Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri


Dosar nr. 8849/318/2012

R O M Â N I A

Cod operator 2444

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA PENALĂ

SENTINŢĂ PENALĂ Nr. 2356/2012

Şedinţa publică de la 27 Noiembrie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE ANIŞOARA BUCICĂ

Grefier DANIELA RĂDESCU

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D.B  din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu.

Pe rol fiind judecarea procesului penal privind inculpatul R.C.C.D trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu nr.6272/P/2011 din 24.05.2012, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.242 alin 1 C.pen  cu aplic art. 37 lit a C.pen.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns inculpatul R.C.C.D asistat de avocat din oficiu Miţaru Marian, lipsă fiind  martora Gagiu Maria Mirela.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă  se constată  depuse la dosar note de şedinţă înaintate de inculpatul R.C.C.D.

Inculpatul R.C.C.D a precizat că martora Gagiu Maria Mirela este plecată în Italia.

Instanţa din oficiu a pus în discuţie utilitatea ascultării martorei Gagiu Maria Mirela şi a acordat cuvântul părţilor.

Reprezentantul Ministerului Public şi avocatul din oficiu al inculpatului au arătat că nu mai stăruie în ascultarea acesteia.

Instanţa văzând dispoziţiile art 329  alin 3 Cod procedură penală,  probatoriul deja administrat  în faza de cercetare judecătorească  cât şi în faza de urmărire penală , apreciază că nu mai este necesară audierea  acestui martor, urmând a se ţine seama de declaraţiile  date anterior.

Constatându-se cercetarea judecătorească încheiată, conform art. 339 Cod procedură penală s-a acordat cuvântul pentru dezbateri potrivit disp. art. 340 Cod procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public, după ce a expus starea de fapt, a formulat concluzii de condamnare a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, la o pedeapsă neprivativă de libertate, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocat Miţaru Marian pentru inculpat, a solicitat instanţei achitarea inculpatului în  baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b indice 1 Cod procedură penală, cu aplic.art.181 Cod penal şi aplicarea acestuia  a unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, a recunoscut fapta, menţionând că a luat  carnetul pentru că i-a fost dat şi a considerat că este al său, însuşindu-şi  concluziile apărătorului  desemnat din oficiu.

JUDECATA

Asupra procesului penal de faţă;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.Jiu nr.6272/P/2011 din 24.05.2012 a fost trimis în judecată inculpatul R.C.C.D, cercetat pentru săvârşirea infr. prev. de art. 242 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal.

La data de 13.10.2011, în jurul orei 08:20, Poliţia municipiului Tg-Jiu a fost sesizată prin SNUAU 112 de către  inculpatul R.C.C.D, care a reclamat faptul că vecinii săi i-au tulburat posesia proprietăţii sale situată în mun. Tg-Jiu, str. Tudor Vladimirescu, nr. 64, jud. Gorj.

Urmare a sesizării, la faţa locului a fost direcţionată patrula de poliţie formată din agentul Oproiu Valentin din cadrul Poliţiei municipiului Tg-Jiu  şi Mărgărit Mihaela, elev la Şcoala de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina.

Cu această ocazie, s-a stabilit că apelul telefonic efectuat de către inculpat nu era justificat, fiind unul abuziv, fapt pentru care agentul de poliţie a luat faţă de  inculpat măsura sancţionării contravenţionale pentru apelarea nejustificată a numărului de urgenţă 112.

Agentul de poliţie a completat procesul-verbal de contravenţie pe pervazul exterior al unui imobil aflat la o distanţă de aproximativ un metru de poarta ce face accesul în curtea locuinţei inculpatului şi tot pe acest pervaz a aşezat carnetul de procese-verbale pentru ca învinuitul să ia la cunoştinţă despre  conţinutul acestuia şi să îl semneze.

In momentul în care agentul de poliţie Oproiu Valentin a indicat locul unde să semneze, inculpatul R.C.C.D a smuls din mâna acestuia carnetul de proces-verbal de contravenţie şi imediat a fugit cu  acesta în interiorul casei sale, refuzând restituirea carnetului.

Din declaraţia martorei Gagiu Maria Mirela, care se afla în imediata apropiere, fiind barman la barul ce aparţine SC ELA PRESTIGE SRL a rezultat că în momentul în care agentul de poliţie i-a arătat conţinutul procesul – verbal  şi i-a indicat locul unde să semneze de primire a acestuia, inculpatul R.C.C.D  a tras din mâna acestuia carnetul de procese – verbale după care a fugit în curtea locuinţei sale şi, deşi organele de poliţie i-au solicitat  insistent să îl restituie, acesta a refuzat.

Ca urmare a acestui incident, agentul Oproiu Valentin  a informat  conducerea Poliţiei municipiului Tg-Jiu, ocazie cu care la faţa locului s-au deplasat mai mulţi poliţişti, iar după îndelungi solicitări,  inculpatul  a realizat fapta  comisă şi a restituit organelor de urmărire penală carnetul de procese-verbale care  a fost predat agentului de poliţie.

Din cercetările efectuate a rezultat că sustragerea carnetului de procese – verbale nu s-a realizat prin ameninţare sau acte de violenţă asupra organelor de poliţie, iar după restituirea acestuia, s-a stabilit că din cuprins nu s-au sustras sau distrus file.

Aspectele reţinute mai sus au fost confirmate de către martorii  Oproiu Valentin şi Mărgărit Mihaela, persoane care în calitate de poliţişti au intervenit la eveniment.!

Fiind audiat, îinculpatul R.C.C.D a recunosc parţial fapta comisă, motivând că a recurs la acest gest pentru a preda procurorilor carnetul de procese-verbale, întrucât a apreciat aplicarea sancţiunii  ca fiind una ilegală şi abuzivă.

Având în vedere modalitatea de comitere  a faptei,  precum  şi comportamentul inculpatului, a existat o îndoială temeinică asupra stării psihice a  acestuia, motiv pentru care, în baza art. 116, art. 117, art. 203 C.p.p., organele de poliţie, cu încuviinţarea procurorului, au dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice.

Conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică  nr. 406/21.03.2012 emis de SML Gorj, inculpatul R.C.C.D prezintă diagnosticul „tulburare de personalitate de tip polimorf predominant schizotipală”, însă acesta a avut discernământul faptelor sale la comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

In aprecierea pericolului social se are în vedere faptul că prin sentinţa penală nr. 214 din 24. 11. 2010, pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu,  inculpatul fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu aplic. art. 861 – 863 Cp. pentru săvârşirea infr. prev. şi ped. de art. 217, art. 239 alin. alin 1 -5 Cp.

Mai mult, s-a apreciat că  inculpatul  are un comportament violent în condiţiile în care a fost sancţionat administrativ de mai multe ori pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 Cp. şi art. 221 Cp., aşa cu rezultă  din fişa de cazier.

Starea de fapt descrisă în rechizitoriu a fost  dovedită prin  coroborarea procesului-verbal de cercetare la fata locului, planşele fotografice, declaraţiile martorilor Gagiu Maria Mirela, Mărgărit Violeta Mihaela şi Oproiu Nicolae Valentin, dovezi de predare-primire a înscrisului, raport de expertiză medico-legală psihiatrică şi cu declaraţiile inculpatului R.C.C.D care  a recunoscut parţial  faptele reţinute în sarcina sa.

Ascultat în şedinţa publică din 18.09.2012, inculpatul a declarat că în „ rezoluţia de confirmare a începerii urmăririi penale poliţiştii şi procurorul au recunoscut că mi-au înmânat  carnetul de procese – verbale, iar ulterior în rechizitoriu cu consemnat în mod fals că mi-a fost prezentat acel carnet…”

A mai susţinut că a primit carnetul de procese verbale şi în momentul în care i s-a părut că poliţistul îi înscenează o sustragere a documentului i-a spus că îl predă la procurori după care s-a baricadat în  casă deoarece în zona casei sale au venit mai mulţi poliţişti care l-au ameninţat şi insistau să-i facă acte pentru înscenarea sustragerii, fără să-i solicite să predea „ carneţelul”.

Nu a solicitat în apărare administrarea probei cu martori ci doar proba cu înscrisuri referitoare la situaţia sa familială.

Din oficiu, instanţa a dispus audierea martorilor din acte respectiv Mărgărit Violeta şi Oproiu Nicolae Valentin, dispoziţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei.

Examinând coroborat  materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti instanţa în fapt şi în drept următoarele:

La data de 13.10.2011 în jurul orei 08,20 , inculpatul R.C.C.D a sesizat Poliţie Municipiului Tg-Jiu  prin SNUAU 112 că vecinii săi i-au tulburat posesia proprietăţii sale.

Cu ocazia deplasării la faţa locului a patrulei de poliţie s-a stabilit că apelul telefonic efectuat de către inculpat  nu era justificat, motiv pentru care agentul de poliţie l-a sancţionat contravenţional.

Agentul de poliţie după ce a completat procesul verbal de contravenţie a aşezat carnetul de procese verbale pe  pervazul exterior al locuinţei pentru ca inculpatul  să ia la cunoştinţă despre conţinutul acestuia şi să-l semneze.

Inculpatul a smuls din mâna poliţistului carnetul de procese – verbale de contravenţie şi a fugit în interiorul casei sale, restituindu-l , ulterior la solicitarea organelor de poliţie.

Din cercetările efectuate a rezultat că sustragerea carnetului de procese verbale nu s-a realizat prin ameninţare sau acte de violenţă asupra organelor de poliţie, stabilindu-se că nu s-au sustras sau distrus  file.

Instanţa a reţinut această situaţie de fapt din analiza următoarelor mijloace de probă : proces – verbal de sesizare din oficiu, proces – verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, dovezi de predare – primire a înscrisului, declaraţii martori şi declaraţia inculpatului de recunoaştere parţială a săvârşirii faptei, concluziile raportului de expertiză medico – legală psihiatrică, efectuată în timpul cercetărilor penale  privind discernământul faptelor inculpatului la data comiterii infracţiunii .

În drept fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sustragere de înscrisuri prevăzută şi pedepsită de art. 242 alin. 1 Cod penal  cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Activitatea infracţională a inculpatului constând în sustragerea la data de 13.10.2011 a carnetului de procese – verbale aflat în păstrarea organelor de poliţie a fost comisă cu vinovăţie, însă instanţa va reţine lipsa pericolului social concret prin prisma faptului că acesta a adus o atingere minimă unei din valorile sociale apărate de lege, fiind lipsită, de importanţă precum şi în raport de criteriile prevăzute în art. 181 alin. 2 Cod penal: modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit de făptuitor în comiterea faptei, împrejurările în care fapta a fost săvârşită , urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce .

Pe lângă considerente arătate  instanţa reţine că în ceea ce priveşte persoana  inculpatului acesta a avut o atitudine procesuală relativ sinceră, este căsătorit şi preocupat de creşterea, îngrijirea şi supravegherea minorului, în condiţiile în care soţia sa ( de profesie medic) suferă de o afecţiune psihică care poate prezenta un potenţial pericol pentru acesta, în situaţia în care minorul ar rămâne în întreţinerea exclusivă a mamei sale, consideraţii  în sensul că alegerea  unei pedepse cu închisoarea ( fapta dedusă judecăţii fiind comisă în stare de recidivă postcondamnatorie ) apare ca neadecvată şi excesivă raportat la criteriul prevăzut de art. 72 Cod penal cât şi la situaţia sa familială.

În speţă, aplicarea dispoziţiilor art. 181 Cod penal este posibilă şi necesară în raport de criteriile prevăzute de art. 181 al. 2 Cod penal, întrucât faţă de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, descrise anterior, urmarea produsă, persoana şi conduita inculpatului prin atingerea minimă adusă valorilor apărate  de lege şi prin conţinutul ei concret, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni – în acest mod putându-se trage o concluzie corectă referitoare la atingerea adusă valorilor apărate de lege.

Instanţa apreciază că o sancţiune administrativă este adecvată şi de natură să asigure îndreptarea inculpatului, fără a i se aplica o pedeapsă.

Faţă de considerentele arătate, instanţa urmează ca în baza ar. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală cu aplicarea art. 181 Cod penal să achite inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 242 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, iar în temeiul art. 181  alin 3 Cod penal raportat la art. 91 alin. 1 lit. c Cod penal  să aplice acestuia sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum moderat de 300 lei, ce urmează a fi executată în condiţiile art. 442, art. 443 Cod procedură penală.

Văzând şi disp.art.192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

 În baza art.11 pct. 2 lit  a) rap la art 10 lit. b1 Cod de procedură penală  cu aplicarea art. 181 Cod penal achită inculpatul R.C.C.D, pentru săvârşirea  infracţiunii  prevăzută de art. 242 alin 1 Cod penal cu aplic art 37 lit a Cod penal.

În baza art. 181  alin 3 Cod penal  raportat la  art. 91 lit c) Cod penal aplică inculpatului R.C.C.D  sancţiunea cu caracter administrativ de 300 lei amendă.

Obligă inculpatul  R.C.C.D la 400 lei cheltuielile judiciare statului, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu Miţaru Marian, se va avansa anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu recurs în termen de 10 zile de la  pronunţare.

Pronunţată în şedinţa publică azi 27.11.2012, la Judecătoria Tg-Jiu.

Preşedinte,

ANIŞOARA BUCICĂ

Grefier,

DANIELA RĂDESCU

Red,A.B./tehn.

D.R. 13 Decembrie 2012/4 ex.