Constată că prin Judecătoria Sibiu în baza art. 2781 alin. 8 lit. a C.p.p. a respins plângerea formulată de petenta P E, în contradictoriu cu intimaţii C I , C M, , S C, şi B I , , Inspectoratul Judeţean în Construcţii , şi Primăria Comunei Răşinari , împotriva rezoluţiei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu şi a prim procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu
Au fost menţinute soluţiile atacate şi în baza art. 192 al. 2 C.p.p. petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria a reţinut că în cursul anului 2000 numitul C I a cumpărat de la martorul, I P imobilul situat în comuna Răşinari, teren si construcţie. Imobilul se afla în zona de protecţie a unui monument istoric în centrul localităţii Răşinari .
În lunile iunie-iulie 2008 numitul C I a dărâmat, fără autorizaţie de construire, casa veche care era amplasată pe teren si a început construirea unei noi case, tot fără a avea autorizaţie de construire.
În data de 04.07.2008 Inspectoratul de Judeţean în Construcţii au efectuat o inspecţie la imobilul situat în Răşinari ocazie cu care au constatat că numitul C I a executat lucrări de construcţie fără autorizaţie de construire constând în desfiinţarea a unei case vechi si realizarea unor lucrări noi pentru o construcţie noua (fiind executat parterul – 12 rânduri de blocuri ceramice pe fundaţie de beton şi având pregătit cofrajul pentru turnai
placă peste parter). S-a dispus oprirea lucrărilor şi intrarea in legalitate.
In data de 10.07.2008 organele de control din cadrul Primăriei Răşinari au întocmit proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor , iar în temeiul art. 26 al.l lit.a din Legea 50/1991 au sancţionat-o pe numita C M cu amenda în cuantum de 1000 lei pentru efectuarea de lucrări de construire a unei case de locuit fără a deţine autorizaţie de construire.
În cauza a fost efectuată o cercetare la faţa locului, ocazie cu care s-a constatat ca locuinţa noua edificata de numitul C I este neterminată faza construirii constând în parterul din pereţi din zidărie de blocuri ceramice-12 rânduri, pe fundaţie din beton, cofrajul montat pentru turnarea plăcii.
Ca atare instanţa a constatat legală soluţia pronunţată de către procuror faţă de făptuitorul C I cu privire la săvârşirea infracţiunii de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii prevăzute de art. 24 al.l lit. b din Legea 50/1991 întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că lucrările de construire nu au fost continuate după ce s-a dispus oprirea acestora, ci au rămas în acelaşi stadiu.
În ceea ce priveşte fapta numiţilor C I şi C M de a executa lucrări de construire fără autorizaţie de construire la un imobil ce se afla în zona de protecţie a unui monument istoric s-a constatat că potrivit art. 24 lit.a din Legea 50/1991 rep., aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 214/2008 constituie infracţiune printre altele, fapta de executarea, fără autorizaţie de construire desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. b); adică lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcţii reprezentând monumente istorice, stabilite potrivit legii.
Din analiza comparativă a textului actual cu versiunea iniţială a textului art. 24 lit. a din Legea 50/1991 a rezultat că prin ordonanţa mai sus arătată a fost abrogată (dezincriminată) modalitatea infracţiunii constând în executarea, fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a lucrărilor de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie executate la imobile din zonele lor de protecţie, stabilite potrivit legii.
Astfel, aplicând art. 13 Cp. privind legea mai favorabilă fată de numiţii C I şi C M cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 24 lit. a din Legea 50/1991 rep. instanţa a constatat că fapta nu este prev. de legea penală fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. b C.p.p.
În ceea ce priveşte faptele numiţilor S C , B I care au executat lucrări de demolare a imobilului aparţinând numitului C I si de executare a lucrărilor privind noul imobil, instanţa a considerat că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive având în vedere cele arătate mai sus cu privire la dezincriminarea infracţiunii precum si faptul că, potrivit art. 1 din Legea 50/1991 obligaţia de a obţine autorizaţia de construire aparţine proprietarului imobilului.
În ceea ce priveşte infracţiunea de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 Cp. s-a constatat că din cercetarea efectuata la fata locului în cursul urmării penale coroborată cu declaraţiile numiţilor B I si S C I a rezultat că vechea casă a fost dărâmată până la temelie iar noua casă a fost construita pe vechea temelie, distanta dintre case rămânând aceeaşi doar că pe zidul dinspre casa numitei P E, numitul C I a aplicat o termoizolatie de aproximativ 5 cm, îngustând astfel spaţiul existent între cele două case.
De asemenea, din compararea fotografiilor efectuate cu ocazia cercetării la fata locului cu cele depuse de numitul C I, efectuate înainte de demolarea vechii construcţii, a rezultat că acoperişul casei vechi a numitului C I (care a fost dărâmată) era lipit de casa numitei P E
Din raportul de expertiză tehnică topografică extrajudiciară privind imobilul înscris în cartea funciară nr. x Răşinari (ce cuprinde numerele top xxx si yyy), efectuat la solicitarea numiţilor C I si C M – proprietarii imobilului, a rezultat că există o diferenţa între suprafaţa înscrisă în cartea funciară de 1555,00 mp si suprafaţa de 1185,00 mp măsurată în realitate pe limitele precizate: de părţile prezente si pe unele însemne vechi de hotar iar din planul de situaţie înscris în CF Răşinari a rezultat că noul imobil se află în limitele de graniţă ale proprietăţii înscrise în cartea funciară.
De asemenea, din extrasul de schiţă CF s-a constatat că între vecinii din dreapta, din partea de nord est, respectiv nr. Top. xxx; yyy; zzz; si. Nr aaa , bbb , ccc , exista o vale care colecta apele pluviale din extravilan, de pe colină, apoi se revărsau în Râul Caselor ce trece prin fata caselor de-a lungul străzii ca acelaşi nume – Râul Caselor.
Potrivit declaraţiei martorului I P, fostul proprietar al imobilului , vechea casa a fost construita în anul 1928 iar numita P E si soţul ei V V au cumpărat casa vecina în anul 1970. Imediat după ce au cumpărat casa au construit o clădire nouă. Înainte de construirea acestei noi clădiri între cele două case exista un pasaj de trecere (hudiţă) cu o lăţime de 1,5-2 metri care era folosit ca si cale de acces dinspre strada spre coasta dealului. Totodată, martorul B E a arătat că a locuit în imobil până în anul 1963 iar între cele doua case exista o distanta de 3-4 metri.
Astfel sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C.p. aceasta nu a putut fi reţinută în sarcina lui de făptuitorii C I si C M întrucât din probele administrate în cauza a rezultat că aceştia au construit noul imobil pe vechiul amplasament, în limitele de hotar ale proprietăţii care rezultă din documentele cadastrale.
S-a mai arătat că stabilirea graniţei dintre cele două proprietăţi (si implicit dacă a fost tulburată proprietatea numitei P E) reprezintă în prezenta cauză o chestiune prealabilă, care, potrivit art. 42 C.p.p., poate fi stabilită doar de o instanţa de judecată (sesizată cu o acţiune în grăniţuire).
În ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 al. l Cp. s-a constatat că din fotografiile depuse de numitul C I, efectuate înainte de demolarea vechii construcţii a rezultat că înainte de demolarea vechii construcţii, pe casa numitei P E erau montate nişte scocuri care dirija apa către acoperişul casei numitului C I iar din fotografiile efectuate în cauză la fata locului a rezultat că aceste scocuri nu au fost distruse si nici aduse în stare de neîntrebuinţare.
Ca atare prima instanţă a constatat că soluţia de neînceperea urmăririi penale fată de numiţii C I, C M , S C , B I sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere-prevăzută de art. 217 al.l C.p. în baza art.10 lit. d C.p.p. este legală.
Ca atare instanţa a respins plângerea formulată de petenta P E împotriva rezoluţiei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu şi a rezoluţiei prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu .
Împotriva hotărârii mai sus menţionate, petenta P E a declarat în termen legal, recurs. Prin calea de atac promovată recurenta a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la Parchet, întrucât cercetările penale sunt incomplete, s-au administrat probe extrajudiciare dar nu şi alte probe necesare soluţionării plângerii formulate; recurenta a mai învederat că se impune completarea cercetărilor cu probe precum : efectuarea unei expertize pentru a se stabili distrugerile şi pagubele produse la imobilul său, audierea martorilor V M , M P şi I M . S-a mai relevat că deşi împotriva martorului I P a formulat din mai 2009, plângere penală, această plângere nu a fost încă soluţionată.
În susţinerea recursului, au fost depuse la dosar : copia plângerii penale formulate împotriva martorului I P , copia extrasului C.F. , copia raportului de expertiză tehnică efectuat în dosarul Judecătoriei Sibiu, procesul verbal încheiat între recurentă şi coşar, planşe fotografice, adresa emisă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. D-tru Croitoru” .
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, dar şi din oficiu sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, tribunalul a constatat că recursul este fondat , pentru urmatoarele considerente:
Prin plângerea penală formulată, petenta P E a reclamat comiterea de către intimaţi a infracţiunilor prev. de art. 220 C.p., art. 217 C.p. şi art. 24 alin. 1 din Lg. nr. 50/1991 republicată, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus neînceperea urmăririi penale în ceea ce priveşte toate aceste infracţiuni.
Cu toate acestea, verificând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat că dacă într-adevăr referitor la infracţiunea prev. de art. 24 din Legea nr. 50/1991 a intervenit legea penală mai favorabilă în sensul art. 13 C.p., în ceea ce priveşte infracţiunile prev. de art. 220 C.p., art. 217 C.p. cercetările penale nu au fost complete şi nici suficiente. De pildă, la baza constatării neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de distrugere au stat doar anumite fotografii, cu toate că din fotografiile depuse la acest termen de către recurentă s-au distins anumite degradări la pereţii imobilului, la acoperiş iar referitor la infracţiunea de tulburare în posesie esenţiale au fost considerate a fi propriile declaraţii ale intimaţilor B si S.
Nu în ultimul rând, raportarea procurorului şi a instanţei de fond la disp. art. 42 C.p.p. a fost greşită întrucât acest text vizează instituţia declinării de competenţă, iar pe de altă parte art. 44 al. 1 C.p.p. la care probabil s-a făcut referire, statuează că instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă chiar dacă prin natura ei, acea chestiune ar fi de competenţa altei instanţe.
În acest context, tribunalul a apreciat că pentru a se putea pronunţa o soluţie legală şi temeinică se impunea suplimentarea probatoriului, pentru a se putea stabili, fără dubiu, dacă au fost comise distrugeri sau tulburări de posesie la imobilul petentei şi dacă acestea puteau fi reţinute în sarcina intimaţilor.
Pentru acestea, s-a impus trimiterea cauzei la procuror în vederea audierii martorilor V M , M P , I M , a coşarului B G şi a oricăror alte persoane care au cunoştinţă despre situaţia celor două imobile. S-a impus de asemenea efectuarea unui raport de expertiză tehnică care să stabilească dacă imobilul recurentei a suferit degradări şi în caz afirmativ, dacă lucrările intimaţilor sunt cauza distrugerilor casei petentei , sa se verifice şi procura soluţia pronunţată asupra plângerii pentru mărturie mincinoasă depusă împotriva martorului I P ; s-a impus a fi administrat orice alt mijloc de probă considerat a fi util şi concludent pentru a se afla adevărul, pentru a se lămuri cauza sub toate aspectele ei de fapt şi de drept, în sensul dispoziţiilor art. 1 şi urm. C.p.p. (pentru a se stabili cine exercita posesia asupra fâşiei de teren în discuţie, dacă această fâşie s-a îngustat sau nu urmare a edificării de către intimaţi a noii construcţii, dacă noua construcţie s-a ridicat pe vechiul amplasament etc., iar toate acestea pentru a se putea la final conchide dacă au fost comise cele două infracţiuni, dacă sunt întrunite elementele lor constitutive ).
Pentru toate aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 C.p.p. rap. la art. 2781 alin. 10 C.p.p. tribunalul a admis recursul declarat de petenta P E , a casat sentinţa penală în totalitate şi rejudecând, în baza art. 2781 alin. 8 lit. b C.p.p. a admis plângerea formulată de petenta P E împotriva rezoluţiei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu menţinută prin rezoluţia prim procurorului adjunct delegat al aceluiaşi parchet şi a trimis cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii C I , C M , S C , B I pentru infracţiunile prev. de art. 217, art. 220 C.p..
