Folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate constituie o lege specială faţă de legea generală -Codul penal. La prezentarea documentelor false, autorul nu are scopul obţinerii unui folos material injust în sensul art. 215 Cod penal, ci mai degrabă, are scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, în sensul infracţiunii de evaziune fiscală.
Prin sentinţa penală nr. 365/20.03.2012, Judecătoria Miercurea Ciuc a dispus după cum urmează:
În baza art.11 pct.2 lit. b raportat la art.10 lit. g Cod pr. pen. a încetat procesul penal împotriva inculpatului V. K., pentru comiterea infracţiunilor de “fals în declaraţii”, prevăzută de art.292 Cod penal, “fals material în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art.290 Cod penal şi “uz de fals”, prevăzută de art.291 Cod penal, fiecare cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.
În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.b Cod pr. pen. a încetat procesul penal împotriva inculpatului V. K., pentru comiterea infracţiunii de “nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export”, prevăzută de art.302 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În baza art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (17 acte materiale) a condamnat pe inculpatul V. K. fiul lui xxxx, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de “înşelăciune”.
În baza art.273 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (17 acte materiale) şi cu aplicarea art.13 Cod penal a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de “folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate” şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
În baza art.33 lit.a Cod penal, art.34 alin.1 lit.b şi art.35 alin.1 Cod penal, i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
În baza art.71 Cod penal, i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei.
În baza art.71 Cod penal, i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei.
În baza art.86 ind.1 alin.1 Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, ce reprezintă termenul de încercare, stabilit conform dispoziţiilor art.86 ind.2 Cod penal.
În baza art.86 ind.3 alin.l Cod penal, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare, măsuri ce vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita:
Se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita la datele fixate.
Va anunţa în prealabil Serviciul de Probaţiune despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, precum şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea.
Va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă.
Va comunica informaţii de natură a fi controlate cu privire la mijloacele de existentă.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, suspendă şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 alin.l Cod pr. pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.86 ind.4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.
În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cod pr. pen. a încetat penal împotriva inculpatului L. T., pentru comiterea infracţiunii de “fals material în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art.290 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.
În baza art.273 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art.13 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a Cod penal şi art.76 lit.c Cod penal a condamnat pe inculpatul L. T. la pedeapsa de un an închisoare pentru comiterea infracţiunii de “folosirea la autoritatea vamală de documene falsificate” şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
În baza art.81 Cod penal, a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art.359 Cod pr. pen., i-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
În baza art.346 Cod pr. pen., a admis în partea acţiunea civilă formulată de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, şi în consecinţă:
A obligat inculpatul V K la plata către partea civilă a sumei de 86.030,38 lei cu dobânzile legale aferente începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală, cu titlu de despăgubiri civile.
A obligat inculpaţii V. K. şi L. T. la plata în solidar către partea civilă a sumei de 8.833 lei cu dobânzile legale aferente începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală, cu titlu de despăgubiri civile.
În motivare, prima instanţă arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, din data de 03.10.2006, înregistrat la această instanţă sub nr.1112 din 05.10. 2006, a fost trimis în judecată inculpatul V. K., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal, fals în declaraţii, prevăzută de art.292 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 Cod penal, folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzută de art.178 din Legea nr.141/1997, şi nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import export prevăzută de art.302 Cod penal.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, din data de 18.04.2008, înregistrat la această instanţă sub nr.1098 din 21.04. 2008, acelaşi inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art.31 alin.2 raportat la art.215 alin.2, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzut de art.31 Cod penal raportat la art.178 din Legea nr.141/1997 art.41 alin.2, şi nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import export prevăzută de art31 alin.2 raportat la art.302 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, din data de 15.10.2007, înregistrat la această instanţă sub nr.2583 din 17.10. 2007, acelaşi inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal, folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzută de art.178 din Legea nr.141/1997, şi nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import export prevăzută de art.302 Cod penal.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, din data de 23.05.2007, înregistrat la această instanţă sub nr.1357 din 05.06.2007, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal, fals în declaraţii, prevăzută de art.292 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 Cod penal, folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzută de art.178 din Legea nr.141/1997, şi nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import export prevăzută de art.302 Cod penal.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, din data de 14.03.2007, înregistrat la această instanţă sub nr.847 din 16.03. 2007, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal, fals în declaraţii, prevăzută de art.292 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale prevăzut de art.288 Cod penal, folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzut de art.178 din Legea nr.141/1997, şi nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import export prevăzută de art.302 Cod penal.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, din data de 30.05.2007, acelaşi inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal, fals în declaraţii, prevăzută de art.292 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 Cod penal, folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzută de art.178 din Legea nr.141/1997, şi nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import export prevăzută de art.302 Cod penal.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc din data de 26.02.2007, înregistrată la această instanţă sub nr.439 din 05.06 2007, acelaşi inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal, fals în declaraţii, prevăzută de art.292 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzut de art.288 Cod penal, şi folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzută de art.178 din Legea nr.141/1997, nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import export prevăzută de art.302 Cod penal.
Prin acelaşi rechizitoriu a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul L. T., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, şi folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzut de art.178 din Legea nr.141/1997
În faza de judecată, la primul ciclu procesual, dosarele au fost conexate pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei fiind îndeplinite condiţiile art.34 Cod pr. pen.
Prin Decizia penală nr.113/07.09.2010 a Tribunalului Harghita s-au admis apelurile declarate de inculpaţi şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, s-a desfiinţat Sentinţa penală nr.842/09.12.2009 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, prin care a fost soluţionată cauza în primul ciclu procesual şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La data de 04.03.2010 cauza a fost înregistrată la Judecătoria Miercurea Ciuc sub nr.4553/258.
La solicitarea instanţei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc a precizat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.
Astfel, prin precizarea formulată prin nota de şedinţă de procuror, s-a solicitat judecarea şi condamnarea inculpatului V. K. pentru comiterea infracţiunilor de “înşelăciune” prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, (17 acte materiale, din cele 7 rechizitorii), “folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate”, prevăzută de art.273 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea prevederilor art.41 alin.2 Cod penal şi cu reţinerea prevederilor art.13 Cod penal (17 acte materiale, din cele 7 rechizitorii), “nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export” prevăzută de art.302 Cod penal cu aplicarea prevederilor art.41 alin.2 Cod penal (17 acte materiale, din cele 7 rechizitorii).
Cu privire la acelaşi inculpat, în baza art.11 pct.2 lit.b din Cod pr. pen., coroborat cu art.10 lit.g Cod pr. pen. s-a solicitat încetarea procesului penal pentru comiterea infracţiunilor de “fals în declaraţii”, “fals material în înscrisuri sub semnătură privată” şi “uz de fals” infracţiuni prevăzute de art.292, art.290 alin.1 şi art.291 Cod penal (17 acte materiale, din cele 7 rechizitorii), deoarece a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
De asemenea, s-a solicitat judecarea şi condamnarea inculpatului L. T. pentru comiterea infracţiunii de “folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate”, prevăzută de art.273 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.13 Cod penal.
Cu privire la acelaşi inculpat, în baza art.11 pct.2 lit.b din Cod pr. pen., coroborat cu art.10 lit.g Cod pr. pen. s-a solicitat încetarea procesului penal pentru comiterea infracţiunii de “fals material în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art.290 alin.1 şi art.291 Cod penal, deoarece a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
În consecinţă, instanţa a procedat la judecarea cauzei în limitele precizării încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost cercetaţi şi trimişi în judecată prin actul de sesizare cu luarea în considerare a aspectelor invocate de inculpaţi şi de parchet în apel, astfel cum s-a dispus prin Decizia penală nr.113/07.09.2010 a Tribunalului Harghita.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa a reţinut următoarele:
În fapt, conform celor expuse în actele de sesizare a instanţei, în urma verificării documentelor unor autoturisme introduse în ţară în sistem leasing, autorităţile vamale au constatat că unele autovehicule aveau la bază documente comerciale falsificate care au fost folosite pentru a se obţine facilităţi la plata taxelor vamale.
În cursul anului 2001 inculpatul V. K., la solicitarea diferitelor persoane a procurat şi importat autoturisme, cărora contrar prevederilor legale le-a efectuat operaţiunile de vămuire temporară pe baza documentelor de provenienţă, respectiv factura proforma şi contractul de leasing aferent, documente ce figurau pe numele celor care achiziţionau autoturismele. Cu aceiaşi ocazie era înaintată autorităţilor o cerere de autorizare a regimului de admitere temporară pe numele titularului contractului de leazing.
Ulterior, în cadrul cercetărilor efectuate s-a descoperit că autoturismele au fost vândute în mod definitiv de către firma din Austria iar contractele de leasing erau false.
În declaraţiile date în faţa instanţei în primul ciclu procesual, inculpaţii nu au recunoscut comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, iar cu ocazia rejudecării nu au dorit să dea declaraţii în faţa instanţei.
Din probele administrate rezultă că persoanele care au procurat autoturisme prin intermediul inculpatului, datorită actelor prezentate de acesta, au avut reprezentarea că autoturismele au fost achiziţionate de acesta în sistem leasing. Cu toate acestea, firma din Austria (FA. E. HAAS), ce figura pe contracte, a infirmat veridicitatea contractelor şi a facturilor proforma folosite de inculpat la Biroul Vamal Miercurea Ciuc, precizând că această firmă nu se ocupă de vânzarea autoturismelor în sistem leasing. Faptul că facturile proforma şi contractele de leasing au fost false s-a dovedit prin constatările tehnico ştiinţifice efectuate în fiecare dosar de urmărire penală.
Din declaraţiile martorilor audiaţi, rezultă că formalităţile de vămuire au fost efectuate de către inculpatul V. K. iar la data de 28.12.2001, de către inculpatul L. T. care în baza unei procuri semnate chiar de către el a prezentat Biroului Vamal Borş documentele de leasing falsificate.
Pentru îndeplinirea formalităţilor vamale inculpatul V. K. s-a prezentat la vama Miercurea Ciuc, a completat şi semnat cererea de autorizare a regimului de admitere temporară, acte ce erau întocmite pe numele cumpărătorilor şi semnate de inculpat. Conform declaraţiilor martorilor audiaţi aceştia aveau reprezentarea că autoturismele procurate de inculpat au fost achiziţionate cu adevărat în sistem leasing. Ulterior, unele din persoanele care au procurat cu bună credinţă autoturisme prin intermediul inculpatului s-au aflat în situaţia de a plăti taxele vamale la valoarea reală cuvenită. Astfel, este cazul martorului F. L. care a fost audiat în faţa instanţei de judecată.
Scopul urmărit de inculpat a fost plata unor taxe vamale diminuate faţă de cele cuvenite în cazul achiziţionări autoturismului cu plata integrală.
Prin prezentarea la autoritatea vamală a unei situaţii nereale cu privire la modalitatea de achiziţionare a autovehiculelor, care în fapt nu erau achiziţionate în sistem leasing ci cu plata integrală, inculpatul V. K. a indus în eroare autoritatea vamală cu scopul obţinerii de facilităţi la plata taxelor vamale, faptă ce a produs prejudicii statului prin neplata taxelor vamale corespunzătoare modalităţii reale de achiziţionare a autoturismelor. Fapta, comisă cu vinovăţie de inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.2 Cod penal, motiv pentru care urmează a fi condamnat. Deoarece inculpatul a comis mai multe acte materiale ale acestei infracţiuni în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, sunt aplicabile prevederile art.41 alin.2 Cod penal, referitoare la infracţiunea continuată.
Prin constatările tehnico-ştiinţifice efectuate în faza de urmărire penală s-a dovedit că documentele prezentate de inculpatul V. K. la autoritatea vamală au fost falsificate. De altfel această concluzie este confirmată şi de declaraţia numitei E. H., reprezentanta firmei “FA. E. H.” din Austria care a arătat că firma sa nu se ocupă cu vânzarea autoturismelor în sistem leasing.
Fapta inculpatului V. K. de a folosi la autoritatea vamală contracte de leasing şi facturi proforma false pentru îndeplinirea formalităţilor de import temporar a unor autoturisme, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de “folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate” prevăzută de art.273 din Legea nr.86/2006, motiv pentru care urmează a fi condamnat.
Aceleaşi concluzii se impun şi cu privire la infracţiunea de “folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate” pentru comiterea căreia, conform precizării procurorului, s-a solicitat condamnarea inculpatului L. T. Inculpatul era angajat al SC T. C. SRL, administrată de inculpatul V. K.. La solicitarea acestuia inculpatul L. T. s-a prezentat la Vama Borş la data de 28.12.2001 pentru a ridica autoturismul procurat de inculpatul V. K. de la firma FA. E. H. din Austria pentru SC H. I. SRL. Pentru îndeplinirea formalităţilor la vamă inculpatul L. T. a completat şi a semnat tot el o împuternicire din partea SC H. I. SRL care figura ca parte în contractul de leasing pentru achiziţionarea autovehiculului, contract întocmit în fals de inculpatul V. K.. Inculpatul L. T. a folosit împuternicirea semnată de el însuşi în fals precum şi contractul de leasing pentru îndeplinirea formalităţilor necesare la Vama Borş. Fapta inculpatului L. T. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de “folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate” prevăzută de art.273 din Legea nr.86/2006, motiv pentru care urmează a fi condamnat.
Având în vedere faptul că infracţiunea de “folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate” este prevăzută atât de Legea nr.141/1997, în vigoare la data comiterii faptelor, cât şi de Lege nr.86/2006, în temeiul art.13 Cod penal faptelor urmează a li se da încadrarea juridică prevăzută de legea nouă, respectiv Legea nr.86/2006.
Este de precizat că această infracţiune poate fi comisă şi fără a se crea un prejudiciu deoarece legea nu distinge. Simpla folosire a documentelor false la autoritatea vamală (oricare ar fi aceste documente şi indiferent dacă în prezent mai sunt sau nu necesare) este sancţionată necondiţionat de producerea unei pagube. Pe de altă parte, comiterea infracţiunii de înşelăciune în forma reţinută în sarcina inculpatului V. K. nu a legată de folosirea documentelor falsificate ci de prezentarea ca adevărate a unor contracte de leasing inexistente în realitate. Pentru aceste motive nu se poate reţine că inculpatul ar fi sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă, cele două infracţiuni având identitate distinctă şi neputând fi absorbite una de cealaltă.
Astfel cum se arată şi în nota de şedinţă formulată de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, în prezent, Codul vamal (legea nr.86/2006) se aplică doar operaţiunilor vamale de import-export dintre Comunitatea Europeană şi terţe state, circulaţia bunurilor pe teritoriul Uniunii Europene fiind liberă, iar achiziţiile intracomunitare de bunuri nu sunt supuse plăţii taxelor vamale, conform Regulamentului CEE nr.2912/1992.
La data comiterii faptei HG nr.215/1992 impunea agenţilor economici cel puţin obligaţia de a include importul de bunuri în obiectul de activitate al firmei, iar pentru anumite produse era necesară obţinerea licenţei sau existau unele restricţii. HG nr.215/1992 a fost abrogată prin HG nr.1526/18.12.2003 privind regimul general de export şi de import. Pe de altă parte, astfel cum se arată şi în nota de şedinţă formulată de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, în prezent, Codul vamal (legea nr.86/2006) se aplică doar operaţiunilor vamale de import-export dintre Comunitatea Europeană şi terţe state, circulaţia bunurilor pe teritoriul Uniunii Europene fiind liberă, nesupusă vreunor autorizări iar achiziţiile intracomunitare de bunuri nu sunt supuse plăţii taxelor vamale, conform Regulamentului CEE nr.2912/1992.
Prin Decizia nr.19/08.04.1993, Curtea Constituţională a stabilit că art.302 Cod penal îşi menţine valabilitatea în condiţiile în care mai există situaţii obligatorii de obţinere a licenţelor de import sau export.
În cazul autoturismelor introduse în România de inculpatul V. K., în prezent nu mai există obligaţia obţinerii vreunei autorizări pentru importul acestora. Deoarece cu privire la autoturismele introduse în ţară de inculpat a dispărut obligaţia a cărei încălcare reprezenta infracţiune, fapta inculpatului nu mai este prevăzută de legea penală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii şi partea civilă.
În motivarea recursurilor, partea civilă a solicitat admiterea pretenţiilor civile în întregime.
Inculpaţii au invocat nelegalitatea hotărârii primei instanţe determinată de reţinerea dispoziţiilor Codului vamal în noua formă, intervenită după comiterea faptelor şi de înlăturarea concluziilor expertizei.
În subsidiar, au arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. S-ar putea discuta, eventual, despre evaziune fiscală reglementată de norma specială din Codul vamal. În concret, faptele inculpaţilor nu constituie decât contravenţii la Regulamentul de aplicare a Codului vamal. Acţiunea de falsificare a documentelor prezentate la autoritatea vamală nu a produs consecinţe juridice, deoarece oricum autovehiculele importate din spaţiul Comunităţii Europene erau scutite de taxe vamale. În latura civilă, nu se pot acorda daune în procesul având ca obiect infracţiuni de pericol.
Analizând recursurile declarate, instanţa de recurs constată că recursurile inculpaţilor sunt fondate şi recursul părţii civile este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prezentarea de către inculpaţi la autoritatea vamală, Biroul Vamal Miercurea Ciuc, a unor facturi şi contracte de leasing falsificate, în scopul obţinerii pentru autovehiculele importate a facilităţilor legate de importul în sistem leasing, nu este negată de inculpaţi, şi este demonstrată de documentele contabile depuse în copie la dosar, de constatările grafologice şi de declaraţiile exportatorului. Ceea ce inculpaţii susţin este că faptele lor nu au adus nici un prejudiciu bugetului de stat, fiindcă oricum autovehiculele erau scutite de taxe vamale în baza acordului de liber schimb dintre România şi Comunităţile Europene.
La această susţinere, instanţa are o menţiune de detaliu şi o obiecţie de principiu:
Prin Legea nr. 20/1993 s-a ratificat Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993. Taxele vamale aplicate la importurile de produse din Comunitatea Economică Europeană în România nu au fost abolite la data intrării în vigoare a Acordului, ci au fost reduse treptat conform unui calendar prevăzut la art. 11 din Acord. Spre exemplu, în anul 2001 taxele vamale aplicabile importurilor de autoturisme erau de 6%. Ele au ajuns la 0% doar în anul 2002. Or, parte dintre autoturismele care fac obiectul cauzei au fost importate în 2001: Ca atare, menţiunea instanţei este că susţinerea inculpaţilor cu privire la scutirea totală de taxe vamale este inexactă.
Prin OUG nr. 1/1997 s-a ratificat Protocolul nr. 4 privind definirea noţiunii de “produse originare” şi metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european menţionat. Conform art. 16 pct. 1 din Protocol, produsele originare din Comunitate beneficiază la importul în România şi produsele originare din România beneficiază la importul în Comunitate de prevederile acordului, prin prezentarea:
a) fie a unui certificat de circulaţie a mărfurilor EUR 1, al cărui model figurează în anexa nr. III;
b) fie, în cazurile menţionate la art. 21 paragraful 1, a unei declaraţii, al cărei text figurează în anexa nr. IV, dată de exportator pe o factură, pe o notă de livrare sau pe orice alt document comercial care descrie produsele în cauză, suficient de detaliat pentru a permite identificarea lor (denumită în cele ce urmează declaraţie pe factură).
Or, este adevărat că pe facturile prezentate de inculpaţi la autoritatea vamală era trecută declaraţia exportatorului privind originea produselor. Dar declaraţiile de origine erau false, pentru că facturile în întregime erau falsificate şi semnăturile exportatorului erau contrafăcute. Aceasta este obiecţia de principiu a instanţei la invocarea de către inculpaţi a prevederilor Acordului de liber schimb. Detaliul că pe facturile din cauză declaraţia de origine era falsă, neaparţinând în realitate exportatorului, care nu o semnase, nu a fost avut în vedere de expertul contabil, în cadrul demersurilor sale de recalculare a prejudiciului cauzat de inculpaţi. Acesta este motivul pentru care instanţa nu ţine cont de concluziile expertizelor contabile efectuate, ci impută inculpaţilor prejudiciul constând în valoarea integrală a taxelor vamale de la plata cărora s-au sustras. Din acest prejudiciu se deduce suma de 5482,62 lei, plătită deja potrivit extrasului de cont al SC H. I. SRL emis de BCR Harghita, depus la fila 693 din dosarul 1112/258/2006 al Judecătoriei Miercurea Ciuc (dosarul din primul ciclu procesual al Judecătoriei).
În ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, reţinerea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 273 din Legea nr.86/2006 în locul celor ale art. 178 din Legea nr. 141/1997 pentru infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate, fără schimbarea încadrării juridice a faptei, nu constituie un motiv de casare a sentinţei cu trimitere a cauzei spre rejudecare. În realitate, este discutabil că este vorba despre o schimbare a încadrării juridice. Încadrarea juridică a faptei nu este modificată în noua formă a Codului Vamal, ci este identică. Mai degrabă situaţia poate fi descrisă drept o simplă renumerotare a textului legal. Oricum, soluţia primei instanţe nu a cauzat nici o vătămare dreptului la apărare, tocmai pentru că nu se poate vorbi despre vreo schimbare a elementelor constitutive ale infracţiunii, a pedepsei ori despre vreo altă schimbare în situaţia inculpaţilor prin reţinerea noului text legal. Tehnic vorbind, însă, soluţia corectă este păstrarea încadrării juridice din rechizitoriu. Potrivit art. 10 Cod penal, care consacră legalitatea incriminării, în principiu unei fapte i se aplică legea în vigoare la momentul comiterii ei. Principiul cunoaşte derogări potrivit art. 11- 13 Cod penal, între altele în cazul când survine o lege mai favorabilă. Nu este cazul reţinerii acestei excepţii, fiindcă textul noului Cod penal nu este mai favorabil, ci este identic cu vechiul text legal.
Problema dacă, pe fond, trebuie reţinută infracţiunea la Codul vamal sau contravenţia prevăzută de art. 652 lit. e şi i din HG nr. 707/2006 privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal a fost corect soluţionată. Inculpaţii nu au prezentat autorităţii vamale simple informaţii sau declaraţii inexacte, ci documente contabile falsificate. Această faptă constituie infracţiune.
Inculpaţii au, însă, dreptate că fapta lor nu poate fi pedepsită şi ca evaziune fiscală potrivit Codului vamal şi ca înşelăciune potrivit Codului penal. Pe de o parte, prima încadrare constituie o lege specială faţă de legea generală, Codul penal. Pe de altă parte, este discutabil dacă se poate afirma că la prezentarea documentelor false inculpaţii au avut scopul obţinerii unui folos material injust în sensul art. 215 Cod penal. Mai degrabă, au avut scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, în sensul infracţiunii de evaziune fiscală. Dincolo de aceste aspecte discutabile, elementul concret care diferenţiază aparent infracţiunea de înşelăciune de simpla folosire a unor documente falsificate, şi care ar justifica tragerea la răspundere a inculpaţilor şi pentru înşelăciune fără încălcarea principiului ne bis in idem, este condiţia suplimentară pusă de textul art. 215 Cod penal: „dacă s-a pricinuit o pagubă”. Argumentul dedus din această condiţie este absurd. El ar însemna că, dacă nu s-a pricinuit o pagubă, s-ar reţine doar infracţiunea la Codul vamal. Dar art. 222 Cod penal impune şi în acest caz reţinerea înşelăciunii, în forma tentativei.
În concluzie, instanţa de recurs este de acord cu poziţia inculpaţilor, că fapta lor de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate nu întruneşte şi elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. În schimb, este eronată opinia lor că folosirea documentelor falsificate este o infracţiune de pericol care nu poate da naştere unei pagube. Dimpotrivă, la fel ca evaziunea fiscală, cu care se aseamănă din acest punct de vedere, infracţiunea comisă de inculpaţi a cauzat în mod direct un prejudiciu, şi inculpaţii sunt ţinuţi să îl repare. Lipsa inserării scopului sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale în cazul textului din Codul vamal este lipsită de semnificaţie pentru ceea ce interesează aici, fiindcă scopul sustragerii de la plata obligaţiilor şi sustragerea efectivă de la plata obligaţiilor sunt două noţiuni esenţial diferite.
În ce priveşte calificarea infracţiunii ca infracţiune de pericol, ea este lipsită de consecinţe. Regula că acţiunea civilă este inadmisibilă în dosarele privind infracţiuni de pericol nu este instituită de legiuitor. Ea nu este decât un principiu creat de doctrină şi de jurisprudenţă, care nu îşi găseşte aplicarea în cazul infracţiunilor ca evaziunea fiscală sau ca infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documene falsificate, prin care se cauzează în mod direct un prejudiciu.
Este întemeiată şi concluzia primei instanţe, că fapta de import de autoturisme fără autorizaţie nu este prevăzută de legea penală, fiindcă legea nu impune vreo autorizare pentru exercitarea acestui comerţ. Totuşi, soluţia care se impunea în cazul prevăzut de art. 10 lit. b Cod pr. pen. este achitarea, şi nu încetarea procesului penal.
În ce priveşte individualizarea pedepselor pentru infracţiunea la Codul vamal şi a modalităţii de executare, instanţa de recurs observă că prima instanţă a aplicat pedpese în regim neprivativ de libertate inculpaţilor. Ţinând seama de periculozitatea faptelor, de prejudiciul creat, de numărul actelor materiale în cazul inculpatului V. K., nu se impun modificări ale sentinţei sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis recursurile declarate de inculpaţii V. K. şi L.T. împotriva s.p. 365/20.03.2012 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, în baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală.
A casat paţial sentinţa şi, în rejudecare, în baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.b Cod pr. pen., a dispus achitarea inculpatului V. K. pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, prevăzută de art.302 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, întrucât fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală.
În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.d Cod pr. pen. l-a achitat pe inculpatul V. K. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (17 acte materiale), întrucât fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii.
În baza art. 178 din Legea 141/1997 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (17 acte materiale) şi cu aplicarea art.10 Cod penal l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal, pe o perioadă de 2 ani.
A menţinut dispoziţiile primei instanţe, privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse.
În baza art. 178 din Legea 141/1997 cu aplicarea art.10 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a Cod penal şi art.76 lit.c Cod penal l-a condamnat pe inculpatul L. T. la pedeapsa de un an închisoare pentru comiterea infracţiunii de folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.
A menţinut dispoziţiile primei instanţe privind suspendarea condiţionată a acestei pedepse.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
A respins ca neîntemeiat recursul declarat de partea civilă AUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILOR prin DIRECŢIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE BRAŞOV împotriva aceleiaşi sentinţe, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.pr.pen., întrucât, aşa cum s-a arătat, diferenţa dintre datoriile vamale ale inculpaţilor şi cele acordate de prima instanţă a fost deja plătită. Chiar dacă plata este făcută de un terţ, acordarea din nou a aceleeaşi sume ar duce la o îmbogăţire fără justă cauză.
În baza art. 192 alin. 2, 3 Cod procedură penală a obligat partea civilă să plătească statului suma de 90 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, urmând ca restul cheltuielilor cu acest titlu să rămână în sarcina statului.
