Citarea părţilor la judecată. Judecata poate avea loc numai dacă
părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită.
Încetarea contractului de reprezentare al
părţii vătămate cu avocatul său unde a şi
fost citată şi încheierea unui nou contract cu
un alt avocat cu procură specială pentru a fi
citată la sediul biroului acestuia, obliga
instanţa să procedeze la citarea părţii
vătămate la această din urmă adresă.
Soluţia pronunţată în condiţiile necitării
părţii civile la avocatul său aşa cum aceasta
ceruse, conduc la nulitatea hotărârii, fiind
încălcate prev.art.291 alin.1 Cod penal.
(Curtea de Apel Piteşti,
dec.pen.nr.50/A/17.05.2007)
Prin sentinţa penală nr.45 din 19 ianuarie 2007, pronunţată
de Tribunalul Argeş, inculpatul a fost condamnat la mai multe pedepse şi
în urma contopirii s-a dispus executarea celei mai grele de 3 ani
închisoare în cond.art.86/1 şi urm.Cod penal.
În baza art.118 lit.a şi b Cod penal s-a dispus confiscarea de
la inculpat a produselor IRAT, a Hard disk-ului computerului şi a
inscriptorului marca LG.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul a
creat o pagină web cu anunţuri de vânzare a produselor pirat, indicând şi
adresele de email la care se puteau face comenzile. În baza comenzilor
primite cu ajutorul calculatorului personal şi al unui inscriptor de CD-uri
marca LG, inculpatul a inscripţionat CD-uri aprovizionate de la un
magazin pe care apoi le ambala şi le distribuia prin intermediul căsuţei
poştale închiriate în acest sens de o altă persoană către solicitanţi.
Instanţa de fond a mai constatat că părţile vătămate nu s-au
constituit părţi civile.
Prin decizia penală nr.50/A din 17 mai 2007 pronunţată de
Curtea de Apel Piteşti, s-au admis apelurile Parchetului de pe lângă
Tribunalul Argeş şi de către inculpat, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis
cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Pentru a hotărâ astfel, curtea a constatat că în cauză au fost
încălcate prev.art.291 alin.1 Cod procedură penală, potrivit cărora
judecata putea avea loc numai dacă părţile erau legal citate şi procedura
îndeplinită.
Or, anterior, una din părţile vătămate care ceruse citarea la
cabinetul de avocatură cu care avea contract de reprezentare şi a reziliat
contractul cu avocatul său, şi a încheiat un nou contract cu altă casă de
avocatură, căruia i-a dat procură specială de reprezentare solicitând
citarea la acest din urmă cabinet.
Nefiind citată la această din urmă adresă, partea vătămată a
fost prejudiciată în interesele sale, astfel că sentinţa este nelegală, urmând
ca această situaţie să fie înlăturată ca urmare a rejudecării cu citarea în
cond.art.291 Cod procedură penală a tuturor părţilor din dosar.