Dosar nr. 323/116/2010* (Număr în format vechi 3482/C/2011)
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CĂLĂRAŞI
SECŢIA CIVILĂ
Sentinţa civilă Nr. 1519/2013
Şedinţa publică de la 24 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREŞEDINTE ……………
Grefier …………..
Pe rol se află judecarea cauzei contencios administrativ privind pe reclamanta SC E. H. SRL, în contradictoriu cu pârâtele DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 3.10.2013 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 10.10.2013, dată la care, pentru aceleaşi motive, a amânat pronunţarea la 17.10.2013, când, tot pentru aceleaşi motive, a amânat din nou pronunţarea la 24.10.2013.
INSTANŢA
Asupra acţiunii contencios administrativ:
Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 29.01.2010 şi înregistrată sub nr. 323/116/2010, reclamanta SC E. H. SRL, cu sediul în ………., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Lehliu Gară, a solicitat anularea Raportului de Inspecţie Fiscală încheiat la data de 04.05.2009 de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi – Serviciul Inspecţie Fiscală, nr. 1, anularea deciziei nr. 5703/29.05.2009 privind TVA respinsă la rambursare, anularea deciziei nr. 94/04.05.2009 şi obligarea pârâtei la recunoaşterea caracterului deductibil al sumei de 338.476 lei şi la restituirea acestei sume, reprezentând TVA, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, se arată de reclamantă că la data de 25.03.2009 reclamanta a solicitat pârâtei rambursarea sumei de 338.476 lei cu titlu de TVA.
În cauză pârâta a efectuat inspecţie fiscală în urma căreia s-a încheiat RIF atacat, prin care s-a constatat că a fost dedusă eronat TVA în sumă totală de 449.783 lei. Ulterior, s-a emis decizia contestată prin care s-a respins TVA la rambursare.
La data de 02.07.2009 reclamanta a formulat contestaţie administrativă, care nefiind soluţionată în termenul legal de 45 de zile prevăzut de art. 70 din OUG nr. 92/2003 de organul fiscal, a sesizat instanţa de contencios administrativ.
Se arată de reclamantă că deciziile atacate sunt nelegale, deoarece a făcut dovada prestării serviciilor cu documentele justificative depuse la dosar, a situaţiilor de lucrări şi a devizelor de lucrări în condiţiile art. 145 Cod fiscal, iar facturile fiscale cuprind menţiunile prevăzute de art. 155 alin. 5 din Legea nr. 571/2003.
Astfel, facturile fiscale care au făcut obiectul controlului fiscal, poartă menţiunile obligatorii prevăzute la art. 155 din Legea nr. 571/2003, existând în fapt absolut toate datele de identificare ale contribuabilului, neexistând riscul creării unei confuzii sau neidentificării contribuabilului, în accepţiunea legii. Reclamanta îşi are sediul în oraşul ………., pe o stradă construită de reclamantă, iar la numărul 1 exista un singur imobil care aparţine grupului M. din care face parte şi reclamanta.
Absolut pentru toate serviciile prestate există contracte încheiate în acest sens, exista devize de lucrări, situaţii de lucrări, rapoarte, procese-verbale, prin urmare absolut toate documentaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, toate documentele justificative, în sensul dispoziţiilor art. 145 din Legea nr. 571/2003.
Reclamanta mai arată că pârâta procedează discreţionar, excluzând de la deducere o serie de facturi, în condiţiile în care acceptă ca fiind valabile şi întrunind toate condiţiile impuse de lege un alt set de facturi similare (doar sumele înscrise fac diferenţa).
Menţionează ca exemplu Factura nr. 6883227 seria BVFZ din data de 20.12.2006 emisă de S. C. de P. a E. E. „H.” SA în cuantum de 487.495,27 lei (valoare TVA 77.835,38 lei).
În considerarea celor expuse, reclamanta a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În drept a invocat dispoziţiile art. 70, art. 205-209 din OG nr. 92/2003 aşa cum a fost completată şi modificată, coroborată cu dispoziţiile art. 11 lit. c din Legea nr. 554/2004.
În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus înscrisuri în copie.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, în principal, pe cale de excepţie.
S-a invocat de pârâtă excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de dispoziţiile sentinţei civile nr. 1976/15.12.2009 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 3270/116/2009.
A mai invocat pârâta şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, având în vedere că pârâta nu a urmat procedura obligatorie prevăzută de art. 209 cod procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, având în vedere că motivele invocate de reclamantă sunt generale şi nu demonstrează că sumele stabilite de inspecţia fiscală sunt greşite.
În drept a invocat dispoziţiile art. 115 Cod procedură civilă şi următoarele.
A solicitat şi judecarea cauzei în lipsă.
În susţinerea întâmpinării a depus înscrisuri în copie.
Tribunalul, în raport de obiectul acţiunii a solicitat reclamantei să precizeze cadrul procesual sub aspectul părţii chemate în judecată.
Referitor la solicitarea instanţei, reclamanta a precizat că părţile chemate în proces sunt AFPO Lehliu Gară, organul fiscal care a emis decizia nr. 5703/29.05.2009 şi DGFP Călăraşi, organul fiscal care a emis decizia de impunere şi a întocmit RIF, solicitând în acest sens introducerea în cauză în calitate de pârâtă a DGFP Călăraşi.
Tribunalul a analizat cu prioritate, conform art. 137 Cod procedură civilă excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, soluţionarea acestora fiind prioritară analizării fondului cauzei.
Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost soluţionată de instanţă în şedinţa publică de la 30.03.2010 în sensul respingerii excepţiei, pentru argumentele expuse în încheierea de şedinţă de la acea dată.
În vederea soluţionării excepţiei lipsei plângerii prealabile, tribunalul a dispus, din oficiu, ataşarea dosarului nr. 1797/116/2009 al Tribunalului Călăraşi.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei a fost soluţionată de instanţă prin sentinţa civilă nr. 964/20.04.2010 a Tribunalului Călăraşi în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii reclamantei invocată de pârâtă şi al respingerii ca inadmisibilă a contestaţiei formulată de contestatoarea SC E. H. SRL în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Lehliu Gară şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că nu pot forma obiectul acţiunii în contencios administrativ în mod direct actele administrativ-fiscale emise de organul fiscal, având în vedere că există prevăzută o procedură specială de contestare a deciziei emise de pârâtă, pe cale administrativă, în baza art. 205 cod procedură fiscală, neparcursă de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal recurenta reclamantă SC E. H. SRL, criticând sentinţa atacată cu calea de atac a recursului, arătând că în mod greşit a interpretat actele dosarului judecătorul fondului.
Arată recurenta că tribunalul trebuia să reţină culpa intimatelor, care nu au soluţionat contestaţia depusă de recurentă, fapt dovedit prin adresele depuse la dosar prin care a cerut urgentarea analizării şi soluţionării contestaţiei.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimata DGFP Călăraşi a cerut respingerea recursului ca nefondat.
A fost admisă şi administrată proba cu înscrisuri.
Prin decizia civilă nr. 9/10.01.2011 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă SC E. H. SRL, împotriva Sentinţei civile nr. 964/20.04.2010, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în dosarul nr. 323/116/2010 (446/C/29.01.2010), în contradictoriu cu intimatele-pârâte Administraţia Finanţelor Publice Lehliu Gară şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi.
A casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre judecare pe fond aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut legalitatea şi temeinicia sentinţei civile recurate.
Faţă de contradicţia dintre considerentele şi dispozitivul deciziei civile recurate, pârâta DGFP Călăraşi a solicitat Curţii de Apel Bucureşti să lămurească dispozitivul deciziei civile.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică de la 9 ianuarie 2012, Curtea a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile atacate, arătând că este clar dispozitivul deciziei nr. 9/10.01.2011, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 281 ind. 1 Cod procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi sub nr. 323/116/2010*.
Pârâta DGFP Călăraşi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 449.783 lei. Astfel:
1)reclamanta a dedus eronat TVA în valoare de 222.010 lei aferentă facturilor fiscale cuprinse în Anexa nr. 1 A a RIF în condiţiile în care facturile fiscale aferente acestei sume deduse nu conţin toate informaţiile, respectiv: lipsă cod fiscal, lipsă adresă sau conţin informaţii incorecte: cod fiscal eronat, adresă eronată sau incompletă, potrivit prevederilor art. 146 alin. 1 lit. a Cod fiscal şi art. 155 alin. 5 Cod fiscal.
Facturile de achiziţii din care s-a dedus suma de 222.010 lei nu conţin informaţii referitoare la adresa cumpărătorului şi cod de înregistrare sau conţin informaţii eronate privind adresa: ca de exemplu „factura fiscală emisă de DHL I. R. SRL, din data de 01.08.2007 având lipsa adresa şi cod fiscal; factura fiscală emisă de SC T. SA, din data de 21.04.2008 având adresa incompletă; factura fiscală emisă de U., din data de 15.05.2008 având adresa eronată şi exemplele pot continua”, având în vedere faptul că societatea reclamantă, din data de 23.11.2006, data înfiinţării şi până la data de 06.04.2008 având domiciliul fiscal în …………, înregistrată la Registrul Comerţului Bucureşti sub nr. J…./2006, iar începând cu data de 07.04.2008 a fost înregistrată la Registrul Comerţului Călăraşi sub nr. J……/2008, având domiciliul fiscal în ……………..
Mai mult, informaţiile înscrise eronat în facturi pot fi corectate în perioada desfăşurării controlului, aşa cum precizează prevederile art. 159 pct. 81^1 alin. 1 şi 2 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, privind corectarea documentelor şi modul de înregistrare a acestora, fapt ce nu s-a întâmplat nici în timpul controlului efectuat de organele de inspecţie fiscală.
Menţionează pârâta că ÎCCJ– Secţiile Unite a admis recursul în interesul legii, prin Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, referitor la posibilitatea deducerii taxei pe valoare adăugată şi a diminuării bazei impozabile la stabilirea impozitului pe profit în cazul în care documentele justificative cuprind menţiuni incomplete, inexacte sau care nu corespund realităţii.
2) reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 141.761 lei aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa 1 B a RIF în situaţia în care facturile fiscale aferente acestei sume aveau înscrise la denumirea serviciilor sau produselor numai contravaloare comision, contravaloare prestări servicii, contravaloare servicii de consultanţă şi management, fără a justifica destinaţia acestora în folosul operaţiunilor sale taxabile.
Reclamanta nu a prezentat organelor de inspecţie fiscală pentru facturile fiscale detaliate în Anexa nr. 1 B, anexată Raportului de Inspecţie Fiscală, devize de lucrări, situaţii de lucrări, conform prevederilor art. 145, alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum şi prevederilor art. 146 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal referitor la condiţiile de exercitare a dreptului de deducere.
3)reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 976 lei aferentă facturilor fiscale cuprinse în Anexa nr. 1 C a RIF, atât timp cât reclamanta a dedus TVA de pe bonuri fiscale de achiziţie motorină care nu aparţin societăţii, întrucât mijlocul de transport al societăţii funcţionează cu benzină precum şi documente lipsă din dosar, fără a putea justifica destinarea acestora în folosul operaţiunilor sale taxabile, fiind încălcate prevederile art. 145 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.
4)Reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 78.252 lei aferentă facturilor fiscale cuprinse în Anexa nr. 1 D a RIF. Astfel, reclamanta a dedus suma de 77.835 lei de pe o factură care are înscris la rubrica „denumirea produselor sau a serviciilor” numai contravaloarea pachet active” încălcând prevederile art. 146 alin. 1 din Codul Fiscal privind condiţiile de exercitare a dreptului de deducere şi art. 155 alin. 5 din Codul Fiscal.
De asemenea, a dedus suma de 417 lei din facturile fiscale ce reprezintă contravaloare chirie teren, fiind încălcate art. 141 alin. 2 lit.e Cod fiscal.
5)reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 974 lei, aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa nr. 1 AB a RIF, având în vedere că facturile fiscale pe baza cărora s-a dedus TVA în sumă de 974 lei, au adresa incompletă, eronată, bonurile fiscale de combustibil şi facturile de la CN Poşta Română lipsa din dosar fiind încălcate prevederile art. 146, alin. 1 din Codul Fiscal privind condiţiile de exercitare a dreptului de deducere.
6)Reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 5810 lei aferentă facturilor fiscale cuprinse în Anexa nr. 1 BA a RIF, întrucât facturile fiscale aveau înscrise la rubrica „denumirea produselor sau a serviciilor” numai contravaloare comision, contravaloare prestări servicii, contravaloare servicii de consultanţă şi management, etc, fără a putea justifica destinaţia acestora în folosul operaţiunilor sale taxabile.
Societatea reclamantă nu prezentat pentru aceste facturi devize de lucrări, situaţii de lucrări fiind încălcate prevederile art. 145 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de cele expuse, pârâta DGFP Călăraşi a solicitat respingerea acţiunii reclamantei şi menţinerea actelor administrativ fiscale atacate.
În drept a invocat dispoziţiile art. 115 şi urm. Cod procedură civilă.
A solicitat şi judecarea cauzei în lipsă.
În susţinerea întâmpinării a depus înscrisuri în copie.
La data de 20.10.2011, pârâta DGFP Călăraşi a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 9/10.01.2011 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal.
În drept a invocat dispoziţiile art. 82 şi 244 Cod procedură civilă.
A solicitat şi judecarea cauzei în lipsă.
În susţinerea cererii a depus înscrisuri în copie.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică de la 25.10.2011, Tribunalul Călăraşi a dispus în baza art. 244 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă, suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 8850/2/2011 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal.
După soluţionarea irevocabilă a dosarului sus-menţionat, Tribunalul Călăraşi a dispus repunerea pe rol a cauzei, având în vedere că a încetat motivul pentru care s-a dispus suspendarea.
După repunerea pe rol a cauzei, tribunalul a solicitat reclamantei să precizeze cadrul procesual sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, având în vedere că prin petitul acţiunii a solicitat anularea în totalitate a actelor de control întocmite de organele de inspecţie fiscală care au avut ca obiect verificarea mai multor categorii de taxe şi impozite, iar motivele de nelegalitate ale deciziei atacate se referă numai la nelegalitatea TVA.
Reclamanta a răspuns solicitării instanţei depunând la dosar la data de 11.10.2012 cerere precizatoare a acţiunii iniţiale prin care a arătat, în ce priveşte impozitul pe profit că înţelege să conteste aceste diminuări. Astfel:
În ce priveşte refacturarea cheltuielilor, reclamanta a arătat că acestea sunt cheltuieli de back-office, respectiv: introducere date, mentenanţa sistem IT, operarea licenţe IT, întreţinere şi curăţenie prestate de alte societăţi care fac parte din acelaşi consorţiu ca şi reclamanta, respectiv grupul M., existând Rapoarte de activitate şi Decizii interne cu privire la aceste servicii.
În ceea ce priveşte diferenţele de facturare reclamanta a arătat că acestea apar doar din diferenţele de facturare ale terţilor (respectiv pentru servicii IT – trafic internet, telefonie mobilă/fixă etc.), restul cheltuielilor fiind în cuantum fix. În ceea ce priveşte aceste diferenţe, cuantificarea volumului de lucru lunar se face prin standarde general acceptate fără a fi nevoie de evidenţierea lor deoarece sunt stabilite în cadru legal.
Referitor la combustibil, se arată de reclamantă că acesta a fost în principal folosit la utilaje solicitate pentru lucrări de deszăpezire, nivelare căi acces, societatea desfăşurându-şi activitatea şi în zone cu teren accidentat, respectiv fiind vorba de microcentrale.
În ce priveşte biletele de avion şi cazare, reclamanta arată că acestea sunt cheltuieli aferente deplasării personalului societăţii în interes de serviciu şi pentru perfecţionarea acestora prin strategii de pregătire la societăţile corespondente din consorţiu, dar care au sediul în străinătate.
În ceea ce priveşte cheltuielile de sponsorizare, se arată de reclamantă că acestea sunt sume lunare, în cuantum fix, donate fondului UNICEF pentru ajutorarea copiilor fără posibilităţi.
În ce priveşte cheltuielile de asistenţă juridică, reclamanta arată că acestea au constat în consultanţă juridică pe probleme legale privind activitatea firmei, contractele încheiate cu terţii, modificări legislative, consecinţe legale ale modificărilor legislative.
La cererea precizatoare, pârâta DGFP Călăraşi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată arătând că în perioada 23.11.2006 – 31.12.2006 reclamanta a declarat o pierdere fiscală în suma de 64.829 lei, sumă care a fost diminuată de organul de control cu suma de 63.657 lei, având în vedere că reclamanta a înregistrat cheltuieli provenite din facturi care au ca obiect comision, consultanţă şi refacturare cheltuieli, fără a avea situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru sau orice alte materiale corespunzătoare, conform prevederilor art. 21 alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003.
În perioada 01.01.2007-31.12.2007, reclamanta a declarat o pierdere fiscală în sumă de 715.464 lei, suma care, de asemenea, a fost diminuată de organele de inspecţie fiscală cu suma de 125.549 lei, întrucât 433 lei reprezintă cheltuieli contravaloare motorină, deşi reclamantul are înregistrată pe societate o singură maşină care funcţionează cu benzină, 3589 lei reprezintă cheltuieli cu serviciile executate de terţi constând în contravaloare bilet de avion şi cazare fără a se justifica efectuarea acestor cheltuieli în scopul realizării de venituri şi 121.527 lei reprezintă cheltuieli provenite din facturi care au ca obiect comision, consultanţă şi refacturare cheltuieli, fără a avea situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, conform dispoziţiilor art. 21 alin. 4 lit. m din Codul fiscal.
În perioada 01.01.2008 – 31.12.2008 reclamanta a înregistrat cheltuieli privind combustibilul în sumă de 4699 lei, reprezentând contravaloare motorină, deşi societatea reclamantă nu are înregistrată pe societate maşină care să funcţioneze cu motorină.
Tot în aceeaşi perioadă au fost înregistrate cheltuieli în sume de 164.091 lei, cheltuieli provenite din facturi care au ca obiect comision, consultanţă şi refacturare cheltuieli, fără a avea situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru sau orice alte materiale corespunzătoare, conform prevederilor art. 21 alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal coroborat cu punctul 48 din HG nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Faţă de cele expuse, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeită.
În drept a invocat dispoziţiile art. 115 Cod de procedură civilă.
A solicitat şi judecarea cauzei în lipsă, conform dispoziţiilor art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă.
La solicitarea reclamantei, instanţa a dispus efectuarea unei expertize tehnice contabile, având ca obiectiv să stabilească dacă reclamanta are drept de deducere a TVA în sumă de 338.476 lei şi cuantumul TVA de rambursat.
Raportul de expertiză contabilă depus în cauză a concluzionat că societatea are drept de deducere a TVA în suma de 147.571 şi că cuantumul TVA de rambursat este de 36.264 lei, fără a se pronunţa asupra sumei de 222.010 lei care a făcut obiectul expertizei.
Având în vedere că expertul nu a răspuns la toate obiectivele stabilite de instanţă, reclamanta a solicitat ca expertul să comunice ce sume sunt de rambursat şi ce sume sunt de dedus, urmând să lămurească raportul de expertiză.
Suplimentul la raportul de expertiză contabilă a concluzionat că dreptul de deducerea a societăţii reclamante este de 1.061.569 lei pentru perioada supusă inspecţiei fiscale şi că cuantumul TVA de rambursat este de 145.164 lei.
Pârâta DGFP Călăraşi a solicitat, prin cererea depusă la dosar la data de 15.05.2013, scoaterea sa din cauză şi introducerea în cauză a AFP Sector 3 Bucureşti, având în vedere că reclamanta şi-a schimbat sediul social şi domiciliul fiscal în Bucureşti, sector 3.
Tribunalul a respins cererea de scoatere din cauză a pârâtei DGFP Călăraşi, având în vedere că această pârâtă a emis actele administrativ-fiscale contestate şi a dispus introducerea în cauză a AFP Sector 3 Bucureşti pentru opozabilitatea hotărârii.
În şedinţa publică de la 12 septembrie 2013, tribunalul, la solicitarea reclamatei a dispus introducerea în cauză a DGRFP Ploieşti şi DGRFP Bucureşti, în raport de dispoziţiile HG nr. 520/2013 de organizare şi funcţionare ANAF prin care atribuţiile celor 3 pârâte au fost preluate de aceste pârâte.
Reclamanta a depus la dosar şi note scrise.
Analizând actele dosarului, tribunalul a reţinut că prin decizia nr. 5703/29.05.2009 emisă de fosta AFPO Lehliu Gară s-a respins TVA solicitat la rambursare de reclamantă, în sumă de 338.476 lei.
Prin decizia de impunere nr. 94/04.05.2009 emisă de fosta DGFP Călăraşi s-au stabilit în sarcina reclamantei SC E. H. SRL obligaţii fiscale suplimentare la plată: 449.783 reprezentând TVA şi impozit pe profit în sumă de 58.347 lei din care au rămas de plată următoarele sume: impozit pe profit în sumă de 58.347 lei şi majorări de întârziere aferente în sumă de 759 lei şi TVA în sumă de 11.307 lei şi majorări de întârziere în sumă de 3456 lei.
În fapt, s-a reţinut că societatea reclamantă SC E. H. SRL a dedus eronat TVA în sumă totală de 442.999 lei, astfel:
-suma de 222.010 lei reprezentând TVA ce provine din facturi ce au adrese incomplete, cod fiscal eronat, cod fiscal lipsă, adresă lipsă, adresă eronată;
– suma de 141.761 lei reprezentând TVA ce provine din facturi pe care era înscrisă la denumirea produselor sau serviciilor numai contravaloare comision, contravaloarea prestări servicii, contravaloare servicii de consultanţă şi management, fără a se justifica destinaţia acestora în folosul operaţiunilor sale taxabile;
-suma de 976 lei, reprezentând TVA dedus de pe bonuri fiscale de achiziţie motorină, care nu aparţineau societăţii, precum şi documente lipsă din dosar, fără a se justifica utilizarea acestora în folosul operaţiunilor sale taxabile;
-suma de 78.252 lei reprezentând TVA care provine de pe o factură care are înscris pe ea contravaloare pachet active conform anexei, fiind încălcate prevederile art. 146 alin. 1 Cod fiscal.
Sub acest aspect, deciziile emise de organul fiscal sunt parţial nelegale, în ce priveşte suma de 141.761 lei reprezentând TVA aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa nr. 1 B a RIF.
Având în vedere că facturile fiscale aferente acestei sume aveau înscrise la denumirea produselor sau serviciilor numai contravaloare comision, contravaloarea prestări servicii, contravaloare servicii de consultanţă şi management, fără a se justifica destinaţia acestora în folosul operaţiunilor sale taxabile, organul fiscal a reţinut că societatea comercială nu avea dreptul să deducă această taxă.
Mergând pe această linie de idei organul fiscal a exclus de la deducere TVA în sumă de 141.761 lei.
Analiza efectuată de organul de control a pornit de la dispoziţiile prevăzute de art. 145 alin. 2 din Codul fiscal.
Prevederile legale enunţate au în vedere dreptul de deducere al taxei dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate în folosul operaţiunilor sale taxabile.
Pe cale de consecinţă, organul de control trebuia să acorde drept de deducere TVA aferentă acestor facturi fiscale, în condiţiile în care există înscrise în facturi la denumirea produse sau servicii şi contractele economice în baza cărora au avut loc fenomenele economice, precum şi alte documente justificative, iar acest documente contabile justifică destinaţia în folosul operaţiunilor taxabile (a se vedea şi CD – suport magnetic).
Prin urmare, este evident că organul de inspecţie fiscală în mod nelegal nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 141.761 lei.
Cu privire la TVA în sumă de 5810 lei, în mod nelegal pârâta a exclus de la deducere TVA aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa nr. 1BA a RIF reprezentând prestări servicii, contravaloare comision, contravaloare servicii de consultanţă şi management.
Măsura excluderii de la deducere a fost motivată de organul fiscal de faptul că societatea nu deţine documente care să dovedească prestarea efectivă în beneficiul său a acestor servicii şi că aceste servicii ar fi fost achiziţionate în folosul operaţiunilor sale taxabile.
Analizarea dreptului de deducere a fost făcută în temeiul prevederilor art. 145 alin. 2 Cod fiscal.
Cheltuielile a căror deductibilitate este supusă analizei au fost efectuate în baza contractelor încheiate de societate, numărul şi data încheierii acestora fiind înscrise în facturi, iar în unele facturi au fost descrise şi contractele.
Ca atare, critica formulată de reclamantă prin acţiune este întemeiată, deoarece reclamanta dovedeşte că achiziţia în cauză a fost efectuată în folosul operaţiunilor sale taxabile.
Referitor la suma de 22.010 lei reprezentând TVA aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa nr. 1A a RIF, tribunalul a reţinut că organul de inspecţie fiscală a constatat că societatea reclamantă a dedus TVA ce provine din facturi fiscale care au adrese incomplete, cod fiscal eronat, cod fiscal lipsă, adresă lipsă, adresă eronată.
Având în vedere că facturile fiscale aferente acestei sume nu conţin toate informaţiile prevăzute de lege, organul fiscal a reţinut că SC E. H. SRL nu avea dreptul să deducă această taxă şi, în consecinţă a exclus de la deducere TVA în sumă de 222.010 lei.
Analiza efectuată de organul de control a pornit de la dispoziţiile prevăzute de art. 146 şi art. 155 Cod fiscal.
Dispoziţiile legale enunţate au în vedere condiţiile de exercitare a dreptului de deducere şi stipulează că pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei persoana impozabilă trebuie să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. 5 Cod Fiscal.
La litera e a art. 155 alin. 5 Cod fiscal se prevede că facturile trebuiau să cuprindă informaţii privind denumirea, adresa cumpărătorului, precum şi codul de înregistrare al acestuia.
Or, facturile de achiziţii din care s-a dedus suma de 222.010 lei nu conţin informaţii referitoare la adresa cumpărătorului şi codul de înregistrare sau conţin informaţii eronate, având în vedere că societatea reclamantă pe parcursul anilor şi-a schimbat sediul social şi domiciliul fiscal.
În altă ordine de idei, informaţiile înscrise eronat în facturi fiscale puteau fi corectate în perioada desfăşurării controlului, aşa cum precizează prevederile art.159 pct. 181 alin. 1 şi 2 din HG nr. 44/2004, fapt ce nu s-a întâmplat în speţă.
Aceste aspecte au fost clarificate de ÎCCJ în RIL prin decizia nr. V din 15 ianuarie 2007, unde s-a statuat posibilitatea deducerii, TVA şi a diminuării bazei impozabile la stabilirea impozitului pe profit în cazul în care documentele justificative cuprind informaţii incomplete, inexacte sau care nu corespund realităţii.
Prin urmare, este evident că organul fiscal, în mod legal nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 222.010 lei.
Cu privire la TVA în sumă de 976 lei, în mod corect pârâta a exclus de la deducere TVA aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa nr. 1 C a RIF.
Măsura excluderii de la deducere a fost motivată de organul de inspecţie fiscală de faptul că societatea a dedus TVA de pe bonuri fiscale de achiziţie motorină care nu aparţin societăţii, deoarece mijlocul de transport al societăţii funcţionează cu benzină, precum şi de faptul că societatea nu deţine documente care să justifice destinarea acestora în folosul operaţiunilor sale taxabile.
Analizarea dreptului de deducere a fost făcută în temeiul prevederilor art. 145 alin. 2 şi art. 146 alin. 1 Cod fiscal.
În speţă, analiza documentelor existente la dosarul cauzei conferă consistenţă soluţiei adoptate de autoritatea fiscală, întrucât societatea reclamantă nu a putut face dovada că bonurile fiscale achiziţionate au fost folosite în folosul operaţiunilor sale taxabile.
Referitor la suma de 974 lei reprezentând TVA aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa nr. 1 AB a RIF, tribunalul a reţinut că organul de inspecţie fiscală a constatat că societatea reclamantă a dedus TVA ce provine din facturi fiscale care au adresa incompletă, adresă eronată, bonuri fiscale de combustibil şi facturi de la CN Poşta Română lipsă din dosar, fiind încălcate dispoziţiile art. 146 alin. 1 şi art. 155 alin. 5 Cod fiscal.
Având în vedere că reclamanta nu a putut face dovada cu documente depuse la dosar că facturile fiscale de achiziţie din care s-a dedus suma de 974 lei, conţin toate informaţiile prevăzute de art. 155 alin. 5 Cod fiscal, în mod legal, organul de inspecţie fiscală nu a acordat drept de deducere pentru TVA, în sumă de 974 lei.
Cu privire la TVA în sumă de 78.252 lei, în mod legal pârâta a exclus de la deducere TVA aferentă facturilor fiscale cuprinse în Anexa nr. 1 D a RIF.
Având în vedere că factura fiscală are înscris la rubrica denumirea produsului sau serviciului numai contravaloare pachet active, organul fiscal a reţinut că SC E. H. SRL nu are dreptul să deducă această taxă.
Mergând pe această linie de idei, organul de inspecţie fiscală a exclus de la deducere TVA în sumă de 77.825 lei.
Totodată, a exclus de la deducere şi suma 417 lei reprezentând TVA aferentă facturii fiscale ce provine din contravaloare chirie teren, apreciind ca fiind încălcate dispoziţiile art. 141 alin. 2 lit. e din Codul fiscal.
Cheltuielile a căror deductibilitate este supusă analizei au fost efectuate în baza unor contracte încheiate de societatea reclamantă.
În factura fiscală se înscrie detaliat la denumirea produselor şi serviciilor, dar societatea reclamantă a realizat investiţii în valoare de 173.291,34 euro faţă de 1.200.000 euro, cum prevede contractul.
Prin urmare, organul de inspecţie fiscală în mod legal nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 77.835 lei.
Se reţine de tribunal că este neîntemeiată şi critica formulată de reclamantă privind excluderea de la deducere a sumei de 417 lei din factura ce reprezintă contravaloare chirie.
Potrivit art. 141 Cod fiscal sunt scutite de TVA arendarea, concesionarea, închirierea şi leasingul de bunuri imobile.
Aşadar, în mod legal, organul de inspecţie fiscală a exclus de la deducere suma de 417 lei din factura ce reprezintă contravaloare chirie teren.
Faţă de cele ce preced, se priveşte ca neîntemeiată acţiunea reclamantei formulată pentru TVA în sumă de 302.212 lei exclusă de la deducere.
Cu privire la majorările de întârziere, aferente TVA stabilit suplimentar de plată, acestea reprezintă o măsură accesorie în raport de debitul principal.
Având în vedere că în ceea ce priveşte debitul de natură TVA, acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, capătul de cerere privind accesoriile se va admite în parte, numai pentru accesoriile aferente sumei deduse, conform principiului de drept „accesorium sequitur principale”.
Referitor la capătul de cerere al acţiunii reclamantei privind anularea deciziei nr. 94/04.05.2009, tribunalul constată întemeiată în parte acest petit al acţiunii reclamantei, având în vedere că instanţa a recunoscut caracterul deductibil doar al sumei de 36.264 lei cu titlu de TVA, provenit din 141.761 lei TVA de dedus plus 5810 lei TVA de dedus, conform celor arătate mai sus, minus 111.307 TVA de plată la sfârşitul perioadei stabilite în RIF.
Stabilirea caracterului deductibil al sumei de 36.264 lei are drept consecinţă scoaterea din evidenţele fiscale a sumei de 36.264 lei – stabilită ca bază suplimentară de impozitare şi în consecinţă a impozitului aferent acestei sume, precum şi a majorărilor de întârziere calculate.
Pentru considerentele prezentate şi dispoziţiile legale mai sus analizate, tribunalul, în baza art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală urmează a admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC E. H. SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.
Va dispune anularea parţială a Raportului de Inspecţie Fiscală încheiat la data de 4.05.2009 de fosta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi – Serviciul de Inspecţie fiscală 1.
Va dispune anularea parţială a deciziei nr. 5703/29.05.2009 emisă de fosta Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Lehliu Gară.
Va dispune anularea parţială a deciziei nr. 94/4.05.2009 emisă de fosta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi.
Va obliga pârâta să recunoască caracterul deductibil al sumei de 36.264 lei şi să ramburseze reclamantei această sumă cu titlu de TVA.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC E. H. SRL în contradictoriu cu pârâtele DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI.
Dispune anularea parţială a Raportului de Inspecţie Fiscală încheiat la data de 4.05.2009 de fosta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi – Serviciul de Inspecţie fiscală 1.
Dispune anularea parţială a deciziei nr. 5703/29.05.2009 emisă de fosta Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Lehliu Gară.
Dispune anularea parţială a deciziei nr. 94/4.05.2009 emisă de fosta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi.
Obligă pârâta să recunoască caracterul deductibil al sumei de 36.264 lei şi să ramburseze reclamantei această sumă cu titlu de TVA.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2013.
