Abuz de drept. Condiţii ce se cer a fi întrunite pentru exercitarea abuzivă a dreptului de proprietate.
C. civ. – art. 480
Decretul nr. 31/1954 – art. 3 alin. 2
Constituţia României – art. 44 alin. 8
Intenţia coproprietarului unui imobil aflat în indiviziune forţată de a înlocui împrejmuirea imobilului nu se constituie în abuz de drept câtă vreme această operaţiune nu aduce prejudicii celorlalţi coproprietari.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă nr. 689 din 21 iunie 2007
Prin cererea înregistrată sub nr. 5674/2006 la Judecătoria Arad, reclamanta S.E.E. a solicitat obligarea pârâţilor C.I. şi R.M. la a-şi exprima acordul cu privire la efectuarea de către reclamantă a unor lucrări legate de imobil (mansardare apartament, împrejmuire front stradal şi construire anexă locuibilă) conform certificatului de urbanism nr. 665/30.03.2006, în caz contrar hotărârea urmând a ţine loc de acord legalizat.
În motivare a invocat atitudinea vecinilor pârâţi care manifestă dezinteres faţă de degradarea împrejmuirii şi intenţia sa de a construi o anexă locuibilă P+M şi de a repara, reamenaja şi consolida partea de pod ce îi revine.
La 19.09.2006, reclamanta a renunţat la cererea vizând acordul pârâţilor la construirea anexei, instanţa luând act de renunţarea la judecată în baza art. 246 C. pr. civ.
Pe cale de întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii reclamantei şi pe cale reconvenţională au solicitat demolarea gardului construit pe proprietatea lor, în caz de refuz lucrarea urmând să se facă pe cheltuiala acesteia de către pârâţi.
Prin sentinţa civilă nr. 6335 din 5 decembrie 2006 acţiunea a fost admisă în parte, instanţa obligând pârâţii să-şi dea acordul la realizarea împrejmuirii stradale la imobil, acord necesar obţinerii autorizaţiei de construire, în caz contrar hotărârea urmând a ţine loc de consimţământ.
A fost respinsă în rest acţiunea şi, totodată, a fost respinsă cererea reconvenţională.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că reclamanta este proprietara apartamentului nr.2 şi că pârâţii sunt proprietari ai apartamentelor nr.1, respectiv 3 din acelaşi imobil; terenul aferent şi podul se găsesc în coproprietate forţată.
Mansardarea presupune modificări considerabil majore, iar modalitatea în care doreşte reclamanta să o realizeze ar implica sistarea coproprietăţii forţate. Or, prin sentinţa civilă nr.4310/19.09.2006 a Judecătoriei Arad a fost respinsă solicitarea reclamantei în acest sens.
În consecinţă, refuzul pârâţilor de a-şi da consimţământul în acest sens nu apare ca un abuz de drept.
Instanţa a apreciat, însă, ca fiind întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la a-şi da consimţământul pentru împrejmuirea imobilului, dată fiind situaţia actuală a acestei împrejmuiri (rezultată din mijloacele de probă administrate) şi din necesitatea asigurării pentru toţi coproprietarii a intimităţii şi securităţii.
Respingând cererea reconvenţională vizând obligarea reclamantei la demolarea gardului din faţa apartamentului reclamantei, instanţa a avut în vedere că prin procesul verbal de contravenţie încheiat pe seama reclamantei de Primăria Municipiului Arad, aceasta a fost amendată doar pentru efectuarea unei fundaţii, nu şi pentru realizarea gardului.
Pe de altă parte, atât reclamanta, cât şi pârâţii, au realizat acte de administrare a coproprietăţii fără consimţământul celorlalte părţi, iar pârâţii nu au invocat vreo nemulţumire a chiriaşilor cu privire la existenţa gardului (pârâţii – proprietari nelocuind în imobil).
Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii.
Prin decizia civilă nr. 138/A din 22 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5356/55/A/2006 apelul a fost admis, iar sentinţa schimbată în parte, în sensul respingerii în tot a acţiunii precizate a reclamantei.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că în mod greşit au fost obligaţi pârâţii să-şi dea consimţământul la schimbarea împrejmuirii, câtă vreme cea existentă este funcţională şi asigură atât securitatea, cât şi intimitatea locatarilor din curte. Pe de altă parte, o atare dispoziţie – care nu cuprinde elemente de identificare a eventualelor lucrări ce se doresc făcute pot crea, în lipsa unei cenzuri, cadrul unui abuz.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului reclamanţilor.
În motivare a invocat greşita reţinere a bunei credinţe a pârâţilor, aceştia neavând vreo justificare în a refuza schimbarea împrejmuirii care nu asigură condiţii optime pentru utilizarea imobilului.
Pe cale de întâmpinare, intimaţii au invocat nemotivarea în drept a recursului, iar pe fond, respingerea acestuia ca nefundat.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii invocate de pârâţi, instanţa a reţinut că, deşi reclamanta nu a indicat motivele de recurs cu referire la dispoziţiile art.304 C. pr. civ., susţinerile sale pot fi încadrate, în baza art. 306 alin. 3 C. pr. civ. în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., astfel că excepţia invocată în baza art.306 al.2 C. pr. civ. nu este întemeiată.
În ceea ce priveşte recursul reclamantei, faţă de dispoziţiile art.299 şi urm. C. pr. civ., instanţa a reţinut următoarele:
Este adevărat că regula unanimităţii presupune ca un act efectuat în scopul normalei utilizări, conform destinaţiei a întregului bun aflat în coproprietate comună forţată, să fie efectuat cu acordul tuturor coproprietarilor.
Efectuarea unui atare act de către un singur coproprietar poate îmbrăca forma abuzului de drept: prevalându-se de calitatea sa de coproprietar, acesta săvârşeşte acte vizând bunul în integritatea sa, provocând o lezare a intereselor sau aducând o atingere drepturilor celorlalţi coproprietari.
Pe de altă parte, însă, şi refuzul celorlalţi coproprietari de a efectua un act sau de a consimţi la efectuarea lui, în condiţiile în care acest act are drept consecinţă normala utilizare a bunului se poate constitui într-un abuz de drept, dacă atitudinea respectivilor coproprietari depăşeşte fireasca exercitare a dreptului recunoscut de art. 480 C. civ.
Dacă privim abuzul de drept ca fiind situaţia în care titularul dreptului de proprietate cauzează, din vina sa, un prejudiciu altei persoane prin modalitatea în care înţelege să-şi exercite acest drept, raportat la situaţia concretă dedusă judecăţii se constată că:
Reclamanta intenţionează să schimbe împrejmuirea imobilului în care se află apartamentele părţilor, reclamanta şi pârâţii fiind coproprietari inclusiv asupra acestei împrejmuiri.
Conform susţinerilor reclamantei, intenţia sa este determinată de degradarea împrejmuirii şi de necesitatea asigurării intimităţii şi a securităţii în propria locuinţă.
Pe de altă parte, pârâţii – care nu locuiesc efectiv în imobil (aspect necontestat în cauză) – refuză să-şi dea acordul în acest sens (acord necesar obţinerii autorizaţiei de construire), invocând inutilitatea unei asemenea lucrări şi eventualitatea obligării lor la cheltuieli determinate de realizarea lucrării.
O condiţie necesară pentru ca abuzul de drept să fie reţinut este prejudiciul creat prin executarea dreptului (în speţă, de către coproprietar).
Or, din cele mai sus arătate rezultă că nu intenţia reclamantei este producătoare de prejudicii, ci poziţia pârâţilor.
Aceasta, pentru că, în primul rând, lipsirea coproprietarului de aptitudinea de a se bucura de intimitate şi securitate în propria-i locuinţă (datorată refuzului celorlalţi coproprietari care nici măcar nu locuiesc în imobil, astfel că aceste aspecte le sunt indiferente) este de natură a-i provoca un prejudiciu, cel puţin moral.
Pe de altă parte, eventualitatea obligării lor la suportarea unei cote părţi corespunzătoare cotei de drept de care dispun nu este consecinţa unui abuz de drept din partea reclamantei ci decurge din chiar calitatea lor de coproprietari, calitate ce impune nu doar drepturi ci şi obligaţii.
Mai mult, o atare obligare a lor la plată este, în momentul de faţă, incertă ca producere şi nu e aptă de a fi evaluată pecuniar, astfel că, pârâţii nu pot invoca un prejudiciu actual (condiţie pentru existenţa abuzului de drept).
Nu se constituie în abuz de drept nici susţinerea pârâţilor (şi reţinută de instanţa de apel) potrivit cu care dispoziţia primei instanţe de obligare a lor la a-şi da consimţământul, neconţinând elementele de identificare a lucrărilor ce se doresc a fi efectuate, poate crea cadrul unui abuz.
Aceasta, pentru că instanţa (obligând pârâţii în acest sens) a stabilit doar premisa efectuării lucrărilor de către reclamantă, ele urmând a fi efectuate după obţinerea unei autorizaţii de construire şi cu respectarea acesteia conform dispoziţiilor Legii nr. 50/1991.
Doar în situaţia în care dispoziţiile acestei legi ar fi încălcate de reclamantă, aceasta s-ar manifesta abuziv în exercitarea calităţii sale de coproprietar; câtă vreme lucrările de împrejmuire nu au început, pârâţii nu pot susţine cauzarea vreunui prejudiciu, condiţie a abuzului de drept.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1, 2, 3 C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., instanţa a admis recursul declarat de reclamanta S.E.E. împotriva deciziei civile nr. 138/A din 22 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5356/55/A/2006 a modificat decizia recurată în sensul că a respins apelul declarat de pârâţii C.I. şi R.M. împotriva sentinţei civile nr. 6335 din 5 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5674/2006.
