Sub dosar nr………. s-a înregistrat la această instanţă contestaţia formulată de contestatorul M. I. M. care solicită în contradictoriu cu intimata S.C. „C.” S.R.L.:
1.Anularea Deciziei nr. 52/02.06.2014 emisă de intimată privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului în baza art.61 lit. a coroborat cu art. 248 alin. 1 lit. e din Codul muncii, ca nelegală şi netemeinică.
2. Restabilirea situaţiei anterioare desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.
a)Reintegrarea în funcţia deţinută anterior desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.
b) Obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă în funcţia deţinută anterior concedierii, cu obligarea angajatorului la plata contribuţiilor către stat pentru drepturile salariale aferente perioadei stabilite de către instanţa de judecată.
3.Obligarea intimatei la plata sumei de …….. euro reprezentând despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei contestatorului, prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, având ca efecte deteriorarea gravă a stării sănătăţii contestatorului.
4. Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că a fost angajat în funcţia de director general la S.C. P. S.R.L. (actuală S.C. „C.” S.R.L.) din anul 2007 de către administratorii F. P. şi M. M., conform contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată înregistrat sub nr. 5/2007 la I. T. M. Sibiu.
Până la data de 02.06.2014 contestatorul a deţinut funcţia de director general fiind numit şi administrator unic al firmei angajatoare începând cu data de 08.03.2013 de către cei 2 administrator B. M. şi S.M.
Contestatorul şi cei 2 actuali administratori ai angajatorului B. M. şi S. M. sunt toţi 3 asociaţi în cadrul asociatului unic al angajatorului, firma mamă S.C. „C.” GmbH din Germania, în următoare cote procentuale:
-B. M. ( cu familia) : 60%.
-M. I. M. :25%-doar din luna noiembrie 2013 când a efectuat plata părţilor sociale.
-S. M. : 15%.
Susţine că la data de 08.05.2014 când se afla în concediu medical în urma unor lovituri fizice şi psihice primite din partea celor 2 administratori B. M. şi S. M. aceştia i-au trimis prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc, adresa nr. 257/07.04.2014 de convocare la cercetarea disciplinară în data de 10.04.2014 pentru 8 fapte inventate şi Decizia de suspendarea a contractului individual de muncă conf. art. 52 alin.1, lit. a din Codul muncii, pe perioada cercetării disciplinare.
Convocarea la cercetarea disciplinară s-a dispus la data de 08.04.2014. Referatul comisiei de cercetare disciplinară formată din administratorii care au semnat şi Convocarea la cercetarea disciplinară invocat în Deciziei poartă nr.297/30.04.2014. Sancţiunea s-a dispus la data de 02.06.2014 , depăşind termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de lege.
Pe de altă parte cei 2 administratori autonumiţi membri în Comisia de cercetare disciplinară au luat la cunoştinţă despre „săvârşirea” faptelor cel puţin de la data când au emis Convocarea la cercetarea disciplinară, adică la data de 08.04.2014, deci cu 56 de zile anterior emiterii Deciziei de sancţionare, depăşind cu mult termenul de prescripţie de 30 de zile.
Pentru fapta de la punctul 2 invocată a fi „săvârşită” la data de 18.10.2013 s-a prescris termenul de aplicare a unei sancţiuni disciplinare prin scurgere a mai mult de 6 luni de la data săvârşirii.
Chiar dacă în Decizia contestată, formal, faptele au fost descrise, au fost invocate prevederi pretins încălcate care nu sunt încă aplicabile faptelor şi au fost înşiruite motive arbitrare de înlăturare a apărărilor contestatorului, aceste fapte nu constituie abateri disciplinare.
Prezentând în detaliu faptele care au dus la emiterea deciziei de concediere contestatorul susţine că motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale nu sunt temeinice, orice comisie de cercetare disciplinară NEUTRĂ ar fi admis apărările adevărate, corecte şi de bun simţ ale contestatorului înlăturând faptele inventate.
În mod tendenţios şi abuziv nu s-au luat în calcul corect împrejurările în care au fost săvârşite pretinsele fapte, nici lipsa de vinovăţie a contestatorului, nici lipsa de consecinţe nefavorabile a faptelor respective, comportarea generală ireproşabilă în serviciu a contestatorului atât în raport cu subalternii cât şi cu partenerii de afaceri şi instituţiile statului, nici lipsa oricărei sancţiuni disciplinare până la prezenta, deşi doctrina şi practica judiciară a statuat că sancţiunile disciplinare se aplică gradual.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea de daune morale consideră că i-a adus grave prejudicii profesionale şi morale solicitând suma de ………. euro pentru repararea acestor prejudicii conform art. 253 Codul Muncii.
În drept îşi întemeiază acţiunea pe prevederile art.61 lit. a, 248, 63, 247, 253, 269, 270 şi 272 Codul muncii, art. 453 C. p. c., art. 24 din Carta socială europeană, Legea nr. 62/2011, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Depune înscrisuri în susţinerea contestaţiei.
Prin întâmpinare (fila 69) intimata solicită :
– respingerea în întregime a contestaţiei ca neîntemeiată.
– menţinerea Deciziei nr.52/02.06.2014 ca legală şi temeinică.
– obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Referitor la convocarea la cercetarea disciplinară arată că adresa de convocare este datată, aşa ci, indică şi domnul M.I.M. în contestaţie, 07.04.2014 şi că aceasta a fost trimisă de executorul judecătoresc la data de 08.04.2014. Ea fost redactată la data de 07.04.2014 dată la care intimata nu a avut cunoştinţă de un (viitor) concediu medical al contestatorului şi a fost trimisă prin executor judecătoresc în ziua imediat următoare. Contestatorul a confirmat la începutul cercetării preliminare că este de acord cu derularea cercetării prealabile la data de 07.04.2014. Aceste aspecte sunt confirmare şi de d-nul M.I.M. şi de apărătorul ales al acestuia prin semnarea la data de 10.04.2014 a Procesului – verbal privind cercetarea disciplinară conform convocării nr.257/07.04.2014.
Faţă de afirmaţiile contestatorului despre o constituire nelegală a comisiei de cercetare disciplinară arată că neexistând norme legale imperative care să trateze instituţia, în practică din comisiile de cercetare disciplinară fac parte, de regulă, persoanele încadrate în compartimentele de resurse umane, serviciile juridice precum şi şefii ierarhici ai celor cercetaţi.
În speţă din comisie au făcut parte doamna B. (managerul de resurse umane), domnii B. M. şi S. M.(superiorii ierarhici ai domnului M.I.M.), fiind astfel acoperite cele trei categorii la care s-a făcut referire mai sus.
Se arată că în mod greşit contestatorul susţine că nu au fost respectate termenele prevăzute de art. 252 Codul muncii. Termenul de 30 de zile conform Deciziei nr. 16/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie curge de la data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unităţii. Înalta Curte motivează această decizie printr-un argument logic şi cât se poate de simplu: fapta în sine nu poate fi considerată o abatere disciplinară decât în momentul în care se finalizează procedura „cercetării disciplinare prealabile”. Doar de la momentul în care se identifică elementele cerute pentru existenţa unei abateri disciplinare se poate vorbi despre încunoştinţarea angajatorului asupra săvârşirii acesteia. În caz contrar nu s-ar mai putea afirma nici faptul că cercetarea disciplinară este una efectivă.
Referitor la aplicarea sancţiunilor în mod gradual intimata arată că în cazul în care avem de a face cu abateri disciplinare grave de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern, se poate aplica fără doar şi poate concedierea.
Din analiza susţinerilor contestatorului pe fiecare dintre cele 5 fapte sancţionate ca abateri disciplinare în baza cercetării prealabile, intimata arată că acestea nu sunt dovedite neputând fi luate în calcul la susţinerea nevinovăţiei contestatorului.
Referitor la daunele morale solicitat de contestator intimata consideră că nu rezultă prejudicierea profesională din dovezile depuse. Arată că jurisprudenţa în acest domeniu este constantă în ceea ce priveşte condiţiile arătate mai sus. Astfel, contestatorul ar fi trebuit să dovedească odată cu depunerea cererii existenţa prejudiciului moral, legătura de cauzalitate dintre fapta angajatorului şi prejudiciu,culpa angajatorului. Simpla apreciere personală a acestor prejudicii fără dovezi concludente nu poate justifica acordarea de daune morale.
Solicită respingerea contestaţiei, menţinerea deciziei atacate ca legală şi temeinică cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept invocă prevederile art.194 şi 205 din C. p. c. precum şi textele legale invocate în întâmpinare.
Depune înscrisuri în susţinerea întâmpinării.
Prin răspunsul la întâmpinare contestatorul reia argumentele din contestaţia iniţială depunând înscrisuri noi în susţinerea contestaţiei.
Din actele dosarului instanţa reţine următoarele:
Contestatorul M. I. M. a fost angajatul societăţii intimate S.C. „C”S.R.L. ( fostă S.C. P. S.R.L.), începând cu data de 22.10.2007 în funcţia de director general.
La data de 15.01.2013 contestatorul a fost numit şi administrator al societăţii, funcţie din care a fost revocat la 31.03.2014.
Prin decizia nr. 52 din 2.06.2014 emisă de intimată, contestatorul a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, în temeiul art. 61 lit. a coroborat cu art. 248 alin. l, lit. e) din Codul muncii.
Cu privire la criticile contestatorului referitoare la nelegalitatea efectuării cercetării disciplinare şi nerespectarea termenului de aplicare a sancţiunii disciplinare se reţine că adresa de convocare pentru efectuarea cercetării disciplinare a fost emisă la data de 7.04.2014 şi comunicată la 8.04.2014.
Convocarea s-a făcut pentru data de 10.04.2014 la sediul angajatorului, ulterior cercetarea desfăşurându-se la Punctul de lucru al societăţii din loc. C..
Contestatorul se afla în concediu medical din data de 8.04.2015 însă a acceptat să participe la cercetarea disciplinară.
Împrejurarea că din comisa de cercetare disciplinară au făcut parte, alături de managerul de resurse umane M. B., şi administratorii societăţii M. S. şi M. B. nu poate constitui un motiv de nelegalitate a efectuării cercetării în condiţiile în care aceştia erau singurii superiori ierarhici contestatorului. În cursul cercetării disciplinare contestatorul a fost asistat de către avocatul să şi a putut să îşi formuleze şi susţină apărările faţă de faptele imputate de intimată, aşa cum prevede art. 251 alin.(4) din Codul muncii, semnând procesul-verbal fără obiecţiuni.
Decizia de concediere a fost emisă la 2.06.2014 întrucât până la 31.05.2014 contestatorul s-a aflat în concediu medical pe durata căruia, aşa cum stipulează art.49 alin.6 din Codul muncii, se suspendă de drept toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului de muncă, situaţie în care invocarea tardivităţii emiterii deciziei este nefondată.
Din cele ce preced tribunalul constată că nu există nici un motiv de nelegalitate a efectuării cercetării disciplinare sau a emiterii deciziei de sancţionare care să atragă nulitatea acesteia.
Pentru a verifica temeinicia aplicării sancţiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă al contestatorului urmează ca tribunalul să analizeze fiecare faptă reţinută în decizia atacată.
Astfel, în ceea ce priveşte fapta descrisă la pct.1 constând în aceea că la data de 12.03.2014 a încercat contestatorul inducerea în eroare a angajatorului prin prezentarea spre semnare a două hotărâri ale asociatului unic al S.C. „C” S.R.L. cu privire la două terenuri deja cumpărate de către societate de la S.C.H. SRL redenumită ulterior PT S.R.L., se constată că intimata, căreia îi revenea sarcina probei conform art. 272 din Codul muncii, nu a dovedit că ar fi săvârşit contestatorul vreo abatere disciplinară în legătură cu această chestiune.
Din probatoriul administrat a reieşit că într-adevăr există aspecte controversate în ceea ce priveşte modalitatea de achiziţionare a terenurilor din comuna …. şi încercarea de revânzare a acestora însă aceste aspecte ţin de raporturile dintre contestator şi numiţii B. M. şi S.M. în calitate de asociaţi ai firmei mamă din Germania – „C” GmbH – şi nu de raporturile dintre contestator în calitate de director general al intimatei şi societatea intimată.
Nu a dovedit intimata nici săvârşirea faptei descrise la pct.4 din decizie, anume aceea de a fi părăsit contestatorul sediul societăţii, în data de 7.04.2014, cu două bibliorafturi care conţineau acte aparţinând societăţii.
Martorii audiaţi în cauză – G.C.A., V. O. P., B. R. şi V. P. C. au relatat referitor la această chestiune că avea contestatorul asupra lui 2 bibliorafturi însă nu au putut confirma că acestea conţineau documente ale societăţii intimate în condiţiile în care, au arătat martorii, acesta ţine la birou şi documente ale societăţilor al căror unic asociat era el.
La pct.2 din decizie se arată că la data de 18.10.2013 contestatorul a schimbat denumirea societăţii sale H. SRL în PT. S.R.L. încălcând dreptul la marcă al angajatorului său.
Faţă de data săvârşirii faptei -18.10.2013- se constată că excepţia prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea disciplinară invocată de contestator este întemeiată, trecând mai mult de 6 luni de la data săvârşirii şi până la aplicarea sancţiunii, aşa cum se prevede la art.252 alin. l din Codul muncii.
Faptele care, în opinia tribunalului, constituie într-adevăr abateri disciplinare grave sunt cele descrise la punctele 3 şi 5 din decizia atacată.
Astfel, la pct.3 se arată că la data de 28.03.2014 contestatorul a interzis accesul domnilor S. M. şi B.M. , implicit al angajatorului, la bazele de date.
Contestatorul recunoaşte că a restricţionat accesul acestora la baza de date însă susţine că a făcut-o în scopul securizării acesteia şi protejării datelor firmei faţă de dl. S. M. care spiona e-mailurile angajaţilor şi ameninţa să distrugă baza de date.
Aceste susţineri nu au fost probate de către contestator şi sunt contrazise de documentaţia depusă la filele 281-301 dosar de către intimată , din care reiese că începând cu anul 2010 dl. S.M. s-a ocupat de gestiunea infrastructurii IT a intimatei a cărei bază de date era comună cu cea a asociatului unic „C” GmbH – fiind stocată în același server.
În declarația depusă la fila 567 dosar O. R. G., care răspundea de departamentul I.T. al intimatei, a arătat că transferul datelor și informațiilor, inclusiv al conturilor de e-mail i-a fost solicitată de către contestator care a motivat această solicitare prin faptul că dorea să înlăture accesul la date al domnilor B. M. şi S.M.
Se mai arată în declaraţie şi că rezervarea domeniului „C.” S.R.L. a fost efectuată tot la solicitarea contestatorului, factura pentru domeniu fiind achitată de doamna I. P. angajata contestatorului.
În contextul în care la data de 31.03.2014 domnii B.M. şi S.M. au devenit şi administratorii societăţii intimate şi au solicitat expres la data de 1.04.2014 accesul la server fiind refuzaţi de către contestator, se constată că fapta descrisă la pct. 3 din decizie constituie o abatere disciplinară gravă prin încălcarea de către contestator a obligaţiilor de fidelitate faţă de angajator prevăzut la art. M. pct. 2 lit. c. din Contractul de muncă al acestuia şi de subordonare faţă de administratorii societăţii prevăzută la art. I pct. 3 din fişa postului întocmită la 22.10.2007.
La pct.5 din decizie s-a reţinut că la data de 7.04.2014 contestatorul i-a lovit în mod repetat pe domnii B.M. şi S.M. cu pumnul în faţă, în prezenţa mai multor salariaţi, în momentul în care i-au solicitat să nu părăsească sediul societăţii cu documente aparţinând acesteia.
Probatoriul testimonial administrat în cauză nu a fost concludent în sensul lămuririi modului în care a decurs acel conflict şi cine a agresat primul pe cine. Cert este că toţi trei partenerii au certificate medico – legale care atestă leziuni traumatice şi şi-au formulat plângeri penale reciproce pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Până la data pronunţării hotărârii s-a propus începerea urmăriri penale împotriva contestatorului în dosarul nr. 1/P/2014 (fila 712 dosar).
Şi această fapt constituie o abatere disciplinară gravă prin încălcarea obligaţiei de a avea o comportare civilizată în cadrul relaţiilor de serviciu prevăzută de art.31 din Regulamentul intern al societăţii.
În legătură cu aceste două din urmă fapte tribunalul reţine şi că indiferent de poziţia din care susţine contestatorul că a acţionat – de administrator şi nu de director general – sau de împrejurarea că ar fi fost primul agresat de către ci doi administratori, un astfel de comportament este incompatibil cu desfăşurarea unor raporturi de serviciu normale şi justifică încetarea contractului de muncă. Dacă avea contestatorul dubii asupra legalităţii sau oportunităţii unor decizii luate de asociatul unic al intimatei sau ulterior de către cei doi administratori , soluţia firească şi legală era aceea de a demisiona din funcţie şi nu de a încerca impunerea opiniei sale prin blocarea accesului administratorilor şi alimentarea unui conflict care iată, a degenerat până la violenţe fizice.
Pentru considerentele de fapt şi de drept ce preced contestaţia urmează a fi respinsă.
Intimata a arătat că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
