In temeiul dispoziţiilor art. 403 alin. 4, raportat la art. 300 alin. 3 din Codul de procedură civilă, se poate formula cerere de suspendare provizorie a executării silite a hotărârii recurate, şi nu a executării cheltuielilor de executare, calculate în temeiul art. 3717 din Codul de procedură civilă.
Intrucât solicitarea reclamantei priveşte executarea silită propriu-zisă, devin aplicabile dispoziţiile art. 17 din Codul de procedură civilă, în sensul că cererile accesorii şi incidente sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală şi, coroborat cu prevederile art. 373 din Codul de procedură civilă, rezultă că instanţa competentă este judecătoria.
(Decizia nr. 127 din 5 noiembrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin acţiunea introdusă la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia comercială, sub nr. 1912/2002, reclamanta S.C. “R.” S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.S. şi Banca X, pe cale de ordonanţă preşedinţială:
1) suspendarea executării silite privind suma de 430.078.000 lei indisponibilizată în contul S.C. “R.” S.A., deschis la terţul poprit Banca X, în baza procesului-verbal încheiat la 12.08.2002, în Dosarul de nr. 326/2002;
2) indisponibilizarea conturilor deţinute de C.S., până la concurenţa sumei de 4.496.474.972 lei, fie prin suspendare, fie prin instituirea unei măsuri asigurătorii pentru prevenirea înstrăinării acestor bani, până la soluţionarea recursului.
în motivare, s-a arătat că suma de 4.496.474.972 lei, stabilită prin Sentinţa civilă nr. 7414/2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost pusă în executare şi, la 30.09.2002, judecătoresc a virat suma în contul pârâtului C.S.
întrucât cheltuielile de executare, în sumă de 430.078.000 lei, nu au fost virate încă terţului poprit, se solicită suspendarea executării până la soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 7414/2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Curtea, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 373 din şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Asupra excepţiei necompetenţei materiale a instanţei s-au reţinut următoarele aspecte:
Conform art. 373 din Codul de procedură civilă, hotărârile judecătoreşti se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se facă executarea, iar alineatul final al acestui articol dispune că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
în conformitate cu dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă, adică judecătoria, poate suspenda executarea, în înţelesul prevăzut de art. 373 din Codul de procedură civilă.
în considerarea dispoziţiilor articolelor enunţate, competenţa în soluţionarea cererii de suspendare a executării silite, formulată în prezenta cauză, este judecătoria, şi nu curtea de apel, cererii introduse de reclamantă nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 403 alin. final raportat la art. 300 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care ar fi atras competenţa curţii de apel în soluţionare.
în temeiul dispoziţiilor art. 403 alin. final din Codul de procedură civilă, se poate formula doar cerere de suspendare provizorie a executării silite a hotărârii recurate, şi nu a executării cheltuielilor de executare, calculate în temeiul art. 3717 din Codul de procedură civilă, care este o cerere pendinte de executarea însăşi.
în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, Curtea reţine că reclamanta-debitoare solicită indisponibilizarea conturilor pârâtului-creditor alimentate ca urmare a punerii în executare a titlului executoriu, Sentinţa civilă nr. 7414/2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială. Prin urmare, cererea formulată este un incident ce priveşte executarea, şi nu o măsură prevăzută de dispoziţiile cuprinse în Codul de procedură civilă, Cartea VI, cap. IV, intitulat “Măsurile asigurătorii”, cum pretinde reclamanta. Pentru a fi aplicabile aceste prevederi este necesară existenţa unui proces început, ce se soluţionează în fond, or, în prezent, părţile se află în faza executării silite.
Deci, întrucât solicitarea reclamantei priveşte executarea însăşi, devin aplicabile dispoziţiile art. 17 din Codul de procedură civilă, în sensul că “cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală”, şi, având în vedere prevederile art. 373 din Codul de procedură civilă, rezultă că instanţa competentă să soluţioneze şi acest capăt de cerere este tot judecătoria.
în consecinţă, pentru considerentele expuse, Curtea constată excepţia necompetenţei materiale a instanţei întemeiată, urmând a fi admisă, şi va declina competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, conform art. 1 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 158 din Codul de procedură civilă.
NOTĂ:
Soluţia pronunţată a rămas irevocabilă, prin nerecurare.
