Contestaţia în anulare. Tardivitate. Soluţii


Contestaţia în anulare. Tardivitate. Soluţii.

C. pr. pen., art. 388, art. 391

În cazul în care contestaţia în anulare a fost introdusă cu depăşirea termenului prevăzut de art. 388 C. pr. pen., calea extraordinară de atac va fi respinsă ca tardiv formulată.

La data de 19 noiembrie 2011 pe rolul Judecătoriei Târnăveni se înregistrează  contestaţia în anulare formulată de condamnatul M.D.J., împotriva Deciziei penale nr.675/R/2011 a Curţii de Apel Tg-Mureş.

Instanţa prin sesizare, cu această cale extraordinară de atac, pronunţă la termenul de judecată din 13 ianuarie 2012, Sentinţa penală nr.8 prin care, în baza art.39 alin.1, art.42 C.pr.pen., a admis excepţia necompetenţei sale materiale, în soluţionarea unor astfel de cauze şi şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Tg. Mureş.

La data de 26 ianuarie a.c., pe rolul acestei instanţe se înregistrează prezenta cauză, având ca obiect contestaţia în anulare  formulată de condamnatul M.D.J. împotriva Deciziei penale nr.657/R/26 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Tg.Mureş.  În motivarea acestei căi extraordinare de atac, condamnatul a invocat faptul că la soluţionarea recursului, pe care el a înţeles să-l formuleze împotriva sentinţei penale nr.59/13 mai 2011 a Judecătoriei Târnăveni,  nu a fost audiat de către instanţa de control judiciar, fapt ce constituie o încălcare a dreptului său şi se circumscrie prevederilor art.386 ali.1 lit.e C.pr.pen.

Se reţine de către această instanţă că, în prezenta cauză, condamnatul a solicitat retractarea unei hotărâri  judecătoreşti, pronunţate într-o cauză în care el fusese supus măsurii preventive a arestului. La data de 26 octombrie 2011, când în cauza ce forma obiectul dosarului nr.513/323/2011 al Curţii de Apel Tg-Mureş, măsura preventivă a arestului s-a transformat în detenţie, pe seama acestuia a fost emis, la data de 28 octombrie 2008,mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.63, de către Judecătoria Târnăveni. De la această dată de 28 octombrie 2011 începe să curgă faţă de condamnatul petent, termenul imperativ reglementat de prevederile art.388 C.pr.pen.,  înlăuntrul căruia acesta trebuia să exercite această cale extraordinară de atac.

Avându-se în vedere data anterior menţionată, ca punct de plecare în calcularea termenului de 10 zile (de la începerea executării pedepsei aplicate), prevăzut de art.388 C.pr.pen.,  înscrisul cu data certă de 14 noiembrie 2011, aflat la fila 2 din dosarul Judecătoriei Târnăveni, precum şi faptul că, la acest moment procesual, această instanţă trebuie să analizeze contestaţia în anulare, astfel promovată şi prin raportare la prevederile art.391 alin.1 C.pr.pen.,  se reţine că titularul acestei căi extraordinare de atac a exercitat-o tardiv.

Pe cale de consecinţă, în baza dispoziţiilor art.388 C.pr.pen., se va respinge, ca tardiv formulată contestaţia în anulare, promovată de  contestatorul M.D.J., vizând  Decizia penală nr.657/R/2011 a Curţii de Apel Tg-Mureş.

Notă (judecător Mihaela Vasiescu): Admisibilitatea în principiu a unei contestaţii în anulare implică, pornind de la termenii art. 391 alin. 2 C. pr. pen., examenul îndeplinirii condiţiilor formale ale cererii de contestaţie în anulare, vizând titularul, termenul şi motivele invocate. În situaţia în care cererea nu este introdusă de titularul legal, ori aceasta este tardiv formulată, sau nu se circumscrie temeiurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 386 C. pr. pen., contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă, în procedura prevăzută de art. 391 C. pr. pen.

În acest sens s-a pronunţat recent şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 170/23 ianuarie 2012.