Prescriptia dreptului la actiune din perspectiva dispozitiilor art. 283 alin.1 lit. A Codul muncii. Prescripţii


S.C. T.T. a declarat recurs la 10.09.2009 împotriva sentintei civile nr. 649 din 14 mai 2009 pronuntate de Tribunalul Constanta si împotriva încheierii de sedinta din 29.04.2009, pe care le-a criticat pentru nelegalitate si netemeinicie.

În fapt, prin contestatiile înregistrate pe rolul Tribunalului Constanta la data de 18.12.2008, contestatorii A.V.G. si A.N. au solicitat în contradictoriu cu intimata SC T.T. SRL Constanta, anularea deciziilor de încetare a contractelor de nr. 2627/28.11.2008 si 2630/28.11.2008 emise de intimata, reintegrarea în functiile detinute anterior, plata tuturor drepturilor salariale si celorlalte drepturi de care au fost lipsiti de la data desfacerii contractelor si pâna la efectiva reintegrare inclusiv pentru perioada 07.11.2008-28.11.2008 în care ambii contestatori au avut contractele de munca suspendate conform art. 52 (2) c.m pe perioada cercetarii disciplinare si cheltuieli de judecata.

În motivare s-a aratat ca la data de 28.10.2008 seful serviciului resurse umane M.F. a chemat toti soferii din unitate solicitîndu-le demisiile, situatie în care salariatii soferi au mers la ITM si li s-a spus ca nu este bine sa prezinte demisiile pentru ca nu mai beneficiaza de somaj, astfel ca un grup de salariati a chemat televiziunea Neptun.

Dupa acest incident, intimata a desfacut contractele de munca disciplinar, ilegal cît timp ambii contestatori doar au asistat cînd colegii lor au avut discutii cu reprezentantii presei si când s-au plâns de neajunsurile din unitate, colegi care nici nu au fost sanctionati disciplinar.

De asemenea, individualizarea sanctiunii s-a facut eronat deoarece intimata a amplificat fapta contestatorilor care nu au participat la acele discutii desi erau direct interesati, fiind si ei vizati pentru disponibilizare si îi interesa modalitatea de solutionare a situatiei.

În convocatorul pentru cercetarea disciplinara s-a mentionat ca fapta imputata consta în defaimarea societatii , încalcarea unor sarcini de serviciu .

Referitor la defaimarea societatii, s-a aratat ca articolul din presa consta în relatarea obligarii unui numar de 50 salariati care si-au dat demisia si ca oamenii sunt disperati pentru ca nu pot beneficia de somaj, conducerea intimatei refuzând sa stea de vorba cu salariatii sau cu presa, ori nu se poate prevala conducerea de propria incorectitudine, reprezentantii intimatei fiind cei care au declansat conflictul declarând ca salariatii mai trebuie sa vina la munca doar sa-si depuna demisiile.

Contestatorul A.V.G. se afla în concediu legal de odihna la momentul desfacerii contractului sau de munca, respectiv în perioada 27.10.2008 – 17.11.2008, fiind suspendate raporturile de munca, contestatorul nu mai avea obligatia respectarii regulamentului intern si CCM la nivelul intimatei astfel ca fapta imputata nu are legatura cu serviciul.

Se sustine ca în privinta sa concedierea a fost premeditata, deoarece se retine în decizia contestata ca a parasit locul de munca fara aprobarea sefului direct, ca si-a neglijat sarcinile de serviciu, fapte straine de contestatorul care nu se afla la munca.

În cazul contestatorului A.N. pentru ca mai are de activat circa un an pâna la pensie, beneficiaza de protectie, la data de 03.11.2008 i s-a comunicat ca are dreptul sa stea la munca 4 ore dupa care sa-si caute alt loc de munca pentru ca masina pe care lucrase initial fusese repartizata altui coleg.

Pentru ca poarta era închisa datorita presei prezente, contestatorul a sarit gardul, iar aceasta fapta nu este suficienta pentru o asemenea sanctiune disciplinara, contestatorul neavând legatura cu grupul care a dat declaratii considerate defaimatoare.

Anexat contestatiei se depun deciziile contestate si dovezile de convocare la cercetarea disciplinara.

Intimata, prin întâmpinare a invocat exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a persoanei care a exercitat dreptul la contestatie, deoarece contestatorii nu au semnat cererea ci avocatul ales ,iar pe fond se solicita respingerea contestatiei ca inadmisibila potrivit art. 47 C. pr. Civ., neexistînd coparticipare procesuala. Ulterior, la data de 11.03.2009, intimata fata de depunerea contractului de asistenta juridica a avocatului ales si semnarea contestatiei de catre contestatori, a renuntat la aceasta exceptie.

Pe fondul contestatiei intimata a aratat ca la data de 30.10.2008 s-a luat decizia de reorganizare a activitatii, reorganizare care afecta 17 persoane, printre care doar A.V.G.

Ca urmare a acestei decizii de reorganizare, la data de 03.11.2008 seful serviciului resurse umane la intrarea în incinta a fost agresat de un grup de 15-20 salariati printre care si contestatorii, nemultumiti ca societatea intra în faliment si ca nu mai aveau alta posibilitate de angajare, situatie în care seful a încercat sa el explice ca nu era vorba de falimentul societatii, dar nu a reusit si a fost salvat de catre ceilalti angajati din depozitul central.

În acest timp, una din persoanele din grupul agresiv a chemat presa –Televiziunea Neptun, reporterii au ajuns la depozit în jurul orei 12,30, solicitând grupului de salariati din care faceau parte si contestatorii, în scopul accentuarii dramatismului, sa declare ca poarta, desi era închisa pentru lucrari de betonare, a fost închisa pentru a limita dreptul salariatilor la miscare si accesul la munca.

Declaratii au dat în acest sens toti salariatii din grup inclusiv contestatorii, si tot la îndemnul reporterilor, salariatii au escaladat gardul din interior spre exterior, dând declaratii în sensul ca intimata este în incapacitate de plata si toti cei 50 de salariati au fost fortati sa-si dea demisia.

Urmare a interviurilor, timp de 2 saptamâni au scazut livrarile de marfa, cumparari de marfa la un pret mai mare si cu plata în avans, cauzând o pierdere de circa 1.200.000 USD.

Intimata a sustinut ca nu a existat premeditare deoarece anterior desfacerii contractelor de munca, prin adresa din data de 24.11.2008 serviciul resurse umane îi informa asupra solutiei luate ca urmare a cercetarii disciplinare prealabile de catre administratorul intimatei, informare obligatorie si înregistrata la ITM Constanta.

Referitor la cazul contestatorului A.V.G. s-a aratat ca acesta se afla în concediul legal de odihna, dar suspendarea raporturilor de munca nu este aplicabila nefiind nici una din situatiile prevazute de art. 49-54 codul muncii, si chiar daca era aplicabila vreuna din aceste situatii, contestatorul ar fi ramas în continuare sub incidenta prevederilor regulamentului intern si CCM.

Pe lânga faptele retinute în decizie, contestatorului i s-au mai retinut si alte fapte – comiterea sau incitarea la orice acte care tulbura armonia salariatilor, recurgerea la violente de natura sa produca accidente, provocarea perturbarii programului de lucru prin producerea sau declansarea de greve, atitudinea jignitoare în relatiile de serviciu, rezolvarea unui diferend personal pe teritoriul intimatei, fapte pe care contestatorul nu le-a contestat.

În cazul contestatorului A.N., intimata a aratat ca au existat mai multe motive de concediere disciplinara, dar în contestatie face vorbire de doar unul dintre ele, fara referire la celelalte, care consta în transmiterea de informatii legate de activitatea societatii catre persoane straine, discutii de grup si neglijarea sarcinilor de serviciu –art. 33 alin. 8 si 17 din regulament si comiterea sau incitarea la orice acte ce tulbura armonia salariatilor, recurgerea la violente de natura sa produca accidente umane sau tehnice – art. 33 alin. 8 din regulament, provocarea perturbarii programului de lucru prin producerea sau declansarea de greve fara a încerca rezolvarea conflictului de munca pe cai pasnice si legale – art. 33 alin. 19 din regulament, atitudine jignitoare în relatiile de serviciu, rezolvarea unui diferend de ordin personal pe teritoriul societatii – art. 33 alin. 22 din regulament.

S-a invocat de asemenea încalcarea disp. art. 33 din regulament care prevede ca salariatii au interdictie în ceea ce priveste transmiterea de informatii persoanelor straine de societate – abatere care se sanctioneaza cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

Contestatorii au contestat si decizia nr. 2444/10.11.2008 prin care intimata a dispus modificarea salariului ambilor contestatori de la 1.200 lei la 648 lei.

Intimata a invocat exceptia prescrierii dreptului la actiune fata de faptul ca s-a depasit termenul de 30 zile prevazut de art. 283 alin. 1 lit. a din codul muncii, fara a solicita repunerea în termen.

Intimata a formulat de asemenea cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea contestatorilor la plata sumelor de 3.600 lei reprezentând diferenta de salariu dintre ultimul salariu stabilit de catre parti prin acte aditionale, respectiv cel cu nr. 2.

Prin sentinta civila nr.649/14.05.2009, Tribunalul Constanta a admis în parte contestatiile formulate de reclamantii A.V.G. si A.N. în contradictoriu cu pârâta SC T.T. SRL.

A anulat deciziile nr.2627/28.11.2008 si 2630/28.11.2008 emise de intimat.

A dispus reintegrarea contestatorilor în functiile detinute anterior emiterii deciziilor.

A obligat intimata catre contestatori la plata drepturilor salariale cuvenite de la data de 07.11.2008 si pâna la efectiva reintegrare.

A respins ca nefondata exceptia prescrierii dreptului la actiune referitor la contestarea deciziei nr.2444/10.11.2008.

A admis contestatia împotriva deciziei nr.2444/10.11.2008 în privinta contestatorilor.

A respins ca nefondata cererea reconventionala.

A obligat intimata catre contestatori la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecata – onorariu avocat.

Pentru a dispune astfel, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele:

Prioritar instanta a analizat prescrierea dreptului la actiune pentru capatul de cerere ce vizeaza contestarea deciziei de modificare a salariilor, constatând ca singura dovada de comunicare a acestei decizii este data de 01.04.2009, termenul de judecata la care intimata a înmânat contestatorilor si aceasta decizie pe lânga celelalte documente ce au stat la baza emiterii deciziilor de concediere.

În aceste împrejurari, termenul de 30 zile este respectat, exceptia fiind respinsa cu aceasta motivatie.

Pe fondul contestatiei, referitor la deciziile de concediere, s-au constatat urmatoarele:

Pentru ambii contestatori au fost retinute drept abateri disciplinare grave care au condus la desfacerea contractelor individuale de munca mai multe fapte respectiv parasirea locului de munca fara aprobarea sefului direct – art.33 alin. 1.1 din regulamentul intern.

Aceasta fapta nu este dovedita de intimata , nici declaratiile martorilor audiati – C.I. si C.A. la cererea sa nu confirma acest lucru.

Sub aspectul parasirii locului de munca pentru a desfasura aceste fapte , se retine ca în realitate, contestatorul A.V. nici nu se afla în timpul serviciului, fiind în concediu, dovada fiind adresa nr. 2251/24.10.2008, pentru perioada 27.10 -17.11.2008, deci, cu atât mai mult în privinta sa nu se poate retine comiterea acestei abateri iar A.N., se afla în incinta societatii ca si ceilalti angajati.

Primul martor a relatat ca în dimineata zilei de 03.11.2008 orele 7,30 în calitate de ofiter IPS, C.I. a fost chemat de directorul de productie si i s-a spus ca sunt pregatite lucrarile de betonare la poarta 1, sa lipeasca afis prin care sa îndrume accesul autovehiculelor pe la poarta 2, afis care a fost plasat pe la orele 8,30, situatie în care prima masina a intrat în unitate pe la orele 11- ora pâna la care nu se turnase beton, dar a doua zi martorul a constatat ca se turnase beton la poarta 1.

În jurul orei 10 directorul l-a chemat si l-a anuntat ca a o echipa de televiziune, ocazie cu care martorul a vazut la poarta 1 un grup de 6-7 salariati, unii dintre ei discutând cu membrii echipei.

A.N. a sarit gardul în exteriorul societatii la fel ca si ceilalti salariati ,poarta fiind închisa în cursul diminetii pretext fiind lucrarile de betonare, efectuate în acea zi, dar martorul nu l-a vazut sa fi discutat cu echipa de reporteri, iar pe A.V. martorul nici nu l-a observat în zona.

Martorul C.A. a relatat ca în calitate de sef de tura, în ziua de 03.11.2008 a vazut în curtea societatii circa 10-15 salariati pe la orele 09-10, nemultumiti de restructurarile ce urmau, reclamantii aflându-se printre acestia, agresiune asupra numitului N.F. a exercitat alt salariat, nu contestatorii.

Nici acest martor nu confirma instigarea salariatilor de catre contestatori la agresarea numitului N. si nici darea de interviuri de catre acestia-fapta încadrata în art. 18 si 19 din regulament.

Ca urmare, fapta de alaturare a contestatorilor altor salariati care au blocat accesul numitului N.F. în societate, crearea de tensiuni, agitatie, amenintari la adresa acestui angajat, încercarea de agresare fizica, nu se confirma.

Singura fapta care se poate retine în sarcina contestatorului A.N. este escaladarea gardului societatii, dar aceasta s-a datorat închiderii portii 1, unde era prezenta o echipa TV Neptun care filma, astfel ca accesul urma sa se realizeze pe la poarta 2, dar aceasta nu este de o asemenea gravitate încât sa conduca la desfacerea contractului de munca, având în vedere criteriile de individualizare prevazute de codul muncii.

S-a retinut de asemenea în sarcina contestatorilor participarea la interviuri denigratoare la adresa societatii, transmiterea de informatii legate de activitatea societatii catre persoane straine acesteia – art. 33 alin. 8 si alin. 22, însa aceiasi martori audiati relateaza ca cei doi contestatori se aflau în grupul de salariati care au discutat cu operatorii de TV, însa nu i-au vazut dând interviuri, transmitând informatii legate de activitatea societatii.

Atitudinea jignitoare retinuta drept abatere – art. 33 alin. 22 din regulament, consta în realitate în nemultumirea manifestata de contestator si ceilalti salariati referitor la activitatea viitoare proprie lor, respectiv la disponibilizarile salariatilor, printre cei vizati fiind si cei doi contestatori.

Din toate aceste considerente, s-a apreciaat ca nu se regasesc întrunite conditiile cumulative care definesc raspunderea disciplinara, însasi faptele retinute, prevazute de regulamentul intern al societatii nu se dovedesc, astfel ca în absenta faptei care sa poata fi calificata drept abatere în acceptiunea codului muncii, raspunderea disciplinara nu opereaza.

Astfel, s-au admis contestatiile formulate si pe cale de consecinta, s-au anulat deciziile emise si s-a dispus reintegrarea contestatorilor în functiile detinute anterior, cu obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor banesti cuvenite, de la data de 07.11.2008 pâna la efectiva reintegrare.

Referitor la decizia nr. 2444/2008 contestata, pe fondul cauzei, s-a constatat ca prin aceasta angajatorul a dispus unilateral modificarea unuia dintre elementele esentiale ale contractului individual de munca respectiv salariul, ceea ce nu se poate efectua fara acordul salariatului – art. 41 codul muncii iar în cazul în care angajatorul procedeaza la reducerea, ca în speta a salariului salariatului, fara acordul acestuia, sanctiunea este nulitatea acestei masuri.

Ca procedura de urmat în cazul în care angajatorul are initiativa modificarii elementelor contractului, îi revine obligatia de informare anterioara a salariatului referitor la aceste element ce va suferi modificari, încheierea unui act aditional la contractul de munca, ceea ce nu s-a realizat în speta.

Comunicarea acestei modificari s-a facut în timpul derularii litigiului, data de la care salariatii au luat la cunostinta despre acest aspect si au contestat masura în termen legal, fapt pentru care pe fondul pretentiei contestatorilor, decizia de modificare a salariului, desi priveste mai multi salariati, a fost anulata partial, doar în privinta contestatorilor, pentru restul salariatilor, producându-si efectele.

În privinta cererii reconventionale a intimatei, s-a constatat ca se solicita restituirea de catre contestatori a unor sume de bani ce reprezinta diferente de salariu conform ultimelor acte aditionale. Fata de modalitatea de solutionare a capatului de cerere ce viza anularea deciziei de modificare a salarizarii contestatorilor, rezolvarea acestor pretentii este strâns legata, derivata din acesta în sensul ca, nefiind legala decizia de modificare a salariului, nu poate constitui temei nici pentru restituirea sumelor astfel obtinute de salariati.

Ca urmare, pretentiile din cererea reconventionala a intimatei au fost respinse ca nefondate.

Conform dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila, a fost obligata intimata la plata cheltuielilor de judecata catre contestatori, reprezentând onorarii de avocat.

Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat în esenta urmatoarele:

1. Cererea prin care reclamantii si-au modificat actiunea la data de 01.04.2009 a fost formulata cu depasirea primei zile de înfatisare calculata la data de 28.01.2009.

Desi instanta a retinut corect ca este o modificare a actiunii, a respins apararile intimatei, cu motivarea ca aceasta modificare a fost facuta în termen, desi documentele care atestau modificarea unilaterala a salariului reclamantilor au fost comunicate reclamantilor la 28.01.2009. În aceste conditii, prima zi de înfatisare putea fi considerata data de 18.02.2009 si nu 01.04.2009.

1)Pe cale de exceptie a fost invocata prescriptia dreptului material la actiune a reclamantilor, de a formula contestatia împotriva deciziei nr. 2444/10.11.2008, întrucât aceasta a fost fost formulata cu depasirea termenului de 30 zile prev. de art. 283 alin.1 lit. a din Codul muncii. Au învederat ca reclamantii au cunoscut cuantumul salariului si nu l-au contestat înca din data de 15.12.2008 când si-au primit drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2008.

În mod eronat, a respins tribunalul aceasta exceptie cu motivarea ca decizia a fost înmânata contestatorilor la 01.04.2009, în conditiile în care aceasta a fost comunicata în sedinta la termenul din 28.01.2009, însa reclamantii au ales sa îsi modifice actiunea la 01.04.2009, în afara perioadei de 30 de zile stabil. de art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii.

3. Pe fondul cauzei, recurentii au modificat sentinta pentru urmatoarele motive: societatea a luat decizia la 30.10.2008 de a reorganiza activitatea care urma sa afecteze 17 persoane, dintre care numai unul dintre reclamanti era afectat si anume Albu Vili Gabriel.

În urma acestei decizii, la 03.11.2008 orele 11:30, în timp ce seful serviciului resurse umane se îndrepta catre masina societatii, un grup de 15-20 persoane, printre care si reclamantii l-au agresat, situatia devenind conflictuala.

Reclamantul A.V.G. a confirmat, prin raspunsurile la interogatoriu, ca a fost în grupul de persoane, dar ca nu l-a agresat pe seful serviciului de resurse umane.

Cu aceasta ocazie, unul dintre salariati a chemat televiziunea Neptun cu pretextul ca societatea a închis poarta, în acest interviu au aparut si reclamantii.

Motivul real al închiderii portii nr. 1 a fost acela determinat de efectuarea unor lucrari de betonare iar salariatii au fost îndrumati spre poarta nr.2 aflata la 50-60 metri distanta. Cu toate acestea, salariatii au preferat sa escaladeze poarta 1 si sa faca afirmatii denigratoare la adresa societatii în cadrul interviului televizat, împrejurare de natura sa afecteze activitatea economica a societatii.

Afirmatia reclamantilor potrivit careia conducerea societatii a refuzat sa stea de vorba cu salariatii nu este reala întrucât este de notorietate ca administratorul societatii trecea zilnic de cel putin doua ori prin depozitele din Constanta si cunostea foarte bine fiecare salariat în parte.

În urma interviurilor formulate de angajati printre care se aflau si reclamantii, livrarile de marfa au scazut de la 1200-1500 tone/zi la 200-400 tone/zi ceea ce a dus la o pierdere a societatii de circa 1.200 000 USD.

Referitor la sustinerile reclamantilor conform carora societatea nu a respectat criteriile de individualizare a sanctiunilor disciplinare acestea urmeaza a fi respinsa întrucât cercetarea s-a desfasurat pentru toti participantii la acele evenimente iar masurile propuse de comisia de cercetare disciplinara au fost individualizate dupa gravitatea faptelor.

În privinta reclamantului A.V.G., se sustine ca acesta se afla în concediu de odihna în perioada 27.10.2008-17.11.2008, iar fapta imputata nu are legatura cu raporturile de munca, contractul de munca fiind suspendat acesta nu poate raspunde disciplinar.

Sustinerea este eronata, contractul de munca nu se suspenda pe perioada concediului de odihna, iar în aceasta perioada subzista interdictia pentru salariati de a transmite informatii legate de societate în conformitate cu art. 55 din Regulamentul Intern.

Mai mult, acesta se face vinovat de încalcarea disp. art. 33 alin. 19, art. 33 alin. 18 si art. 33 alin. 22 din regulament.

În cazul lui A.N., acesta nu era afectat de decizia de reorganizare a societatii, astfel ca urmeaza a fi înlaturate ca neadevarate afirmatiile potrivit cu care seful de coloana i-a comunicat ca ar urma sa fie disponibilizat.

Si acest reclamant face vorbire numai de unul dintre motivele care au stat la baza raspunderii disciplinare (parasirea locului de munca fara aprobarea sefului direct – art. 33 alin. 1.1 .din Regulamentul Intern), fara a formula aparari cu privire la celelalte motive care au stat la baza deciziei contestate.

Reclamantul se face vinovat de încalcarea disp. art. 33 din Regulamentul Intern, sanctiunea fiind prevazuta de art. 55 din regulament.

Respectarea normelor de disciplina a muncii constituie o conditie esentiala pentru desfasurarea normala a raporturilor de munca. Ea genereaza obligatia salariatului de a respecta normele de disciplina a muncii, atât cele prevazute în acte normative cât si cele prevazute în contractele colective de munca, în contractele individuale de munca.

Subordonarea ierarhica confera angajatorului dreptul de a aplica sanctiuni disciplinare în situatia în care acestea încalca normele de disciplina muncii.

Art. 257 din Codul muncii instituie obligativitatea pentru angajator, de a întocmi regulamentul intern, ale carui norme trebuie respectate de toti salariatii.

În acest context, daca în derularea raportului de munca salariatul a savârsit o fapta calificata de angajator ca fiind grava, sanctiunea aplicata va fi desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, deoarece conform Regulamentului Intern, pentru acea fapta, angajatorul stabilise aplicarea sanctiunii mai sus mentionate.

Instanta nu poate (în virtutea principiului relativitatii efectelor contractului) interveni, în situatia în care fapta a fost calificata “abatere grava“ prin normele interne; ea are aceasta posibilitate, numai daca fapta savârsita nu este calificata, potrivit reglementarilor interne.

În drept au fost invocate disp. art. 3041 C. pr. civ.

Recursul nu este fondat.

Curtea analizând sentinta din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va respinge pentru urmatoarele considerente:

1. Referitor la modificarea cererii de chemare în judecata, Curtea are în

vedere urmatoarele:

La data de 28.01.2009 pârâtul a depus întâmpinarea si un set de înscrisuri în sustinerea apararilor, sens în care s-a acordat termen de judecata la 18.02.2009.

La termenul de judecata din 18.02.2009, cauza s-a amânat fata de cererea motivata depusa de aparatorul intimatilor, dar si pentru a se pune în discutia partilor exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a persoanei care a exercitat dreptul de chemare în judecata, exceptie invocata prin întâmpinare de pârât, sens în care s-a acordat termen de judecata la 11.03.2009.

La termenul de judecata pârâta a învederat ca exceptia invocata nu este aceea a lipsei dovezii calitatii de reprezentant ci exceptia nulitatii cererii fata de nesemnarea acesteia de catre reclamanti, precizând totodata ca nu insista în exceptia lipsei calitatii de reprezentant, dar întrucât cererea a fost semnata de reclamanti nu mai insista în aceasta exceptie si s-a acordat termen de judecata la 01.04.2009 pentru administrarea de probe.

La termenul de judecata din 01.04.2009, prin notele de sedinta depuse de reclamant, Tribunalul a observat ca aceasta reprezinta o modificare a actiunii, însa reclamantul prin aparator a învederat ca modificarea a intervenit în urma comunicarii setului de înscrisuri din partea pârâtei.

Într-adevar, la 01.04.2009, reclamantii prin avocat au solicitat Tribunalului sa oblige pe pârât sa depuna la dosar actele aditionale la contractul individual de munca prin care s-a diminuat salariul, conform deciziei nr. 2444/10.11.2008 necomunicata pâna la 01.04.2008.

A sustinut totodata ca în eventualitatea în care asemenea decizie exista întelege sa invoce exceptia nulitatii acesteia datorita modificarii unilaterale a contractului individual de munca.

În urma verificarii setului de înscrisuri, depuse la 01.04.2008, observam ca printre acestea se afla si decizia 2444/10.11.2008 prin care s-a diminuat salariul de baza pentru cei doi reclamanti la un cuantum de 648 lei lunar, fara a fi fost însotita de o dovada de comunicare, care sa ateste împrejurarea ca reclamantii ar fi luat cunostinta de existenta acesteia la o data anterioara.

Iata deci ca în lumina disp. art.139 C. pr. civ., Tribunalul a hotarât judicios ca exista o modificare a actiunii la 01.04.2009, dar aceasta se datoreaza setului de înscrisuri depuse de pârât prin avocat, astfel ca nu se poate vorbi de acceptarea modificarii cu depasirea primei zi de înfatisare, astfel cum este ea definita de textul de lege mai sus indicat.

2. Relativ la exceptia prescriptiei dreptului la actiune din perspectiva disp. art. 283 alin.1 lit. A din Codul muncii, Curtea retine urmatoarele: art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii Curtea retine urmatoarele;

Art. 283 alin.1 lit.a din Codul muncii dispune: “Cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate: a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de munca.”

Esentiala în calcularea termenului este dovada comunicarii deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de munca.

Recurenta nu se afla în posesia unei asemenea dovezi, însa învedereaza ca a comunicat verbal tuturor angajatilor, inclusiv reclamantilor, si ca oricum la 15.12.2008 când si-au primit drepturile salariale aferente lunii noiembrie, salariatii au observat salariul diminuat.

În aceste conditii, sustine recurenta, calculul termenului de 30 de zile trebuia sa se faca prin raportare la data de 15.12.2008.

Critica excede dispozitiei legale invocata chiar de catre recurenti, textul de lege nefiind susceptibil de interpretari în sensul ca legiuitorul prevede si în mod explicit necesitatea comunicarii deciziei unilaterale a angajatorului.

Comunicarea deciziei nu are semnificatia luarii la cunostinta prin orice mod ci al remiterii efective a actului unilateral prin care se aduce atingere elementelor contractului individual de munca.

Ratiunea unei comunicari efective a actului emis de catre angajator este aceea de a asigura posibilitatea contestarii acestuia de catre salariatul nemultumit de modificarile aduse.

De asemenea nici faptul de a fi încasat un salariu diminuat nu are semnificatia luarii la cunostinta de existenta unei decizii emisa în acest scop de catre angajator.

Drept urmare Tribunalul a apreciat în mod just în sensul respingerii exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, referitor la decizia nr. 2444 din 10.11.2008 raportat si la împrejurarea ca în setul de înscrisuri depus la 28.01.2009 nu s-a regasit si aceasta decizie.

Pe fondul cauzei, Curtea are în vedere urmatoarele:

Referitor la A.N., se arata ca acesta a fost concediat cu data de 28.11.2008 pe motive disciplinare pentru încalcarea disp. art. 33 alin.1.1 (parasirea locului de munca fara aprobarea sefului direct), alin. 8, (transmiterea de informatii legate de activitatea societatii catre persoane straine de societate); alin. 17 (discutii în grup si neglijarea sarcinilor de serviciu), alin. 18 (comiterea de acte sau incitarea la orice acte ce tulbura armonia salariatilor, recurgând la violente de natura sa produca accidente umane sau tehnice); alin. 19 (provocarea perturbarii programului de munca); alin. 22 (atitudini jignitoare în relatiile de serviciu).

În vederea dovedirii existentei acestor abateri, au fost audiati martorii: G.I., C.A., P.G. si I.I.

Referitor la reclamantul A.N., G.I. a declarat ca l-a vazut sarind gardul în exterior la fel ca alti salariati, dar nu l-a vazut sa vorbeasca cu reporterii, nici sa vocifereze la adresa vreunui membru al conducerii, ci doar a fost filmat facând parte din grup fara sa se manifeste în nici un fel.

Martorul C.A. a aratat, de asemenea, ca reclamantul nu l-a agresat pe N.F. si nici nu a mers la el în birou.

A aratat ca l-a vazut sarind gardul, dar multi salariati au procedat în acelasi fel. A declarat ca reclamantul doar a asistat la cele întâmplate, nu l-a agresat pe N.F., nu a dat interviu la TV Neptun, si nu era în stare de ebrietate.

Aceleasi aspecte le-a relatat si martorul P.G., cât si martorul I.I.

În aceste circumstante, nicio fapta dintre cele indicate, ca abateri disciplinare nu poate fi retinuta în sarcina lui A.N., decât aceea de escaladare a gardului, fapta cu privire la care Tribunalul a apreciat în mod just ca nu poate fi de o asemenea gravitate încât sa atraga desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

Fara a se aduce atingere dreptului angajatorului de a aplica sanctiunile disciplinare dupa gravitatea faptei savârsite, nu se poate contesta dreptul instantei de judecata de a cenzura masurile luate de angajator, în caz contrar, rolul instantei de judecata ar fi acela al unui arbitru, ceea ce ar crea iluzoriu dreptul de acces la o instanta de judecata pentru salariatul care apreciaza ca a fost sanctionat pe nedrept de catre patronat.

Judecata efectiva nu înseamna o analiza a cercetarii disciplinare efectuata de angajator, urmata de confirmarea sau infirmarea acesteia de catre instanta, ci de o analiza nemijlocita a tuturor probatoriilor, întrucât instanta de judecata este aceea care trebuie sa îsi formeze convingerea cu privire la gravitatea faptelor imputate salariatului de natura sa atraga aplicarea celei mai aspre dintre sanctiuni, cum este aceea a desfacerii disciplinare a contractului individual de munca.

În privinta reclamantului A.V., Curtea are în vedere urmatoarele:

La data producerii incidentului din 3.11.2008, acesta se afla în concediu de odihna.

În privinta acestuia, comisia de cercetare a retinut încalcarea disp. art. 33 alin 1.1. (parasirea locului de munca fara aprobarea sefului direct; alin. 8, alin. 17, alin. 18, alin. 19, alin.22).

Este neîndoielnic faptul ca acesta nu se poate face culpabil de parasirea locului de munca de vreme ce se afla în concediu, iar în privinta celorlalte fapte retinute (similare cu cele ale lui A.N.), martorii audiati în cauza au aratat ca nu a participat la agresarea nici unei persoane, nu a dat interviuri împotriva societatii, nu a perturbat programul de lucru, tocmai pentru ca se afla în concediu de odihna.

Tribunalul a analizat în mod obiectiv probatoriile administrate si cu privire la acest reclamant, retinând în mod just ca nici acesta nu a savârsit fapte de natura a atrage aplicarea sanctiunii disciplinare de desfacere a contractului individual de munca.

Este de necontestat ca acesta a fost si el prezent când a filmat televiziunea TV Neptun, dar nu a avut nici o manifestare exterioara, de natura celor enumerate de angajator în cuprinsul deciziei de desfacere a contractului individual de munca.

Nici o conexiune nu se poate face între interviurile acordate de alti angajati si faptele imputate acestora, în masura sa atraga consecinte economice de natura celor afirmate de recurenti, referitoare la reducerea cantitatii de marfa livrata.

Oricum asemenea critici exced faptele imputate prin deciziile de desfacere disciplinara a contractului individual de munca.

În aceste împrejurari se confirma sustinerea reclamantilor ca sanctiunea aplicata este rezultatul nerespectarii criteriilor de individualizare a sanctiunilor disciplinare.

Nu se poate contesta faptul ca respectarea normelor de disciplina a muncii constituie o conditie esentiala pentru desfasurarea normala a raporturilor de munca si ca subordonarea ierarhica specifica raportului de munca confera angajatorului dreptul de a aplica sanctiuni disciplinare salariatilor care încalca normele de disciplina a muncii, dar acest atribut nu are semnificatia unei atitudini suverane din partea angajatorului, actele emise de catre acesta fiind supuse controlului judecatoresc, în modalitatea prevazuta de codul muncii, atunci când acestea prevad raporturi juridice de munca de natura celor existente în cauza.

Chiar daca atributul angajatorului este acela de a aprecia de la caz la caz gravitatea abaterii savârsite nu se poate contesta menirea instantei de judecata de a analiza legalitatea si temeinicia deciziilor adoptate de acesta.

Se retine astfel ca în mod just a respins Tribunalul Constanta atât apararile formulate de recurentul pârât cât si cererea reconventionala având ca obiect obligarea fiecarui reclamant la plata sumei de 3600 lei fata de modalitatea de solutionare a capatului de cerere ce viza anularea deciziei de modificare a salarizarii contestatorilor, rezolvarea acestei pretentii fiind strâns legata, derivata din acesta.

Pe cale de consecinta Curtea gasind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat.

Conform dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila, va fi obligata recurenta catre intimati la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând onorariu de avocat.

Dosar nr. 11322/118/2008