Concedierea dispusa în baza art. 65 Codul muncii trebuie sa îndeplineasca doua conditii de fond: cauza concedierii sa constea în desfiintarea locului de munca pentru unui din motivele avute în vedere de legiuitor si decizia de concediere sa emane de la organul competent. Notiunea de loc de munca se refera la postul ocupat de salariat fie la locul muncii (în ipoteza mutarii angajatorului în alta localitate).
Concedierea dispusa în baza art. 65 Codul muncii trebuie sa îndeplineasca doua conditii de fond: cauza concedierii sa constea în desfiintarea locului de munca pentru unui din motivele avute în vedere de legiuitor si decizia de concediere sa emane de la organul competent. Notiunea de loc de munca se refera la postul ocupat de salariat fie la locul muncii (în ipoteza mutarii angajatorului în alta localitate).
Postul concretizeaza, în organigrama angajatorului, necesarul de personal pentru o anumita functie sau meserie; de aceea, desfiintarea postului trebuie sa duca la eliminarea acestuia din statul de functii, pentru a putea fi considerata efectiva.
Postul concretizeaza, în organigrama angajatorului, necesarul de personal pentru o anumita functie sau meserie; de aceea, desfiintarea postului trebuie sa duca la eliminarea acestuia din statul de functii, pentru a putea fi considerata efectiva.
Pentru ca desfiintarea locului de munca sa fie considerata reala si serioasa, aceasta trebuie sa fie reclamanta de unul din motivele expres mentionate de art. 65; apoi, aceasta cauza trebuie sa fie precisa, în sensul ca reprezinta adevaratul motiv al concedierii, fara a disimula vreun alt motiv. De asemenea, motivele care au determinat masura trebuie sa prezinte o anumita gravitate, adica sa existe o proportionalitate cu importanta masurii adoptate. Astfel, seriozitatea cauzei trebuie raportata la situatia angajatorului – stabilirea interesului sau legitim pentru concedierea salariatului – pentru a se stabili daca sunt sau nu posibile si alte solutii în afara concedierii.
Pentru ca desfiintarea locului de munca sa fie considerata reala si serioasa, aceasta trebuie sa fie reclamanta de unul din motivele expres mentionate de art. 65; apoi, aceasta cauza trebuie sa fie precisa, în sensul ca reprezinta adevaratul motiv al concedierii, fara a disimula vreun alt motiv. De asemenea, motivele care au determinat masura trebuie sa prezinte o anumita gravitate, adica sa existe o proportionalitate cu importanta masurii adoptate. Astfel, seriozitatea cauzei trebuie raportata la situatia angajatorului – stabilirea interesului sau legitim pentru concedierea salariatului – pentru a se stabili daca sunt sau nu posibile si alte solutii în afara concedierii.
S.C. R.R. a declarat recurs la 24.07.2009 împotriva sentintei civile pronuntate de Tribunalul Constanta pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În fapt, prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la 09.02.2009, reclamantul B.M. a chemat în judecata S.C. R.R. S.A. pentru ca, prin hotarârea ce se va pronunta, pe cale de contestatie la decizia nr. 12/22.01.2009 sa se dispuna anularea acesteia, reintegrarea în functia avuta anterior cu obligarea la plata unor despagubiri calculate de la data concedierii cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea actiunii sale, reclamantul a aratat ca si-a desfasurat activitatea în baza contractului individual de munca nr. 219600/28.01.1998 si având numarul de marca 606403, pâna la data concedierii având functia de inginer mecanic, în cadrul Directiei Administrative si Relatii cu Tertii din cadrul S.C. R.R. S.A.
Potrivit art.2 din decizia nr. 12/22.01.2009, masura concedierii s-a întemeiat pe disp. art. 65 alin.1 din Codul Muncii, data fiind desfiintarea locului de munca ocupat de reclamant si ca societatea nu dispune de locuri de munca vacante conform pregatirii profesionale ori calificarii sale; în conformitate cu art. 3 din aceeasi decizie, s-a precizat ca beneficiaza de un preaviz de 45 de zile lucratoare, conform art. 20 din contractul colectiv de munca aplicabil, coroborat cu art. 73 alin.1 din Codul Muncii începând cu data de 14.11.2008.
Argumentele prezentate de Consiliul de Administratie al S.C. R.R. S.A. si intitulate „justificare” privind desfiintarea postului de inginer mecanic pe care l-a ocupat reclamantul, sunt sumare si generice, nu sunt suficient de temeinice si mai mult decât atât sunt subiective în sensul ca activitatea reclamantului urma sa fie preluata de catre o alta persoana, mai precis doamna C.P., de profesie inginer petrochimist, care comparativ cu el, nu are nici un fel de experienta în gestionarea contractelor de prestari servicii, închiriere spatii, mijloace fixe si servicii, de care s-a ocupat exclusiv.
În aceste conditii, anterior aplicarii masurii preavizului angajatorul trebuia sa analizeze temeinic toate variantele atât în ceea ce priveste necesitatea desfiintarii locului de munca din motive organizatorice si economice, cât si în ceea ce priveste situatia personala a subsemnatului, aflat la final de cariera, cu probleme de sanatate si care în cursul acestui an îndeplinesc conditiile de pensionare în conformitate cu prevederile Legii 19/2000, motiv pentru care reclamantul a demarat activitatile în vederea depunerii dosarului de pensionare.
Mai apreciaza reclamantul ca, prin emiterea deciziei de concediere, conducerea societatii nu a analizat situatia reclamantului în conformitate cu prevederile capitolului V din Contractul Colectiv de Munca.
Astfel, potrivit art. 76 pct.2 lit. „c” teza ultima, din acest capitol, „masura luata urmeaza sa afecteze în ultimul rând femeile care au în îngrijire copiii, barbatii vaduvi sau divortati care au în îngrijire copii, barbati vaduvi sau divortati care au în îngrijire copii, precum si salariati barbati sau femei care mai au cel mult 3 ani pâna la pensionare la cererea lor.”
Având în vedere decizia de concediere care urma sa fie emisa, reclamantul nu a beneficiat de nici un fel de majorare salariala si nici de echipamentul de lucru si protectie, care potrivit normativelor interne trebuia acordat anual (în anul 2008 nu a primit).
Astfel a fost privat de aceste drepturi în perioada premergatoare emiterii deciziei de concediere si în conditiile în care s-ar proceda la anularea acestei masuri de catre instanta, reclamantul solicita ca angajatorul sa fie obligat la plata drepturilor neacordate în mod nejustificat.
Reclamantul solicita, de asemenea, ca angajatorul sa plateasca drepturile cuvenite pe perioada de 45 de zile a preavizului, motivul fiind acela ca în aceasta perioada si-a desfasurat activitatea în mod normal conform fisei postului, desi preavizul îi oferea posibilitatea de a nu se prezenta la serviciu.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata.
În aparare, s-a aratat ca decizia contestata întruneste cumulativ toate cerintele de legalitate prevazute de art. 65, 73 si 74 Codul Muncii.
Astfel, masura concedierii a fost dispusa cu respectarea întocmai a dispozitiilor art. 65 si urm. din Codul Muncii, respectiv existenta unei motivatii temeinice pentru desfiintarea locului de munca, care trebuie sa aiba o cauza reala si serioasa si ca masura sa fi fost efectiva.
Asadar, managementul societatii, având girul organului suprem de conducere al S.C. R.R. S.A., prin Decizia Consiliului de Administratie nr. 1 din data de 01.10.2008, a considerat ca activitatea desfasurata de contestator poate fi desfasurata în conditii de eficienta organizatorica de un angajat din cadrul Departamentului Facilitati care practic a preluat sarcinile avute de contestator.
Potrivit justificarii care a stat la baza concedierii individuale, activitatile desfasurate de contestatorul B.M. ar trebui trecute în apanajul Departamentului Facilitati pentru a se putea asigura o centralizare si gestionare mai eficienta a tuturor facilitatilor operationale, pe fondul unei evidente tendinte de încarcare a timpului de munca pe fiecare post/salariat în parametrii eficientei.
La termenul din 20.03.2009, reclamantul si-a modificat actiunea în sensul completarii acesteia cu doua nou capete de cerere, respectiv: obligarea pârâtei la plata catre reclamant a drepturilor cuvenite pe perioada de 45 de zile a preavizului, motivul fiind acela ca în perioada de referinta si-a desfasurat activitatea în mod normal, conform fisei postului, desi preavizul îi oferea reclamantului posibilitatea de a nu se prezenta la serviciu; si obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei daune morale, ca o compensare a suferintelor psihice la care a fost supus reclamantul în calitate de subiect pasiv al acestei masuri abuzive si în conditiile în care era foarte aproape de momentul pensionarii si cu numeroase probleme de sanatate.
Prin sentinta civila nr.636/11.05.2009, Tribunalul Constanta a admis în parte actiunea reclamantului, a anulat decizia nr. 12/22.01.2009 de încetare a contractului individual de munca al reclamatului, a obligat intimata sa-l reintegreze pe reclamant în postul avut anterior concedierii, cu plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata si a respins celelalte cereri, ca neîntemeiate.
Prin contractul individual de munca înregistrat sub nr. 219600/28.01.1998, reclamantul B.M. (angajat din 23.05.1985) s-a obligat sa presteze în favoarea S.C. P. S.A. (devenita ulterior actuala S.C. R.R. S.A.) functia de sef birou în cadrul Serviciului Transporturi, conform atributiilor stabilite în fisa postului.
În fisa anexa acestui contract, semnata la 08.10.2008, aferenta postului de inginer mecanic în cadrul Directia Administrativa si de Relatii cu Tertii/Birou Aprovizionare Generala s-a stabilit ca reclamantul are ca principale obligatii: derularea contractelor de închiriere/prestari servicii pentru asigurarea conditiilor optime pentru desfasurarea activitatii companiei:primire contract/act aditional; verificare pe teren a calitatii serviciilor semnare, înregistrare, distributie, arhivare contract/act aditional; primire, acceptare (în colaborare cu directia Comerciala unde este cazul), distributie, arhivare factura corespondenta; participa, la solicitarea supervizorului, în proiecte sau activitati intra si interdepartamentele, cu caracter temporar, în functie de rolul si competentele sale, pentru a contribui la realizarea obiectivelor echipei.
Prin „justificarea” înregistrata sub nr. 9217/13.08.2008, se propunea desfiintarea unui post de inginer mecanic din cadrul Departamentului Aprovizionare (ocupat de reclamantul B.M.) si preluarea atributiilor respective de un ocupant al postului de analist Servicii Clienti din cadrul Departamentului Facilitati.
Scopul justificarii era „eficientizarea activitatii din cadrul Directiei Administrative si de Relatii cu Tertii, precum si evitarea suprapunerii de atribuitii în cadrul directiei”.
Drept urmare a acestui material s-a aprobat prin decizia nr. 1/01.10.2008 a Consiliului de Administratie al S.C. R.R. S.A. desfiintarea postului ocupat de reclamant si modificarea organigramei Directiei.
Astfel, deoarece anterior în cadrul Departamentului Aprovizionare Generala erau angajate 2 persoane, reclamantul B.M. si numita D.S., în calitate de „agent contractari si achizitii”, dupa data de 01.10.2008 în cadrul acestui compartiment a ramas sa lucreze în continuare doar D.S.
În „justificarea” din dosar nu se mentioneaza precis care salariat urmeaza a prelua atributiile de serviciu ale reclamantului.
De asemenea, desi întâmpinarea a fost depusa la 27.02.2009 (deci la o lunga perioada dupa punerea în aplicare a deciziei de concediere), nici în ansamblul apararilor pârâtei nu se invoca clar care dintre ceilalti salariati a primit în plus si obligatiile de serviciu ale lui B.M., fiind indicat, generic, „un salariat din cadrul Departamentului Facilitati”.
Cu toate acestea, în justificarea înregistrata sub nr. 9217/13.08.2008, care desi are acelasi numar si data, are un continut total diferit de „justificarea” de la fila 110, se arata ca atributiile postului de inginer auto vor fi preluate de C.P.
Aceasta justificare arata ca, în urma reorganizarii departamentului administrativ, sarcinile si responsabilitatile aferente postului inginer mecanic asa cum sunt definite prin fisa postului – derulare a contractelor de prestari servicii transport (auto, CF si naval), de prestari servicii masuratori topografice, de închiriere depozite carburanti catre R.O. S.A., de prestarii servicii operare rampe si prestarii servicii reparatii si /sau întretinere linii CF de catre R.L., din cadrul Departamentului Aprovizionare vor trece în cadrul Departamentului Facilitati si vor fi preluate de catre C.P., inginer petrochimist. Astfel, în urma reorganizarii, în cadrul departamentului Facilitati va exista o singura persoana care deruleaza toate contractele de prestari servicii, închiriere spatii, mijloace fixe, telefonie etc. În numele tuturor societatilor grupului R. situate pe platforma P. si V. conform contractelor de mandat încheiate cu acestea.
Activitatea de derulare a contractelor de prestarii servicii transport (auto, CF si naval), de prestari servicii, masuratori topografice, de închiriere depozite carburanti catre R.O. S.A., de prestari servicii operare rampe si prestari servicii reparatii si /sau întretinere linii CF de catre R.L. – Suc. Transport Constanta, nu acopera în totalitate cele 40 de ore de lucru saptamânale, fapt pentru care nu s-a considerat necesar mentinerea postului. Prin trecerea responsabilitatilor postului de inginer mecanic în cadrul postului de inginer petrochimist se urmareste o prestatie unitara, trasabila si are scopul de a mentine eficienta departamentului administrativ.
Desi decizia nr. 1/01.10.2008 a Consiliului de Administratie al pârâtei are la baza justificarea 9217/13.08.2008 (cu toate ca exista 2 astfel de justificari, ambele vorbesc de desfiintarea postului reclamantului si predarea atributiilor sale altor persoane), la 08.10.2008, data la care s-au semnat noi fise ale posturilor pentru toti salariatii Directiei Administrative si de Relatii cu Tertii, nici un alt salariat nu primise sarcinile de serviciu ale reclamantului, astfel cum acestea erau descrise în justificarea de la fila 25 din dosar.
Desi instanta a pus în vedere pârâtei sa depuna la dosarul cauzei fisa postului ocupat de reclamant, intimata nu a raspuns acestei solicitari, depunând o revizuire a fisei, produsa dupa adoptarea deciziei de desfiintare a postului în care salariatul B.M. are atributii generice.
Cu toate acestea, din continutul justificarii de la fila 25 (înscris depus chiar de intimata), instanta poate retine ca sarcinile si atributiile aferente postului inginer mecanic sunt acelea privind derularea contractelor de prestari servicii transport (auto, CF si naval), de prestari servicii masuratori topografice, de închiriere depozite carburanti catre R.O. S.A., de prestarii servicii operare rampe si prestarii servicii reparatii si /sau întretinere linii CF de catre R.L.
Dupa adoptarea deciziei nr. 1/2008 a Consiliului de Administratie, reclamantul B.M. a primit un preaviz în care era înstiintat ca, de la data de 14.11.2008 începe sa curga un termen de 45 de zile la finalul caruia urmeaza a i se înceta contractul individual de munca în temeiul art. 65 alin.1 Codul muncii ca urmare a desfiintarii locului de munca.
Drept consecinta, prin decizia nr. 12/22.01.2008 pârâta a procedat la concedierea reclamantului începând cu data de 23.04.2009, mentionându-se ca unitatea nu dispune de locuri de munca vacante conform calificarii salariatului.
În motivarea deciziei s-au reluat considerentele justificarii de la fila 25 (nu cea de la fila 109).
Aceasta constatare, coroborata si cu situatia ca decizia în cauza a fost comunicata la 22.01.2009 reclamantului, duce la concluzia ca motivatia reala care a stat la baza concedierii acestuia este cea expusa la fila 25 si nu cea de la fila 109 si urm., în special „organigramele” anexa deciziei nr. 01/2008, ce par a fi acte întocmite pro causa, în sustinerea apararilor.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât reclamantul B.M. a înteles sa conteste separat si preavizul (dosar 11178/118/22008 al Tribunalului Constanta), astfel încât pârâta a putut lua cunostinta de pretentiile sale si a reactiona în consecinta.
Pe lânga observatiile ca fisa postului reclamantului s-a modificat la 08.10.2008 (desi de la 01.10.2008 postul sau a fost desfiintat) si nici un alt salariat nu a primit atributiile sale, se impune constatarea ca abia la 30.01.2009 o salariata a Directiei Administrative si de Relatii cu Tertii a dobândit si obligatiile reclamantului.
Astfel, numitei C.P. (indicata si în justificarea de la fila 25) i-au fost atribuite si activitatile privind derularea contractelor de prestari servicii transport (auto, CF si naval), de prestari servicii masuratori topografice, de închiriere depozite carburanti catre R.O. S.A., de prestarii servicii operare rampe si prestarii servicii reparatii si /sau întretinere linii CF de catre R.L. care, anterior datei de 08.10.2008, apartineau reclamantului.
Aceasta, în contextul în care, de la 22.01.2009 reclamantul nu mai exercita efectiv aceste atributii (scriptic de la 08.10.2008, astfel încât în acest interval nimeni nu se mai ocupa cu cele mentionate), iar de la 14.11.2008 B.M. se afla în preaviz, având dreptul sa lipseasca timp de 45 de zile de la serviciu.
Aceasta masura organizatorica „menita sa conduca la reducerea costurilor, cresterii eficientei la nivel de departament având scopul eliminarii posibilitatii de suprapunere a responsabilitatilor în anumite segmente de activitate”, nu corespunde cerintelor legale imperative, referitor la cauza reala si serioasa a desfiintarii locului de munca.
Conform art. 65 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia. Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa
Sintagma invocata de pârâta în decizia de concediere „reducerea costurilor, cresterii eficientei …” (aplicabila situatiei generice „dificultati economice”) implica nu doar existenta unor simple motive de ordin economic, cum ar fi cresterea profitului respectiv diminuarea pierderilor – ci este necesara dovedirea unor greutati reale în ansamblul activitatilor de productie si distributie a produselor ce fac obiectul activitatii societatii.
Raportat la aceasta, unitatea trebuia sa-si bazeze decizia de concediere pe împrejurari – constatate într-o perioada suficient de lunga care sa îndreptateasca presupunerea ca nu este cazul unor situatii accidentale – care au dus la pierderi economice precum cresterea costurilor de productie, închiderea unor piete de desfacere traditionale, aparitia unor elemente concurentiale foarte puternice care au pus produsele unitatii într-o situatie de inferioritate în ansamblul cererii si ofertei si altele asemenea.
Or, pârâta nici macar nu a invocat o astfel de situatie, cu atât mai putin sa o dovedeasca.
De asemenea, societatea nu a demonstrat ca desfacerea contractului individual de munca al reclamantului este singura solutie posibila în redresarea sa economica, celelalte masuri de reorganizare dovedindu-se insuficiente sau neadecvate.
Pentru aceste motive, constatându-se ca desfiintarea locului de munca nu a fost una reala si efectiva, fata de dispozitiile art.78 alin.2 din Codul muncii potrivit cu care, la solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile în situatia anterioara emiterii actului de concediere,
S-a anulat decizia nr. 874/23.09.2008 emisa de societatea intimata si se va dispune reintegrarea contestatorului în functia inginer mecanic.
Avându-se în vedere dispozitiile art.78 alin.1 din Codul muncii conform carora în cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic sau nelegal, instanta a dispus anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul,
Luând în considerare si efectele nulitatii privind repunerea partilor în situatia anterioara încheierii actului anulat, se va obliga intimata la plata, catre contestator, a despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data de 22.01.2009 si pâna la reintegrarea efectiva.
Cu privire la plata daunelor morale, instanta a respins cererea având acest obiect ca neîntemeiata.
Toate elementele raspunderii civile delictuale trebuie dovedite (în temeiul art. 1169 Cod civil) de cel care se pretinde prejudiciat. Aceasta înseamna ca reclamantul care solicita acoperirea prejudiciului trebuie sa dovedeasca existenta unor consecinte negative (fizice-materiale sau morale) ca urmare a comiterii de catre pârâta a unei fapte ilicite.
Cerinta probarii se extinde inclusiv asupra daunelor morale, chiar daca, prin natura lor, acestea nu sunt perceptibile fizic, tocmai pentru ca aduc atingere unor drepturi nepatrimoniale.
Or, concedierea conform art. 65 din Codul muncii pentru motive fara legatura cu persoana salariatului tocmai datorita ca au fost invocate cauze obiective, reale si serioase care împiedica continuarea raporturilor de munca nu poate fi, în sine, cauzatoare de prejudicii morale în modalitatea invocata de reclamant – crearea unui impediment la viitoare potentiale angajari; apoi, reclamantul nu a facut dovada ca la data încetarii raporturilor de munca cu pârâta nu ar mai fi fost angajat sau ca ar fi încercat obtinerea unui alt loc de munca conform pregatirii si aptitudinilor sale.
De asemenea, a fost respinsa ca neîntemeiata si solicitarea din completarile actiunii privind plata drepturilor corespunzatoare preavizului; dispunând repunerea partilor în situatia anterioara si obligarea pârâtei la plata unor despagubiri la fel ca si în situatia în care reclamantul ar fi prestat munca, solicitarea de achitare drepturi cuvenite în perioada preavizului este neîntemeiata, din moment ce însasi decizia de concediere, care sta la baza acordarii preavizului s-a dovedit a fi nelegala.
Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat în esenta urmatoarele:
Concedierea salariatului s-a facut în temeiul art. 65 alin.1 din CM legat de împrejurarea ca postul ocupat de acesta a fost desfiintat.
Instanta de judecata investita în asemenea cauze trebuie sa examineze daca masura a fost precedata de procedura instituita de art. 66 si art. 67 din Codul Muncii si daca este o masura reala, efectiva si serioasa si nicidecum sub aspectul probitatii profesionale.
Pentru combaterea acestui prim aspect retinut în mod nefondat de instanta de fond ca motiv de nelegalitate a concedierii, dincolo de faptul ca instanta nu are dreptul sa se subroge în activitatea societatii si de a aprecia probitatea profesionala a angajatilor, recurenta a învederat pe de o parte ca salariata care a preluat atributiile postului ocupat de contestatorul intimat este angrenata exclusiv în acest gen de activitati înca din anul 2007 iar pe de alta parte partea din responsabilitati care au fost preluate se încadreaza în mod evident în scopul postului ocupat de salariata Palimaru Carmen.
Salariatul B.M. a fost concediat deoarece o parte din activitatile desfasurate prin intermediul postului sau au fost externalizate (aprox. 60 – 70%) iar partea ramasa (aprox.30-40%), care nu mai acoperea norma de munca a fost comasata în aria de responsabilitati ale altui post din alt departament pentru considerente care tin exclusiv de organizare si eficienta.
O alta consideratie straina de limitele de competenta este aceea legata de modul în care angajatorul ar fi trebuit sa-si aprecieze propriile nevoi, luând drept motivare situatia personala a salariatului în ceea ce priveste finalul acestuia de cariera si probabilele probleme de sanatate.
A învederat ca salariatul concediat nu trebuia sa iasa la în acest an, asa cum nereal retine instanta de fond, ci în anul 2012, când acesta împlineste vârsta standard de pensionare conform anexei 4 a Legii nr.19/2000, în baza actelor detinute la dosarul de personal la acel moment. Este posibil ca el sa fi avut pe acasa ceva adeverinte din trecut, nedepuse la dosar si atunci nu aveau cum sa stie ca ar avea dreptul.
Cât priveste criteriile de selectie pe motive de ordin social, a sustinut ca în situatia unor concedieri individuale realizate prin desfiintarea postului si nu a unui loc de munca din cadrul unui post, criteriile de selectie nu pot fi avute în vedere pentru ca masura nu vizeaza pe salariat ci postul ocupat de acesta.
Intimatul contestator era singurul ocupant postului desfiintat si în atare conditii nu se puteau avea în vedere criterii de selectie care vizeaza comparatia salariatilor ocupanti ale unui acelasi post si unde intervine de fapt Cap.V din CCM la nivel de unitate.
Cu privire la modul în care instanta de fond (în speta judecatorul care a motivat hotarârea) a înteles sa aprecieze probatoriul administrat, urmeaza a constata ca tot ansamblul probator a fost transpus pe o linie care urmarea în mod evident avantajarea contestatorului si era cu mult peste limitele de echidistanta si obiectivitate pe care trebuia sa le aiba în vedere.
Revenind la continuarea criticilor hotarârii recurate solicita sa se aiba în vedere ca un alt argument ”pro causa” pe care se caleaza motivarea este acela ca întâmpinarea ar fi fost depusa cu mult dupa momentul concedierii si ca în aceasta nu se precizeaza cine ar fi preluat atributiile postului.
Accentuând în mod „obiectiv” analiza justificarii masurii, instanta identifica cheia cauzei si retine fara sa se lamureasca de ce, ca la dosarul cauzei ar fi existat doua justificari cu numar identic si concluzioneaza ca una dintre acestea ar fi fost realizata pro causa.
Instanta constata în mod nereal ca ar fi depus la dosar o revizuire a fisei postului domnului B.M. care ar fi cuprins atributii generice si nu fisa postului completa.
Instanta de fond a interpretat eronat caracterul concedierii individuale care nu tine de persoana salariatului, prin aceea ca la paragraful 6 de la pag.6 se retine ca la data deciziei CA s-ar fi desfiintat postul contestatorului si ca abia în 30.01.2009 salariata P.C. a preluat atributiile ramase.
Concedierea efectiva nu are cum sa fie concomitenta aprobarii unei masuri de acest gen, fie si pentru simplul motiv ca între aprobarea masurii si aplicarea eu efectiva trebuie sa existe macar un termen de preaviz.
Prin decizia organului suprem de conducere a unei societati se aproba modificarea organigramei si implicit desfiintarea ori înfiintarea de posturi, dar punerea în practica a unei astfel de masuri necesita perioade de timp.
Un ultim aspect este acela ca hotarârea instantei prezinta caracteristicile unei solutii nelegale si netemeinice, prin aceea ca instanta de fond, prin masura dispusa, obliga societatea sa îsi modifice organigrama aprobata de organul suprem de conducere si astfel depaseste limitele de competenta legal prevazute, în sensul ca intervine în activitatea societatii.
Recursul nu este fondat.
Curtea analizând sentinta din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va respinge pentru urmatoarele considerente de fapt si de drept:
Prin decizia 12/22.01.2009 s-a dispus desfacerea contractului individual de munca pentru motive neimputabile salariatului, pe temeiul art. 65 alin.1 din Codul muncii, data fiind desfiintarea locului de munca ocupat de salariat.
La adoptarea acestei decizii au fost avute în vedere decizia 1/2008 a consiliului de administratie al S.C. R.R. S.A. si preavizul din 14.11.2008.
La 13.08.2008 s-a înregistrat la nivelul societatii ”justificarea nr.9217” prin care se propune desfiintarea unui post de inginer mecanic din cadrul Departamentului Aprovizionare (ocupat de B.M.) si preluarea atributiilor acestuia de un ocupant al postului de analist Servicii clienti din cadrul Departamentului Facilitat.
Desi din cuprinsul Anexei 1 la Decizia Consiliului de Administratie 1/01.10.2008 rezulta ca postul de analist servicii clienti era ocupat de salariata M.A., aceasta nu este nominalizata ca fiind salariata ce urma sa preia atributiile reclamantului, lasând ca “justificarea” sa fie generica si sa lase loc de interpretari.
De asemenea, în decizia de concediere nu se arata în concret motivele care au determinat masura concedierii salariatului, si de aceasta data angajatorul folosind notiuni generice “reducerea costurilor, cresterea eficientei”.
Concedierea dispusa în baza art. 65 din codul muncii trebuie sa îndeplineasca doua conditii de fond: cauza concedierii sa constea în desfiintarea locului de munca pentru unul din motivele avute în vedere de legiuitor si decizia de concediere sa emane de la organul competent.
În ipoteza retinuta de art.65 din Codul muncii este vizata încetarea contractului individual de munca ca urmare a desfiintarii locului de munca ocupat de salariat.
Pentru ca desfiintarea locului de munca sa fie considerata reala si serioasa aceasta trebuie sa fie determinata de unul din motivele prevazute de art. 65, de asemenea cauza trebuie sa fie precisa, în sensul ca reprezinta adevaratul motiv al concedierii, fara a disimula vreun alt motiv.
Este necontestata împrejurarea ca instanta nu poate cenzura masura luata de unitate din perspectiva oportunitatii acesteia, din punct de vedere managerial, dar poate analiza masura sub aspectul caracterului real, efectiv si serios.
Tocmai din acest motiv, în adoptarea masurii trebuie sa rezulte cu claritate necesitatea adoptarii, in caz contrar activitatea economica a unitatii putând sa fie afectata.
În aceste circumstante, angajatorul trebuia sa arate în concret care este fisa postului pentru salariatul ce a preluat atributiile postului desfiintat, pentru ca instanta sa poata verifica în mod obiectiv daca atributiile postului desfiintat se regasesc în fisa postului ce le-a preluat.
De asemenea angajatorul trebuie sa aduca justificari serioase legate de necesitatea desfiintarii postului, raportat la motivele de ordin economic, de dovedirea unor greutati reale din punct de vedere financiar, pe care nu le poate depasi decât prin desfiintarea postului.
Asemenea dovezi constau în bilanturi contabile, situatia contului de profit si pierderi anterioare si ulterioare desfiintarii postului, probe în masura sa convinga instanta ca nu suntem în fata unei masuri arbitrare ci a uneia corect motivata si necesara la nivelul unitatii.
Recurenta nu a demonstrat cu date economice în ce masura s-a redresat societatea ca urmare a desfiintarii postului ocupat de salariat.
Neseriozitatea masurii luate de angajator rezulta cu prisosinta si din împrejurarea ca justificarea 9217/ 13.08.2008 are doua continuturi diametral opuse, sub acelasi numar fiind înregistrate doua înscrisuri care se contrazic, de unde si concluzia ca masura este una arbitrara.
Astfel, în una din justificarile din 9217/ 13.08.2008 se arata ca atributiile postului de inginer mecanic ocupat de M.B. vor fi preluate de Departamentul Facilitati postul inginer petrochimist (fila 25 dosar Tribunal), iar în cealalta se arata ca atributiile postului de Inginer Mecanic din cadrul Departamentului Aprovizionare vor fi preluate de postul Analist Servicii Clienti din cadrul Departamentului Facilitati.
Aceasta situatie confuza ne formeaza convingerea ca angajatorul nu a avut o imagine clara cu privire la necesitatea luarii masurii de desfiintare a postului de inginer mecanic din Departamentul Aprovizionare si, implicit, de lipsa unei reprezentari reale a masurii în care se rentabilizeaza si se eficientizeaza activitatea economica, facând-o mai profitabila.
Criticile referitoare la desfiintarea postului urmare a externalizarii sarcinilor (60- 70% ) sunt de asemenea neconfirmate probator, fiind simple sustineri aleatorii ce nu pot fi cuantificate si verificate de instanta de control judiciar întrucât însasi recurenta nu arata de unde a extras aceste procente.
Aceste critici sunt lipsite de substanta si prin raportare la faptul ca, desi la 01.10.2008 postul salariatului apare ca desfiintat, la o data ulterioara, respectiv 08.10.2008 se întocmeste o fisa a postului, modificata, aceste atributii nefiind nominalizate decât începând cu data de 30.01.2009 la o alta salariata.
Ori daca la 01.10.2008 postul era desfiintat, se pune întrebarea cum putea acest post sa aibe alte atributii la data de 08.10.2008.
Aceasta modalitate de desfasurare a lucrurilor ne conduce la concluzia ca nu a fost vizata desfiintarea postului dupa cum este cerinta impusa de art. 65 din Codul Muncii ci a fost vizat salariatul.
Nu a constituit argumentatie decisiva în pronuntarea sentintei, împrejurarea ca salariatul ar fi fost în situatia de a se pensiona în anul 2009, astfel încât si aceasta critica urmeaza a fi înlaturata ca nefondata, aceleasi considerente si cu privire la aplicarea criteriilor de selectie în cazul concedierilor individuale realizate prin desfiintarea postului.
Hotarârea pronuntata de Tribunal s-a situat pe principii echidistante, ea fiind rezultatul unei analize logice a tuturor probatoriilor administrate si al temeiurilor de drept incidente în cauza.
Sentinta pronuntata de Tribunal nu obliga unitatea sa adopte alta organigrama, întelegând ca prin aceasta se exercita imixtiunea în atributiile organismului de conducere, ci are menirea de a cenzura si sanctiona masura nelegala de desfiintare aleatorie a postului fara o motivatie clara, fiind atributul exclusiv al unitatii de a transpune în fapt modalitatea de punere în a acestei hotarâri judecatoresti.
Orice alta argumentare contrara, pornind de la premisa oferita de recurenta, ar conduce la concluzia ca instanta de judecata nu ar fi în masura sa analizeze decizia de concediere întemeiata pe disp. Art. 65 din codul muncii, ceea ce fara îndoiala nu a fost în intentia legiuitorului, orice masura luata de unitate concretizata într-o decizie fiind supusa controlului judiciar dupa natura actului emis fiind competenta o anumita instanta.
Pe cale de consecinta, Curtea gasind toate criticile neîntemeiate va respinge recursul în conformitate cu art. 312 C pr. Civ. hotarârea atacata fiind legala si temeinica.
În baza art. 274 C pr. civ. va fi obligata recurenta la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 2000 de lei, în favoarea intimatului reclamant, reprezentând onorariu avocat.
Dosar nr. 1156/118/2009
