Potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 – „Ofiţerii pot fi împuterniciţi în funcţii de conducere în unitatea în care sunt încadraţi sau în care au fost detaşaţi. Împuternicirea pe funcţie se poate face pentru o perioadă de maximum 6 luni şi se poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competenţelor, cu încă 6 luni. Ofiţerii beneficiază pe perioada respectivă de salariul pentru funcţia în care sunt împuterniciţi şi de indemnizaţia de conducere corespunzătoare funcţiei respective. Ofiţerii împuterniciţi îşi menţin salariile pentru funcţia îndeplinită şi indemnizaţiile de conducere avute anterior, dacă acestea sunt mai mari decât cele ale funcţiei pe care sunt împuterniciţi.”
Potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 – „Ofiţerii pot fi împuterniciţi în funcţii de conducere în unitatea în care sunt încadraţi sau în care au fost detaşaţi. Împuternicirea pe funcţie se poate face pentru o perioadă de maximum 6 luni şi se poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competenţelor, cu încă 6 luni. Ofiţerii beneficiază pe perioada respectivă de salariul pentru funcţia în care sunt împuterniciţi şi de indemnizaţia de conducere corespunzătoare funcţiei respective. Ofiţerii împuterniciţi îşi menţin salariile pentru funcţia îndeplinită şi indemnizaţiile de conducere avute anterior, dacă acestea sunt mai mari decât cele ale funcţiei pe care sunt împuterniciţi.”
În raport de prevederile legale arătate mai sus, desemnarea reclamantului prin decizia zilnică de unitate să îndeplinească temporar atribuţiile corespunzătoare funcţiei de şef serviciu aplicare regim, respectiv director adjunct penitenciar, are caracterul unei împuterniciri într-o funcţie de conducere prevăzută de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 – şi beneficiază, în consecinţă, de salariul şi indemnizaţia de conducere pentru funcţia respectivă.
Împrejurarea că în fapt reclamantului nu i s-a emis o decizie de către directorul general al ANP nu este culpa acestuia. Reclamantul era obligat să respecte dispozițiile date de conducătorul ierarhic, în contextul art. 48 lit. j din Legea nr. 293/2004, iar unei astfel de îndatoriri îi corespunde obligaţia corelativă a unităţii de a achita drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată.
Decizia nr. 743/26 mai 2016 a Curţii de Apel Galaţi
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul B. la data de 31.08.2015 sub nr. /113/2014, reclamantul A.M. în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul B. a solicitat obligarea acestuia la plata diferenţelor de drepturi salariale la care avea dreptul pentru funcţia ocupata de Sef Serviciu Aplicare Regim pentru perioada 27.08-2012-13.12.2013 – respectiv coeficient de ierarhizare, indemnizaţie de conducere specifică şi sporuri raportate la funcţia îndeplinită şi la plata diferenţelor de drepturi salariale la care avea dreptul pentru funcţia ocupata de Director Adjunct SDRP pentru perioada 12.09.2012 -31.10.2013 – respectiv coeficient de ierarhizare/indemnizaţie de conducere specifică şi sporuri raportate la funcţia îndeplinită, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arată că este încadrat in cadrul unităţii pârâte în funcţia de ofiţer principal-aplicare regim şi în perioada indicată a îndeplinit ca urmare a deciziei emise de directorul unităţii atribuţiile postului de Şef serviciu Aplicare Regim, respectiv Director adjunct SDRP, pentru perioadele indicate astfel: pentru funcţia de Şef serviciu Aplicare Regim activitatea s-a desfăşurat ca urmare a emiterii unei decizii zilnice a directorului unităţii în perioadele 27.08.31.08.2012, 10.09-11.09.2012; 13.09.-14.09.2012; 17.09.-18.09.2012; 20.09-21.09.2012; 24.09-25.09.2012; 01.10-5.10.2012; 23.10-14.01.2013; 28.06-17.07.2013; 18.11.2013; 12.-13.12.2012, iar pentru funcţia de Director SDRP parata a emis decizii zilnice în perioadele 12.09.2012; 06.10-17.10.2012; 16.09.2012; 17.09-25.09.2012; 26.09-27.09.2013; 16.10-17.10; 21.10.2013; 31.10.2013.
În conformitate cu prevederile art. 9 anexa 4 din Legea nr. 330/2009 şi art.VII din Legea nr. 284/2010, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care îndeplinesc prin împuternicire atribuţiile funcţiilor prevăzute cu solda/salariul de comanda, beneficiază in perioada împuternicirii de solda de funcție, respectiv de salariul de funcţie si de solda/salariul de comanda corespunzător funcţiei in care sunt împuterniciţi.
Pârâta i-a comunicat că nu poate să beneficieze de drepturile salariale corespunzătoare funcţiei îndeplinită întrucât nu a avut împuternicire. Astfel, practica pârâtei este să eludeze legea emițând decizii zilnice şi nu împuterniciri, înțelegând în acest mod să nu recompenseze în mod corespunzător activitatea lucrată.
În drept a invocat dispoziţiile Legii nr. 293/2004, ale Legii nr. 330/2009, ale Legii nr. 188/1999 şi ale Legii nr. 53/2003.
Prin sentinţa nr.792/2015 a Tribunalului B a fost admisă cererea formulată de reclamantul A.M. în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul B.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului diferenţele de drepturi salariale cuvenite pentru funcţia de Şef Serviciu Aplicare Regim pentru perioadele precizate în petitul acţiunii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul a preluat atribuţiile unor funcţii de conducere prin decizie de zi pe unitate a directorului unităţii şi, întrucât nu au fost îndeplinite condiţiile art. 55 alin. 3 din Legea nr. 293/2004 în sensul că nu a fost împuternicit în aceste funcţii prin decizie emisă de directorul general al ANP, nu i-au fost acordate reclamantului salariul şi indemnizaţia pentru funcţia de conducere.
Într-adevăr, potrivit art. 5 lit. m din Ordinul MJ nr. 1662/C/2011 împuternicirea în funcţii de conducere a ofiţerilor prevăzuţi la art. 4 intră în atribuţiile directorului general şi nu a directorului unităţii, dar potrivit art. 55 alin. 3 din Legea nr. 293/2004 (forma în vigoare la data de 13.12.2013). Ofiţerii pot fi împuterniciţi în funcţii de conducere în unitatea în care sunt încadraţi sau în care au fost detaşaţi. Împuternicirea pe funcţie se poate face pentru o perioadă de maximum 6 (şase) luni şi se poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competenţelor, cu încă 6 (şase) luni. Ofiţerii beneficiază pe perioada respectivă de salariul pentru funcţia în care sunt împuterniciţi şi de indemnizaţia de conducere corespunzătoare funcţiei respective şi potrivit art. 9 din cap. II Anexa VII la Legea nr. 284/2010. Cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care îndeplinesc, prin împuternicire, atribuţiile funcţiilor prevăzute cu solda/salariul de comandă, beneficiază, pe perioada împuternicirii, de solda de funcţie, respectiv de salariul de funcţie şi de solda/salariul de comandă corespunzător funcţiilor în care sunt împuternicite.
Rezultă din aceste dispoziţii legale că, deşi împuternicirea în funcţiile de conducere ocupate de reclamant trebuia să fie dată de directorul general, reclamantul are dreptul la salariul de funcţie corespunzător, întrucât nu se poate reţine culpa sa în faptul că împuternicirea nu a fost dată potrivit legii. Astfel, el era obligat să respecte ordinele primite de la directorul unităţii, inclusiv deciziile de zi pe unitate.
În plus, din dispoziţiile art. 159 din Codul muncii conform cărora Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat (…), (2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, instanţa reţine că munca prestată trebuie remunerată, iar reclamantul a îndeplinit atribuţiile specifice unor funcţii de conducere, trebuind să fie remunerat corespunzător.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Penitenciarul B, criticând-o sub aspectul aplicării greşite a normelor de drept material, motiv de recurs prev.de art.488 pct.8 c.pr.civ.
În motivarea recursului, a arătat următoarele:
Conform dispozițiilor Legii nr. 293/2004, atribuţiile unui post de conducere vacant (în cazul în care acesta nu poate fi ocupat prin concurs din sursa internă/externă, mutarea/detaşarea persoanelor din alte unităţi subordonate ANP care îndeplinesc condiţiile de ocupare ale postului) pot fi exercitate în baza deciziei de împuternicire emisă de directorul general ANP, în condiţiile art. 55 alin. 3 din Legea nr. 293/2004 sau prin preluarea atribuţiilor funcţiei în baza deciziei zilnice pe unitate emise de directorul unităţii, cu avizul structurii de specialitate din ANP, în temeiul art. 7 lit. n) din OMJ nr 1662/C/2011.
Conform art. 7 lit. n) din OMJ nr 1662/C/2011, directorul de unitate are în competenţă stabilirea atribuţiilor şi competentelor profesionale pentru personalul din unitate, cu excepţia celor pentru directorul unităţii.
Potrivit art. 55 alin. 3 din Legea nr. 293/2004, „Ofiţerii pot fi împuterniciţi în funcţii de conducere în unitatea în care sunt încadraţi sau în care au fost detaşaţi. Împuternicirea pe funcţie se poate face pentru o perioadă de maximum 6 (şase) luni şi se poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competenţelor, cu încă 6 (şase) luni. Ofiţerii beneficiază pe perioada respectivă de salariul pentru funcţia în care sunt împuterniciţi şi de indemnizaţia de conducere corespunzătoare funcţiei respective”.
Conform art. 9 din Anexa VII din Legea nr. 284/2010, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care îndeplinesc, prin împuternicire, atribuţiile funcţiilor prevăzute cu solda/salariul de comandă, beneficiază, pe perioada împuternicirii, de solda de funcţie, respectiv de salariul de funcţie şi de solda/salariul de comandă corespunzător funcţiilor în care sunt împuternicite.
Pentru perioadele în care reclamantul a îndeplinit atribuţiile funcţiilor de Sef serviciu aplicare regim şi Director adjunct SDRP in baza deciziei zilnice pe unitate a directorului Penitenciarului B. nu au fost indeplinite condiţiile cerute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 si, prin urmare, nu avea dreptul sa beneficieze de salariul si indemnizaţia pentru funcţia de conducere.
Potrivit prevederilor art.5 lit. m), raportat la art. 4 din Ordinul M.J. nr.1662/C/2011 pentru aprobarea Competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului justiţiei, directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi directorilor unităţilor subordonate acesteia, directorul general al A.N.P. deţine competenţa de a dispune “împuternicirea în funcţii de conducere a ofiţerilor prevăzuţi la art. 4, în condiţiile legii”.
Astfel, instanţa de fond nu a observat că prin OMJ nr. 1662/C/2011 sunt stabilite în sarcina directorului de unitate anumite competenţe pe care acesta le exercită în conformitate şi cu alte dispoziţii legale în vigoare, cu forţa juridica superioară, respectiv prevederile Legii nr. 293/2004 şi a Legii nr. 284/2010.
Totodată, reclamantul, prin cererea adresată instituţiei şi înregistrata sub nr. G /PBBR la data 11.06.2015 a solicitat plata drepturilor băneşti care fac obiectul prezentei acţiuni.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 31.08.2015, astfel că aceasta nu a fost depusă în termenul de 6 luni de la data punerii în întârziere; prin urmare, în cauză nu mai pot fi incidente prevederile art. 2540 Cod civil.
Deşi în considerentele hotărârii se face vorbire de invocarea excepţiei prescripţiei extinctive de către pârâtă, în dispozitivul hotărârii nu se mai menţionează nimic despre aceasta.
În consecinţă, a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei, cu consecinţa respingerii ca nefondată a acţiunii formulate.
Intimatul reclamant a depus la dosar note de concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat în esenţă că susţinerea recurentei pârâte precum că acesta nu poate să beneficieze de drepturile salariale corespunzătoare funcţiei îndeplinită întrucât nu a avut împuternicire sunt de natură a acoperi practica pârâtei care înţelege să eludeze legea emiţând decizii zilnice şi nu împuterniciri, înţelegând în acest mod să nu recompenseze în mod corespunzător activitatea lucrată.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi că nu există motive de reformare a hotărârii atacate.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor – „Numirea şi eliberarea din funcție, precum şi celelalte modificări ale raporturilor de serviciu pentru funcţiile de director general, director general adjunct şi director în sistemul administraţiei penitenciare se dispun prin ordin al ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti. Pentru celelalte funcţii de conducere, precum şi pentru funcţiile de execuţie din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile de penitenciare, se dispun, după caz, prin decizie a directorului general sau a directorilor unităţilor de penitenciare, potrivit competenţelor legale”.
Curtea apreciază că în raport de prevederile legale arătate mai sus, desemnarea reclamantului prin decizia zilnică de unitate să îndeplinească temporar atribuţiile corespunzătoare funcţiei de şef serviciu aplicare regim, respectiv director adjunct penitenciar, are caracterul unei împuterniciri într-o funcţie de conducere prevăzută de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 – şi beneficiază, în consecinţă, de salariul şi indemnizaţia de conducere pentru funcţia respectivă.
Împrejurarea că în fapt reclamantului nu i s-a emis o decizie de către directorul general al ANP nu este culpa acestuia. Reclamantul era obligat să respecte dispozițiile date de conducătorul ierarhic, în contextul art. 48 lit.j din Legea nr. 293/2004, iar unei astfel de îndatoriri îi corespunde obligaţia corelativă a unităţii de a achita drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată.
Totodată, având în vedere perioadele pentru care s-a solicitat plata diferenţelor de drepturi salariale, data cererii prealabile nr.G 28239/PBBR din 11.06.2015, prin care s-a solicitat plata drepturilor băneşti ce fac obiectul prezentei acţiuni şi data introducerii acţiunii la instanţă, 27.08.2015, conform datei de pe plicul depus la poştă, Curtea apreciază că termenul de prescripţie prevăzut de lege nu a fost depăşit, astfel că nu pot fi reţinute nici aceste argumente ale recurentului.
Pentru toate aceste motive, în conformitate cu art. 496 C.pr.civ., recursul declarat de pârât este nefondat şi se impune a fi respins ca atare.
