SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.
Materie: RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. ART.318 (1) COD PROCEDURĂ CIVILĂ. GREŞEALĂ MATERIALĂ – INEXISTENŢA EI CÂND INSTANŢA A FĂCUT O ANALIZĂ AMPLĂ ASUPRA ACTULUI, CU PRIVIRE LA CARE SE PRETINDE CĂ S-AR FI SĂVÂRŞIT GREŞEALA MATERIALĂ, PRECUM ŞI ATUNCI CÂND INSTANŢA A DAT O ALTĂ INTERPRETARE, DECÂT CEA DATĂ DE CONTESTATOARE, UNOR TEXTE DE LEGE.
-art.318 (1) teza I Cod procedură civilă.
Decizia nr.285/C/07.05.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin decizia nr.220/C/2011 pronunţată de Curtea de Apel O., au fost respinse ca nefondate recursurile formulate de recurenta SC „O.” SA prin administratorul special R. A. şi de recurenta SC „C. C. I.” SRL.
A fost admis ca fondat recursul declarat de recurenta SC „C. I. ” SA – reprezentată prin lichidatorul T. ŞI A. SPRL, împotriva sentinţei nr.2265/F/22.09.2010, pronunţată de Tribunalul B., care a fost modificată în parte, în sensul că, s-a admis în parte contestaţia creditoarei SC „C. I.” SA – prin lichidator T. ŞI A. SPRL dispunându-se înscrierea creditoarei SC „C. I.” SA în tabelul definitiv al creanţelor SC „O.” SA cu o creanţă chirografară în sumă de 467.560,37 lei, reprezentând contravaloarea a 5141 unităţi confecţii (219.550 lei), actualizată cu indicele de inflaţie a sumei de 219.550 lei şi dobânda legală aferentă aceleiaşi sume.
S – a dispus anularea în parte a Raportului de verificare a creanţei SC „C. I.” SA întocmit de Cabinet Individual de Insolvenţă B. M. cu privire la punctele 1 şi 2 din acest raport şi a fost obligat administratorul judiciar să procedeze la verificarea creanţelor la care se face referire la punctele 1 şi 2 din raport.
Au fost respinse celelalte solicitări ale contestatoarei SC „C. I.” SA din cuprinsul contestaţiei formulate, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
A fost obligată debitoarea SC „O.” SA prin administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. M. să plătească recurentei SC „C. I. ” SA suma de 2.128,68 lei, cheltuieli de judecată parţiale în recurs.
Examinând sentinţa recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel O. a reţinut următoarele:
Potrivit „tabelului definitiv completat al creanţelor” debitoarei S.C. O. S.A., întocmit de administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. M., creditoarea S.C C. I. S.A. a fost înscrisă în tabel cu o creanţă în sumă de 128.303,56 lei sub condiţie, iar creanţa creditoarei S.C. C. C. I. S.R.L. nu a fost înscrisă în tabel, fiind considerată prescrisă.
Din lecturarea cererii de admitere a creanţei formulată de creditoarea S.C. C. I. S.A., s-a constatat că aceasta a solicitat înscrierea în tabelul de creanţe al debitoarei S.C. O. S.A. cu suma de 24.127,42 lei – echivalentul în lei a sumei de 4707 USD actualizată cu rata inflaţiei, reprezentând contravaloarea celor 1406 ml stofă rămasă neprelucrată în depozitul debitoarei; suma de 56. 354,70 lei – valoarea actualizată a sumei de 26.055,883 lei , reprezentând contravaloarea celor 229 costume bărbaţi defecte; suma de 735.460,56 lei – valoarea actualizată a sumei de 495.653,56 lei, reprezentând contravaloarea celor 5141 unităţi confecţii; suma de 327.921,87 lei dobânda legală pentru suma de 495.653,56 lei; suma de 1.414. 843,09 lei – penalităţi de întârziere pentru suma de 495.653,56 lei.
Creditoarea s-a prevalat în susţinerea cererii sale de admitere a creanţei de sentinţa comercială nr. 14084/11.12.2009 pronunţată de Tribunlaul B. Secţia a VI-a Comercială, prin care s-a admis în parte acţiunea reclamantei S.C. C. I. S.A. împotriva pârâtei S.C. O. S.A., fiind obligată pârâta la plata sumei de 219.550 lei, reprezentând contravaloarea a 5141 unităţi confecţii rămasă după compensarea de drept a creanţelor reciproce, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii.
Potrivit Raportului de verificare a creanţei creditoarei S.C. C. I. S.A. întocmit de Cabinetul Individual de Insolvenţă B. M. (f. 331-332 dosar fond), acesta a considerat că poate fi înscrisă în tabelul creanţelor doar suma de 219.550 lei reprezentând contravaloarea a 5141 unităţi confecţii, potrivit sentinţei comerciale nr. 14084/11.12.2009 pronunţată de Tribunlaul B., însă această sumă urmează a fi compensată cu suma de 91.246,44 lei, reprezentând creanţa debitoarei împotriva creditoarei S.C. C. I. S.A. Suma rezultată urmează a se trece în tabel sub condiţie faţă de împrejurarea că, împotriva sentinţei comerciale amintite, ambele părţi au declarat apel, astfel că, până la soluţionarea irevocabilă a litigiului, se impune înscrierea creanţei doar sub condiţie.
În privinţa celorlalte sume pretinse de către creditoare prin cererea de admitere a creanţelor, administratorul judiciar a arătat, în esenţă, că acestea nu pot fi înscrise în tabel, căci prin sentinţa comercială arătată debitoarea nu a fost obligată la plata altor sume de bani în favoarea societăţii creditoare.
I. Examinând legalitatea înscrierii creditoarei S.C. C. I. S.A. în tabelul de creanţe cu suma de 128.303,56 lei – creanţă sub condiţie şi implicit legalitatea soluţiei de respingere a contestaţiilor formulate de creditoarea S.C. C. I. S.A. şi debitoarea S.C. O. S.A. prin administratorul special R. A. împotriva tabelului definitiv de creanţe, instanţa de recurs a analizat împreună recursurile declarate de recurenta S.C. O. S.A. prin administratorul special R. A. şi recurenta S.C. C. I. S.A., având în vedere că acestea vizează creanţa pretinsă de creditoarea S.C. C. I. S.A.
Potrivit art. 66 alin. 1 din Legea 85/2006, toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii. Or, potrivit art. 720/8 Cod procedură civilă, hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii, exercitarea apelului nesuspendând executarea.
Exceptarea de la procedura verificării creanţelor constatate prin hotărâri judecătoreşti este deplin justificată, întrucât, în procedura verificării, administratorul judiciar nu poate pune în discuţie o hotărâre judecătorească.
Prin urmare, faţă de prevederile art. 66 alin. 1 din Legea insolvenţei, creanţa creditoarei S.C. C. I. S.A. urma să fie înscrisă în tabelul de creanţe potrivit sentinţei comerciale nr. 14084/11.12.2009 pronunţată de Tribunalul B., respectiv suma de 219.550 lei actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii şi dobânda legală calculată de la data de 05.11.2004 până la data plăţii debitului.
În mod greşit a procedat administratorul judiciar la compensarea sumei de 219.550 cu suma de 91.246,44 lei – creanţa debitoarei faţă de creditoare, căci din considerentele sentinţei comerciale rezultă că suma de 219.550 lei acordată de instanţă este suma stabilită după ce instanţa a constatat compensarea de drept a creanţelor reciproce ale părţilor. Prin urmare, suma de 91.246,44 lei a fost deja scăzută de către instanţă din suma cuvenită reclamantei, de 495.643,56 lei, astfel că este în mod evident greşită operarea unei noi compensări a sumei de 91.246,44 lei. Eventualele erori de calcul ale instanţei comerciale care a pronunţat sentinţa nr. 14084/11.12.2009 nu pot fi „îndreptate” de către judecătorul-sindic în faza de soluţionare a contestaţiilor, ci dispozitivul hotărârii judecătoreşti pronunţate se impune atât administratorului judiciar în faza de verificare a creanţelor, cât şi judecătorului-sindic, sesizat cu o eventuală contestaţie împotriva tabelului de creanţe.
De asemenea, în ceea ce priveşte înscrierea sub condiţie a creanţei creditoarei S.C. C. I. S.A., instanţa a reţinut că, deşi la data întocmirii tabelului de creanţe, ambele părţi din dosarul nr. 3669/3/2007 al Tribunalului Bucureşti declaraseră apel împotriva sentinţei comerciale pronunţate, prin încheierea dată în şedinţa publică din data de 25.10.2010 de către Curtea de Apel B. Secţia a VI-a Comercială, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, instanţa a dispus, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, suspendarea judecării apelurilor declarate de apelanţii S.C. C. I. S.A. şi S.C. O. S.A. împotriva sentinţei comerciale nr. 14084/11.12.2009 a Tribunalului Bucureşti.
Suspendarea acţiunilor judiciare, ca efect al deschiderii procedurii, urmăreşte concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic, tocmai pentru că acei creditori ale căror acţiuni au fost suspendate să-şi declare creanţele în cadrul procedurii insolvenţei. Or, creditorul S.C. C. I. S.A. prevalându-se tocmai de o hotărâre judecătorească executorie, se impunea a fi înscris în tabelul de creanţe, în aceste condiţii, cu caracter definitiv, iar nu provizoriu, câtă vreme sentinţa comercială nr. 14084/11.12.2009 a Tribunalului B. este executorie, iar apelurile declarate împotriva acesteia fuseseră suspendate tocmai în ideea înscrierii creditorului la masa credală a debitoarei în cadrul dosarului de insolvenţă.
În ceea ce priveşte calculul ratei inflaţiei asupra sumei de 219.550 lei şi dobânda legală calculată asupra aceleiaşi sume, chiar dacă se va reţine că societatea creditoare S.C. C. I. S.A. a efectuat calculele la suma solicitată prin cererea de admitere a creanţei de 495. 653,56 lei, iar nu la suma stabilită de instanţa comercială, respingerea acestor sume de către administratorul judiciar este nelegală. În condiţiile în care, prin sentinţa comercială ce constituie titlu executoriu s-a acordat reclamantei creditoare S.C. C. I. S.A. şi dobânda legală aferentă sumei de 219.550 lei, şi despăgubiri echivalente cu rata inflaţiei, aceste sume se impuneau a fi calculate de către administratorul judiciar care, potrivit art. 67 alin. 1 din legea insolvenţei, în cadrul procedurii de verificare a creanţelor, va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe. De asemenea, alin. 2 permite administratorului judiciar sa poarte discuţii cu fiecare creditor, solicitându-i, dacă consideră necesar, informaţii şi documente suplimentare.
Raportat la aceste aspecte, se impune înscrierea în tabel a creanţei creditoarei cu o creanţă chirografară de 467.560,37 lei, compusă din: 219.550 lei – contravaloarea a 5141 unităţi confecţii, 102.757,21 lei – inflaţia de la data ultimei facturi – 05.11.2004 şi până la data de 20.01.2010 şi 1445.253,16 lei dobânda legală aferentă sumei de 219.550 lei, potrivit calculelor efectuate de către recurenta S.C C. I. S.A.
Instanţa de recurs a respins celelalte pretenţii ale recurentei formulate prin înscrisul intitulat „Precizare recurs – în insolvenţă”, referitoare la înscrierea sub condiţie a creanţei de 413.153,35 lei împreună cu penalităţile şi dobânda legală aferentă, reprezentând valoarea actualizată a sumei de 276.103,56 lei, cât constituie diferenţa de la suma de 495.653,56 lei solicitată prin cererea de admitere a creanţei şi suma de 219.550 lei acordată prin sentinţa nr. 14084/11.12.2009. În acest sens, a reţinut că hotărârea judecătorească invocată de creditoare constituie titlu executoriu, de care trebuie să se ţină seama în cadrul procedurii de insolvenţă, astfel că, dacă instanţa comercială a admis reclamantei creditoare doar o parte din suma de 495.653,56 lei, ca urmare a compensării de drept a creanţelor reciproce ale părţilor, suma stabilită de către instanţa comercială nu mai poate face obiect de discuţii în cadrul dosarului de insolvenţă, neputând fi acceptate dovezi din partea creditoarei, în sensul că era îndreptăţită la o sumă mai mare, în baza respectivului raport juridic.
Pentru aceleaşi considerente, a reţinut că sunt nefondate şi susţinerile recurentei S.C O. S.A., prin care se contestă îndreptăţirea creditoarei la contravaloarea celor 5141 unităţi confecţii şi se invocă compensarea datoriilor reciproce ale părţilor. În acest sens, instanţa de recurs a avut în vedere considerentele sentinţei comerciale nr. 14084/11.12.2009 pronunţată de Tribunalul B., în cuprinsul cărora se arată că, raportat la suma datorată de reclamanta S.C. C. I. S.A. pârâtei S.C. O. S.A., din situaţia soldului valoric depus la dosar, a rezultat suma de 91.246,44 lei, reprezentând contravaloarea manoperei şi a auxiliarelor utilizate. Prin urmare, faţă de caracterul executoriu al sentinţei amintite, prin care s-a constatat cuantumul sumei la care este îndreptăţită pârâta S.C. O. S.A., sumă cu care s-a compensat creanţa reclamantei S.C. C. I. S.A., aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuţie în cadrul procedurii de insolvenţă.
Relativ la sumele pretinse prin cererea de admitere a creanţelor reprezentând contravaloarea celor 1046 ml stofă şi a celor 229 costume bărbaţi defecte, s-a observat că administratorul judiciar nu a procedat la verificarea efectivă a acestor creanţe, în sensul prevăzut de art. 67 din legea insolvenţei, limitându-se doar la a arăta că aceste sume nu pot fi înscrise în tabel, dat fiind faptul că nu au fost acordate de către instanţa comercială prin sentinţa nr. 14084/11.12.2009.
Sub acest aspect, instanţa de recurs a reţinut, însă, că asupra pretenţiilor reclamantei S.C. C. I. S.A. formulate în dosarul nr. 3669/3/2007 al Tribunalului B. privind contravaloarea a 229 costume bărbaţi defecte, instanţa comercială nu s-a pronunţat deloc prin dispozitivul sentinţei, deşi arată în considerente că pârâta datorează reclamantei şi contravaloarea acestor costume. De asemenea, în privinţa contravalorii a 1046 m.l. stofă, instanţa comercială nu s-a pronunţat pe fond, ci a respins ca inadmisibile acest capăt de cerere, precum şi cel accesoriu privind beneficiul anual nerealizat actualizat cu rata inflaţiei, ca urmare a neefectuării procedurii concilierii prealabile.
Pentru acest motiv, câtă vreme aceste pretenţii ale reclamantei creditoare nu fuseseră respinse pe fond de către instanţă, ci asupra unora nu s-a pronunţat deloc, iar pe celelalte le-a respins în temeiul unei excepţii de procedură, creditoarea era în drept să le solicite prin cererea de admitere a creanţelor, iar ulterior administratorul judiciar să procedeze la verificarea acestora, raportat la înscrisurile depuse în probaţiune de către creditoare.
Este adevărat că, raportat la aceste pretenţii ale creditoarei, aceasta nu deţine un titlu executoriu, dar nici nu se poate reţine, astfel cum a făcut administratorul judiciar, că prin sentinţa comercială nr. 14084/11.12.2009 aceste pretenţii ar fi fost respinse pe fond. Or, câtă vreme instanţa comercială nu s-a pronunţat asupra temeiniciei sau netemeiniciei acestor pretenţii ale reclamantei, acestea puteau fi valorificate de către creditor în cadrul procedurii insolvenţei, nefiind obligatoriu să fie constatate prin titlu executoriu, ci sunt suficiente înscrisurile sau alte mijloace de probă cu care să se dovedească existenţa şi întinderea lor.
Pentru aceste motive, instanţa de recurs a reţinut că, raportat la creanţele reprezentând contravaloarea celor 1046 ml stofă şi a celor 229 costume bărbaţi defecte, administratorul judiciar nu şi-a îndeplinit obligaţia de verificare a acestora, impusă de art. 66 alin. 1 şi art. 67 din legea insolvenţei. O asemenea verificare nu poate fi efectuată de judecătorul-sindic în faza de contestaţie, şi nici de instanţa de recurs, căci instanţele judecătoreşti se pronunţă doar asupra contestaţiilor formulate de persoanele interesate împotriva tabelului de creanţe care constituie rezultatul procedurii de verificare a creanţelor de către administratorul judiciar.
Prin urmare, câtă vreme administratorul judiciar are competenţa exclusivă de a se pronunţa, prin verificarea creanţei creditoarei, asupra legitimităţii, valorii exacte şi priorităţii acesteia, iar în speţă o asemenea verificare nu a fost în mod efectiv efectuată, se impune, ca efect al admiterii în parte a contestaţiei creditoarei S.C. C. I. S.A., anularea în parte a raportului de verificare a creanţei acestei creditoare cu privire la punctele 1 şi 2 din acest raport şi obligarea administratorului judiciar să procedeze la verificarea creanţelor de la punctele 1 şi 2 din raport.
S-a reţinut ca nefiind fondate susţinerile din recursul declarat de recurenta S.C. O. S.A. privind nemotivarea sentinţei de către judecătorul-sindic, căci faptul de a nu răspunde la toate argumentele părţii nu echivalează cu nemotivarea sentinţei, atâta timp cât, prin gruparea acestor argumente, s-a răspuns tuturor capetelor de cerere. De asemenea, lipsa calităţii de reprezentant legal a lui C. I. pentru S.C. C. I. S.A. nu este fondată, raportat la delegaţia de la fila 64 din dosarul de recurs şi de prevederile art. 40 alin. 3 şi 4 din OUG 86/2006.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. 3 , raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a impus admiterea recursului declarat de recurenta S.C. C. I. S.A. şi modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii în parte a contestaţiei formulate, potrivit dispozitivului deciziei. Pe cale de consecinţă, s-a impus respingerea recursului declarat de recurenta S.C. O. S.A. prin administratorul special R. A.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost obligată debitoarea S.C. O. S.A. prin administratorul judiciar să plătească recurentei S.C. C. I. S.A. suma de 2128,68 lei cheltuieli de judecată parţiale în recurs, cu titlu de onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare.
II. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta S.C C. C. I. S.R.L., instanţa a reţinut că, în mod legal judecătorul-sindic a respins contestaţia acesteia împotriva tabelului definitiv al creanţelor, prin care s-a respins ca fiind prescrisă înscrierea creanţei acestei creditoare în tabel.
Prin recursul declarat, recurenta a invocat întreruperea cursului prescripţiei extinctive raportat la creanţa pretinsă, iar din acest punct de vedere instanţa de recurs a avut în vedere că, prin cererea de admitere a creanţei, creditoarea S.C C. C. I. S.R.L. a solicitat înscrierea sa în tabelul de creanţe cu sumele de 117.051,52 lei – valoarea actualizată a sumei de 37.053,0585 lei reprezentând contravaloarea celor 3022,60 ml stofă livrată şi neprelucrată, precum, şi a sumei de 5.178,13 lei – valoarea actualizată a sumei de 1.851,0028 lei, reprezentând contravaloarea celor 20.147 bucăţi nasturi şi, de asemenea, penalităţi de întârziere la aceste sume.
În susţinerea cererii de admitere a creanţei, au fost depuse la dosar avizul de însoţire a mărfii nr. 7668067/21.09.2000 prin care s-a livrat către debitoare cantitatea de 3022,60 ml stofă în vederea prelucrării, precum şi avizul de însoţire a mărfii nr. 7668079/21.02.2001, privind livrarea a 20.147 bucăţi nasturi.
Ambele avize de însoţire a mărfii au fost emise în temeiul contractului nr. 496/01.03.1999 încheiat între părţi, având ca obiect executarea produselor de confecţii pentru bărbaţi în semilohn pentru S.C C. C. I. S.R.L. În executarea acestui contract, creditoarea s-a obligat să pună la dispoziţia S.C. O. S.A. materia primă, precum şi toate auxiliarele cu 35 zile înaintea termenelor de livrare stipulate în anexele la contract, iar S.C. O. S.A. s-a obligat să asigure execuţia confecţiilor care să corespundă mostrelor şi documentaţiei prezentate de S.C C. C. I. S.R.L.
Faţă de data emiterii avizelor de însoţire a mărfii – 21.09.2000 şi respectiv 21.02.2001, luând în considerare, însă, şi actul adiţional de la fila 258 din dosarul de fond prin care s-a hotărât prelungirea contractului până la data de 31.12.2001, orice pretenţie de natură pecuniară putea fi solicită de către creditoare doar în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958. Recurenta a susţinut intervenţia întreruperii termenului de prescripţie de 3 ani prin recunoaşterea drepturilor sale de către societatea debitoare.
În acest sens, s-a invocat adresa nr. 765/04.04.2001, în care se face referire la o cantitate de 9000 ml ţesătură, precum şi procesul-verbal nr. 922/18.04.2002 (f. 261 dos. fond), prin care părţile au constatat că produsele finite au fost distribuite spre valorificare de către S.C. O. S.A., iar în stoc au mai rămas: cantitatea de 1046 ml stofă şi 229 costume bărbăteşti defecte.
Raportat la aceste înscrisuri, instanţa a reţinut că, pentru a produce efectul întreruptiv de prescripţie, recunoaşterea trebuie să fie expresă şi neîndoielnică. Or, în cuprinsul înscrisurilor invocate de recurenta creditoare nu s-a făcut referire la materia primă şi auxiliarele a căror contravaloare o solicită aceasta. Instanţa nu poate presupune că stofa (3022,60 ml) la care se face referire în cererea de admitere a creanţei se regăseşte în cantitatea de 9000 ml ţesătură, în condiţiile în care cantitatea de stofă de 3022,60 ml a fost livrară de creditoare la data de 21.09.2000, iar adresa nr. 765 a fost întocmită la data de 04.04.2001, iar prin această adresă S.C. O. S.A. s-a declarat de acord cu „prelucrarea în anul 2001” a cantităţii de 9000 ml ţesătură. Chiar admiţând că susţinerile recurentei ar fi reale, de la data adresei 765 – 04.04.2001 nu a mai intervenit nici un act întrerupător de prescripţie.
Adresa nr. 2205/11.11.2004, prin care debitoarea a recunoscut existenţa relaţiilor contractuale dintre părţi şi realitatea obligaţiilor contractuale reciproce nu poate fi luată în considerare. Aceste simple afirmaţii, cu caracter general, nu sunt de natură a întrerupe prescripţia extinctivă, atâta timp cât debitoarea nu a recunoscut expres, prin nici un act, pretenţiile concrete ale recurentei creditoare.
S-a apreciat că, nu pot fi reţinute în favoarea recurentei nici declaraţiile date de reprezentanţii legali ai debitoarei în faţa organelor de urmărire penală la data de 26.01.2006 şi respectiv 21.03.2006, căci, chiar dacă se recunoaşte prelucrarea celor 9000 ml ţesătură şi, deci, implicit preluarea acestei cantităţi, se afirmă că produsele finite au fost livrate creditoarei. Prin urmare, nu există recunoaşterea îndreptăţirii reclamantei la materia primă înaintată debitoarei sau la contravaloarea acesteia. Aceeaşi este situaţia şi cu celelalte înscrisuri invocate de recurentă, căci prin nici unul dintre acestea debitoarea nu recunoaşte expres sau tacit dreptul creditoarei recurente la contravaloarea materiei prime înaintate debitoarei sau la contravaloarea acesteia.
Petru aceste considerente, instanţa a apreciat că în mod legal şi temeinic a fost soluţionată contestaţia creditoarei împotriva tabelului definitiv al creanţelor, câtă vreme administratorul judiciar a reţinut în mod corect că pretenţia formulată prin cererea de admitere a creanţei din data de 7 mai 2010 este prescrisă, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a respins recursul ca nefondat. Reţinând aceste considerente, nu s-au mai analizat susţinerile recurentei pe fondul pretenţiei formulate prin cererea de admitere a creanţei.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurenta SC O. SA – Oradea, prin administrator special R. A., invocând în temeiul art.318 Cod procedură civilă două elemente de eroare materială:
1. invocarea de către instanţa de judecată a necompetenţei materiale – implicite;
2. soluţionarea greşită a excepţiei invocată de către ea, referitoare la nulitatea recursului, dat fiind faptul că SC C. I. SA a promovat calea de atac printr-o persoană C. I., care nu avea calitatea de reprezentant legal al acesteia.
În motivarea contestaţiei sale, contestatoarea a arătat că prin Sentinţa comercială nr.14.084/11.12.2009 a Tribunalului B. Secţia a VI – a Comercială, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei SC C. I. SA împotriva sa, fiind obligată la plata unor sume de bani, cu titlu de despăgubiri.
Cum în ianuarie 2010 societatea contestatoare a iniţiat procedura insolvenţei, judecata apelurilor declarate de ea şi de SC C. I. SA împotriva acelei sentinţe a fost suspendată în baza art.36 din Legea nr.85/2006, iar creditoarea SC C. I. SA B. s-a înscris în tabelul de creanţe al debitoarei SC O. SA – O. , cu creanţa din sentinţă.
I. Cu privire la primul motiv al contestaţiei, cel referitor la invocarea de către instanţa de recurs a necompetenţei generale materiale, a arătat că esenţa recursului şi acţiunii de contestare pe care ea a promovat-o a fost aceea a contestării integrale sau în parte a creanţei solicitate de către SC C. I. SA a fi înscrisă la masa credală, dar conform motivării deciziei contestate, contestaţia formulată la tribunal în primă instanţă, precum şi recursul său declarat împotriva soluţiei de reţinere a creanţei de către tribunal în primă instanţă, sunt inadmisibile, întrucât instanţele de judecată sesizate în cadrul procedurii insolvenţei, nu au competenţa de a judeca, de a cenzura, de a reforma sau desfiinţa alte soluţii pronunţate de către instanţele de drept comun, deoarece prin efectul prevederilor art.720/8 Cod procedură civilă „hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii. Exercitarea în termen a apelului nu suspendă de drept executarea .”
Această situaţie procedurală i-a adus un grav prejudiciu, încălcând următoarele prevederi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului:
– accesul liber la justiţie, consacrat prin art.6 pct.1 din Convenţie, prin art.21 din Constituţia României, prin art.10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi prin art.14 pct.1 din pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice; prin suspendarea judecăţii căilor de atac, dar punerea în executare definitivă a hotărârii fiind lipsită de mijloacele procedurale care garantează accesul la justiţie;
– dreptul la un recurs efectiv, prevăzut în art.13 din Convenţie, în speţă, Sentinţa comercială nr.14084/11.12.2009 a Tribunalului B., nemaiputând fi atacată niciodată, suspendarea judecăţii în baza art.36 din Legea nr.85/2006 dăinuind până la soluţionarea dosarului de faliment, după care calitatea de persoană juridică a debitoarei contestatoare dispare, fiind radiată, lăsând fără obiect dosarul suspendat, patrimoniul său fiind lichidat definitiv, chiar dacă prestaţia în baza căreia a fost lichidată este evident eronată.
– dreptul la un proces echitabil prevăzut în art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în speţă, competenţa judecătorului sindic de a verifica orice creanţă, deci şi cele contestate în baza unei hotărâri judecătoreşti nedefinitive, dar executorii, în baza unei prorogări legale de competenţă prevăzute de art.9,17 şi 164 Cod procedură civilă.
Contestatoarea învederează faptul că eroarea pe care o invocă constă în motivarea instanţei conform căreia nu are competenţa materială de a supune cenzurii procesuale hotărârea pronunţată de către Tribunalul B.
Eroarea este evidentă şi săvârşită de instanţă, datorită omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei, respectiv lipsa de competenţă materială.
Această sintagmă de eroare materială prin nerecunoaşterea competenţei materiale proprii de a judeca contestaţia şi de a se invoca obligativitatea preluării dispoziţiilor din Sentinţa Tribunalului B., nu constituie o eroarea comună referitoare la eventuala soluţie pe fond a instanţei de judecată, rezultă din interpretarea probelor, care ar face decizia netemeinică, pentru că acestea nu sunt greşeli de fapt, involuntare sau izvorâte din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care sunt determinante pentru soluţia pronunţată.
nvocarea acestui element material nu constituie un nou recurs asupra fondului, pentru că decizia curţii nu analizează fondul recursului său, ci îl respinge pe motiv de necompetenţă.
II. Cu privire la cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare, referitor la soluţionarea greşită a excepţiei invocată de către societatea sa cu privire la nulitatea recursului, dat fiind faptul că SC C. I. SA a promovat calea de atac printr-o persoană – C. I., care nu avea calitatea de reprezentant legal al acesteia, contestatoarea a arătat că se impunea constatarea nulităţii cererii de recurs, pe considerentul că motivul de nulitate invocat de către ea, este de ordine publică – efect de nulitate absolută şi nicidecum de nulitate relativă, care poate fi acoperită.
Din punctul său de vedere s-a creat o confuzie, referitoare la sintagmele de „însuşire” a acţiunii civile, „ratificare” sau „confirmare” a acesteia, instituţii specifice în materia nulităţilor sau în cea a inopozabilităţii.
Eroarea se naşte atunci când se confundă capacitatea juridică cu calitatea procesuală, capacitatea juridică putând fi în anumite condiţii suplinită, ratificată, însuşită, dar calitatea procesuală în nici un caz.
În speţă, cu privire la reprezentarea creditoarei SC C. I. SA, societate în faliment, a fost numit lichidator SCP T. & A. IPURL, la 18.04.2007, ca urmare a intrării în faliment a societăţii, dată la care s-a ridicat şi dreptul de administrare al debitorului, dispoziţie în urma căreia, C. I. şi-a pierdut calitatea de administrator special şi ca atare nu mai are dreptul să reprezinte societatea.
Cu toate acestea, lichidatorul judiciar prin T. C. a semnat o procură prin care l-a mandatat pe C. I. să reprezinte societatea SC C. I. SRL în acţiunile procedurale care au loc în cadrul dosarului nr.283/111/2010 al Tribunalului B., calitate în care C. I. a redactat numeroase cereri şi memorii, erijându-se în „administrator special”, deşi această calitate i-a fost retrasă încă din anul 2008.
Contestatoarea a apreciat că delegarea atribuţiilor prin această procură este nelegală, conform art.40 din Legea nr.85/2006, care prevede că atribuţiile legale ale practicianului în insolvenţă şi cele stabilite exclusiv în sarcina sa de către judecătorul sindic, nu pot fi exercitate prin reprezentare.
Practicianul în insolvenţă poate fi totuşi asistat de avocat în exerciţiul acestor atribuţii şi poate da mandat de reprezentare în condiţiile legii, pentru încheierea sau exercitarea unor acte juridice ori procesuale ce nu presupun exerciţiul atribuţiilor exclusive ale practicianului în insolvenţă.
Contestatoarea a apreciat că mandatul de reprezentare poate fi dat exclusiv unui avocat sau unui practician în insolvenţă, calităţi pe care C. I. nu le are, astfel că delegaţia emisă în favoarea sa este lovită de nulitate absolută, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr.1871/29.05.2008 reprodusă pe ultima pagină din contestaţie (fila 18).
Cum nulitatea absolută nu poate fi confirmată şi nici însuşită, singura soluţie era anularea cererii de recurs, situaţie în care apreciază că instanţa de recurs a soluţionat excepţia printr-o greşeală materială, referitoare la calitatea reprezentantului acesteia şi la posibilitatea de însuşire a acţiunii.
Intimata SC C. I. SA nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că susţinerile contestatoarei reprezintă critici de fond în legătură cu decizia contestată şi nu erori materiale fiind un recurs la recurs.
Analizând excepţia lipsei calităţii domnului avocat K. A. de a o reprezenta pe debitoarea contestatoare SC O. SA, întrucât este reprezentată de administratorul judiciar M. CM IPURL A. I. , care nu l-a angajat în cauză, excepţie invocată de SC C. I. SA prin ec. C. I. şi însuşită de d-l avocat R. I. în reprezentarea lichidatorului judiciar al SC C. I. SA, curtea a respins-o ca neîntemeiată, încheierea prin care M. CM IPURL A. I. a fost numit administrator judiciar fiind casată, iar pe de altă parte contestatoarea a fost reprezentată convenţional de acelaşi avocat şi în recurs.
Verificând decizia contestată prin prisma motivelor şi textelor de lege invocate, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, curtea a reţinut următoarele:
Potrivit art.318 (1) teza I Cod procedură civilă, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Greşeala materială poate consta în neobservarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nici o judecată.
Când, însă, instanţa de recurs a cunoscut existenţa şi conţinutul actului ori a făcut asupra lui o analiză amplă şi o apreciere cum este cazul în speţă, nu mai poate fi vorba de o greşeală materială în sensul legii, ci eventual de o greşeală de judecată care nu se poate îndrepta de aceeaşi instanţă prin retractarea propriei hotărâri.
Astfel, prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs la fila 53, contestatoarea SC O. SA a invocat în principal nulitatea recursului declarat de SC C. I. SA, pentru lipsa calităţii de reprezentant legal al SC C. I. SA pentru C. I. ca administrator special şi lipsa calităţii de reprezentant legal al Cabinetului de avocatură R. I.
Recurenta SC C. a răspuns la întâmpinare, arătând că susţinerile debitoarei privind excepţiile invocate sunt nefondate pentru considerentele detailate în motivare ( filele 57 şi 58).
Pentru a se pronunţa asupra excepţiilor invocate, instanţa de recurs a solicitat relaţii şi acte de la lichidatorul judiciar T. şi A. SPRL B. conform Încheierii de şedinţă din 3.02.2011 şi Adresei transmisă de instanţă lichidatorului judiciar ( filele 72, 73 din dosarul de recurs) .
Lichidatorul judiciar prin înscrisul de la fila 75 din dosarul de recurs a comunicat instanţei faptul că:
1.dl. C. I. deţine calitatea de administrator special al SC C. I. SA, conform Delegaţiei prezentate în dosar 48483/3/2005;
2.lichidatorul judiciar a acordat mandat administratorului special C. I., intitulat delegaţie, pentru a reprezenta interesele SC C. I. SA în dosar 283/111/2010 aflat pe rolul Tribunalului B. în fond şi toate căile de atac, precum şi să încheie contract de asistenţă juridică cu cabinetul avocaţial I. R. ;
3.facturile de prestări servicii comunicate de cabinetul avocaţial I. R. sunt achitate în totalitate la data emiterii adresei:
4.lichidatorul judiciar îşi însuşeşte recursul formulat în această cauză, precum şi alte demersuri întreprinse în această cauză de administratorul special C. I. şi cabinetul avocaţial I. R.
La termenul din 31.03.2011, fixat de instanţă pentru a se pronunţa asupra excepţiilor invocate de debitoare, aceasta prin reprezentantul său av. K. A. a învederat că nu mai susţine cele două excepţii invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, respectiv lipsa calităţii de reprezentant legal al SC C. I. SA pentru C. I. ca administrator special şi lipsa calităţii de reprezentant legal al Cabinetului de avocatură R. I. , întrucât au fost acoperite prin înscrisurile comunicate de lichidatorul judiciar T. şi A. SPRL ( Încheierea din 31.03.2011, pagina 2, alin.3, când s-au dezbătut recursurile şi s-a amânat pronunţarea).
Dar constituind şi motiv de recurs, excepţia privind lipsa calităţii de reprezentant legal al domnului C. I. în reprezentarea SC C. I. SA, (pct.2 din motivele de recurs), instanţa de recurs a analizat această excepţie, reţinând în considerentele deciziei contestate că „ lipsa calităţii de reprezentant legal al lui C. I. pentru SC C. I. SA nu este fondată, raportat la delegaţia de la fila 64 din dosarul de recurs şi de prevederile art.40 alin.3 şi 4 din OUG nr.86/2006” ( pagina 30 alin.3 din considerentele Deciziei 220/7.04.2011 a Curţii de Apel Oradea – fila 201 pagina 2).
Referitor la motivarea de către instanţa de recurs că nu are competenţa materială de a supune cenzurii procesuale sentinţa pronunţată de către Tribunalul B., curtea constată că această problemă constând în interpretarea prevederilor art.66 din Legea nr. 85/2006 şi ale art.7208 Cod procedură civilă a fost amplu analizată în considerentele deciziei, punctul I, astfel că modalitatea de soluţionare a acesteia nu poate fi calificată în nici un caz ca fiind o greşeală materială, ci eventual o greşeală de judecată ce nu poate fi îndreptată de către aceeaşi instanţă pe calea contestaţiei în anulare, sub pretextul că s-ar fi invocat greşit necompetenţa instanţei de recurs de a cenzura sentinţa pronunţată de Tribunalul B.
Greşelile instanţei de recurs care ar putea deschide calea contestaţiei în anulare, sunt greşelile de fapt, ceea ce nu este cazul în speţă, contestatoarea invocând greşeli de interpretare a unor texte din Legea insolvenţei nr.85/2006, din OUG nr.86/2006, din Codul procedură civilă, din Constituţia României şi din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de interpretare a unor probe privind soluţionarea excepţiilor invocate şi a fondului cauzei, ceea ce este inadmisibil pe calea contestaţiei în anulare.
Faţă de toate aceste considerente, curtea a respins ca neîntemeiată contestaţia în anulare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.318 Cod procedură civilă.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 Cod procedură civilă, contestatoarea urmează a fi obligată să plătească intimatei SC C. I. SA suma de 1418 lei, cheltuieli de judecată în contestaţie, reprezentând cheltuieli de deplasare, justificate cu actele depuse la dosar (filele 34, 68, 113 şi 131), restul cheltuielilor nefiind dovedite.
