SENTINŢA CIVILĂ NR. 351/01.05.2012 (contestaţie candidatură primar – Legea 67/2004)
Pe rol, soluţionarea cererii având ca obiect „contestaţie candidatură (primar) – Legea nr. 67/2004”, formulată de contestatorul B.P.J.O.J.C. P.P. – D.D. în contradictoriu cu intimatul G. I. – V.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la ora 10,30, au lipsit părţile, contestatorul fiind reprezentat de dl av. F. C., potrivit delegaţiei depuse la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, învederând instanţei că cererea s-a dat fără citarea părţilor şi că s-a ataşat dosarul de candidatură primar înregistrat la instanţă sub nr. 814/30.04.2012.
Instanţa acordă cuvântul pentru formulare de probe.
În dovedirea contestaţiei, apărătorul contestatorului solicită administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu proba cu înscrisuri solicitată de contestator prin apărător.
Instanţa, încuviinţează pentru contestator pentru cu înscrisuri, apreciind-o necesară şi utilă soluţionării cauzei şi nemaifiind alte cereri şi probe de administrat consideră cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru susţineri pe fondul cauzei.
Apărătorul contestatorului, având cuvântul, solicită admiterea contestaţiei pentru următoarele motive: un prim motiv ar fi acela că lista propusă de către preşedinta interimară D. M. nu este legală pentru că lista candidaţilor trebuia făcută la propunerea şi avizarea B. J. al O. C., pe de o parte, iar pe de altă parte, noul birou, astfel cum rezultă din documentaţia depusă la dosar din partea preşedintelui interimar, verificând Statutul P.P.-D.D., rezultă că nu poate un birou executiv să fie creat şi să existe numai cu avizarea Adunării Generale. Nu există nici un document, un proces verbal, din care să rezulte că Adunarea Generală s-a pronunţat asupra legalităţii noului birou. Există la acest moment două birouri ale O.J.C., primul constituit potrivit Statutului, aşa cum rezultă din documentaţie, deşi a fost suspendat la data de 02.04.2012 şi căruia i-a fost comunicată suspendarea la data de 29.04.2012, depunând contestaţie la Comisia de Etică, motiv pentru care această măsură de drept este suspendată şi ca atare biroul continuă să existe şi să aibă calitatea şi să funcţioneze cu membri de la momentul respectiv. Arată că instanţa trebuie să aleagă care birou este valabil, considerând că singurul B.O.J. valabil este cel împotriva căruia s-a luat măsura suspendării, dar nu-şi poate produce efectele datorită suspendării. Pe de altă parte, arată dl. avocat că în lista membrilor a cărei preşedintă interimară este D.M. sunt persoane care nu au nici o legătură, şi-au dat demisia din postul respectiv, astfel că legalitatea acestui birou este pusă sub semnul întrebării datorită modalităţii în care s-a făcut numirea, considerând că nu s-a respectat procedura alegerii B.O.J.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, apreciază că această contestaţie trebuie respinsă motivat de faptul că în momentul formulării contestaţiei instanţa trebuie să analizeze dacă listele prezentate îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond conform Legii 67/2004, astfel cum prevede art. 45 din Legea 67/2004, apreciind că listele prezentate îndeplinesc condiţiile de formă şi fond şi mai mult aceste liste au fost avizate de P.P.- DD. Arată că potrivit hotărârii 8/02.04.2012 B.P.N. a suspendat activitatea B.J., iar în funcţia de preşedinte interimar este desemnată D.M., iar la punctul 2 din această hotărâre se prevede că preşedintele interimar va prezenta spre avizare şi validare preşedintelui PP-DD componenţa B.I.J., ceea ce s-a şi făcut, la data de 04.04.2012 fiind prezentată lista şi avizată. De asemenea tot prin Hot. 8 se arată că acest B.I. va îndeplini toate atribuţiile potrivit Statutului. Consideră că B. I. funcţionează şi a funcţionat în condiţii de legalitate, potrivit Statutului, listele fiind semnate în mod corect de preşedintele interimar D.M. Faptul că ulterior s-a formulat contestaţie, este o problemă internă a partidului, motiv pentru care consideră că excede cadrului legal.
I N S T A N Ţ A
Deliberând asupra cererii de faţă:
La data de 30.04.2012, ora 18,10, s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 628/249, contestaţia formulată de un număr de 14 membri ai B.P.J.O.J.C. P.P. – D.D., împotriva acceptării candidaturii la alegerile locale din luna iunie a anului 2012 a candidatului pentru funcţia de primar al comunei B., jud. C., dl. G.I.V.
În motivarea contestaţiei se arată că, la data de 02.04.2012, B.P.J.O.J.C. P.P. – D.D. a emis Hotărârea nr. 7/02.04.2012, comunicată la data de 25.04.2012, privind suspendarea preşedintelui B.P.J. al PP-DD, D.I., iar prin Hotărârea nr. 8/02.04J2012, comunicată la data de 29.04.2012, BPN al PP-DD a dispus suspendarea B.P.J.C., până când organismul abilitat, Comitetul Executiv al P.P.- D.D., se va pronunţa asupra propunerii de dizolvare a B.P.J. al O.J.C. a PP-DD. Această Horărâre a fost trimisă numai pe e-mail, neavând o altă metodă de corespondenţă.
Mai arată că, conform art. 32 pct. 7 şi 9 din Statutul PP-DD, Adunarea Generală a Organizaţiei Judeţene stabileşte listele de candidaţi în alegerile locale pentru Consiliul Judeţean şi le supune spre avizare B.P.N., iar conform art. 32 pct. 9, Adunarea Generală validează candidaţii PP-DD în alegerile locale şi forma finală a listelor de candidaţi în alegerile locale, după avizarea acestora de către BPN al PP-DD.
Mai precizează că, potrivit art. 35 pct. 2, preşedintele B.P.J. semnează forma finală, aprobată de Adunarea Generală a Organizaţiei Judeţene şi avizată de B.P.N., a listelor de candidaţi ai PP-DD pentru alegerile locale, pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean, de consilieri judeţeni, de primar şi de consilieri locali, şi le înaintează autorităţilor competente.
Arată că, în aceste condiţii, listele de candidaţi din partea PP-DD pentru alegerile locale din data de 10 iunie 2012 ce au fost transmise autorităţilor competente de către OJ Călăraşi a PP-DD nu au fost validate în mod legal de către B.P.J. al Organizaţiei Judeţene Călăraşi a PP-DD, întrucât activitatea acestuia a fost suspendată, iar pe de altă parte, preşedintele interimar nu are dreptul să valideze candidaturile de unul singur. Consideră că preşedintele interimar al OJ Călăraşi a PP-DDD nu poate face dovada validării listelor de candidaţi de către B.P.J., conform procedurilor stipulate în Statutul PP-DD, pe care le-au enunţat mai sus.
De asemenea, mai arată că din conţinutul Hotărârii nr. 8/02.04.2012 a BPN al PP-DD, reiese că se are în vedere dizolvarea B.P.J. al O.J.C. a PP-DD, iar validarea listelor de candidaţi pentru alegerile locale din luna iunie a anului 2012 de către B.P.J. al O.J.C. a PP-DD nu există, întrucât acestea au fost întocmite după suspendarea activităţii BPJ.
Menţionează, de asemenea, că decizia aplicării suspendării face obiectul contestaţiei la Comisia Naţională pentru Statut, Etică şi Litigii, iar în atare situaţie, hotărârea suspendării se suspendă până la soluţionarea contestaţiei.
Subliniază că prezentarea componenţei noului B.P.J. al O. J. C. a PP-DD, din data de 04.04.2012, nu poate fi luată în considerare, întrucât de pe documentul respectiv lipsesc atât aprobarea Preşedintelui O.J.C. a PP-DD, cât şi menţiunile necesare, legate de întocmirea documentului.
În raport de această situaţie de fapt şi de drept, B.P.J. al O.J.C. a PP-DD este în continuare în activitate şi nu este de acord cu listele de candidaţi propuse spre validare.
În drept au fost invocate disp. art. 52 din Legea nr. 67/2004.
Alăturat contestaţiei s-au ataşat următoarele înscrisuri: procesul – verbal nr. 09/20.11.2011 întocmit de PP – D.D. – O.J.C.; componenţa BPJ Călăraşi al PP – DD O.J.C.; componenţa BPJ Călăraşi din data de 04.04.2012; declaraţiile numiţilor D.M. şi N. T. A.; Hotărârea nr. 8/02.04.2012 emisă de B.P.N. al PP – DD; dovada comunicării hotărârii pe e-mail la data de 29.04.2012; contestaţia formulată împotriva hotărârii nr. 8/2012 şi dovezile de comunicare; Statutul PP – DD.
Potrivit art. 119 din Legea nr. 67/2004, contestaţia este scutită de taxă de timbru şi implicit de timbru judiciar.
Instanţa din oficiu a dispus ataşarea dosarului privind candidatura la funcţia de primar a intimatului G.I.V., înregistrat la J. L. – G. sub nr. 814/30.04.2012.
Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 27.04.2012, intimatul G. I. V. a completat declaraţia de acceptare a candidaturii pentru funcţia de primar pentru Primăria com. B., din partea PP – DD (Anexa nr. 1.3), declaraţia pe proprie răspundere (Anexa nr. 1.4), declaraţia de interese şi declaraţia de avere.
PP – DD – O. J. C. a înaintat Biroului Electoral de Circumscripţie B. lista de candidaţi ai PP – DD la funcţia de primar în circumscripţia B. împreună cu documentele menţionate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 44 din Legea 67/2004, listă semnată de preşedintele O. J.C. a PP – DD (D. M.), purtând ştampila acestei organizaţii şi avizată de B.P.N. (semnătură şi ştampilă).
Lista de candidaţi a fost înregistrată la BEC nr. 7 B. sub nr. 10 din data de 28.04.2011, apoi la J.L. – G. sub nr. 814/30.04.2012.
Cât priveşte situaţia invocată de contestatori, aceasta vizează aspecte organizatorice şi de statut ale PP DD – O.J.C.
Astfel, la data de 20.11.2011, s-a ales componenţa B.P.J. a O.J.C. a PP – DD, preşedinte fiind D.I., iar prin Hotărârea nr. 7/02.04.2012 a B.P.N. al PP – DD acesta din urmă a fost suspendat din funcţie pe o perioadă de 6 luni.
Apoi, prin Hotărârea nr. 8/02.04.2012 a B.P. N. al PP – DD s-a hotărât suspendarea activităţii BPJ C., până la data la care Comitetul Executiv al PP – DD se va pronunţa asupra propunerii de dizolvare a BPJ C., s-a numit în funcţia de preşedinte interimar al BPJ C. d-na D.M., care va îndeplini toate atribuţiile specifice prevăzute de statut, prevăzându-se, totodată, că în termen de 3 zile de la data acestei hotărâri, preşedintele interimar al BPJ C. să prezinte spre avizare Secretarului General şi validare Preşedintelui PP – DD, componenţa BPJ I.C., care va îndeplini toate atribuţiile specifice prevăzute de statut.
La data de 04.04.2012 (deci în termenul de 3 zile de la data emiterii hotărârii), a fost avizat de Secretarul General al PP – DD şi validat de Preşedintele PP – DD componenţa B.P.J.
O parte dintre membrii BPJ C. (iniţial – componenţa din a contestat Hotărârea nr. 8 la Comisia Naţională pentru Statut, Etică şi Litigii la data de 30.04.2012, aceiaşi membri formulând şi contestaţia de faţă.
Se observă că preşedintele interimar a adus la îndeplinire dispoziţiile hotărârii nr. 8/2012, care, în termenul stabilit în hotărâre, a prezentat componenţa BPJ interimar, componenţă care a fost avizată şi validată, urmând ca acest birou să îndeplinească atribuţiile din statut.
Faptul că această componenţă nu a fost aprobată de OJ C. a PP – DD nu are relevanţă în speţă, atâta timp cât există hotărârea nr. 8/2012 în care s-au menţionat expres atribuţiile preşedintelui interimar şi de cine anume trebuie avizată, respectiv validată lista cu membri BPJ interimar (hotărârea nr. 8/2012 fiind avizată de preşedintele Comisiei Naţionale pentru Statut, Etică şi Litigii), or instanţa nu are competenţa verificării şi pronunţării pe validitatea sau nu a unor acte emise de organizaţiile unui partid şi nici asupra respectării sau nu a dispoziţiilor statutare de către aceste organizaţii sau membri.
Toate acestea sunt aspecte organizatorice care ţin de respectarea sau nu a statutului partidului, or, raportându-ne la dispoziţiile Legii nr. 67/2004, a căror respectare trebuie verificată în cadrul contestaţiei de faţă, se constată că instanţei nu-i revine competenţa verificării sau pronunţării pe validitatea funcţionării unui birou judeţean al unei formaţiuni politice, în speţă asupra validităţii unuia dintre birourile permanente (cel iniţial sau cel interimar), întrucât ar excede cadrul legal menţionat.
Astfel, potrivit art. 45 al. 1 din Legea nr. 67/2004 „Propunerile de candidaţi se fac în scris, în 4 exemplare, de către partidele politice… care participă la alegeri, sub semnătura conducerii organizaţiilor judeţene ale acestora..”, iar potrivit art. 50 al. 1 „Biroul electoral de circumscripţie examinează respectarea condiţiilor legale pentru ca o persoană să poată candida, respectarea condiţiilor de fond şi de formă ale listelor de candidaţi, precum şi ale listei susţinătorilor”.
În speţă, aşa cum s-a menţionat, BEC nr. 7 B. a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 50 al. 1 din lege, înregistrând candidatura pentru funcţia de primar.
Şi instanţa, la rândul său, constată că, în ce priveşte candidatura, aceasta a fost înaintată BEC 7 B. de către O.J.C. a PP – DD, propunerea fiind semnată de conducerea preşedintelui acestei organizaţii (potrivit art. 45 al 1 din lege) şi avizată de B.P.N. al PP – DD (prin semnătură şi ştampilă), intimatul G.I. V. îndeplinind condiţiilor legale pentru ca o persoană să poată candida, fiind respectate condiţiile de fond şi de formă ale listei de candidaţi.
În speţă, nu candidatura în sine este contestată, ci validitatea organismelor care au propus candidaţii şi asupra cărora instanţa nu se poate pronunţa, deoarece, în sens contrar, s-ar aduce atingere dreptului constituţional de a fi ales al persoanei care şi-a depus candidatura şi care, în speţă, întruneşte toate condiţiile cerute de lege în acest sens.
Prin urmare, faţă de toate aceste considerente, având în vedere disp. art. 52 din Legea nr. 67/2004, apreciază neîntemeiată contestaţia, urmând a o respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge contestaţia formulată de un număr de 14 membri ai B.P.J.O.J.C. P.P. – D.D., împotriva acceptării candidaturii la alegerile locale din luna iunie a anului 2012 a candidatului pentru funcţia de primar al comunei B., jud. C., intimatul G.I.V.
Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.05.2012, ora 11,45.