R O M A N I A
TRIBUNALUL BRASOV
SECTIA A II-A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILA NR.53/R
Sedinta publica de la 18 IANUARIE 2013
Completul compus din:
PRESEDINTE : M. L.
JUDECATOR : M. O.
JUDECATOR : A. V.
GREFIER : C. I.
Pe rol fiind solutionarea recursului declarat de recurenta parata SC I. T. & CO SRL, impotriva sentintei civile nr.7190/21.05.2012 pronuntata de Judecatoria Brasov in dosar nr.37827/197/2011, in contradictoriu cu intimata reclamanta SC O. SRL, avand ca obiect „pretentii”.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta pentru recurenta parata SC I. T. & CO SRL, dl. avocat R. F., lipsa fiind reprezentantul intimatei reclamante SC O. SRL.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care ;
Se constata depusa la dosar, prin serviciul registratura, din partea intimatei reclamante nota de sedinta, la care se afla anexat timbrul judiciar in valoare de 1,5 lei, astfel cum i s-a pus in vedere de catre instanta prin dispozitiile incheierii de sedinta de la termenul de judecata din data de 02 noiembrie 2012.
In raport de dispozitiile art.96 Cod procedura civila instanta inmaneaza reprezentantului conventional un exemplar de pe nota de sedinta depusa de intimata reclamanta.
Reprezentantul conventional al recurentei parate depune la dosar, raspuns la intampinare si arata ca nu are probe noi de propus in recurs si nici alte cereri de formulat.
Instanta ia act ca recurenta parata nu are probe noi de propus in recurs.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta constata dezbaterile inchise si in temeiul dispozitiilor art. 150 cod procedura civila acorda cuvantul in sustinerea recursului.
Reprezentantul conventional al recurentei parate solicita admiterea recursului, casarea hotararii recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, in vederea administrarii de probe noi pentru o justa solutionare a cauzei, cu cheltuieli de judecata, constand in taxa judiciara de timbru si timbrul judiciar.
Solicita a se avea in vedere ca in mod gresit prima instanta a argumentat ca motivele invocate de reclamanta in cererea de chemare in judecata sunt temeinice, insa in speta nefiind dovedita valabilitatea obligatiei de plata in favoarea reclamantei, nu poate fi vorba de culpa societatii parate. Mai mult decat atat, prima instanta confunda lipsa de aparare a societatii parate, pe care, din pacate, a cauzat-o prin neadmiterea cererii sale de amanare a judecatii, cu recunoasterea pretentiilor reclamantei, ceea ce este absurd.
In ceea ce priveste neinvocarea unei cauze exoneratoare de raspundere din partea paratei, presupusa cauza exoneratoare de raspundere se poate deduce din chiar argumentatia cererii reclamante referitoare la modul in care a fost executat transportul in discutie.
Fata de actele si lucrarile dosarului, instanta ramane in pronuntare.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de fata:
Constata ca prin Sentinta civila nr. 7190/21.05.2012 a Judecatoriei Brasov a fost admisa actiunea formulata de reclamanta S.C. O. S.R.L. in contradictoriu cu parata S.C. I. T. &CO S.R.L. si in consecinta: a fost obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 1.116 Euro – sau contravaloarea in lei acestora in raport de cursul de schimb al Bancii Nationale a Romaniei din ziua platii – cu titlu de pretentii, precum si despagubiri constand in dobanda legala calculata de la data scadentei facturii si pana la plata efectiva a debitului. De asemenea, a fost obligata parata la plata catre reclamanta a sumei de 420,96 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
In motivare s-a retinut ca potrivit facturii fiscale nr. 20027/09.11.2010 si scrisorii de trasura de la fila 14 din dosar, reclamanta a efectuat pentru parata un transport international de marfuri continand produse cosmetice, pretul stabilit de comun acord fiind de 900 Euro plus TVA.
Deoarece parata nu a platit de buna-voie debitul restant, reclamanta a recurs la procedura concilierii prealabile, prevazuta de art.720/1 Cod procedura civila (fila 10), insa, desi parata si-a manifestat disponibilitatea in vederea concilierii, la dosarul cauzei nu este nicio dovada in acest sens..
La solutionarea actiunii, instanta va avea in vedere dispozitiile art.969 Cod civil – vechea reglementare, in vigoare la data nasterii raportului juridic dedus judecatii- potrivit carora „conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante”.
In materia raspunderii contractuale reclamantul creditor trebuie sa faca dovada existentei raportului juridic obligational, iar paratului debitor ii revine sarcina de a face dovada achitarii debitului sau a existentei unei cauze exoneratoare de raspundere.
Prin urmare, reclamanta a facut dovada existentei obligatiei valabile de plata a contravalorii transportului efectuat pentru parata – aspect ce nu a fost contestat de catre beneficiarul transportului, astfel cum reiese din continutul notei de la fila 7 din dosar –si a afirmat ca aceasta din urma nu si-a executat obligatiile, astfel ca se naste automat o prezumtie de culpa in sarcina paratei cu privire la neexecutarea obligatiei. In aceste conditii, parata este cea care trebuia sa faca dovada fie ca a executat obligatia, fie ca a existat o cauza straina exoneratoare de raspundere.
In cauza, parata nu a facut dovada platii debitului sau a existentei unei cauze exoneratoare de raspundere.
In ceea ce priveste mentiunile din scrisoarea de trasura in ceea ce priveste lipsurile constatate cu ocazia descarcarii marfurilor, la dosarul cauzei nu exista nici un fel de dovada in legatura cu modul in care aceste lipsuri au fost identificate. Practic, la dosarul cauzei nu exista nici un fel de dovada a faptului ca acele mafuri au existat in vehiculul care a efectuat transportul.
Dispozitiile art. 129 cod procedura civila prevad ca “ partile trebuie sa-si probeze pretentiile si apararile”.
In legatura cu mentiunile din scrisoarea de trasura, paratei ii revenea obligatia, potrivit dispozitiilor legale mai sus mentionate, sa faca dovada lipsurilor constatate. Or, in cazul dedus judecatii, astfel cum s-a mentionat mai sus, nu s-a facut nici un fel de dovada in legatura cu acest aspect.
Tinand cont de prevederile art. 1073 Cod civil potrivit cu care creditorul (reclamanta) are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei si de faptul ca parata nu a platit debitul restant de buna voie, instanta apreciaza cererea formulata ca fiind intemeiata si, in consecinta, a admis-o in sensul ca a obligat parata la plata sumei de 1.116 Euro – sau contravaloarea in lei a acestora in raport de cursul de schimb al Bancii Nationale a Romaniei din ziua platii – cu titlu de pretentii.
In ceea ce priveste cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata dobanzii legale aferente debitului restant, dobanda calculata pentru perioada cuprinsa intre data introducerii actiunii si pana la data platii efective, instanta constata justificate aceste pretentii , avand in vedere dispozitiile art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000 potrivit cu care „ in cazul in care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanda fara a se arata rata dobanzii, se va plati dobanda legala „ raportat la dispozitiile art. 43 din codul comercial, potrivit cu care „ datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile”.
Pentru aceste motive instanta a obligat parata la plata catre reclamanta a despagubirilor constand in dobanda legala aferenta debitului restant calculata pentru perioada cuprinsa intre data scadentei facturii si pana la data platii efective
In baza art.274 Cod procedura civila instanta, retinand culpa procesuala a paratei, a obligat-o pe aceasta si la plata cheltuielilor de judecata suportate de catre reclamanta in prezenta cauza, constand in 420,96 lei reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata SC I. T. & CO SRL solicitand casarea sentintei si trimiterea la rejudecare deoarece se impune sa se administreze probe care nu sunt admisibile in recurs.
In motivarea recursului se arata in esenta ca in mod gresit s-a respins cererea sa de amanare a judecatii la instanta de fond in conditiile in care administratorul societatii era plecat in strainatate si nu a avut timpul fizic necesar pentru a asigura apararea paratei, in acest fel fiindu-i incalcat dreptul la un proces echitabil, garantat de normele procedurale interne si art.6 din CEDO.
In ceea ce priveste argumentele de fond ale sentintei se arata ca in timpul transportului marfii efectuat pentru parata de o societate transportatoare terta, in baza conventiei incheiate cu reclamanta, s-a produs un accident, astfel ca transportatorul a fost nevoit sa transbordeze cei 29 europaleti in alte doua autotrenuri. O parte din marfa a fost reimpachetata, rezultand 36 de europaleti, care nu mai erau sigilati ca la expedierea din Italia, iar in urma inventarierii s-au descoperit bunuri deteriorate si care nu mai putea fi intrebuintate. Se arata ca reclamanta, desi si-a asumat obligatia transportarii marfii in conformitate cu uzantele si normele incidente, refuza sa-si asume raspunderea pentru prejudiciul creat societatii parate, iar aceasta din urma, in mod firesc si-a exercitat dreptul de retentie in ce priveste plata.
Argumentele primei instante cu privire la temeinicia actiunii reclamantei sun absolut neintemeiate, nefiind dovedita in speta valabilitatea obligatiei de plata in favoarea acesteia si, cu atat mai putin, culpa societatii parate. Se confunda lipsa de aparare, provocata prin respingerea cererii de amanare, cu recunoasterea pretentiilor reclamantei. Se mai arata ca din chiar argumentatia cererii reclamantei se poate deduce presupusa cauza exoneratoare de raspundere.
In drept au fost invocate dispozitiile art.304 pct.9, 304¹, 312 alin.3, 4 si 5 C.pr.civ.
Intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului, motivat de faptul ca exista o diferenta notabila intre deteriorarea unor baxuri, conform specificatiei stipulate in scrisoarea CMR si lipsa a 100 baxuri produse, reclamate ulterior, si care nu sunt insotite de documente justificative. Daca recurenta are pretentii le poate formula intr-o cerere distincta, insa nu poate reclama un drept de retentie a platii pe care o datoreaza, solicitare pe care nu a formulat-o in niciuna din ocaziile de solutionare a acestui litigiu. Se mai arata ca prin corespondenta purtata de parti, la data de 24.11.2010, comunicata prin actiune, parata a renuntat definitiv la orice pretentii privind daunele invocate. Referitor la respingerea cererii de amanare se arata ca dispozitiile art.156 C.pr.civ. conditioneaza admiterea cererii de necesitatea justificarii unei lipse de aparare temeinic motivata si ca avea posibilitatea de a depune concluzii scrise pana la pronuntare.
Cu privire la cererea de casare se arata ca nu se invoca nici un motiv de casare prevazut de art.304 C.pr.civ. si nici nu expune teza probatorie pentru proba pe care doreste sa o administreze.
Recurenta a depus la dosar un set de inscrisuri constand in Nota-raport din data de 12.11.2010 privind receptia transportului contractat cu intimata-reclamanta, Proces verbal privind lipsurile efective si valorice ale transportului de marfa si un set de fotografii. De asemenea, a depus la dosar raspuns la intampinare.
Intimata a mai depus la dosar o nota de sedinta.
Analizand actele si lucrarile dosarului, sentinta atacata si motivele de recurs invocate se constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Primul motiv de recurs, ce vizeaza respingerea cererii de amanare formulata de recurenta-parata la instanta de fond, pentru termenul din 14.05.2012, este nefondat.
Tribunalul retine ca dispozitiile art.156 C.pr.civ. nu instituie o obligatie a instantei de a amana cauza la cererea partii, ci lasa acest fapt la latitudinea judecatorului, care trebuie sa aprecieze daca cererea pentru lipsa apararii este „temeinic motivata”.
In cauza, instanta de fond a apreciat ca recurenta-parata a fost citata la data de 06.01.2010, iar pana la termenul de judecata din 14.05.2012 a trecut mai mult de doua luni, astfel ca nu s-a facut dovada motivelor temeinice care au impiedicat-o sa-si pregateasca apararea. Mai mult, Tribunalul retine ca intervalul de timp scurs intre data citarii la fond si primul termen de judecata a fost mai lung de 4 luni, iar in lipsa unei justificari obiective si dovedite, o cerere de amanare nu era decat de natura sa duca la tergiversarea judecatii.
Desi prin cererea de recurs s-a invocat lipsa administratorului, care s-a deplasat la diverse firme in strainatate in primavara anului 2012, nu s-a facut nicio dovada cu privire la respectivele deplasari in perioada in care a avut loc judecata in fond.
Dreptul la un proces echitabil din perspectiva art.6 din Conventia europeana pentru drepturile omului nu a fost incalcat in cauza, astfel cum sustine recurenta, deoarece judecatorul fondului a dat posibilitatea acesteia de a depune concluzii scrise, amanand pronuntarea pentru 7 zile, drept de care recurenta-parata nu a inteles sa se foloseasca.
Nu este intemeiata nici a doua critica cu privire la fondul litigiului. Din cuprinsul motivelor de recurs pe fondul dreptului, Tribunalul retine ca recurenta-parata nu neaga faptul ca datoreaza intimatei-reclamante contravaloarea transportului de marfa, ci invoca existenta unor pretentii (necuantificate) fata de aceasta, pentru pagubele pricinuite marfii transportate. Se arata ca i s-a creat un prejudiciu si ca si-a exercitat dreptul de retentie in ce priveste plata transportului.
In primul rand, instanta retine ca recurenta nu a formulat nicio actiune in pretentii in contra intimatei-reclamante, nici pe cale reconventionala in prezentul dosar si nici pe cale separata, respectiv nu si-a cuantificat pretentiile pentru marfa pretins deteriorata in timpul transportului.
De asemenea, nu s-a dovedit cantitatea de marfa deteriorata si cauza deteriorarii, procesul verbal din data de 12.11.2010 (f.20 dosar recurs) nefiind sustinut de alte probe, iar fotografiile atasate sunt fara relevanta, in conditiile in care nu se poate face o legatura intre transportul pentru care se cere plata in prezentul dosar si marfa transportata si pretins deteriorata –in fotografii se observa cutii deteriorate, dar nu se poate stabili cu certitudine ca respectivele cutii provin din transportul in discutie.
In plus, din corespondenta depusa de intimata-reclamanta la fond rezulta ca intre parti s-au purtat discutii in legatura cu pretinse pretentii ale recurentei, dar aceasta a aratat intr-un mail din 24.11.2010 ca „renunta la orice pretentii asupra daunelor invocate” (f.32 dosar fond).
Concluzionand, Tribunalul retine ca recurenta nu a dovedit certitudinea vreunei creante pe care ar pretinde-o de la intimata.
In al doilea rand, cu privire la invocarea dreptului de retentie de catre recurenta se retine ca acesta este un drept real de garantie imperfect, in virtutea caruia cel ce detine un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie sa-l restituie, pana ce creditorul titular al bunului ii va plati sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, intretinerea ori imbunatatirea acelui bun.
In speta, nu s-a dovedit, insa, ca intre recurenta-parata si intimata-reclamanta ar exista un raport juridic de obligatie, astfel ca intimatei-reclamante nu-i poate fi ingradit dreptul la plata pretului contractului pentru o creanta care nu a fost stabilita in sarcina sa. Prin urmare, nu se poate retine apararea recurentei cu privire la instituirea unui drept de retentie.
Tribunalul concluzioneaza ca instanta de fond a facut o minutioasa analiza a probelor de la dosar si, in mod corect, a admis actiunea, astfel ca, in baza prevederilor art.312 C.pr.civ., urmeaza a fi respins recursul formulat de recurenta SC I. T. & CO SRL, ca nefondat.
Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta SC I. T. & CO SRL, cu sediul in Brasov str. x nr.x ap.x, in contradictoriu cu intimata SC O. SRL, cu sediul in R. str.x nr.x jud. x, impotriva Sentintei civile nr.7190/21.05.2012 a Judecatoriei Brasov.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 18.01.2013.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
M. L. M. O. A. V.
GREFIER,
C. I.
red.M.L./23.01.2013
tehnored. Cl.I./23.01.2013
– 2 ex –
jud. fond: C.A.C..
