa cum vom arăta, deşi calificarea dată de instanţe actului din speţă este corectă, în opinia noastră soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă este fundamental greşită. Astfel, ori de câte ori o instanţă de contencios administrativ este învestită tu analiza unui act juridic, mai întâi trebuie să-i cerceteze unilateralitatea. Care, dacă există, se constituie într-o prezumţie a regimului de putere publică în care a fost emis, căci numai într-o atare situaţie un act unilateral se poate impune contra voinţei destinatarului său. in măsura în care actul este bilateral, instanţa de contencios va verifica, totuşi, existenţa regimului de putere publică; cu alte cuvinte, va verifica dacă nu suntem în prezenţa unui contract administrativ, în care autoritatea contractantă are puteri exorbitante, care o plasează pe o poziţie de superioritate juridică faţă de cocontractant. în cazul în care stabileşte natura civilă sau comercială a actului dedus judecăţii, ea are datoria să-şi decline competenţa în favoarea unei alte instanţe.
în speţă, în mod corect au decis instanţele că un contract de leasing imobiliar nu întruneşte caracterele unui act administrativ, în primul rând pentru că nu este unilateral. Ca o primă eroare însă, cele două instanţe nu au observat că nu acest contract, în sine, face obiectul acţiunii în contencios administrativ, ci refuzul de a-l încheia. Or, acest refuz este o manifestare de voinţă unilaterală. Iar dacă aceasta provine de la o autoritate administrativă, este de înţeles eroarea în care s-a aflat reclamantul când s-a adresat instanţei de contencios administrativ.
Mergând mai departe cu raţionamentul, nici contractul de leasing imobiliar, nici refuzul de a-l încheia nu sunt acte administrative (tipice ori asimilate) pentru că le lipseşte regimul de putere publică. Altfel spus, ele au un caracter comercial, iar nu administrativ. însă, în această ipoteză, întrucât reclamantul a sesizat o instanţă de contencios administrativ cu o problemă care îi depăşeşte acesteia competenţa materială (căci nu presupune exerciţiul puterii jxiblice), dar care ar putea tl tranşată de o altă instanţă, ea trebuie să îşi decline competenţa, în rezumat, ori de către ori instanţa de contencios administrativ este sesizată pentru a analiza şi a anula un act care nu este act administrativ pentru că nu este unilateral şi nu e emis în regim de putere, soluţia corectă este declinarea competenţei. Dimpotrivă, în cazurile în care actul dedus judecăţii nu este act administrativ pentru că nu produce efecte
juridice, soluţia este respingerea acţiunii (de principiu ca inadmisibilă] totuşi, având în vedere că un asemenea act nu a produs efecte juridice, deci reclamantul nu a putut proba vătămarea produsă prin act, nici respingerea acţiunii ca netondată nu ni se pare greşită).
