Prin sentinţa. 15170/2014, instanţa a respins cererea de instituire a unui ordin de protecţie.
Pentru a pronunta această sentinţă , instanţa a reţinut că reclamantul – de profesie medic chirurg şi în vărstă de 47 de ani, a susţinut în cerere faptul că pârâţii, părinţii săi, au exercitat acte de violenţă psihică, emoţională asupra sa şi a partenerei actuale de viaţă, prin amestecul în viaţa personală şi dorinţa de a destrăma relaţia actuală cu prietena pe care o are. Din probele administrate, s-a constatat că lecturarea mailurilor, în lipsa coroborării cu alte probe, nu a fost de natură să creeze convingerea că aceste acte de violenţă invocate s-au petrecut în realitate şi au produs o stare de pericol pentru integritatea psihică a reclamantului, instanţa fiind în măsură să interpreteze aceste mesaje ca o reală îngrijorare a unor părinţi interesaţi de viaţa personală a fiului său.
A reţinut instanţa că există certitudinea unui conflict între pârâţi şi fiul lor datorat relaţiei acestuia , însă sub nici o formă nu poate fi reţinut că există o stare de pericol reală. Această concluzie se poate trage din conţinutul mesajelor şi avizul psihologic, dar mai ales din lipsa unor probe concludente în acest sens, sarcina acesteia revenind exclusiv reclamantului.
De menţionat că proba testimonială a fost respinsă de instanţă, ca nefiind utilă şi pertinentă soluţionării prezentei cauze şi nu s-a depus o evaluare psihologică elaborată de natură să se coroboreze cu susţinerile reclamantului.
Specificul prezentei cauze a fost reprezentat de natura violenţei invocată raportat la vărsta şi statutul reclamantului, art 4 al Legii 217 definind în art 4 violenţa psihologică drept ”impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de tensiune şi de suferinţă psihică, în orice mod şi prin orice mijloace, …controlul vieţii personale,.. constrângerile de orice fel precum şi alte actiuni cu efect similar”
A menţionat judecătorul că este de netăgăduit că poate fi protejată prin emiterea unui ordin de protecţie o persoană asupra căreia au fost exercitate acte de violenţă psihologică din partea membrilor familiei, legiuitorul manifestându-şi voinţa de a consacra cu titlu de obiectiv de interes naţional calitatea vieţii de familie şi prevăzând prin norme severe şi imperative sancţionarea faptelor care se abat de la această finalitate şi în scopul protecţiei victimelor lor.
Cu toate acestea, concluzia instanţei a fost că în speţa de faţă ar fi exagerat să conferim titlul de victimă unei persoane adulte de 47 ani, de profesie medic chirurg, cu locuinţa în Iaşi şi titlul de agresor părinţilor acestuia, persoane în etate, de asemenea cu studii superioare, domiciliaţi în XX, în lipsa unor probe pertinente şi concludente, pentru atitudinea acestora de părinţi îngrijoraţi de destinul şi viaţa personală a fiului lor.
S-a reţinut incidenţa în cauză a art 26 al.1 din Legea nr. 217 din 22 mai 2003 (*republicata*)pentru prevenirea si combaterea violentei in familie , care arată că ,,persoana a cãrei viaţã, integritate fizicã sau psihicã ori libertate este pusã în pericol printr-un act de violenţã din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlãturãrii stãrii de pericol, sã emitã un ordin de protecţie, prin care sã se dispunã, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmãtoarele mãsuri – obligaţii sau interdicţii …,,
Instanţa a stabilit că din această dispoziţie legală rezultă că pentru a fi admisă cererea de emitere a ordinului de protectie trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii urgenţa luării măsurii, caracterul vremelnic al măsurii luate, existenta unei forme de violenta exercitata de unul din membrii familiei- în speţă violenţa psihologică. . In cauza nu sunt indeplinite cumulativ conditiile anterior enumerate. Reclamantul nu a dovedit prin probele administrate nici urgenţa măsurii, nici violenta la care a fost supus de catre pârâti şi implicit nici existenţa unei stari de pericol.
