Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta la data de 12.11.2015 sub nr. …./12.11.2015, reclamanta M.A.M. a chemat în judecata pe pârâtul I.A. solicitând instantei ca, prin hotarârea ce o va pronunta, sa dispuna desfacerea casatoriei din culpa exclusiva a pârâtului, exercitarea autoritatii parintesti cu privire la minora I.E. în mod exclusiv de catre aceasta, stabilirea domiciliului minorei la reclamanta si obligarea pârâtului la plata unei pensii de întretinere în favoarea minorei.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a aratat ca s-a casatorit cu pârâtul în localitatea P. în Italia la data de 09.06.2001 iar la data de 02.05.2010 s-a nascut fetita acestora, I.E.. Se mai arata ca pârâtul si-a schimbat în timp comportamentul, abuzând de ea fizic si verbal, având viciul jocurilor de noroc, fara ca acesta sa aiba un loc de munca, astfel încât a luat decizia de a se întoarce din tara împreuna cu fiica sa imediat dupa introducerea actiunii de divort.
În dovedirea actiunii, reclamanta a solicitat încuviintarea probei cu înscrisuri si martori.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru de 100 lei, conform art. 15 lit. b din O.U.G. nr. 80/2013.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia necompetentei generale a instantelor române, în temeiul art. 3 corob. cu art. 8 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Europei. Astfel, a aratat ca el este cetatean italian, partile au avut domiciliul stabilit în Italia iar fetita are cetatenie italiana si locuieste în fapt alaturi de tatal sau, minora fiind data în custodia tatalui ca urmare a încercarii mamei de a trece granita împreuna cu aceasta în baza unor documente de identitate false.
Analizând cu prioritate exceptia necompetentei generale, conform art. 131 C. si 1071 proc. civ. instanta constata ca nu este competenta general sa solutioneze prezenta cauza, pentru considerentele care urmeaza:
Într-o prima etapa, instanta constata ca în speta este incident Regulamentul nr. 2201/2003 întrucât s-a dovedit existenta elementului de extraneitate (pârâtul având cetatenie italiana, partile au fost casatorite si au avut resedinta comuna în Italia, minora are cetatenie italiana).
De asemenea, atât cererea principala, cât si cele accesorii intra în domeniul de aplicare al Regulamentului, din punct de vedere spatial, temporal si material.
Instanta trebuie sa îsi verifice competenta în mod distinct în raport de fiecare capat de cerere cu care instanta a fost învestita, indiferent de legatura de accesorietate între cereri si de calificarea acestora potrivit dreptului intern.
Astfel, în ceea ce priveste capatul de cerere referitor la desfacerea casatoriei, art. 3 din Regulamentul (CE) NR. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competensa, recunoasterea si executarea hotarârilor judecatoresti în materie matrimoniala si în materia raspunderii parintesti prevede sapte temeiuri de competensa. Astfel, sosii pot depune o cerere de divors la instansele din statul membru în care se afla:
1. resedinsa lor obisnuita;
2. ultima lor resedinsa obisnuita, în cazul în care unul dintre ei locuieste înca acolo;
3. resedinsa obisnuita a oricaruia dintre sosi în caz de cerere comuna;
4. resedinsa obisnuita a pârâtului;
5. resedinsa obisnuita a reclamantului, în cazul în care acesta a locuit acolo cel pusin un an înainte de depunerea cererii;
6. resedinsa obisnuita a reclamantului, în cazul în care acesta a locuit acolo cel pusin sase luni înaintea introducerii cererii si este resortisant al statului membru respectiv;
7. cetasenia comuna („domiciliul” comun pentru Regatul Unit si Irlanda).
În speta, reclamanta nu a facut dovada ca vreuna dintre aceste ipoteze ar fi incidente în speta. Astfel cum rezulta din raspunsul la întâmpinarea formulata, reclamanta a avut resedinta obisnuita în Italia, întorcându-se în tara cu intentia de a-si stabili aici resedinta la 12 noiembrie 2015, când a si formulat prezenta cerere. Or, pentru a fi incident cazul prevazut la pct. 5, era necesar ca reclamanta sa fi locuit în România cel putin un an înaintea depunerii cererii.
Mai departe, verificându-si competenta cu privire celelalte capete de cerere referitoare la exercitarea autoritatii parintesti, stabilirea domiciliului minorei si acordarea pensiei de întretinere în favoarea minorei, instanta constata ca, potrivit preambulului Regulamentului „În vederea garantarii egalitasii tuturor copiilor, prezentul regulament reglementeaza toate hotarârile judecatoresti în materia raspunderii parintesti, inclusiv masurile de protecsie a copilului, independent de orice legatura cu o procedura matrimoniala. (12) Temeiurile de competensa stabilite prin prezentul regulament în materia raspunderii parintesti sunt concepute în funcsie de interesul superior al copilului si, în special, de criteriul proximitasii. Prin urmare, ar trebui sa fie competente în primul rând instansele statului membru în care copilul îsi are resedinsa obisnuita, cu excepsia unor cazuri de schimbare a resedinsei copilului sau ca urmare a unui acord încheiat între titularii raspunderii parintesti”.
De asemenea, potrivit art. 8 din acelasi Regulament „Competensa de fond. (1) Instansele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente în materia raspunderii parintesti privind un copil care are resedinsa obisnuita în acest stat membru la momentul la care instansa este sesizata.(2) Alineatul (1) se aplica sub rezerva dispozisiilor articolelor 9, 10 si 12”.
Nosiunea de resedinsa obisnuita este un concept autonom de drept al Uniunii Europene si iar termenul nu este definit în Regulamentul nr. 2201/2003, însa CJUE a interpretat nosiunea de resedinsa obisnuita a copilului în contextul Regulamentului nr. 2201/2003, în materia competensei privind acsiunile în raspundere parinteasca. Astfel, s-a aratat în considerentele Hotarârii Curtii pronuntate în cauza C-523/07, (…) ca simpla prezensa fizica a copilului într-un stat membru, ca regula de competensa subsidiara în raport cu cea enunsata la articolul 8 din regulament, nu poate fi suficienta pentru a stabili resedinsa obisnuita a copilului. (…) …. „Resedinsa obisnuita” a copilului, (…) trebuie sa fie stabilita pe baza unui ansamblu de împrejurari de fapt specifice fiecarui caz în parte. În afara de prezensa fizica a copilului într-un stat membru, trebuie sa fie resinusi si alsi factori de natura sa demonstreze ca aceasta prezensa nu are deloc un caracter temporar sau ocazional si ca resedinsa copilului exprima o anumita integrare într-un mediu social si familial. Trebuie mai ales sa fie luate în considerare durata, regularitatea, condisiile si motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru si ale mutarii familiei în acest stat, cetasenia copilului, locul si condisiile de scolarizare, cunostinsele lingvistice, precum si raporturile de familie si sociale ale copilului în statul respectiv. (…) Intensia parinsilor de a se stabili împreuna cu copilul în alt stat membru, exprimata prin anumite masuri tangibile, cum ar fi achizisionarea sau închirierea unei locuinse în statul membru gazda, poate constitui un indiciu al transferului resedinsei obisnuite. Un alt indiciu poate fi reprezentat de depunerea unei cereri de a beneficia de o locuinsa sociala adresata serviciilor competente din statul respectiv. În schimb, împrejurarea potrivit careia copiii stau într-un stat membru unde duc, o scurta perioada, viasa unei persoane fara o resedinsa stabila este de natura sa constituie un indiciu potrivit caruia resedinsa obisnuita a acestor copii nu se afla în acest stat”.
Desi Regulamentul nu exclude situasia în care un copil poate dobândi resedinsa obisnuita într-un stat membru chiar în ziua sosirii sale în statul respectiv sau la scurt timp dupa aceasta, în speta nu se poate retine ca minora îsi are „resedinta obisnuita” în Constanta, câta vreme aceasta s-a nascut si a locuit în Italia pâna în luna noiembrie 2015, când reclamanta, fara a avea acordul pârâtului, desi nu exercita exclusiv autoritatea parinteasca cu privire la copil, a revenit în tara si a înscris minora la o gradinita aici întrucât nu sunt întrunite conditiile anterior expuse, referitoare la integrarea în mediul social si familial.
Reclamanta a mai aratat ca în speta sunt incidente prevederile art. 10 din Regulament. Potrivit acestui text de lege „În caz de deplasare sau de resinere ilicita a unui copil, instansele judecatoresti din statul membru în care copilul îsi avea resedinsa obisnuita imediat înaintea deplasarii sale sau a resinerii sale ilicite ramân competente pâna în momentul în care copilul dobândeste o resedinsa obisnuita într-un alt stat membru si pâna când: (a) orice persoana, institusie sau alt organism careia/caruia i-a fost încredinsat copilul consimte la deplasarea sau resinerea acestuia Sau (b) copilul a locuit în acest alt stat membru o perioada de cel pusin un an dupa ce persoana, institusia sau orice alt organism careia/caruia i s-a încredinsat copilul a avut sau ar fi trebuit sa aiba cunostinsa de locul în care se afla copilul, pâna când copilul s-a integrat în noul sau mediu si pâna când a fost îndeplinita cel pusin una dintre urmatoarele condisii: (i)în termen de un an de când cel caruia i s-a încredinsat copilul a avut sau ar fi trebuit sa aiba cunostinsa de locul în care se afla copilul, nu s-a depus nici o cerere de înapoiere la autoritasile competente ale statului membru în care copilul a fost deplasat sau resinut; (ii)a fost retrasa o cerere de înapoiere înaintata de cel caruia i s-a încredinsat copilul si nu s-a depus nici o noua cerere în termenul stabilit la punctul (i); (iii)o cauza solusionata de o instansa judecatoreasca din statul membru în care copilul îsi avea resedinsa obisnuita imediat înaintea deplasarii sale sau resinerii sale ilicite a fost închisa în conformitate cu articolul 11 alineatul (7); (iv)o hotarâre de încredinsare care nu implica înapoierea copilului a fost pronunsata de instansa judecatoreasca din statul membru în care copilul îsi avea resedinsa obisnuita imediat înaintea deplasarii sau resinerii sale ilicite.”
Astfel, s-a invocat de catre aceasta faptul ca la 12.11.2015 s-a întors în România împreuna cu fiica sa si si-au stabilit domiciliul în Constanta, minora fiind înscrisa aici la o gradinita. Ulterior, în perioada sarbatorilor de iarna a plecat în vizita în Italia, pentru a discuta conditiile divortului însa la aeroport a fost oprita întrucât pârâtul a formulat plângere penala împotriva sa pe motiv ca ar fi rapit copilul. Situatia s-a agravat în zilele de 15.01., 09.02., 12.02. si 13.02. când reclamanta, împreuna cu fetita, au fost agresate fizic de catre pârât, astfel încât Tribunalul de minori din Firente a decis încredintarea minorei I.E. serviciului social P.
Nici acest text de lege nu poate fi retinut în speta, întrucât ordonanta emisa de Tribunalul pentru minori din Firenze la data de 01.03.2016 nu a avut ca efect încredintarea provizorie a minorei catre reclamanta, cum aceasta a sustinut. Prin aceasta ordonanta s-a dispus încredintarea minorei I.E. serviciului social din P. pentru control si suport, împreuna cu reclamanta, minora aflându-se si în prezent în cadrul acestei structuri sociale – Centrul Împotriva Violentei Asociatia (…).
Pe de alta parte, art. 10 anterior redat devine incident exclusiv în cazul unei ipoteze de rapire internationala, neputându-se extinde la situatia de fata, când retinerea copilului în Italia în Centrul Împotriva Violentei s-a facut în temeiul unei ordonante pronuntata de un stat membru.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere prevederile art. 17 din Regulament, potrivit caruia „Instansa judecatoreasca dintr-un stat membru sesizata cu o cauza pentru care nu este competenta în temeiul prezentului regulament si pentru care, în temeiul prezentului regulament, este competenta o instansa dintr-un alt stat membru, se declara, din oficiu, necompetenta”, instanta va admite exceptia invocata de pârât prin întâmpinare.
