Actiune de atribuire a bunului gajat prin contract de garantie reala mobiliara, întemeiata pe dispozitiile articolului 1689 Cod civil si pe dispozitiile Titlului VI din legea nr. 99/1999. Comercialitatea obligatiei garantate. Inexistenta dreptului de optiune al creditorului între mai multe modalitati de realizare a garantiei mobiliare. Dreptul creditorului de optiune între executarea obligatiei în conditiile codului de procedura civila si executarea garantiei reale mobiliare în conditiile legii nr. 99/1999.
– Art.4 si 56 din Codul comercial;
– Art. 1689 din Cod civil;
-Art. 62-89 din Titlul VI al legii nr.99/1999
Dispozitiile Titlului VI din legea nr.99/1999 sunt aplicabile deopotriva obligatiilor civile si comerciale.
Obligatia ce decurge din raportul juridic încheiat între un comerciant si necomerciant este prezumata a fi comerciala în conditiile articolului 4 din Codul Comercial si se supune jurisdictiei comerciale în conditiile articolului 56 din Codul comercial.
În acest context, creditorul unei obligatii comerciale nu are dreptul de a opta pentru realizarea gajului în conditiile articolului 1689 Cod civil, întrucât aceste dispozitii se aplica doar gajului civil.
Creditorul unei obligatii comerciale are la îndemâna doar optiunea conferita de Titlul VI din legea nr. 99/1999, respectiv între executarea obligatiei conform Codului de procedura civila si executarea garantiei reale mobiliare în conditiile legii nr. 99/1999.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A V-A COMERCIALA, DECIZIA COMERCIALA NR. 135 din 24.03.2011)
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala la 07.10.2009, reclamanta L C a chemat-o în judecata pe pârâta SC C A4 SRL , solicitând instantei ca, prin hotarârea ce o va pronunta, sa îi fie atribuit bunul gajat în contul creantei de 1496828 lei , garantia fiind reprezentata de 8902885 actiuni nominative detinute de pârâta la S.C. I.D. R E S.A.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca suma de 1.496.828 lei este compusa din: A. Suma de 488.846 lei , care rezulta din: 1. conventie cesiune creanta încheiata în data de 28.10.2004 între SC L A SRL; SC C A4 SA si H (actual L) C; 2. conventie cesiune creanta încheiata în data de 25.01.2005 între SC V S C SRL; SC C A4 SA si H (actual L) C; 3. act aditional încheiat în data de 01.03.2005 la cele doua conventii mai sus mentionate; 4.act aditional încheiat în data de 29.12.2005 la cele doua conventii mai sus mentionate; 5. conventie plati în contul creantei încheiata în data de 29.12.2005; 6. situatie financiara creanta încheiata în data de 18.08.2009. Aceasta creanta a fost garantata prin contractul de garantie reala mobiliara nr.1465/27.12.2005, prin care s-a constituit un gaj asupra unui numar de 4.907.400 actiuni nominative, detinute de pârâta la SC I.D. R E SA. Gajul a fost înscris la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare în data de 29.12.2005 sub indicativul 2005-00001688631408-WVL. B. Suma de 1.007.982 lei , care rezulta din: 1. contract de cesiune creanta încheiat în data de 18.08.2009 între D M si L C; 2. conventie cesiune creanta încheiata în data de 28.10.2004 între SC L A SRL, SC C A4 SA si D M; 3. conventie cesiune creanta încheiata în data de 25.01.2005 între SC V S C SRL, SC C A4 SA si D M; 4. act aditional încheiat în data de 01.03.2005 la cele doua conventii mai sus mentionate; 5. act aditional încheiat în data de 29.12.2005 la cele doua conventii mai sus mentionate; 6. conventie plati în contul creantei încheiata în data de 08.08.2005; 7. situatie financiara creanta încheiata în data de 18.08.2009.
Aceasta creanta a fost garantata prin contract de garantie reala mobiliara nr.1446/16.12.2005, prin care s-a constituit un gaj asupra unui numar de 3.995.485 actiuni nominative detinute de pârâta la SC ID R E SA.
Gajul a fost înscris la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare în data de 29.12.2005.
La transmiterea creantei de la D M la L C, în baza principiului potrivit caruia “accesoriul urmeaza principalul” , gajul constituit pentru garantarea creantei a fost înregistrat în favoarea noului creditor la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare în data de 18.09.2009.
Creanta este recunoscuta si însusita de catre debitoare, asa cum rezulta din conventia încheiata în data de 19.08.2008.
Contractul de garantie reala este titlu executoriu, potrivit art.17 Cap.II Titlul I din Legea nr.99/1999.
Obligatia de plata a creantei asumata de pârâta SC C A4 SA este certa si a devenit exigibila din data de 31.12.2006 conform clauzelor contractuale.
Potrivit art.62 alin.1 Capitolul V din Legea nr.99/1999: “În cazul neîndeplinirii obligatiei garantate, creditorul va putea alege între a initia procedura de executare prevazuta de Codul de procedura civila sau a executa garantia reala potrivit prevederilor prezentului capitol”.
Prin initierea prezentei actiuni, reclamanta opteaza pentru procedura prevazuta la art.1689 Cod civil: “Creditorul, la caz de neplata, nu poate dispune de amanet, are dreptul însa sa ceara de la judecator ca amanetul sa-i ramâna lui, drept plata (…)”.
Fata de cele expuse, reclamanta solicita a se face aplicarea art.1689 Cod civil si sa se dispuna atribuirea în proprietate a bunului gajat (respectiv 8.902.885 actiuni detinute de pârâta la SC ID R E SA) în contul si la nivelul cuantumului creantei de 1.496.828 lei.
În drept, au fost invocate prevederile art.1689 Cod civil.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus înscrisuri, în copie.
Pârâta, legal citata, nu a formulat întâmpinare, la termenul din 05.01.2010 împuternicitul sau declarând ca este de acord cu admiterea actiunii.
Prin sentinta comerciala nr.18/05.01.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala în dosarul nr.39546/3/2009 a fost respinsa cererea formulata de reclamanta L C, ca nefondata.
Împotriva acestei sentinte comerciale a declarat recurs L. C.
Prin decizia comerciala nr.699/05.05.2010, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V-a Comerciala a admis recursul, a casat hotarârea recurata si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Pentru a pronunta aceasta solutie , Curtea a retinut ca , potrivit articolului 129 alin.4 Cod procedura civila , cu privire la situatia de fapt si la motivarea în drept pe care partile le invoca în sustinerea pretentiilor si apararilor lor, judecatorul este în drept sa le ceara acestora sa prezinte explicatii, oral sau în scris , precum si sa puna în dezbaterea lor orice împrejurari de fapt mentionate în cerere si în întâmpinare.
Astfel, în virtutea rolului activ judecatorul este în drept sa puna în discutia partilor orice împrejurari de fapt sau de drept necesare solutionarii cauzei. În aceste conditii , instanta poate pune în discutia partilor necesitatea schimbarii temeiului juridic al cererii de chemare în judecata.
La termenul din 28.09.2010, în cadrul rejudecarii, reclamanta a formulat, în temeiul art.132 alin.1 Cod procedura civila , o precizare prin care a aratat ca întelege sa îsi întemeieze cererea si pe dispozitiile Titlului VI – regimul juridic al garantiilor reale mobiliare din Legea nr.99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice.
Potrivit art.17 din Tilul VI al Legii nr.99/1999 “contractul de garantie reala este titlu executoriu”, asa încât întrucât creanta sa a ajuns la scadenta si pârâta nu si-a respectat obligatiile asumate prin contract, ea fiind îndreptatita sa solicite atribuirea actelor normative detinute de pârâta la SC I D R E SA în contul creantei sale.
Asadar, în speta devin incidente prevederile art.62-89 din Titlul VI al Legii nr.99/1999, reclamanta întelegând sa accepte bunurile puse garantie în schimbul stingerii creantelor certe, lichide si exigibile pe care le are împotriva pârâtei.
Reclamanta solicita admiterea cererii si atribuirea actiunilor nominative detinute de pârâta la SC ID R E SA în contul creantei sale.
Prin sentinta comerciala nr. 9353/05.10.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala, în dosarul nr.39546/3/2009 a fost respinsa ca neîntemeiata actiunea precizata.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut , în esenta , urmatoarele:
Prin conventia încheiata la data de 28.10.2004, constatata printr-un înscris sub semnatura privata (filele 6-7), reclamanta L C s-a obligat sa achite tertului SC L A SRL o datorie în cuantum de 2.295.000.000 ROL a pârâtei SC C A4 SA, iar pârâta s-a obligat sa restituie reclamantei aceasta suma pâna la data de 31.12.2005 sub sanctiunea platii unor penalitati de întârziere de 0,1% pe zi din suma ramasa de plata.
Prin conventia încheiata la data de 25.01.2005, constatata printr-un înscris sub semnatura privata (filele 8-9), reclamanta L C s-a obligat sa achite tertului SC V S C SRL o datorie în cuantum de 6.115.000.000 ROL a pârâtei SC C A4 SA, iar pârâta s-a obligat sa restituie reclamantei aceasta suma pâna la data de 31.12.2005 , sub sanctiunea platii unor penalitati de întârziere de 0,1% pe zi din suma ramasa de plata.
La 01.03.2005, SC C A4 SA si reclamanta au încheiat un act aditional la conventiile din 28.10.2004 si 25.01.2005, constatat printr-un act sub semnatura privata (fila 10), prin care pârâta a recunoscut ca îi datoreaza reclamantei suma de 8.410.000.000 ROL în baza conventiilor încheiate la 25.01.2005 si 28.10.2004.
La 29.12.2005 , SC C A4 SA si reclamanta au încheiat un act aditional la conventiile din 28.10.2004 si 25.01.2005, constatat printr-un act sub semnatura privata (fila 11), prin care pârâta s-a obligat sa restituire reclamantei suma de 2.295.000.000 ROL pâna la data de 31.12.2006 si suma de 6.115.000.000 ROL pâna la data de 31.12.2006.
Prin conventia încheiata la data de 29.12.2005, constatata printr-un înscris sub semnatura privata (filele 12-14), partile au recunoscut platile pe care pârâta le-a facut reclamantei pentru stingerea debitelor ce formeaza obiectul conventiilor încheiate la 28.10.2004 si 25.01.2005.
Prin contractul de garantie reala mobiliara, încheiat la 27.12.2005 si constatat printr-un înscris sub semnatura privata (filele 17-18), pârâta a recunoscut ca datoreaza reclamantei suma de 4.389.684.139 ROL compusa din: 250.784,08 RON, debit datorat în baza conventiei încheiate la 25.01.2005 si suma de 188.184,32 RON, debit datorat în baza conventiei încheiate la 28.10.2004 si a garantat restituirea debitului prin “instituirea unei garantii reale mobiliare asupra unui numar de 4.907.400 actiuni nominative detinute la SC ID R E SA având valoarea nominala de 0,1 RON fiecare, reprezentând 55,11% din capitalul social”.
Acest contract a fost înscris în Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare (în continuare AEGRM – n .r. CFS) la 29.12.2005.
Prin conventia încheiata la 28.10.2004, constatata printr-un înscris sub semnatura privata (filele 22-23), tertul D M s-a obligat sa achite tertului SC L A SRL o datorie în cuantum de 2.475.000.000 ROL a pârâtei SC C A4 SA, iar pârâta s-a obligat sa îi restituie aceasta suma pâna la data de 31.12.2005, sub sanctiunea platii unor penalitati de întârziere de 0,1% pe zi din suma ramasa de plata.
Prin conventia încheiata la 25.01.2005 , constatata printr-un înscris sub semnatura privata (filele 24-25), tertul D M s-a obligat sa achite tertului SC V S C SRL o datorie în cuantum de 5.930.000.000 ROL a pârâtei SC C A4 SA, iar pârâta s-a obligat sa îi restituie aceasta suma pâna la data de 31.12.2005, sub sanctiunea platii unor penalitati de întârziere de 0,1% pe zi din suma ramasa de plata.
La 1.03.2005 , SC C A4 SA si tertul D M au încheiat un act aditional la conventiile din 28.10.2004 si 25.01.2005, constatat printr-un act sub semnatura privata prin care pârâta a recunoscut ca îi datoreaza acesteia suma de 8.061.600.000 ROL în baza conventiilor încheiate la 25.01.2005 si 28.10.2004.
La 29.12.2005 , SC C A4 SA si tertul D M au încheiat un act aditional la conventiile din 28.10.2004 si 25.01.2005, constatat printr-un act sub semnatura privata, prin care pârâta s-a obligat sa îi restituire acesteia suma de 2.475.000.000 ROL pâna la data de 31.12.2006 si suma de 5.930.000.000 ROL pâna la data de 31.12.2006.
Prin conventia încheiata la data de 08.08.2005, constatata printr-un înscris sub semnatura privata (filele 28-29), SC C A4 SA si tertul D M au recunoscut platile pe care pârâta le-a facut în beneficiul tertului pentru stingerea debitelor ce formeaza obiectul conventiilor încheiate la 28.10.2004 si 25.01.2005.
Prin contractul de garantie reala mobiliara, încheiat la 16.12.2005 si constatat printr-un înscris sub semnatura privata (filele 31-32), pârâta a recunoscut ca datoreaza tertului D M suma de 6.713.982.204 ROL compusa din: 514.014,54 RON, debit datorat în baza conventiei încheiate la 25.01.2005 si suma de 157.383,68 RON, reprezentând penalitati de întârziere calculate pentru perioada 01.03.205-16.12.2005 si a garantat restituirea debitului prin “instituirea unei garantii reale mobiliare asupra unui numar de 3.995.485 actiuni nominative detinute la SC ID R E SA (denumita anterior SC C R E SA) având valoarea nominala de 0,1 RON fiecare, reprezentând 44,87% din capitalul social”.
Acest contract a fost înscris în AEGRM la 29.12.2005.
Prin contractul de cesiune de creanta încheiat la 18.08.2009, constatat printr-un înscris sub semnatura privata (filele 20-21) , tertul D M a transmis reclamantei L C dreptul sau de creanta în cuantum de 1.007.982 RON împotriva pârâtei SC C A4 SA.
Prin conventia încheiata la 19.08.2009, constatata printr-un înscris sub semnatura privata (filele 35-36), pârâta SC C A4 SA a recunoscut ca datoreaza reclamantei suma de 1.496.828 lei în baza tuturor contractelor încheiate de parti sau cedate reclamantei.
Prin actiunea de fata, reclamanta solicita atribuirea actiunilor nominative detinute de pârâta la SC LD R E SA si care au facut obiectul contractelor de garantie imobiliara nr.1446/16.12.2005 si 1465/27.12.2005 în contul creantei sale în valoare totala de 1.496.828 lei pe care o afirma împotriva pârâtei SC Concordia A4 SA.
Temeiul juridic invocat de reclamanta prin cererea initiala este reprezentat de dispozitiile art.1689 Cod civil.
Articolul mentionat prevede urmatoarele: “Creditorul, la caz de neplata, nu poate sa dispuna de amanet; are dreptul însa sa ceara de la judecator ca amanetul sa-i ramâna lui, drept plata, si pâna la suma datoriei, cu ale ei dobânzi, de se cuvine, dupa o estimatie facuta de experti, ori sa se vânda la licitatie.
E nula orice stipulatie prin care creditorul s-ar autoriza sau a-si apropia amanetul sau a dispune de dânsul fara formalitatile sus-aratate”.
Prin precizarea depusa la 28.09.2010, reclamanta a învederat ca, fata de considerentele instantei de recurs, întelege sa-si întemeieze cererea si pe dispozitiile Titlului VI din Legea nr.99/1999.
Art.11 alin.1 al Titlului VI din actul normativ anterior mentionat are urmatorul continut: daca debitorul nu îsi îndeplineste obligatia, garantia reala îi da creditorului garantat dreptul de a intra în posesie sau de a retine bunul afectat garantiei si dreptul de a-l vinde pentru a-si obtine plata obligatiei garantate.
Totodata, potrivit art.62 alin.1 , în cazul neîndeplinirii obligatiei garantate, creditorul va putea sa aleaga între a initia procedura de executare prevazuta de Codul de procedura civila sau a executa garantia reala potrivit prevederilor prezentului capitol.
In acelasi timp, conform art. 63 alin. 1 , în ipoteza în care debitorul nu îsi îndeplineste obligatia, creditorul are dreptul de a-si satisface creanta cu bunul afectat garantiei. În acest scop, creditorul are dreptul sa ia în posesie, în mod pasnic, bunul afectat garantiei sau produsele rezultate din valorificarea acestuia, precum si titlurile si înscrisurile care constata dreptul de proprietate al debitorului asupra bunului, fara a fi necesara vreo autorizatie sau notificare prealabila si fara a plati taxe sau vreun tarif , alin. 4 al aceluiasi articol stipulând ca pentru a putea lua în posesie bunul potrivit alin. (1)-(3), contractul de garantie trebuie sa includa urmatoarea formula, redactata cu caractere majuscule, având dimensiunea de cel putin 12 puncte (0,5 cm): “în caz de neexecutare creditorul poate folosi mijloacele proprii pentru luarea în posesie a bunului afectat garantiei”.
Art.67 arata ca in cazul in care nu este posibila luarea în posesie a unui bun afectat garantiei în forma pasnica, creditorul garantat poate, prin intermediul executorului judecatoresc sau, dupa caz, al executorului bancar ori cu sprijinul oricarui alt organ de executare, sa intre în posesia bunului.
Conform art.73, creditorul nu îsi poate adjudeca bunul afectat garantiei în cadrul vânzarii initiate de el fara ca în prealabil sa fi dat posibilitatea tertilor de a participa la vânzare, în afara cazului în care partile au convenit altfel.
În materie comerciala, gajul a beneficiat de o reglementare speciala în cadrul Codului comercial, Titlul XIV “Despre gaj”, prin art.105 din Legea nr.99/1999 fiind abrogate expres aceste prevederi legale.
Dispozitiile Titlului XV din Codul civil (art.1685-1696 Cod civil) sunt aplicabile numai gajului civil (contractului anexat), în materie comerciala fiind incidente prevederile Titlului VI al Legii nr.99/1999.
În consecinta, executarea gajului conform modalitatii expuse de art.1689 Cod civil nu îsi gaseste aplicabilitate în cauza de fata în masura în care dreptul ce se urmareste a fi valorificat izvoraste din contractele de garantie mobiliara perfectate sub imperiul Legii nr.99/1999.
Pe de alta parte, o autorizare a instantei privind retinerea bunurilor afectate garantiei în contul creantei nu este necesara potrivit Legii nr.99/1999.
Executarea specifica prevazuta de actul normativ amintit exclude actiunea în justitie având ca obiect autorizarea executarii gajului, valorificarea dreptului de garantie imobiliara urmând a fi efectuata prin luarea în posesie a bunului afectat garantiei.
Luarea în posesie a bunului nu transmite însa si dreptul de proprietate asupra acestuia, pentru adjudecarea directa fiind necesar sa existe, potrivit art.73 din Titlul VI al Legii nr.99/1999 , un acord expres al ambelor parti, creditor si debitor, cu privire la aceasta modalitate de executare, o întelegere în acest sens nefiind reglementata în contractele de garantie mobiliara pe care se întemeiaza actiunea reclamantei.
Un astfel de acord nu a fost exprimat nici în fata instantei. Concluziile împuternicitului pârâtei, în sensul admiterii actiunii partii adverse nu pot primi calificarea unei manifestari de vointa a partii reprezentate, cu semnificatia achiesarii la pretentiile partii adverse în masura în care împuternicirea oferita (fila 46) nu este una speciala de natura sa permita efectuarea unor acte de dispozitie.
În considerarea celor aratate, tribunalul a respins actiunea formulata de reclamanta ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat recurs motivat reclamanta, cauza fiind înregistrata sub nr. 3/2/2011 la 3 ianuarie 2011, pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V- a Comerciala.
În motivarea recursului a fost criticata hotarârea în primul rând pentru ca instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, cu consecinta schimbarii naturii acestuia.
Reclamanta a sustinut în al doilea rând ca hotarârea pronuntata a fost data cu aplicarea gresita a legii.
În sustinerea ambelor motive de recurs s-au aratat urmatoarele:
Instanta a motivat sentinta nr.9353 din 5 octombrie 2010 într-un mod similar sentintei nr. 18 din 5 ianuarie 2010, facând confuzie si distinctie eronata si inexistenta între cele doua forme de realizare a gajului, respectiv procedura prevazuta de articolul 1689 Cod civil si cea prevazuta de articolele 62- 89 din Titlul VI din Legea nr. 99/1999.
A criticat considerentele în care prima instanta a retinut ca prevederile legii nr. 99/1999 sunt aplicabile doar în materie comerciala, cu nesocotirea dispozitiilor articolului 1 alin. 1 din acelasi titlu, care prevad ca procedura este aplicabila deopotriva obligatiilor civile si comerciale.
În raport de aceste argumente, a sustinut ca este neîntemeiata concluzia instantei de fond despre inaplicabilitatea în cauza a executarii gajului în modalitatea expusa de articolul 1689 Cod civil, fiind la latitudinea creditorului optiunea de a uza de una din cele doua cai.
A aratat ca a înteles sa constituie garantia în modalitatea prevazuta de Legea nr. 99/1999 pentru consolidarea gajului în raport cu tertii, prin publicitatea asigurata de îndeplinirea acestei conditii, nefacând nicidecum optiunea pentru executarea gajului în forma prevazuta de articolul 63 si urmatoarele din Titlul VI al Legii nr. 99/1999.
A sustinut ca obligatia principala nascuta între partile litigante este de natura civila, ca atare contractul de gaj, ca accesoriu al obligatiei principale este un contract civil, iar instanta de fond nu-i poate îngradi optiunea prevazuta de lege.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozitiile articolului 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila.
Intimata nu a depus întâmpinare.
La termenul din 24 martie 2011, în complet legal constituit pentru solutionarea recursurilor, Curtea a calificat calea de atac ca fiind apelul, cu motivarea care rezulta din încheierea de sedinta de la respectivul termen de judecata.
Fata de actele si lucrarile dosarului, de probele administrate în cauza, Curtea a apreciat apelul ca nefondat si l-a respins cu aceasta motivare .
Grupând argumentele aduse de apelanta – reclamanta în sprijinul criticilor formulate, Curtea l-a respins pentru urmatoarele considerente comune:
Este neîntemeiata sustinerea relativa la gresita interpretare de catre instanta de fond a actului juridic dedus judecatii, pe de o parte raportat la considerentele deciziei de casare si pe de alta parte raportat chiar la precizarea facuta de apelanta reclamanta în rejudecare.
Astfel, Curtea a constatat ca apelanta – reclamanta si-a întemeiat precizarea pe dispozitiile articolului 132 alin. 1 Cod procedura civila, fara sa arate in terminis daca cererea initiala este doar întregita sau chiar modificata. Din cuprinsul acestei “precizari” reiese ca temeiurile juridice nou invocate se alatura celor invocate initial, instanta de fond fiind astfel investita cu o cerere de realizare a gajului întemeiata atât pe prevederile articolului 1689 Cod civil , cât si pe prevederile articolelor 62-89 din Titlul VI al legii nr. 99/199.
Urmatoarele consideratii se impun a fi facute.
Indiscutabil ca dispozitiile Titlului VI din legea nr.99/1999 sunt, potrivit articolului 1 din acest titlu, aplicabile atât în cazul obligatiiilor civile, cât si în cazul obligatiilor comerciale. Din economia Titlului VI al legii nr.99/1999 reiese ca incidenta legii nr.99/1999 este antrenata ori de câte ori partea are constituita o garantie în conditiile acestei legi, în garantarea unei obligatii fie civila, fie comerciala.
În ceea ce priveste obligatia garantata în speta, Curtea a apreciat ca, asa cum a retinut si judecatorul fondului si contrar sustinerilor apelantei – reclamante, aceasta este comerciala raportat la dispozitiile articolelor 4 si 56 Cod comercial, la împrejurarea ca una dintre partile contractante este comerciant , operând prezumtia de comercialitate a tuturor contractelor si obligatiunilor acestuia în lipsa de prevedere contrara ( articolul 4 Cod comercial ) si atragându-se astfel incidenta legii comerciale asupra întregului raport juridic ( articolul 56 Cod comercial).
Din acest punct de vedere, incidenta Titlului VI al legii nr. 99/1999 este dincolo de orice îndoiala, ceea ce exclude aplicabilitatea dispozitiilor articolului 1689 Cod civil , dispozitii care, asa cum a retinut si judecatorul fondului, au în vedere doar gajul civil.
În plus, Curtea a apreciat ca neîntemeiata sustinerea apelantei – reclamante despre posibilitatea de optiune pe care pretinde ca o are în temeiul articolului 62 din Titlul VI al legii nr. 99/1999 . Aceste prevederi legale dispun ca , în cazul neîndeplinirii obligatiei garantate, creditorul va putea alege între procedura de executare prevazuta de Codul de procedura civila si executarea garantiei reale în conditiile acestui capitol.
Se cuvine precizat, fata de aceste dispozitii legale, ca dreptul de optiune al creditoarei trebuie sa se manifeste între a executa obligatia în conditiile codului de procedura civila si a executa garantia reala mobiliara în conditiile legii nr. 99/1999.
Nimic nu autorizeaza pe creditoare sa opteze între mai multe modalitati de realizare a garantiei mobiliare, pe de o parte în raport de considerentele deja expuse, iar pe de alta parte în raport de faptul ca articolul 62 din Titlul VI al legii nr.99/1999 (care nu are prevederi speciale referitor la bunurile gajate) face trimitere la executarea conform Codului de procedura civila, nu conform Codului civil, asa cum pretinde apelanta – reclamanta.
Din acest punct de vedere, Curtea a apreciat ca în mod legal si temeinic a retinut judecatorul fondului lipsa oricarei optiuni a apelantei – reclamante si posibilitatea de a uza doar de dispozitiile legii nr. 99/1999. De asemenea, raportat la dispozitiile articolului 63 si urmatoarele din Titlul VI al legii nr. 99/1999, care prevad posibilitatea luarii în posesie în mod pasnic a bunului afectat garantiei, la dispozitiile articolului 65 si urmatoarele din lege, care prevad posibilitatea vânzarii bunului , ca si la dispozitiile articolului 67 si urmatoarele din lege, care prevad posibilitatea luarii în posesie a bunului prin intermediul executorului judecatoresc, a executorului bancar sau a oricarui alt organ de executare, Curtea a apreciat ca apelanta – reclamanta , ca titular al garantiei mobiliare, nu avea deschisa calea prezentei actiuni în justitie, asa cum în mod legal si temeinici a retinut si instanta de fond , aceasta fiind deja în posesia unui titlu executoriu .
Toate aceste considerente au fundamentat convingerea Curtii ca judecatorul fondului a stabilit corect situatia de fapt, a interpretat corespunzator actul juridic dedus judecatii si a facut o riguroasa aplicare a dispozitiilor legale, hotarârea pe care a pronuntat-o fiind la adapost de orice critica.
În consecinta, în conformitate cu dispozitiile articolelor 295-296 Cod procedura civila, apelul a fost respins ca nefondat.
