Potrivit art. 56 din Codul comercial, când actul este comercial numai pentru una din părţi, acţiunea ce derivă dintr-însul este de competenţa jurisdicţiei comerciale, actul fiind comercial şi faţă de celelalte părţi.
(Decizia nr. 1724 din 6 decembrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 4143 din 21.03.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială a respins, ca prematură, acţiunea formulată de reclamantul “X” împotriva pârâtului “Y”.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că dovada de conciliere depusă la dosar de reclamant nu respectă dispoziţiile art. 7201 alin. 3 şi 5 teza 2 din Codul de procedură civilă.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul “X”, care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, deoarece una dintre părţi nu este comerciant, raporturile dintre părţi fiind civile, izvorând dintr-un contract de locaţiune ce are ca temei juridic dispoziţiile art. 1411 şi următoarele din Codul civil.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond şi a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială, aceasta este neîntemeiată, având în vedere obiectul contractului încheiat între părţi: folosinţa spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, şi anume închirierea spaţiului pentru activitatea de comerţ.
Faţă de obiectul contractului, nu se poate susţine că natura juridică a cauzei nu este de natură comercială, având în vedere dispoziţiile art. 56 din Codul comercial, potrivit căruia, chiar când actul este comercial numai pentru una din părţi, acţiunea ce derivă dintr-însul este de competenţa jurisdicţiunii comerciale, actul fiind comercial şi faţă de cealaltă parte din contract.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 din Codul de procedură civilă, excepţia necompetenţei materiale urmează a se respinge.
