Concediere pe motive disciplinare. Contestaţie respinsă ca neîntemeiată


Sub dosar nr………. s-a  înregistrat la această instanţă  contestaţia  formulată  de  contestatorul M. I. M. care solicită în contradictoriu cu intimata S.C. „C.” S.R.L.:

1.Anularea  Deciziei nr. 52/02.06.2014 emisă de  intimată privind  desfacerea disciplinară a contractului  individual de muncă al contestatorului în baza art.61 lit. a coroborat cu art. 248  alin. 1 lit. e din Codul muncii,  ca  nelegală şi  netemeinică.

2. Restabilirea situaţiei anterioare  desfacerii disciplinare  a contractului individual de muncă.

a)Reintegrarea  în funcţia deţinută anterior desfacerii  disciplinare a contractului  individual de muncă.

b) Obligarea intimatei la plata unei despăgubiri  egală cu drepturile  salariale  indexate, majorate şi reactualizate  ce i se cuvin  până la reintegrarea  efectivă în funcţia  deţinută anterior concedierii, cu obligarea angajatorului la plata  contribuţiilor  către stat pentru drepturile salariale  aferente  perioadei  stabilite  de către instanţa de judecată.

3.Obligarea intimatei  la plata sumei  de …….. euro reprezentând despăgubiri  pentru daunele  morale aduse  onoarei, demnităţii  şi reputaţiei contestatorului, prin desfacerea disciplinară  a contractului  individual de muncă,  având ca efecte  deteriorarea  gravă a stării  sănătăţii contestatorului.

4. Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de  judecată.

Arată că a fost angajat  în funcţia de  director general la S.C. P. S.R.L. (actuală S.C. „C.” S.R.L.) din anul 2007 de către  administratorii F. P. şi M.  M., conform  contractului individual de muncă  pe  perioadă nedeterminată înregistrat  sub nr. 5/2007 la I. T. M. Sibiu.

Până la data de 02.06.2014  contestatorul a deţinut funcţia de director general  fiind  numit şi administrator unic al firmei angajatoare începând cu data de 08.03.2013 de către  cei 2 administrator B. M. şi S.M.

Contestatorul şi cei 2  actuali administratori ai angajatorului B. M. şi S. M. sunt  toţi  3  asociaţi în cadrul  asociatului unic al angajatorului,  firma  mamă S.C. „C.”  GmbH din Germania, în următoare cote  procentuale:

-B. M. ( cu familia) : 60%.

-M. I. M. :25%-doar din luna noiembrie 2013  când a efectuat  plata părţilor sociale.

-S. M. : 15%.

Susţine că la data de 08.05.2014  când se  afla  în concediu medical în urma unor lovituri fizice şi psihice  primite  din partea  celor 2  administratori B. M. şi S. M.  aceştia  i-au  trimis prin intermediul  Biroului Executorului Judecătoresc, adresa nr. 257/07.04.2014 de  convocare la  cercetarea disciplinară în data de 10.04.2014 pentru 8 fapte inventate şi Decizia de  suspendarea a  contractului  individual de muncă  conf. art. 52 alin.1, lit. a din Codul muncii,  pe  perioada cercetării  disciplinare.

Convocarea la cercetarea disciplinară s-a dispus  la data de 08.04.2014. Referatul comisiei de cercetare disciplinară formată din administratorii care au semnat şi Convocarea  la cercetarea disciplinară invocat în Deciziei  poartă nr.297/30.04.2014. Sancţiunea  s-a  dispus la data de 02.06.2014 , depăşind  termenul de 30 de zile  calendaristice prevăzut de lege.

Pe de altă parte cei 2 administratori autonumiţi membri în Comisia de cercetare disciplinară  au luat la cunoştinţă despre „săvârşirea” faptelor cel puţin de la data când au emis Convocarea la cercetarea disciplinară, adică la data de 08.04.2014, deci cu 56 de  zile anterior  emiterii Deciziei de sancţionare, depăşind cu mult termenul de prescripţie de 30 de zile.

 Pentru fapta de la punctul 2 invocată a fi „săvârşită” la data de 18.10.2013 s-a prescris  termenul de aplicare a  unei sancţiuni disciplinare prin scurgere  a mai mult de 6 luni de la data săvârşirii.

Chiar dacă  în Decizia  contestată, formal,  faptele au fost descrise, au  fost invocate  prevederi  pretins încălcate  care nu sunt încă  aplicabile faptelor  şi au fost înşiruite motive arbitrare de înlăturare a apărărilor  contestatorului, aceste  fapte nu constituie  abateri disciplinare.

Prezentând  în detaliu faptele  care  au dus la emiterea deciziei  de  concediere contestatorul  susţine că  motivele pentru care au fost  înlăturate apărările  sale  nu  sunt temeinice,  orice comisie de cercetare disciplinară NEUTRĂ ar fi admis apărările adevărate, corecte şi de  bun simţ ale  contestatorului  înlăturând faptele  inventate.

 În mod tendenţios şi abuziv  nu s-au luat în calcul  corect împrejurările  în care au fost săvârşite pretinsele fapte, nici lipsa de vinovăţie a contestatorului, nici lipsa de consecinţe nefavorabile a faptelor respective, comportarea generală  ireproşabilă în  serviciu a contestatorului atât în raport cu subalternii cât şi cu  partenerii de afaceri şi  instituţiile statului, nici lipsa oricărei sancţiuni  disciplinare  până la prezenta, deşi doctrina şi practica judiciară  a statuat că sancţiunile  disciplinare se  aplică gradual.

Referitor la capătul de cerere privind  acordarea de  daune  morale consideră că i-a adus grave prejudicii profesionale şi morale solicitând suma de ………. euro pentru  repararea  acestor prejudicii  conform art. 253 Codul Muncii.

În drept îşi  întemeiază  acţiunea  pe prevederile art.61  lit. a, 248, 63, 247, 253, 269, 270 şi  272 Codul muncii, art. 453 C. p. c., art. 24 din Carta socială europeană, Legea nr. 62/2011,  Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Depune înscrisuri în susţinerea contestaţiei.

Prin întâmpinare  (fila 69) intimata  solicită :

– respingerea în întregime a contestaţiei ca  neîntemeiată.

– menţinerea  Deciziei nr.52/02.06.2014  ca legală şi temeinică.

– obligarea  contestatorului la plata  cheltuielilor  de  judecată ocazionate  de  prezentul litigiu.

Referitor la convocarea  la cercetarea  disciplinară arată că adresa de convocare este datată, aşa ci,  indică şi  domnul M.I.M. în contestaţie, 07.04.2014 şi că aceasta a fost  trimisă  de executorul  judecătoresc la data de 08.04.2014. Ea fost redactată la data de 07.04.2014 dată la care  intimata nu a avut cunoştinţă de  un (viitor)  concediu medical al contestatorului  şi a fost trimisă prin executor  judecătoresc în ziua imediat  următoare. Contestatorul a  confirmat la începutul cercetării preliminare că este de acord cu derularea  cercetării  prealabile  la data de 07.04.2014. Aceste aspecte  sunt confirmare şi de d-nul M.I.M. şi de apărătorul ales al acestuia  prin semnarea la data de 10.04.2014  a Procesului – verbal  privind  cercetarea disciplinară  conform  convocării nr.257/07.04.2014.

Faţă de afirmaţiile contestatorului despre o constituire  nelegală a comisiei de cercetare disciplinară arată că neexistând norme  legale  imperative care să trateze instituţia, în practică  din comisiile de cercetare disciplinară fac parte, de regulă,  persoanele  încadrate  în compartimentele  de resurse umane, serviciile juridice precum şi şefii  ierarhici ai celor cercetaţi.

În speţă din comisie au făcut parte  doamna B. (managerul de resurse  umane), domnii B. M. şi S. M.(superiorii ierarhici ai domnului M.I.M.), fiind astfel  acoperite  cele trei categorii  la care  s-a făcut referire mai sus.

Se arată că în mod  greşit contestatorul susţine că nu au fost respectate termenele prevăzute de art. 252 Codul muncii.  Termenul de  30 de zile  conform Deciziei nr. 16/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie  şi Justiţie curge de la data înregistrării raportului final al cercetării  disciplinare  prealabile  la  registratura unităţii. Înalta  Curte motivează  această decizie printr-un argument logic şi cât se poate de simplu: fapta  în sine nu poate fi considerată o abatere disciplinară decât  în momentul  în care se finalizează  procedura „cercetării disciplinare  prealabile”. Doar de la momentul  în care  se identifică elementele cerute pentru  existenţa unei abateri  disciplinare se  poate vorbi despre încunoştinţarea  angajatorului  asupra  săvârşirii acesteia. În caz contrar nu s-ar mai  putea afirma  nici faptul că  cercetarea disciplinară este  una efectivă.

Referitor la aplicarea sancţiunilor în mod gradual intimata  arată că în cazul în care avem de a face cu abateri disciplinare grave de la  regulile de disciplină  a muncii ori de la cele  stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă  sau regulamentul  intern, se poate  aplica fără doar şi poate concedierea.

Din analiza susţinerilor contestatorului pe fiecare dintre cele 5 fapte  sancţionate ca abateri disciplinare în baza cercetării prealabile, intimata  arată că  acestea nu  sunt dovedite neputând fi luate în calcul la  susţinerea nevinovăţiei  contestatorului.

Referitor la  daunele morale solicitat  de contestator intimata  consideră  că  nu  rezultă  prejudicierea  profesională  din dovezile depuse. Arată că jurisprudenţa în acest domeniu este  constantă în ceea ce priveşte  condiţiile arătate mai sus. Astfel, contestatorul ar fi  trebuit să dovedească odată cu depunerea  cererii existenţa prejudiciului moral, legătura de cauzalitate dintre  fapta angajatorului şi  prejudiciu,culpa  angajatorului. Simpla apreciere  personală a acestor  prejudicii fără dovezi concludente nu poate justifica acordarea  de  daune morale.

Solicită respingerea  contestaţiei, menţinerea  deciziei  atacate ca legală şi  temeinică  cu  obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept  invocă prevederile art.194 şi 205 din C. p. c. precum  şi textele legale  invocate în întâmpinare.

Depune înscrisuri în susţinerea întâmpinării.

Prin răspunsul la întâmpinare contestatorul reia argumentele  din contestaţia iniţială depunând înscrisuri noi în susţinerea contestaţiei.

Din actele dosarului  instanţa  reţine următoarele:

Contestatorul M. I. M. a  fost angajatul  societăţii  intimate S.C. „C”S.R.L. (  fostă  S.C. P. S.R.L.),  începând  cu data de 22.10.2007  în funcţia de director general.

La data de 15.01.2013  contestatorul a fost numit  şi administrator  al societăţii,  funcţie  din  care a fost revocat la 31.03.2014.

Prin decizia nr. 52 din 2.06.2014  emisă de intimată, contestatorul a  fost sancţionat  cu desfacerea  disciplinară a contractului  de muncă,  în temeiul art. 61 lit. a  coroborat cu art. 248  alin. l, lit. e)  din Codul muncii.

Cu privire la  criticile contestatorului  referitoare  la nelegalitatea efectuării cercetării  disciplinare şi  nerespectarea  termenului de aplicare a sancţiunii disciplinare  se reţine că  adresa de convocare pentru  efectuarea cercetării disciplinare  a fost emisă la data de 7.04.2014  şi comunicată la  8.04.2014.

Convocarea s-a făcut pentru data de 10.04.2014 la sediul angajatorului, ulterior  cercetarea desfăşurându-se  la  Punctul de  lucru al societăţii din loc. C..

Contestatorul se  afla în concediu medical  din data de 8.04.2015  însă a acceptat să  participe la cercetarea disciplinară.

Împrejurarea că  din comisa de  cercetare disciplinară  au făcut parte, alături de managerul de resurse umane  M. B., şi  administratorii societăţii M. S. şi  M.  B.  nu poate constitui  un motiv  de nelegalitate a efectuării cercetării  în condiţiile  în care  aceştia erau singurii  superiori  ierarhici  contestatorului. În cursul cercetării disciplinare contestatorul a fost  asistat de  către avocatul să şi a putut să îşi formuleze  şi susţină apărările faţă  de faptele imputate de  intimată, aşa cum  prevede art. 251 alin.(4)  din  Codul muncii, semnând procesul-verbal  fără  obiecţiuni.

Decizia de concediere  a fost emisă la 2.06.2014  întrucât  până la 31.05.2014  contestatorul s-a aflat  în concediu medical  pe  durata căruia, aşa cum stipulează art.49  alin.6  din Codul muncii, se suspendă  de drept  toate  termenele care au legătură cu  încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului de muncă, situaţie în care invocarea  tardivităţii  emiterii  deciziei este  nefondată.

Din cele ce preced tribunalul  constată că  nu există  nici un motiv de nelegalitate a efectuării  cercetării disciplinare sau a emiterii deciziei de sancţionare  care să atragă nulitatea  acesteia.

Pentru a verifica  temeinicia  aplicării  sancţiunii disciplinare a desfacerii  contractului de  muncă al contestatorului  urmează ca tribunalul să  analizeze fiecare faptă reţinută  în decizia atacată.

 Astfel,  în ceea ce priveşte  fapta  descrisă la pct.1 constând  în aceea că la data de 12.03.2014 a încercat  contestatorul inducerea  în eroare a angajatorului prin prezentarea  spre semnare a două hotărâri ale asociatului unic al S.C. „C” S.R.L.  cu privire la două  terenuri deja cumpărate  de către  societate de la  S.C.H. SRL redenumită  ulterior  PT S.R.L., se  constată că intimata, căreia  îi revenea sarcina probei conform art. 272  din Codul muncii, nu a dovedit că ar fi săvârşit contestatorul  vreo abatere disciplinară  în legătură cu această chestiune.

Din probatoriul administrat  a reieşit că  într-adevăr  există aspecte controversate  în ceea ce priveşte  modalitatea de achiziţionare a terenurilor din comuna …. şi încercarea de  revânzare a acestora  însă aceste aspecte ţin de  raporturile dintre  contestator şi numiţii  B. M. şi S.M. în calitate de asociaţi ai firmei mamă  din Germania – „C” GmbH – şi nu de  raporturile dintre  contestator în calitate de director  general  al  intimatei şi  societatea  intimată.

Nu a dovedit intimata  nici săvârşirea  faptei  descrise la pct.4 din decizie, anume  aceea de a  fi  părăsit  contestatorul  sediul societăţii, în data de 7.04.2014, cu două bibliorafturi care conţineau acte aparţinând societăţii.

Martorii audiaţi  în cauză – G.C.A., V. O. P., B. R. şi  V. P. C.  au relatat  referitor la această chestiune că avea  contestatorul  asupra lui 2 bibliorafturi însă nu au putut confirma  că acestea conţineau documente ale societăţii  intimate în condiţiile în care, au  arătat martorii,  acesta ţine la  birou şi documente  ale societăţilor  al căror  unic asociat era el.

La pct.2  din decizie se arată că la data de  18.10.2013  contestatorul a schimbat denumirea societăţii sale H. SRL în PT. S.R.L. încălcând  dreptul la marcă al angajatorului său.

Faţă de data săvârşirii  faptei -18.10.2013-  se constată că excepţia  prescripţiei dreptului de a  aplica sancţiunea  disciplinară  invocată de contestator este  întemeiată, trecând mai mult de 6 luni de la data săvârşirii şi  până la aplicarea sancţiunii, aşa cum se  prevede  la art.252 alin. l din Codul muncii.

Faptele care,  în opinia  tribunalului, constituie într-adevăr  abateri  disciplinare grave  sunt cele descrise la punctele 3 şi 5  din decizia atacată.

Astfel,  la pct.3  se  arată că la data de  28.03.2014  contestatorul a interzis accesul  domnilor S. M. şi B.M. , implicit al angajatorului, la  bazele de date.

Contestatorul recunoaşte  că a restricţionat accesul  acestora la baza de date  însă susţine că a făcut-o în scopul  securizării acesteia şi protejării  datelor  firmei faţă de dl. S. M. care spiona  e-mailurile angajaţilor şi  ameninţa să distrugă baza de date.

Aceste susţineri  nu au  fost  probate de către contestator şi sunt  contrazise de documentaţia depusă la filele 281-301  dosar de către intimată  , din care reiese  că  începând cu anul 2010  dl. S.M. s-a ocupat de  gestiunea infrastructurii IT  a intimatei a cărei bază de date  era  comună cu cea a asociatului  unic „C” GmbH –  fiind stocată în același server.

În declarația  depusă la fila 567  dosar O.  R. G., care răspundea de  departamentul I.T. al intimatei, a arătat că  transferul datelor și  informațiilor, inclusiv  al conturilor de  e-mail i-a fost  solicitată de către  contestator care a  motivat  această solicitare prin faptul că dorea  să  înlăture  accesul la date  al domnilor  B. M. şi S.M.

Se mai arată în declaraţie şi că rezervarea domeniului „C.” S.R.L. a fost efectuată tot la solicitarea contestatorului, factura pentru domeniu fiind achitată de  doamna I. P.  angajata contestatorului.

În contextul în care  la data de 31.03.2014  domnii B.M. şi S.M. au devenit şi administratorii societăţii intimate  şi au  solicitat  expres la data de 1.04.2014  accesul la server  fiind  refuzaţi de  către contestator, se constată că fapta  descrisă la pct. 3 din decizie  constituie  o abatere  disciplinară  gravă prin încălcarea de către contestator a obligaţiilor de fidelitate faţă de angajator  prevăzut  la art. M. pct. 2  lit. c. din Contractul de muncă al acestuia şi de subordonare  faţă de administratorii societăţii  prevăzută la art. I  pct. 3 din fişa  postului întocmită la 22.10.2007.

La pct.5 din decizie s-a reţinut că la data de 7.04.2014 contestatorul  i-a lovit  în mod repetat pe domnii B.M. şi S.M. cu pumnul în faţă, în prezenţa mai multor  salariaţi, în momentul în care i-au solicitat  să nu  părăsească sediul societăţii cu documente aparţinând acesteia.

Probatoriul  testimonial administrat în cauză  nu a  fost  concludent în sensul lămuririi modului în care a decurs acel conflict şi cine a  agresat  primul  pe cine. Cert este că toţi trei  partenerii  au certificate medico – legale  care atestă leziuni  traumatice şi şi-au  formulat  plângeri penale reciproce  pentru săvârşirea infracţiunii de  lovire  sau alte  violenţe.

Până la data pronunţării hotărârii s-a propus  începerea urmăriri  penale  împotriva  contestatorului în dosarul nr. 1/P/2014  (fila 712 dosar).

Şi această fapt constituie o abatere  disciplinară  gravă prin încălcarea  obligaţiei  de a avea o  comportare civilizată  în cadrul relaţiilor de serviciu  prevăzută de art.31 din Regulamentul intern al societăţii.

În legătură cu aceste  două din urmă fapte  tribunalul reţine şi că  indiferent  de  poziţia din care  susţine contestatorul că a acţionat – de administrator şi nu de director general – sau de  împrejurarea că ar fi  fost primul  agresat de către ci doi administratori, un astfel de comportament este  incompatibil cu desfăşurarea  unor  raporturi de serviciu normale  şi justifică  încetarea  contractului de  muncă. Dacă avea  contestatorul dubii asupra  legalităţii sau oportunităţii unor decizii luate de asociatul unic al intimatei sau  ulterior  de către cei doi administratori , soluţia firească şi legală era aceea de a demisiona din funcţie şi nu de  a  încerca  impunerea  opiniei sale prin blocarea  accesului administratorilor  şi  alimentarea  unui conflict care iată, a degenerat  până la  violenţe fizice.

Pentru  considerentele de  fapt şi de drept  ce preced  contestaţia  urmează a fi  respinsă.

Intimata a arătat că  va  solicita cheltuielile de  judecată pe cale separată.