În motivarea acţiunii , reclamantul , în esenţă, a arătat că, începând cu data de 1 octombrie 2008, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 221/2008 , salariile personalului didactic , de predare şi instruire , de pregătire practică şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar , trebuiau calculate luându-se ca bază de calcul o valoare de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000 .
Cu toate acestea , pârâţii au calculat salariile având ca bază valoarea de 299,933 lei, deşi dispoziţiile O.U.G. nr. 136/2008 şi O.U.G. nr. 151/2008, în temeiul cărora salariile au fost calculate , au fost declarate neconstituţionale prin deciziile nr. 1221/12.11.2008 şi nr. 984/30.06.2009 pronunţate de Curtea Constituţională.
Prin OUG nr. 1/2009 s-au modificat din nou dispozitiile OG Nr. 15/5008 , modificandu-se practic Legea nr. 221/2008.Prin Decizia nr. 989/2009 s-a constatat ca dispozitiile art. 2 si 3 din OUG Nr. 1/2009 sunt neconstitutionale
Prin OUG nr. 31/2009 s-a modificat din nou Legea nr. 221/2008 nefind posibila aplicarea cresterilor salariale.
Prin OUG nr. 41/2009 s-a modificat din nou Legea nr. 221/2008 nefind posibila aplicarea cresterilor salariale.
Prin actiune reclamantul a invocat neconstitutionalitatea unor prevederii din ultimile acte normative invocate. Deoarece , in cursul judecatii , refclamantul a renuntat la invocarea acestor exceptii de neconstitutionalitate , nu se va prezenta motivele pe care se intemeiaza aceste exceptii.
În consecinţă , a apreciat reclamantul că în raport de caracterul imperativ al prevederilor Legii nr. 221/2008 se impune obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale neacordate , rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 începând cu 1 octombrie 2008, actualizate la data plăţii.
În drept reclamantul a invocat prevederile art. 283 din Codul Muncii , art. 67 din Legea nr. 168/1999, art. 28 din Legea 54/2003 , Legea nr. 221/2008, iar în dovedirea acesteia , la dosarul cauzei a fost depus tabelul cu membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acţiunea si xerocopii dupa actele normative invocate.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele :
Referitor la fondul cauzei, tribunalul retine ca persoanele în numele şi pentru care s-a formulat prezenta acţiune, individualizate în tabelul anexă respectiv : Oprea Anisoara, Popa Elena, Miu Simona, Fiscu Anica, Gogan Petra, Neacsu Lucica Daniela , Batranu Ionut Adrian, Cristescu Elena, Tabarana Ionela, lepadatu Marin, Gaman Adrian, Stancesu Cristina, Pulbere Catalin si Stanila Iulian au calitatea de personal didactic în cadrul unităţii şcolare pârâte , fiind salarizaţi potrivit prevederilor O.G. nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce s-au acordat în anul 2008 personalului din învăţământ, în forma iniţială, până la data de 1.10.2008 şi potrivit prevederilor OUG nr. 151/2008 de modificare a ordonanţei mai sus arătate în perioada 1.10 – 31.12.2008, dar şi potrivit prevederilor OUG nr. 1/2009, nr. 31/2009 si 41/2009, prin care s-a modificat si completat OG nr. 15/2008, în perioada ianuarie – decembrie 2009.
Pe durata de aplicarea a OG nr. 15/2008, prin Legea nr. 221/27.10.2008, s-a majorat valoarea coeficientului de multiplicare , la 400,00 lei, pentru perioada 1.10.2008- 31.12.2008, cuantum care, reprezintă şi valoarea de referinţă pentru creşterile ulterioare intrării în vigoare a acestui act normativ. Persoanelor în numele şi pentru care s-a formulat prezenta acţiune nu le-au fost calculate şi acordate drepturile salariale potrivit prevederilor Legii nr. 221/2008, ci potrivit prevederilor OUG nr. 151/2008, prin care, modificându-se prevederile OG nr. 15/2008, aşa cum au fost aprobate şi modificate prin Legea nr. 221/2008, s-a stabilit o valoarea a coeficientului de multiplicare de 299, 933 lei.
Cadrul legal în privinţa salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar este reprezentat de Legea învăţământului nr. 84/1995, Legea nr. 128/1997 privind salarizarea personalului didactic şi, începând cu data de 1.01.2008, de OG nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 si 2009 personalului din învăţământ, acte normative în care este prevăzut cuantumul salariilor de baza, al sporurilor si al indemnizaţiilor de care beneficiază aceste categorii profesionale.
Salarizarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar se realizează, potrivit art. 48 din Legea nr. 128/1997, care arată, în al.1, că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, şi o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri şi alte drepturi salariale suplimentare.
Salariile de bază pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, se stabilesc pe baza următoarelor elemente: valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 şi coeficienţii de multiplicare prevăzuţi de anexele 1 si 2.
Pe de altă parte, potrivit art. 48 al. 4 din acelaşi act normativ, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabileşte anual prin hotărâre a guvernului, după aprobarea legii bugetului de stat, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizării obiectivelor, programelor si proiectelor stabilite.
În Anexa 2 la Legea nr. 128/1997 sunt indicate valorile coeficienţilor de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar, defalcat pe trei perioade, respectiv: ianuarie- martie 2007, aprilie- septembrie 2007 şi octombrie – decembrie 2007.
În anul 2008, prin art. 1 din OG nr. 15 /2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 şi în anul 2009 personalului din învăţământ, s-a stabilit faptul că, salariile personalului din învăţământul preuniversitar, pentru funcţiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, si 3, se majorează în trei etape , respectiv :1 ianuarie- 31.03.2008, 1 aprilie – 30 septembrie 2008, 1 octombrie- 31 decembrie 2008, prin majorarea valorii coeficientului de multiplicare 1.000.
Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31.03.2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost 259, 593, în perioada aprilie – 30 septembrie 2008, de 275,168, iar în perioada 1 octombrie- 31 decembrie 2008 de 291,678 lei.
Coeficienţii de multiplicare pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar au fost stabiliţi prin anexa 2 la această ordonanţă, diferenţiaţi pe funcţii didactice, grade didactice, vechime în învăţământ şi în raport de nivelul studiilor necesare pentru ocuparea funcţiei, iar pentru personalul didactic auxiliar, coeficienţii de multiplicare au fost stabiliţi prin anexa 3 pe funcţii de execuţie, grade şi trepte profesionale şi în raport de nivelul studiilor necesare pentru ocuparea funcţiei.
Aceşti coeficienţi, care constituie cea de a doua variabilă a salariului de bază, pe lângă coeficientul de multiplicare 1,000, nu au fost modificaţi în anii 2008 şi 2009.
Prin Legea nr. 221/2008, a fost aprobată cu modificări şi completări OG nr. 15/2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, utilizat la stabilirea salariilor de bază ale personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar fiind majorat pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008 la valoarea de 400, 00 lei, spre deosebire de valoarea de 291, 678 lei, stabilită pentru aceeaşi perioadă prin ordonanţa aprobată .
Totodată, prin acelaşi art. 1 al.1 lit.c se statuează faptul că, pentru funcţiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 si 3, valoarea de 400,00 lei a coeficientului de multiplicare reprezintă si valoarea de referintă a acestui coeficient pentru creşterile ulterioare.
Prin Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 136/2008 s-a hotărât modificarea OG 15/2008(aprobată cu modificări prin Legea 221/2008), în sensul micşorării valorii coeficientului de multiplicare 1,000. Prin Decizia 1221/2008 a OUG 136/2008 a fost declarată neconstituţională, fiind, ulterior respinsă prin Legea 57/2009.
Ulterior, prin OUG nr. 151/2008, s-au modificat prevederile OG 15/2008, aşa cum a fost aprobată si modificată prin Legea 221/2008, în sensul micşorării valorii coeficientului de referinţă pentru perioada 1 octombrie- 31 decembrie 2008 de la valoarea de 400,000 lei la valoarea de 299,933 lei şi a reglementării unei valori a coeficientului de multiplicare 1,000 pentru anul 2009 de 299,933 lei , coeficient ce a fost avut în vedere la calcului salariului de bază.
Apoi, prin OUG 1/2009 (publicată în Monitorul Oficial 60 din 30 ianuarie 2009), prin care se modifică si se completează OG nr. 15/2008, statuează că, pentru perioada 1 ianuarie- 31 martie 2009 – prin trimitere la anexele 1,2 şi 3 din OG 15/2008 aşa cum a fost modificată prin OUG 151/2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1.000, ca şi element de calcul al salariului de bază alături de coeficienţii de multiplicare, este cea prevăzută în anexele 1,2 si 3 ale OG 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008, aşa cum a fost modificată prin OUG 151/2008, adică valoarea din acest ultim act normativ.
Ulterior, prin art. 2 si 3 din OUG 31/2009 (publicată în Monitorul oficial 31 din 1 aprilie 2009), tot prin trimitere, în ceea ce priveşte valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, la normele juridice din OG nr. 51/2008, s-a stabilit că pentru perioada 01.04.2009-31.04.2009 coeficientul de multiplicare 1,000 are tot valoarea de 299,933 lei.
În fine, tot în ceea ce priveşte valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, prin prevederile art. 2 din OUG nr. 41/2009( publicată în Monitorul Oficial nr. 286 din 30.04.2009) s-au modificat si completat încă o dată prevederile OG nr. 15/2008, tot prin trimitere, la prevederile OG nr. 15/2008, aşa cum au fost modificate prin OUG nr. 151/2008, prin care s-a micşorat valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 de la 400 lei la 299,933 lei, stabilindu-se , aşadar, că valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este tot de 299,933 lei şi în perioada 1.05.2009- 31.12.2009.
Prevederile articolului I punctul 2 şi 3 din OUG 151/2008, adică tocmai prevederile legale prin care valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 era micsorată de la 400 ron, valoare care trebuia să fie si valoarea de referinţă pentru creşterile ulterioare ale salariilor personalului din învăţământ, cum fusese stabilită prin Legea nr. 221/2009, la 299, 933 lei, la care se face trimitere în normele de trimitere cuprinse în OUG nr. 1/2009, nr. 31/2009 si 41/2009, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia 842 din 2 iunie 2009(filele 132-138), publicată în Monitorul Oficial 464 din 06.07.2009.
Totodată, prin decizia nr. 989/30.06.2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 531/31.07.2009, au fost declarate neconstituţionale si prevederile art. 2 si 3 din OUG nr. 1/2009.
In atare situatie, ca urmare a constatarii prin decizii succesive de catre Curtea Constitutionala a neconstitutionalitatii modificarilor aduse de Guvern OG nr. 15/2008, , tribunalul considera ca in prezent OG nr. 15/2008 trebuie aplicata de paratii asa cum a fost modificat prin Legea nr. 221/2008.
Procedandu-se astfel, se da satisfactie dispozitiilor art.1 din Protocolul nr. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care prevede ca ,, Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa , decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international,,.
In practica CEDO s-a statuat ca notiunea de ,, bunuri,, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie , cuprinde atat ,, bunurile actuale,, cat si valori patrimoniale inclusiv , in anumite coditii bine stabilite , creante al caror titular demonstreaza ca acestea au o baza suficienta in dreptul intern si in virtutea carora reclamantul poate pretinde cel putin o ,, speranta legitima,, in exercitarea efectiva a dreptului sau ( a se vedea Draon impotriva Frantei ( MC) , nr.1.513/03, &65, CEDO, 2005-IX).
Ori . reclamantii fiind beneficiarii dispozitiilor OG nr. 15/2008 , asa cum a fost aprobata prin Legea nr. 221/2008 pot pretinde cel putin o,, speranta legitima,, cu privire la realizarea drepturilor lor referitoare la cresterile salariale .
De astfel , aceasta ,, speranta legitima, a reclamatilor isi gaseste justificarea si in desele modificarii legislative prin interventia Guvernului, care prin ordonante succesive a cautat sa contracareze masurile legislative dispuse de Parlament cu privire la cresterile salariale ale personalululi din invatamant( in acest sens a se vedea hotararea impotriva Romaniei , Strain si altii, nr. 57.001/06, &56 , CEDO 2005-VII, 21 iulie 2005).
Mai mult decat atat , in speta nu s-a dovedit ca ingerinta in dreptul reclamantilor cu privire la respectarea drepturilor salariale s-a facut cu respectarea limitarilor reglementate de art. 1 din Protocolul aditional la Conventie.
Astfel, potrivit art. 1 din Protocol , privarea de un bun se poate face daca aceasta este prevazuta de lege, adica de normele interne apicabile si daca este impusa de o cauza de utilitate pubilca.
Pentru ca o ingerinta sa fie ,, legala ,, aceasta trebuie , pe de o parte sa fie prevazuta de lege, asigurandu-se astfel principiul suprematiei legii, principiu fundamental inr-o societate democratica, iar pe de alta parte sa pastreze un just echilibru intre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele apararii dreptului la respecatrea bunurilor reclamantilor .
Ori, in cauza se constata ca insasi Curtea Constitutionala a considerat ca normele emise de Guvern si care se constituie intr-o ingerinta in dreptul la un salariu marit al reclamantilor incalca legea si ca aceste norme nu fac altceva decat sa contracareze unele masuri de politica legislativa in domeniul salarizarii personalului din invatamant adoptate de Parlament.
Cat priveste prejudiciul suferit de reclamantii si care trebuie acoperit de catre parati, in practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 41 din Conventie , aceasta a stabilit ca reparatia trebuie sa fie echitabila si sa acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerintei produse ( vezi cauza Tarik impotriva Romaniei-hotararea din 7 din februarie 2008 ).
In conformitate cu aceasta practica se impune ca reclamantilor sa li se restituie diferentele salariale de care acestia ar fi trebuit sa beneficieze potrivit dispozitiilor OG nr. 15/2008 asa cum a fost modificata prin Legea nr. 221/2008.
În raport de cele expuse , instanţa va admite pretenţiile reclamantului Sindicatul Invatamantului Preuniversitar Teleorman şi va obliga pârâţii Scoala cls. I-VIII Mosteni, Inspectoratul Scolar Teleorman , Consiliul local al comunei Mosteni si Primarul –Institutia Primarului comunei Mosteni, Jud. Teleorman,la calculul si plata diferenţelor salariale neacordate , rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, începând cu 1 octombrie 2008, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 – 01.01.2010 , cu actualizare conform art. 161 alin. 4 Codul Muncii la data plăţii.