R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ORADEA
SECŢIA PENALĂ
Dosar nr. 11692/271/2013
SENTINŢA PENALĂ NR. 1433 /2013
Şedinţa publică din 06.12.2013
Completul constituit din:
PREŞEDINTE: …..
GREFIER : ..
Ministerul Public este reprezentat de procuror ….. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 304 Cod de procedură penală.
Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe inculpatul ………, trimis în judecată sub acuzaţia comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplic. art.37 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă inculpatul …… asistat de apărătorul ales, av. ….., în baza împuternicirii avocaţiale emisă la 09.10.2013 de cabinetul avocaţial şi martorul ………
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care :
Întrucât nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, în formula prevăzută de art. 85, 327 Cod procedură penală,după depunerea jurământului cu mâna pe biblie de jurământ, instanţa procedează la audierea martorului …, cele declarate fiind consemnate, iar declaraţia ataşată la dosar, după ce în prealabil a fost citită şi semnată de martor.
La întrebarea instanţei, reprezentantul parchetului şi apărătorul inculpatului arată că nu au alte cereri de formulat în cauză.
Instanţa apreciază cauza în stare de judecată, în temeiul art. 339 Cod de procedură penală declară terminată faza de cercetare judecătorească şi în temeiul art. 340 Cod de procedură penală trece la dezbaterea cauzei.
Reprezentantul parchetului arată că susţine rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care a fost trimis în judecată inculpatul …………. şi consideră că fapta reţinută în sarcina inculpatului este dovedită cu procesul verbal de constatare a infracţiunii, adresa SPCRPÎV Bihor din care rezultă că inculpatul nu figurează în baza de data ca fiind deţinător de permis de conducere, declaraţiile inculpatului şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea just individualizată, stabilită între limitele legale, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal.
În baza art.83 Cod penal solicită a se dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin s.pen. nr. 933/2010 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 20.07.2010 şi să se dispună executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa care se va aplica în cauză, cu solicitarea de a se dispune executarea pedepsei în regim privativ de libertate.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, solicită aplicarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II lit. b C. penal până la terminarea executării pedepsei principale. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Apărătorul inculpatului, în principal, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 pct. 1 lit. b ind. 1 Cod procedură penală, solicită a se dispune achitarea inculpatului, apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că distanţa parcursă de inculpat nu a fost mai mare de 200 de metri. De asemenea, susţine că drumul din localitatea respectivă este dezastruos, cu toate că este drum judeţean iar populaţia acelei localităţi are cunoştinţă de faptul că acel drum nu este frecvent circulat, acesta fiind de fapt împrejurarea care l-a condus pe inculpat să conducă pe acel drum. Susţine, din nou, că fapta inculpatului nu prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracţiuni şi solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul a recunoscut fapta din primul moment. Solicită a se reţine în favoarea inculpatului şi circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod penal, având în vedere faptul că inculpatul a recunoscut fapta din primul moment.
În subsidiar, în situaţia în care instanţa va reţine vinovăţia inculpatului, solicită ca instanţa să reţină în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod penal şi circumstanţele personale ale inculpatului, având în vedere faptul că are o familie numeroasă de 7 copii, din care o fetiţă este bolnavă suferind de un handicap grav şi inculpatul este unicul întreţinător al familiei întrucât soţia sa nu poate să lucreze din cauza faptului că trebuie să îngrijească de copilul bolnav. Astfel, susţine s-ar produce un dezastru pentru familia inculpatului dacă ar fi condamnat cu privare de libertate. Solicită a se dispune achitarea inculpatului pe temeiul art. 18 ind. 1 Cod penal. Depune la dosar copiile certificatelor de naştere ale copiilor inculpaţilor, respectiv :…….. şi ……….. şi copia cărţii de identitate pentru ……..
Inculpatul …………, având ultimul cuvânt arată că recunoaşte fapta de care este acuzat şi solicită să fie iertat.
J U D E C Ă T O R I A
DELIBERÂND :
Constată că prin rechizitoriul nr…. din 25.06.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanţă la 27.06.2013, sub nr. de dosar 11692/271/2013, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului ……….., sub acuzaţia comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplic. art.37 lit. a Cod penal.
În esenţă, prin actul de sesizarea al instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului …….. faptul că la data de 01.03.2013, în jurul orelor 17.00, a condus autoturismul marca Renault, cu nr. de identificare …….. cu nr. de înmatriculare …., în care se mai aflau martorii …….., pe DJ 795/A, având direcţia de deplasare dinspre loc. …… jud. Bihor, fără a poseda permis de conducere.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, însă a invocat, prin apărător, starea de necesitate. Astfel, inculpatul a arătat în esenţă, că a condus autoturismul marca Renault pe un drum judeţean dinspre Husasău de Tinca spre Oşand fără a poseda permis de conducere pe motivul că, anterior momentului la care inculpatul a fost oprit în trafic de organele de poliţie, şoferul ……….., pe care îl angajeze în acea zi pentru a se deplasa cu fiica sa bolnavă la spital, a trebuit să oprească autoturismul pentru a-şi face nevoile fiziologice, lăsând maşina oprită în mijlocul drumului. Astfel, inculpatul a susţinut că la momentul la care şoferul a mers să îşi facă nevoile fiziologice şi maşina se afla în mijlocul drumului din sensul opus venea un tractor şi întrucât maşina se afla în mijlocul drumului, pornită şi scoasă din viteză, a decis să urce el la volan şi să tragă maşina mai spre dreapta pentru a trece tractorul. A mai arătat că nu s-a gândit să îl cheme pe şoferul ……….. să mute maşina ci s-a gândit că face el un bine mutând-o şi imediat a fost oprit de poliţie. Inculpatul a recunoscut că nu deţinea permis de conducere şi că a fost conştient de acest lucru la momentul faptei.
Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătoreşti, instanţa reţine în fapt următoarele:
În data de 01.03.2013, în jurul orelor 17.00, în timp ce inculpatul ……… conducea autoturismul marca Renault, cu nr. de identificare ………., cu nr. de înmatriculare …, în care se mai aflau martorii T………a, pe DJ 795/A, având direcţia de deplasare dinspre loc. ………., jud. Bihor, pe DJ 795/A, a fost oprit de către organele de poliţie care i-au solicitat acestuia să prezinte documentele pentru control.
Cu această ocazie inculpatul ……. a declarat, în prezenţa martorilor asistenţi ……, faptul că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, dar că a condus autoturismul susmenţionat pe o distanţă scurtă, pe DJ 795/A, ocazie cu care a fost oprit de către organele de poliţie.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că inculpatul ….. nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, respectiv că, potrivit adresei nr. ……. a Punctului de Contact Oradea, s-a constatat faptul că autoturismul marca Renault, cu nr. de identificare ………, cu nr. de înmatriculare …, nu este semnalat furat sau radiat din circulaţie.
Instanţa reţine că, potrivit adresei nr. … a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bihor, rezultă faptul că inculpatul .. nu figurează în evidenţa conducătorilor auto din Bihor ca fiind posesor de permis de conducere ( fila 10 dosar up.).
Fiind audiaţi, atât martorii asistenţi ……. au confirmat aspectele susmenţionate.
În cursul urmăririi penale inculpatul …., în prezenţa apărătorului din oficiu a declarat, printre altele că: „locuiesc în localitatea Oşand jud.Bihor împreună cu familia. La data de 01.03.2013 în jurul orelor 11.00 am plecat în mun. Oradea pentru un control medical al fetiţei ……, împreună cu soţia mea … pe care l-am luat în calitate de conducător auto al autoturismului proprietate personală marca Renault cu numărul de înmatriculare …., înmatriculat în Franţa.
La întoarcere, în timpul deplasării cu autoturismul mai sus menţionat pe DJ 79, înainte de intrarea în localitatea Oşand, numitul …. a oprit autoturismul pentru a-şi face nevoile personale, iar eu în acel moment m-am urcat la volan deoarece din faţă venea o maşină cu intenţia de a trage maşina mai spre dreapta, am oprit autoturismul l-am aşteptat pe cumnatul meu ……., care a urcat în faţă pe scaunul din dreapta. După ce s-a urcat ……… în maşină eu am pornit maşina şi am reuşit să parcurg pe DJ 79 spre localitatea Oşand aproximativ 30-50 m după care am fost oprit de poliţie.
Recunosc şi regret faptul că am condus autoturismul mai sus menţionat circa 30-50 m. pe DJ 795/A între localităţile Husasău de Tinca şi Oşand fără a poseda permis de conducere auto”.
Aceeaşi stare de fapt a indicat-o inculpatul şi în cursul cercetării judecătoreşti, aşa cum s-a arătat mai sus, cu singura diferenţă că în faţa instanţei a declarat că a condus autoturismul în discuţie ,, în jur de 50 metri,,.
Martorii …….. au indicat în cursul cercetării judecătoreşti că inculpatul ar fi parcurs la volanul autoturismului Renault fie peste 100 m……..), fie 5 m.(soţia inculpatului), fie cca. 200 m.( ………..), oricum rezultând că inculpatul ar fi parcurs o distanţă scurtă până a fost oprit de poliţie.
Instanţa va înlătura apărarea inculpatului în sensul că ar fi acţionat în stare de necesitate, pentru că în condiţiile date, inculpatul trebuia şi putea să aştepte să revină la autoturism şoferul ……. pe care îl angajase şi care, potrivit martorilor, a oprit la un moment dat autoturismul pentru a-şi face nevoile personale, soluţia aleasă de inculpat, respectiv să urce el la volan, ştiind că nu posedă permis de conducere, fiind nejustificată chiar dacă, afirmativ, s-ar fi apropiat din sens opus un tractor care nu putea trece mai departe.
În drept, fapta inculpatului ……….. care, la data de 01.03.2013, în jurul orelor 17.00, a condus autoturismul marca Renault, cu nr. de înmatriculare ..………. în care se mai aflau martorii ….. ……., pe DJ 795/A, având direcţia de deplasare dinspre loc. Husasău de Tinca spre loc. Oşand, jud. Bihor, fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195 din 2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice, cu aplic. art. 37 al. 1 lit. a Cod penal.
Din fişa de cazier a inculpatului ……….., coroborată cu copia hotărârii judecătoreşti depusă la dosarul instanţei (filele 4-6), instanţa reţine că prin S.P. nr. 933/30.06.2010 pronunţată în dosarul nr. 15908/271/2009 al Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă la data de 20.07.2010 prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform art. 81 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 86 alin. 1 şi art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195 din 2002, rep., privind circulaţia pe drumurile publice, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
Instanţa constată că infracţiunea care face obiectul prezentei cauze a fost comisă de inculpat la data de 01.03.2013, deci în cursul termenului de încercare de 4 ani, atrăgând astfel starea de recidivă post condamnatorie, prev. de art. 37 al. 1 lit. a) Cod penal, precum şi aplicarea dispoziţiilor art. 83 Cod penal.
Constatând vinovăţia inculpatului ………., instanţa, în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a) Cod penal, îl va condamna pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare.
În baza art. 83 Cod penal, instanţa va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin s.pen. nr. 933/2010 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 20.07.2010 şi va dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, aplicată în cauză, astfel că inculpatul ………. va executa în final pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare, în regim de detenţie.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, instanţa va interzice inculpatului ………… exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere fapta comisă de inculpat, fiind vorba de o infracţiune de pericol (de protecţie anticipată), care incriminează fapte prin care sunt puse în pericol valori sociale importante, inclusiv viaţa sau integritatea fizică a persoanei implicate în circulaţia pe drumurile publice, chiar dacă aceste valori nu sunt vătămate efectiv, împrejurările în care a fost comisă fapta şi care nu constituie în niciun caz stare de necesitate în sensul art. 45 Cod penal, s-a avut în vedere şi starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla inculpatul, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 933/2010 a Judecătoriei Oradea, rezultând faptul că inculpatul a perseverat pe calea infracţională săvârşind acelaşi gen de fapte pentru care a fost condamnat anterior.
Pe de altă parte instanţa consideră că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 18/1 Cod penal, fapta inculpatului prezentând în mod evident gradul de pericol social al unei infracţiuni, în condiţiile în care acesta se afla în termenul de încercare de 4 ani, stabilit de Judecătoria Oradea în urma condamnării la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată, tot pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, ceea ce demonstrează că inculpatul a nesocotit clemenţa instanţei şi a perseverat pe calea infracţională deşi trebuia să aibă un comportament impecabil în societate.
În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală, instanţa va obliga inculpatul, aflat în culpă procesuală, să plătească statului 500 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 al. 1 lit. a) Cod penal, condamnă pe inculpatul …………., fiul lui ……, cetăţenie română, studii ……, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupaţie, dom. în com. .., jud. Bihor, C.N.P. ………, recidivist postcondamnatoriu, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la o pedeapsă de:
1 an şi 2 luni închisoare
În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin s.pen. nr. 933/2010 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 20.07.2010 şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, aplicată în cauză, astfel că inculpatul …. execută în final pedeapsa de:
3 ani şi 2 luni închisoare, în regim de detenţie
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului ………… exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 500 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs la curtea de apel în 10 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţa publică din 06.12.2013.
Preşedinte, Grefier,
………………