Necitarea corectă a părţii pentru termenul de judecată


Necitarea corectă a părţii pentru termenul de judecată

Decizia  nr.279/10.07.2006

Curtea de Apel Iaşi a admis recursul formulat de V.M. împotriva sentinţei civile nr. 45/COM/25.01.2006 a Tribunalului Iaşi, judecător sindic, pe care o casează.

Dispune trimiterea dosarului aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea cauzei.

S-a reţinut că procedura de citare a fost viciată cu recurenta administrator, care face dovada cu xerocopia cărţii de identitate că aceasta locuieşte în Iaşi, str. Vămoşoaia nr. 12. La filele 8, 9, 24, 25, 56, 58, 70, 74, 93, 102, 103, 114, 116 dosar fond a fost citată la adresa menţionată, fără însă să indice etajul atât administratorul cât şi debitorul. Tot astfel, a fost citat administratorul şi debitorul prin publicitatea în ziarul „Ziua”, fila 126 dosar fond, iar prin citaţia de la fila 123, 143 şi 149  fost citat administratorul cu indicarea greşită a apartamentului, menţinându-se omisiunea privind etajul. La fel a fost citat şi debitorul, fila 141 şi 148 dosar.

În contextul dat, cum procedura de citare şi comunicare a hotărârii (filele 161 şi 162 dosar) a fost viciată, hotărârea adoptată este lovită de nulitate, motive pentru care s-a admis recursul, s-a casat sentinţa recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu ocazia rejudecării vor fi examinate şi celelalte aspecte vizate în recurs, privind fondul pricinii.