JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARAD
SENTINŢA CIVILĂ NR.959/2013
Şedinţa publică din data de 17 iulie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 25.03.2013 petenta P.I. domiciliată în … în contradictoriu cu intimatul IPJ Arad cu sediul în Arad, str. Vârful cu dor, nr. 17-19, jud. Arad, a solicitat anularea procesului verbal seria …. prin care a fost sancţionată cu amenda de 750 lei, 16 puncte amendă şi suspendarea dreptului de a conduce autovehiculul pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile, ca netemeinic şi nelegal, iar în subsidiar a solicitat să se dispună înlocuirea sancţiunii principale şi cea complementară cu avertisment.
În fapt, a arătat că a fost sancţionată cu amenda, puncte amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile pentru faptul că a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare … în localitatea Mînerău cu viteza de 101 km/h depistată cu aparatul radar de pe auto … şi nu avea asupra sa actul de identitate.
Cu privire la viteza de 101km/h petenta arată că, contestă această valoare, potrivit normei de metrologie legală NML 021-05, aparatele de măsurare a vitezei de circulaţie a autovehiculelor, respectiv cinemometrele, au o marjă de eroare de + 4% din valoarea convenţională adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, fapt ce înseamnă că viteza reală cu care circula petenta putea fi 97 km/h, viteză pentru care nu se poate dispune ca sancţiune complementară suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile, măsură pe care petenta solicită a fi înlăturată.
Petenta arată că potrivit principiului „in dubio pro reo”, orice eroare sau marjă de eroare îi beneficiază ei în calitate de contravenient.
Petenta a solicitat ca instituţia din care provine agentul constatator să depună ordinul de serviciu în baza căruia a fost verificată radar, dovada faptului că aparatul radar – cinemometru are verificarea metrologică valabilă şi dovada faptului că operatorul radar, respectiv persoana care a aplicat sancţiunea şi a aplicat fapta, numitul Bătrâna Bogdan, avea la acel moment calificarea necesară operării şi interpretării cinemometrului, lipsa oricărui dintre elementele anterioare ducând la nulitatea procesului-verbal, nulitate datorată lipsei certitudinii cu privire la existenţa faptei contravenţionale.
În drept a invocat prevederile OG 2/2001 .
Petenta a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
Petenta a anexat cererii, în copie: procesul verbal seria … din 16.03.2013 ( fila 5).
Plângerea este scutită de taxă de timbru şi timbru judiciar în temeiul art.36 din Ordonanţa nr. 2/2001, art.15 alin.1 lit. i din Legea nr.146/1997 şi art.1 alin.1 teza a II-a din O.G. nr. 32/1995.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
În fapt, intimatul a arătat că motivele învederate de petentă sunt neîntemeiate şi nelegale. Acest act juridic administrativ unilateral, emană de la o autoritate publică, ce are competenţa de a constata şi de a sancţiona faptele contravenţionale, şi se bucură de prezumţiile de legalitate, de autenticitate şi de veridicitate, are forţă probantă se execută din oficiu este întocmit în forma „ad validatem”, cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă în scopul producerii efectelor juridice, pentru care a fost întocmit.
Principiul legalităţii, aplicabil dreptului administrativ, în general, şi materiei contravenţionale, în special, presupune ca rezultatul interpretării legii contravenţionale să fie concordant cu voinţa legiuitorului, iar textul nu poate fi interpretat nici extensiv, nici restrictiv (lex dixit quam voluit).
Încălcarea normelor de drept administrativ, prin comiterea unei fapte antisociale, săvârşite cu vinovăţie, care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea, dă naştere unui raport de conflict, ceea ce atrage sancţionarea contravenţională, în speţă reclamantul făcându-se vinovat de contravenţia reţinută în sarcina sa prin procesul-verbal, din probele existente la dosarul cauzei, rezultând fără tăgadă că starea de fapt consemnată în procesul-verbal corespunde realităţii.
Fapta petentului a existat şi este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic cât şi legal întocmit, petentului nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care potrivit art.175 al.1 din Legea nr. 134/2010 să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.
Intimatul consideră că petentul putea evita cu foarte mare uşurinţă situaţia creată, dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau de mai puţină nepăsare faţa de lege, culpa sa fiind integrală în producerea incidentului.
Pe fond, intimatul susţine că până la proba contrară procesul-verbal de constatare face dovada celor consemnate, iar potrivit normelor procesual civile „cel ce face o propunere înaintea judecaţii trebuie sa o dovedească”.
În esenţă, intimatul, mai arată că petentul se face vinovat de contravenţia reţinută în sarcina sa prin procesul verbal, motivele indicate de acesta nefiind susţinute de către dovezi care să conducă la ideea unei stări de fapt diferită faţă de cea consemnată în procesul verbal.
Conform art. 315 alin.1 din Legea nr. 134/2010, intimatul se opune la audierea ca martori a unor persoane care sunt rude cu petentul sau au interes în cauză.
Intimatul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
În probaţiune, intimatul a anexat întâmpinării: planşă cu patru fotografii (fila 22), buletin de verificare metrologică (fila 23), borderou (fila 24).
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că plângerea a fost depusă în termenul legal prevăzut de art.31 alin.1 din Ordonanţa nr.2/2001, la data de 25.03.2013 prin serviciul registratură al Judecătoriei Ineu (fila 2), procesul-verbal de contravenţie fiind comunicat petentei la data de 16.03.2013, când a fost întocmit, fiind semnat de către petentă atât la rubrica „Am luat la cunoştinţă”, cât şi la rubrica „Înştiinţare de plată”.
În fapt, din cuprinsul procesului-verbal de contravenţie Seria … (fila 5) încheiat la data de 16.03.2013 ora … în localitatea Mânerău rezultă că intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a aplicat petentei P.I. sancţiunile contravenţionale principale constând în amendă în cuantum de 750 lei, 16 puncte amendă şi avertisment pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 102 alin.3 lit.e din H.G. nr.1391/2006 şi sancţionată de art.102 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002, respectiv a contravenţiei prevăzută de art.147 alin.1 din H.G. nr.1391/2006 şi sancţionată de art. 101, alin.1, pct.18 din O.U.G. nr.195/2002 şi, sancţiunea contravenţională complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 zile.
În cuprinsul procesului-verbal s-a constatat în fapt că în data de 16.03.2013, ora …, în localitatea Mânerău, petenta a condus autovehiculul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare … cu viteza de 101 km/oră depistată cu aparatul radar montat pe autovehiculul … şi nu avea asupra sa act de identitate.
Procesul-verbal de contravenţie este semnat de către petentă, la rubrica alte menţiuni fiind consemnat „Nu am”.
Instanţa, analizând procesul-verbal atacat sub aspectul legalităţii constată că acesta a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă reglementate sub sancţiunea nulităţii absolute de art.17 din Ordonanţa nr.2/2001 care pot fi invocate de instanţă din oficiu.
În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal, instanţa reţine că procesul-verbal de constatare a contravenţiei se bucură de o prezumţie relativă de validitate doar cu privire la constatările făcute cu propriile simţuri de agentul care a încheiat procesul-verbal.
Având în vedere aceste aspecte, instanţa constată că depăşirea limitei legale de viteză nu intră în categoria constatărilor pe care le face un agent cu propriile simţuri şi nu se bucură de prezumţia de adevăr, menţionată mai sus. În prezenta cauză operează prezumţia de nevinovăţie a contravenientului garantată de prevederile art.6 din Convenţia europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, sarcina probei revenind agentului constatator, cu respectarea în acest mod a principiului egalităţii armelor. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului impune respectarea principiului egalităţii armelor nu numai în procedura penală ci şi în cea civilă, cu particularitatea că exigenţele inerente conceptului de „proces echitabil” nu sunt în mod necesar similare în cauzele care vizează stabilirea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil cu cele care vizează stabilirea unei acuzaţii penale (cauza Dombo Behreer B.V. c. Olandei).
Cu respectarea principiilor prezumţiei de nevinovăţie şi al egalităţii armelor impuse de exigenţele art.6 din Convenţia europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, precum şi a principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare prevăzute de Codul de procedură civilă, s-a dat posibilitatea ambelor părţi de a propune probe.
Intimatul a depus la dosar Buletin de verificare metrologică întocmit de Institutul Naţional de Metrologie (fila 20) cu privire la miljlocul de măsurare montat pe autovehiculul Dacia Logan, respectiv conform Situaţiei autospecialelor de poliţie rutieră (fila 20-verso), acesta fiind aparatul radar cu care s-a constatat contravenţia în procesul-verbal. De asemenea, a mai ataşat planşe cu patru fotografii (fila 22), din care rezultă că autovehiculul marca Peugeot circula cu viteza de 101 km/oră, în data de 16.03.2013 la ora …, în localitatea Mânerău.
Astfel, instanţa reţine că procesul-verbal este temeinic întocmit, întrucât intimatul a făcut dovada celor constatate în procesul-verbal contestat, înlăturând prezumţia de nevinovăţie a petentei, iar petenta nu a propus nici o probă pentru a dovedi o situaţie de fapt contrară.
Petenta susţine că intimatul trebuia să depună şi ordinul de serviciu în baza căruia a fost verificată radar şi dovada faptului că operatorul radar, numitul B.B., a avea calificare necesară operării cinemometrului.
Cu privire la aceste aspecte, instanţa constată că în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenţiei se arată că acesta a fost întocmit de către agentul constatator AP B.B. din cadrul Poliţiei Oraşului Ineu, aceste aspecte fiind suficiente pentru a se reţine temeinicia procesului-verbal de contravenţie, în condiţiile în care a fost depus buletinul de verificare metrologică a aparatului radar.
Petenta invocă marja de eroare prevăzută de N.M.L. 021-05.
Instanţa reţine că eventuala marjă de eroare invocată nu ar avea nici o înrâurire asupra încadrării juridice a faptei, în condiţiile în care cinemometrul de control rutier tip Radar Autovision, care măsoară în regim staţionar şi în regim de deplasare, montat pe autovehiculul Dacia Logan, prin intermediul căruia s-a constatat săvârşirea contravenţiei în cuprinsul procesului-verbal, este verificat metrologic de către Institutul Naţional de Metrologie potrivit Buletinului de verificare metrologică din data de 20.03.2012 (fila 23), iar procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Poliţiei Oraşului Ineu.
Cu privire la cea de-a doua contravenţie reţinută în sarcina petentei, instanţa reţine că fapta de a nu avea petenta asupra sa actul de identitate a fost constatată personal de către agentul care a întocmit procesul-verbal, iar potrivit art.16 şi art. 34 din Ordonanţa nr.2/2001 petenta trebuie să facă dovada unei fapte contrare celei constatate în procesul-verbal de contravenţie.
Împrejurarea că sarcina probei revine petentei sancţionată contravenţional nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici prezumţia de nevinovăţie asimilată dreptului penal, întrucât plângerea contravenţională presupune o judecată contradictorie cu toate garanţiile procesuale care decurg din aceasta. În hotărârea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Anghel c. României, s-a concluzionat, din perspectiva desfăşurării procedurii în ansamblul său şi asigurării dreptului la un proces echitabil, faptul că instanţa naţională a aşteptat de la reclamant să inverseze prezumţia de legalitate şi de temeinicie a procesului-verbal în litigiu, raportând proba contrarie la expunerea faptelor stabilită în procesul-verbal. Curtea a subliniat că o asemenea abordare a instanţelor naţionale nu este surprinzătoare, în măsura în care regimul juridic aplicabil contravenţiilor este completat de dispoziţiile Codului de procedură civilă, reglementat în materie de probă de principiul „onus probandi incubit actori” – sarcina probei revine reclamantului. Această regulă presupune că, obligaţia de prezentare a probei asupra unei fapte revine celui care invocă fapta, fiind acceptat de către Curte faptul că orice sistem juridic cunoaşte prezumţiile de fapt şi de drept pe care Convenţia nu le împiedică în principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depăşească un anumit prag.
Cu toate acestea, petenta nu a contestat săvârşirea celei de-a doua faptă contravenţională şi nu a prezentat nici o probă pentru a dovedi o stare de fapt contrară celei relatate în cuprinsul procesului-verbal contestat. Astfel, întrucât petenta nu a răsturnat prezumţia de validitate a procesului-verbal, instanţa reţine că acesta este temeinic întocmit şi cu privire la această faptă
În drept, potrivit art. 120 alin.3 lit.e din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice:
„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: (…)
e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.”
Cu privire la sancţiunea contravenţională aplicată petentei, constând în amendă în cuantum de 705 lei, 10 puncte amendă în valoare de 705 lei, instanţa constată că acesta se încadrează în limitele legale, potrivit dispoziţiilor art.120 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002, reprezentând sancţiunea legală pentru încălcare obligaţiei ce revine unui conducător auto de a nu depăşi limita de viteză legal admisă, respectiv 50 km/h în localităţi potrivit art.49 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002. Astfel, instanţa reţine că sancţiunea amenzii în cuantumul aplicat este direct proporţională cu gravitatea faptei ce rezultă din încălcarea regulilor de circulaţie arătate.
De asemenea, în mod legal a fost aplicată sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile întrucât limita de viteză legal admisă a fost depăşită cu mai mult de 50 km/h, în consecinţă, fiind reţinut permisul de conducere în temeiul art.111 alin.1 lit. c din O.U.G. nr.195/2002.
Referitor la sancţiunea avertismentului aplicată pentru cea de-a doua faptă, instanţa reţine că aceasta a fost corect individualizată raportat la gravitatea faptei ce rezultă din încălcarea obligaţiei ce revine unui conducător auto de a avea asupra sa actul de identitate.
Pentru considerentele arătate, întrucât procesul-verbal contestat este temeinic şi legal întocmit, sancţiunile aplicate fiind corect individualizate, în temeiul art.34 alin.1 din Ordonanţa nr.2/2001 instanţa va respinge plângerea ca nefondată.
