Arestarea preventivă. Menţinere. Aplicare practică CEDO.
C.pr.pen., art. 300/2, art. 160/b alin. 3
art. 385/15, pct. 1 , lit. b
C.E.DO, art. 5.
Orice restricţie de drepturi trebuie să fie justificată şi să se bazeze pe considerente de securitate, în special, prevenirea crimei organizate şi apărarea ordinii, aceste restricţii decurgând invariabil din circumstanţele detenţiei.
Decizia penală nr. 338, din 06 aprilie 2010
Prin încheierea de şedinţă din 02 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în baza disp. art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3 C.pr.pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului S.D., recidivist, deoarece nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.D., criticând-o ca fiind netemeinică şi a solicitat în esenţă, admiterea recursului, casarea încheierii şi pe fond, judecarea în stare de libertate.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Curtea, examinând încheierea recurată în raport de situaţia de fapt reţinută, de probele administrate până la această dată, de criticile formulate, dar şi din oficiu, conform art. 385/6 alin. 2 C.pr.pen., a constatat că recursul este nefondat.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută, în sensul că prin rechizitoriul DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa, nr. 65/D/P/2007 din 24 decembrie 2009, inculpatul S.D. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în modalitatea prev. de art. 13 alin.1 din Legea nr. 678/2001.
S-a reţinut în esenţă, că în perioada noiembrie – decembrie 2007, inculpatul a recrutat şi găzduit pe partea vătămată P.B.E. – despre care cunoştea că este minoră în vârstă de 15 ani – pe care a exploatat-o prin determinarea acesteia la practicarea prostituţiei.
Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu nr. 38 din 03 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa s-a dispus în baza art.148 alin.1 lit. a şi f C.pr.pen., arestarea preventivă a inculpatului S.D. pe o perioadă de 29 de zile, măsură rămasă definitivă prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 28 decembrie 2009, fiind menţinută succesiv măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a apreciat astfel, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se menţin şi în prezent şi impun judecarea inculpatului în stare de arest preventiv, având în vedere natura şi gravitatea faptei, vârsta persoanei vătămate cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, condamnat anterior pentru comiterea unei infracţiuni cu violenţă.
Mai mult decât atât, probele administrate până în acest stadiu procesual de instanţa de fond, confirmă susţinerile din actul de acuzare, ceea ce impune menţinerea măsurii arestării preventive.
În altă ordine de idei, potrivit practicii constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, deţinuţii continuă să se bucure de toate drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de CEDO, cu excepţia dreptului la libertate atunci când o detenţie regulată intră în mod expres în câmpul de aplicare a art. 5 din Convenţie.
Potrivit aceleiaşi practici, orice restricţie de alte drepturi trebuie să fie justificate şi să se bazeze pe considerente de securitate, în special, prevenirea crimei organizate şi apărarea ordinii, aceste restricţii decurgând inevitabil din circumstanţele detenţiei.
În aceste condiţii, se poate afirma cu certitudine că nu se observă nici-un motiv pentru ca inculpatul să fie judecat în stare de libertate atâta vreme cât – aşa cum de altfel s-a arătat mai sus – nu s-au schimbat temeiurile ce au fost avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive a inculpatului.
Drept urmare, recursul a fost respins ca nefondat.
