Raspundere gestionar. Prezumtia de culpa in producerea lipsei în gestiune.


Pentru gestionari, prin art.25 din Legea 22/1969, derogatoriu de la dreptul comun, se instituie o prezumtie de culpa pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea lor.

Pentru gestionari, prin art.25 din Legea 22/1969, derogatoriu de la dreptul comun, se instituie o prezumtie de culpa pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea lor.

Prezumtia de culpa, în producerea lipsei în gestiune, este o prezumtie relativa care poate fi rasturnata de gestionar prin proba contrara.

Prezumtia de culpa, în producerea lipsei în gestiune, este o prezumtie relativa care poate fi rasturnata de gestionar prin proba contrara.

Pârâtul nu a administrat probatorii prin care sa rastoarne prezumtia de culpa.

Pârâtul nu a administrat probatorii prin care sa rastoarne prezumtia de culpa.

Desi pârâtul a invocat faptul ca personalul angajat pentru a deservi activitatea de depozit era insuficient, acesta nu a administrat probatorii din care sa rezulte ca a adus la cunostinta conducerii unitatii faptul ca personalul angajat este minim si ca era nevoit sa îndeplineasca si functiile de manipulant si distribuitor.

Desi pârâtul a invocat faptul ca personalul angajat pentru a deservi activitatea de depozit era insuficient, acesta nu a administrat probatorii din care sa rezulte ca a adus la cunostinta conducerii unitatii faptul ca personalul angajat este minim si ca era nevoit sa îndeplineasca si functiile de manipulant si distribuitor.

Prin actiunea înregistrata pe rolul acestei instante la 28.01.2008, reclamantul S.C. T.H.R. „M.N.” S.A., l-a chemat în judecata pe pârâtul O.C. pentru ca, prin hotarârea ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea la plata sumei de 9029,15 lei si cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii sale, reclamanta a aratat ca, în urma încheierii contractelor individuale de munca, pârâtul a devenit angajat al societatii în functia de gestionar, pe perioada cuprinsa între 22.12.2003-09.12.2005, data la care contractul individual de munca a încetat în temeiul art.65 alin.1 coroborat cu art.73 alin.1 din Codul muncii, conform Deciziei nr. 184/02.11.2005 a Directorului General.

În urma efectuarii unor inventare, la 20.04.2005, 10.06.2005, 28.09.2005 si 09.12.2005 în gestiunea reclamantului s-au gasit lipsuri (în urma compensarilor) în suma totala de 9029,15 lei.

Potrivit dispozitiilor art.25 alin.1 din Legea nr. 22/1969 gestionarul raspunde integral fata de unitate pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa, legea speciala instituind astfel o prezumtie relativa de vinovatie în sarcina gestionarului caruia i s-a constatat o lipsa în gestiune, ca o exceptie de la regula dreptului comun inclusa în art.1169 din Codul civil si art.287 din Codul muncii.

Fata de cele precizate, reclamantul a considerat ca sunt întrunite conditiile pentru angajarea raspunderii patrimoniale a pârâtului, care a dovedit superficialitate si rea-credinta în executarea obligatiilor ce-i reveneau în legatura cu gestiunea încredintata.

În drept, s-au invocat dispozitiile Legii 22/1969, Ordinul nr. 1753/2004, art.168 din Legea 168/1999, Cod procedura civila,  s-a solicitat judecarea cauzei chiar si în lipsa.

Pârâtul, desi legal citat nu a formulat întâmpinare; de asemenea, nu a precizat oral, în sedinta de la prima zi de înfatisare, apararile si probele de care întelege sa se foloseasca sau daca ridica exceptii.

Prin sentinta civila nr.707 din data de 05 iunie 2009, pronuntata în dosarul civil nr.701/11872008, Tribunalul Constanta a admis  actiunea formulata de reclamanta S.C. T.H.R. „M.N.” S.A., cu sediul în loc. Eforie Nord, Str. B. nr. 6, jud. Constanta,  în contradictoriu cu pârâtul O.C., cu domiciliul în loc. Constanta, strada S. nr.110 B, si a obligat pârâtul catre reclamanta la plata sumei de 10.409,91 lei reprezentând prejudiciu cauzat si la plata cheltuielilor de judecata în suma de 700 lei reprezentând onorariu expert.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut urmatoarele:

În perioada 22.12.2003-09.12.2005, pârâtul O.C. a fost angajatul S.C. T.H.R. „M.N.” S.A. în functia de gestionar, când raporturile de munca dintre parti au încetat prin decizia nr. 184/02.11.2005 ca urmare a desfiintarii locului de munca ocupat de salariat.

Conform fisei postului, în aceasta calitate, pârâtul conducea, coordona si raspundea de întreaga activitate ce se desfasoara în procesul de aprovizionare al unitatilor operative; lansa comenzi în colaborare cu Serviciul Comercial în functie de necesarul solicitat în vederea aprovizionarii ritmice cu produsele necesare; efectua, potrivit normelor de vigoare, receptia cantitativa si calitativa a marfurilor aprovizionate împreuna cu comisia de receptie în baza documentelor legale în vigoare care sa ateste originea, provenienta si calitatea marfurilor; verifica în mod deosebit termenul de garantie si valabilitate al produselor receptionate; tinea evidenta produselor pe fise de magazie, pe grupe de produse, în ordine alfabetica, pe care le opereaza la zi; receptiona marfa de la furnizori si livreaza la unitatile operative în baza documentelor de evidenta contabila în conformitate cu normele legale; urmarea actiunile de manipulare, asezare, stivuire a marfurilor tinând seama de conditiile de vecinatate, temperatura, fragilitate

Referitor la îndeplinirea acestor atributii, s-a stabilit ca gestionarul raspundea de buna pastrare, integritate cantitativa si calitativa, aspectul comercial al marfurilor pe baza standardelor de produse, verificând periodic starea marfurilor din magazie si ia masuri în vederea prevenirii deprecierilor calitative, livreaza produsele din stoc în ordinea intrarilor .

La data de 20.04.2005 s-a efectuat un inventar în depozitul de alimente aflat în gestiunea reclamantului constatându-se anumite diferente între soldul scriptic si cel faptic; pe baza compensarii lipsurilor si plusurilor între produsele între care s-ar putea crea compensari s-a ajuns la un prejudiciu efectiv de 190,55 lei la care s-a adaugat o suma ce ar fi acoperit cheltuielile unitatii cu acele produse (40% conform deciziei nr. 162/04.12.2003) astfel încât s-a calculat dauna de 266,78 lei.

Apoi, la 10.06.2005 s-a efectuat un inventar la depozitul de materiale prin care, urmându-se aceeasi procedura a compensarilor, s-a constatat o lipsa de 4193,88 lei la care s-a adaugat TVA 19% rezultând o suma imputabila de 4998,72 lei.

Au urmat alte 2 inventare la 28.09.2005 si 09.12.2005 prin care conform aceleiasi proceduri s-au constatat lipsuri de 4352,36 lei respectiv 286,15 lei (inclusiv TVA).

Expertul a calculat o paguba totala de 9876,11 lei pe care (dupa scaderea garantiei retinute pârâtului de 816,97 lei) a actualizat-o cu indicele de inflatie la suma de 10409,91 lei.

Drept urmare, verificând întreaga documentatie referitoare la aceste inventare  coroborat cu avizele de intrare-iesire si atributiile din fisa postului expertul a retinut ca pârâtul se face vinovat într-adevar de producerea unui prejudiciu nominal de 9029,15 lei astfel cum s-a pretins în actiune.

 Potrivit art. 270 Codul muncii alin. 1, salariatii raspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor.

În cazul de fata, pârâtul nu a respectat fisa postului corespunzatoare atributiilor de gestionar, respectiv verificarea cantitativa si calitativa a produselor receptionate, în conformitate cu documentele însotitoare; înregistrarea în gestiunea depozitului a produselor receptionate si întocmirea notelor de intrare/receptie; organizarea pastrarii bunurilor conform prescriptiilor tehnice; tinerea evidentei permanente a stocurilor si asigurarea evidentei informatizate a acestora; închiderea registrelor de magazie lunar.

De asemenea, si conditia existentei unui prejudiciu real si cert este îndeplinita. Astfel, în vederea angajarii raspunderii patrimoniale a salariatului, prejudiciul trebuie sa fie real, efectiv, nu doar nominal; apoi prejudiciul trebuie sa fie cert, atât sub aspectul întinderii, al posibilitatii de evaluare cât si sub aspectul existentei sale. Nu este cert si, deci, un este susceptibil de reparare un prejudiciu eventual.

Constatând ca sunt îndeplinite conditiile existentei unei fapte ilicite si a unui prejudiciu real si cert, astfel încât, prin prezumarea culpei pârâtului (data fiind calitatea acestuia de gestionar) si a raportului de cauzalitate dintre neîndeplinirea de catre salariat a unei obligatii ce-i reveneau si prejudiciul produs se poate angaja raspunderea patrimoniala a salariatului, asa ca va fi admisa actiunea, urmând a fi obligat pârâtul la plata, catre reclamanta, a sumei de 10.409,91 lei reprezentând prejudiciu cauzat.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâtul M.C.C., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele motive:

Precizeaza ca, din declaratiile reprezentantilor „T.H.R. M.N.” cât si din ultima  expertiza efectuata, se puncteaza neglijenta în exercitarea atributiunilor de gestionar cât si faptul ca acele avize care nu poarta semnatura sa, cad în raspunderea acestuia, cu motivatia ca nu a urmarit si supravegheat activitatea desfasurata de catre personalul depozitului. Tinând cont de faptul ca, conducerea THR M.N. a blocat si s-a opus solicitarilor sale ca gestionar cu privire la componenta personalului angajat pentru a deservi în conditii optime activitatea de depozit, motivând ca nu sunt posibilitati si ca trebuie sa se descurce cu minimul de personal oferit.

Acest lucru însemnând ca pârâtul, pe lânga atributiile de gestionar, sa îndeplineasca si functiile de manipulant si distribuitor în unele cazuri catre unitatile operative pentru a optimiza buna desfasurare.

Prin urmare, o misiune nu foarte usoara de a controla tot ce misca în acel depozit.

De asemenea, arata ca se mai specifica în raport din declaratiile THR M.N. ca din acele avize ce nu poarta semnatura sa, produsele s-ar afla în depozit si regasite în listele de inventar. Cum poate fi sustinuta aceasta afirmatie când datorita introducerii produselor pe coduri, a fost creat un haos de catre operatori, nestiind cum sa opereze produsele dupa coduri dat fiind ca multe produse erau asociate anumitor coduri. Fapt ce sustine si lista de produse pe plus, produse ce nu au fost identificate cu acele coduri din sistemul programului de gestiune, cât si lista produselor pe minus. Aceasta situatie se regaseste la ambele unitati, cea de material si cea de alimente ce face obiectul dosarului în cauza.

Mentioneaza ca, din acele liste de plusuri constatate, au fost compensate o mica parte fata de lista cu minusuri constatata, având în vedere ca eroarea nu se datoreaza neglijentei sale ca produsele nu se mai regaseau dupa codurile introduse de catre operatori.

Un alt motiv de recurs îl constituie împrejurarea ca un alt fapt cu privire la finalul de sezon este refuzul sau de a primi unele produse înapoi în depozit, de pe unitatile operative ce nu mai prezentau calitativ conditii de retur, desi i-a fost impus sa faca retur pentru acele produse, pentru acest lucru, nerecunoscând avizele ce nu poarta semnatura sa.

Ceea ce  surprinde  este perioada de timp ce a trecut de la fapta pretinsa de catre THR M.N. si pâna la chemarea în judecata. Potrivit aspectelor contractuale si a drepturilor banesti ce i se cuveneau în urma prestatiilor în cadrul THR M.N., la disponibilizarea sa i-a fost pus în vedere ca o sa primeasca aceste drepturi dupa ce se reglementeaza cu situatia inventarului.

De curând a constatat ca THR M.N. sustine ca nu este nevoita a-i acorda drepturile salariale, motivând prescriptia lor. Acest lucru l-a facut sa constientizeze un aspect si anume: la depozitul de material unde în toamna anului 2004 septembrie/octombrie, când unitatea a fost sparta si au fost furate din material, fapt consemnat si în procesul verbal al inventarului ce a fost efectuat la o zi dupa spargerea unitatii, eveniment sustinut de o parte din angajati si negat partial de o alta parte care înca sunt angajati la THR M.N.

Pentru faptul ca nu a acceptat anumite compromisuri si nu a fost în gratiile sefului direct, astfel lasând evenimentul sa nu fie înregistrat si nici demarat procesul catre firma de asigurare, THR M.N. nu a prezentat acel inventar în care se confirma cele expuse de acesta, motivând ca actiunea este din anul 2004 si acestia pretind doar inventarele din anul 2005 când a predat unitatea catre un alt gestionar, la inventar s-a preluat soldul minus de la inventarul din anul 2004.

Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

Recurentul pârât a avut calitatea de angajat al reclamantei în perioada 22.12.2003 – 09.12.2005, în functia de gestionar.

Din fisa postului rezulta ca pârâtul în calitate de gestionar, conducea, coordona si raspundea de întreaga activitate ce se desfasura în procesul de aprovizionare al unitatilor operative, efectua comenzi în colaborare cu Serviciul Comercial în functie de necesarul solicitat în vederea aprovizionarii ritmice cu produsele necesare, efectua potrivit normelor în vigoare, receptia cantitativa si calitativa a marfurilor aprovizionate împreuna cu comisia de receptie în baza documentelor legale în vigoare, tinea evidenta produselor pe fise de magazie, pe grupe de produse, în ordine alfabetica, pe care le opera la zi, receptiona marfa de la furnizori si livra la unitatile operative, în baza documentelor de evidenta contabila în conformitate cu normele legale, trebuia sa întocmeasca corect documentele de circulatie a marfurilor, materialelor si ambalajelor la toate rubricile impuse de formulare, avea întreaga raspundere gestionara conform legislatiei.

La data de 20.04.2005, s-a procedat la inventarierea produselor aflate în gestiunea pârâtului si s-a constatat prin procesul verbal întocmit, o lipsa de 266,78 lei.

Ulterior, la data de 10.06.2005, s-a procedat din nou la inventarierea produselor aflate în gestiunea pârâtului si s-a constatat o lipsa în gestiune de 4.990,72 lei.

Prin inventarierea efectuata la data de 28.09.2005, asupra gestiunii de marfuri efectuat la depozitul de alimente, comisia de inventariere a constatat o lipsa în gestiune de 4332,56 lei.

Prin inventarierea efectuata la data de 09.12.2005 asupra gestiunii de marfuri la depozitul de alimente, comisia de inventariere a constatat existenta unei lipse în gestiune de 286,05 lei.

Din raportul de expertiza contabila efectuata în cauza de expert contabil F.A. pentru identificarea lipsei în gestiune de marfuri a pârâtului si stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat de acesta pe perioada derularii contractului individual de munca, rezulta ca valoarea prejudiciului actualizat cu indicele de inflatie este de 10.409,91 lei.

Faptul ca unele avize nu erau semnate de catre pârât denota neglijenta acestuia în exercitarea atributiilor de serviciu, având în vedere faptul ca, potrivit fisei postului, gestionarul receptioneaza marfa de la furnizori si livreaza marfa la unitatile operative în baza documentelor de evidenta contabila în conformitate cu normele legale.

În ceea ce priveste sustinerea pârâtului ca a fost savârsit un furt în perioada septembrie-octombrie 2004 asupra depozitului alimente, din raspunsul Politiei Orasului Eforie, rezulta ca în perioada vizata, nu a fost înregistrata vreo fapta de furt.

Martorul I.D., care avea calitatea de paznic al depozitului, îsi aminteste ca într-o noapte, în 2004, anumite persoane ar fi fortat usa depozitului, însa aceste  persoane  nu au reusit sa intre în incinta depozitului deoarece au fost surprinse de dumnealui când fortau lacatul de la intrare.

De asemenea, reclamantul nu a administrat probatorii din care sa rezulte ca ar fi refuzat primirea unor marfuri ce nu corespundeau din punct de vedere calitativ.

În ceea ce priveste sustinerea pârâtului ca introducerea produselor pe coduri a creat un haos în sensul ca anumite produse nu puteau fi identificate în sistemul programului de gestiune din declaratia martorului S.C., fost salariat pe functia de operator, introducere date, rezulta ca la început au  existat unele probleme legate de soft-ul de gestiune, însa aceste erori au fost eliminate de catre serviciul I.T. al firmei.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art.312 Cod procedura civila, curtea a respins recursul ca nefondat si a mentinut sentinta recurata ca legala si temeinica.