Drept. Civil. Contestaţia în anulare
Contestaţia în anulare specială reglementată de art. 318 din Codul de procedură civilă, constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. În afara cadrului expres prevăzut de acest text legal nu se poate aprecia, întrucât s-ar încălca puterea de lucru judecat – efect al hotărârii irevocabile.
Contestaţia în anulare specială reglementată de art. 318 din Codul de procedură civilă, constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. În afara cadrului expres prevăzut de acest text legal nu se poate aprecia, întrucât s-ar încălca puterea de lucru judecat – efect al hotărârii irevocabile.
Motivul contestaţiei referitor la săvârşirea unor greşeli materiale de către instanţa de recurs care au avut drept rezultat pronunţarea hotărârii ce se contestată are în vedere greşeli legate de aspecte formale ale judecăţii. Astfel cum s-a statuat constant în literatura şi practica de specialitate, noţiunea de greşeală materială se află la limita dintre erorile materiale, pentru care se poate urma procedura prevăzută de art. 281 din Cod, şi greşelile de judecată.
Motivul contestaţiei referitor la săvârşirea unor greşeli materiale de către instanţa de recurs care au avut drept rezultat pronunţarea hotărârii ce se contestată are în vedere greşeli legate de aspecte formale ale judecăţii. Astfel cum s-a statuat constant în literatura şi practica de specialitate, noţiunea de greşeală materială se află la limita dintre erorile materiale, pentru care se poate urma procedura prevăzută de art. 281 din Cod, şi greşelile de judecată.
Astfel cum rezultă din dezvoltarea primului motiv al contestaţiei, contestatorii au susţinut că pretinsa eroare a instanţei de recurs a constat în aprecierea împrejurărilor legate de apartenenţa terenului la patrimoniul CAP şi la consecinţele acestei împrejurări cu privire la aspectele legate de posesia exercitată de pârâţii contestatori şi la incidenţa deciziei V/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Acest aspect care priveşte atât situaţia de fapt a terenului la un moment dat, cât şi aplicarea unor norme obligatorii constituie aspecte ale judecăţii fondului cauzei. Greşeala pretinsă de către contestatori tinde în mod evident, dacă s-ar aprecia ca întemeiată sub aspectul calificării ei, la schimbarea acestor elemente cu consecinţa modificării soluţiei. Din acest motiv, ea trebuie calificată ca o pretinsă greşeală de judecată şi nu ca o greşeală materială vizată de art. 318 teza I din Cod.
Astfel cum rezultă din dezvoltarea primului motiv al contestaţiei, contestatorii au susţinut că pretinsa eroare a instanţei de recurs a constat în aprecierea împrejurărilor legate de apartenenţa terenului la patrimoniul CAP şi la consecinţele acestei împrejurări cu privire la aspectele legate de posesia exercitată de pârâţii contestatori şi la incidenţa deciziei V/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Acest aspect care priveşte atât situaţia de fapt a terenului la un moment dat, cât şi aplicarea unor norme obligatorii constituie aspecte ale judecăţii fondului cauzei. Greşeala pretinsă de către contestatori tinde în mod evident, dacă s-ar aprecia ca întemeiată sub aspectul calificării ei, la schimbarea acestor elemente cu consecinţa modificării soluţiei. Din acest motiv, ea trebuie calificată ca o pretinsă greşeală de judecată şi nu ca o greşeală materială vizată de art. 318 teza I din Cod.
Omisiunea necercetării unuia din motivele de casare sau modificare, vizată de art. 318 teza a doua din Cod trebuie să se refere strict la motivele de casare sau modificare şi să se datoreze unei greşeli. Din acest motiv, se admite constant că instanţa de recurs este îndreptăţită să grupeze motive care necesită aceleaşi argumente şi să răspundă acestora printr-un considerent comun. Raportând acest al doilea motiv al contestaţiei la considerentele deciziei contestate, tribunalul reţine că instanţa de recurs a răspuns tututor subpunctelor de la primul motiv de recurs, în mod explicit, respectiv la fila 15 din decizie.
Tribunalul reţine că este greşită interpretarea dată de contestatori art. 304/1 din Cod, în sensul că acest text legal impune obligaţia instanţei de analiza cauza sub toate aspectele, întrucât textul are în vedere posibilitatea invocării şi altor motive decât cele de la art. 304 din Cod. Altfel, spus, partea interesată poate invoca orice motiv (de nelegalitate sau netemeinicie, pentru cazurile vizate de art. 304/1) chiar dacă nu se încadrează în prevederile art. 304, iar instanţa de recurs este ţinută să îl analizeze. Textul nu impune o obligaţie generală a instanţei de recurs de a analiza cauza sub toate aspectele, chiar neinvocate, întrucât şi în faza judecăţii în recurs sunt aplicabile prevederile art. 129 alin. 6, art. 294 prin raportare la art. 316 din Cod – materializare a disponibilităţii procesului civil.
La data de 1 iulie 2011, sub nr. 3074/90/2011, contestatorii T. N. şi T. G., în contradictoriu cu intimaţii M. G., Comisia Locală pentru aplicarea Legii fondului funciar B. şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate V., au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 820/R din 6 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 11574/288/2009, solicitând anularea deciziei, admiterea recursului, respingerea acţiunii reclamantului intimat şi admiterea cererii reconvenţionale.
În motivarea contestaţiei, contestatorii au susţinut că decizia este rezultatul unor greşeli materiale şi instanţa de recurs a omis să cerceteze unele motive de recurs în sensul art. 318 din Codul de procedură civilă.
În dezvoltarea primului motiv al contestaţiei, contestatorii au susţinut că instanţa de recurs a săvârşit unele erori care se reflectă în considerentele şi dispozitivul deciziei şi care au condus la stabilirea eronată a situaţiei de fapt. În mod concret, contestatorii au precizat că deşi au făcut dovada că stăpânesc terenurile în litigiu din anul 1972, neîntrerupt, public şi sub nume de proprietar în sensul dispoziţiilor referitoare la uzucapiunea de lungă durată, în mod eronat instanţa de recurs a statuat terenul a făcut parte din patrimoniul CAP anterior anului 1989 astfel încât posesia exercitată nu putea fi opusă adevăratului proprietar şi nu erau aplicabile nici dispoziţiile deciziei nr. V/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procedând în acest mod, instanţa de recurs a încălcat dreptul contestatorilor la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, potrivit susţinerilor contestatorilor.
În dezvoltarea celui de-al doilea motiv al contestaţiei, contestatorii au susţinut că instanţa de recurs nu a analizat nici unul din motivele de recurs care au fost întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9, 304/1 şi 312 din Codul de procedură civilă, considerentele deciziei rezumându-se la o frază. În acest sens, contestatorii au precizat că au formulat cinci motive de recurs amplu motivate, instanţa de recurs nu a analizat nici unul din aceste motive, în sensul că din subpunctele formulate la primul motiv a analizat numai unul din acestea, nu a analizat motivul de recurs referitor la pretinsa încălcare de către prima instanţă a art. III alin. 2/1 din Legea nr. 18/1991, art. 23, 24 din aceeaşi lege, art. 8 din Decretul nr. 42/1990 şi art. 9 alin. 2 din Regulament, motivul de recurs referitor la neanalizarea tuturor motivelor de nulitate a titlului emis reclamantului, precum şi cel referitor la greşita obligare a contestatorilor la ridicarea construcţiilor.
De asemenea, contestatorii au susţinut că instanţa de recurs nu a avut în vedere motivul de recurs întemeiat pe art. 304/1 din Cod care obligă instanţa să analizeze cauza sub toate aspectele.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul reclamant a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, susţinând că în fapt contestaţia reprezintă un veritabil recurs la recurs, că în temeiul art. 318 din Cod nu pot fi repuse în discuţie aspectele deja judecate şi că instanţa de recurs a analizat toate motivele de recurs astfel cum rezultă din paginile 14-16 din decizie.
Contestaţia în anulare a fost formulată în termenul prevăzut de art. 319 alin. 2 teza I din Codul de procedură civilă.
Contestaţia a fost legal timbrată.
S-a dispus ataşarea dosarului în care a fost pronunţată decizia contestată.
Analizând contestaţia în anulare în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile legale aplicabile, respectiv cele cuprinse în art. 318 din Codul de procedură civilă, tribunalul o apreciază ca nefondată, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm.Vâlea sub numărul 469/288/2008, reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâţii T. N. şi T. G., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi să-i respecte proprietatea şi posesia asupra terenului în suprafaţă de circa 1300 m.p. situat în pct.”Căminul Casei”, format din două parcele, respectiv o parcelă având categoria de folosinţă curţi-construcţii, cu vecinii: Valea Berzei, drumul comunal, rest proprietate, M. E. şi o altă parcelă teren arabil, cu vecinii: rest proprietate, drumul comunal, T. G., M. E., şi obligarea pârâţilor să ridice construcţiile şi lucrările edificate fără drept pe terenul individualizat mai sus, sau să fie autorizat reclamantul să desfiinţeze aceste lucrări pe cheltuiala pârâţilor, cu cheltuieli de judecată.
A motivat reclamantul că terenul din pct. „Căminul Casei” a fost dobândit de mama sa, M. V. ( fostă T.), de pe urma mamei acesteia, T. D.A., prin titlul de proprietate nr. 67/2335/26 iulie 1994, transcris în registrul de publicitate imobiliară. Urmare a decesului autoarei sale, prin sentinţa civilă nr. 982/20 noiembrie 2007, rămasă definitivă prin nerecurare, terenul din pct.”Căminul Casei” i-a fost atribuit în proprietate exclusivă. Pârâţii refuză să-i respecte dreptul de proprietate asupra terenului, pe care îl ocupă în mod abuziv şi pe care au edificat, fără autorizaţii, mai multe construcţii provizorii.
Pe cale reconvenţională, pârâţii au solicitat ca, în contradictoriu şi cu pârâtele Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar B. şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor V., să se constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 67/2335/26 iulie 1994, emis mamei reclamantului, T. V., întrucât reconstituirea făcută în favoarea mamei reclamantului s-a realizat pe un amplasament greşit, pe amplasamentul deţinut de bunica pârâtului T. N., T. G..
Prin cererea depusă la dosar la data de 09.01.2009 (filele 156-160 din dosarul iniţial), intitulată ,, precizare,, pârâţii-reclamanţi au dezvoltat motivele de fapt şi de drept ale cererii reconvenţionale. În acest sens, au arătat că instanţa de fond trebuie să analizeze motivele de nulitate a titlului de proprietate nr. 67/2335 din 26 iulie 1994, emis pe numele lui T. D. A., prin prisma prevederilor Legii nr.247/2005, care a modificat şi completat prevederile Legii nr.18/1991, ale Legii nr.169/1997 şi pe cele ale Legii nr.1/2000.
S-a susţinut că pârâtul M. G. nu este persoana îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate, acesta nu a predat terenul la CAP şi nici nu a moştenit un astfel de teren, astfel că titlul său de proprietate a fost emis cu încălcarea prevederilor legale.
Reiterând argumentele din cererea reconvenţională, pârâţii-reclamanţi au susţinut, în plus, faptul că stăpânesc terenul din anul 1970 până în prezent, şi l-au avut înscris la rolul agricol.
Invocând prevederile art.23 şi 24 din Legea nr.18/1991, precum şi pe cele ale art.8 din Decretul lege 42/1990 şi art.9 alin.2 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.18/1991, pârâţii-reclamanţi consideră că sunt îndreptăţiţi să li se atribuie lor în proprietate întregul teren pe care se află casa de locuit şi anexele gospodăreşti, fostul proprietar putând fi despăgubit în condiţiile art.24 alin.2 din Legea nr.18/1991 de către cele două comisii de fond funciar, care au atribuţii în acest sens.
Prin aceeaşi cerere, pârâţii-reclamanţi au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1300 m.p., situat în pct.”Căminul casei”, prin uzucapiunea de 30 de ani.
Prin încheierea de şedinţă din data de 03.02.2009, instanţa a calificat pct.2 din cererea formulată de pârâţii-reclamanţi şi intitulată „precizare”, privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu prin uzucapiune, ca fiind de modificare a cererii reconvenţionale, şi, reţinând că aceasta nu putea fi făcută, potrivit art.132-134 C.pr.civilă, după prima zi de înfăţişare decât cu acordul celeilalte părţi, i-a decăzut pe pârâţii T. din dreptul de a modifica cererea reconvenţională, potrivit art. 135 C.pr.civilă.
Prin sentinţa civilă nr.2269/17.03.2009 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei T. G., a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul M. G. şi cererea reconvenţională formulată de pârâţi T., iar pe cale de consecinţă, pârâţii T. au fost obligaţi să respecte proprietatea şi posesia reclamantului asupra terenului în suprafaţă de 825 m.p. situat în pct.„Căminul Casei” din comuna Budeşti, cu vecinii: drum sătesc, pârâţii, drum judeţean, T. G., identificat de expert pe anexa 2 (fila 178) cu contur albastru, să-şi ridice coteţele, pătulul, WC-ul şi fânarul de pe terenul susmenţionat sau, în caz contrar, reclamantul fiind autorizat să le desfiinţeze pe cheltuiala pârâţilor, lucrări evaluate de expert la 3.620,14 lei; s-a constatat nulitatea parţială a titlului de proprietate nr.67/2335/26.07.1994 emis de pe urma autoarei T. D. A., mama reclamantului T. V., pentru de 500 m.p. teren, aferent casei pârâţilor, identificat de expert în anexa 2 (fila 178) cu contur galben; pârâţii T. au fost obligaţi la 2518 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva sentinţei, pârâţii T. N. şi T. G. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.978/R/02.07.2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a fost admis recursul declarat de pârâţii T. N. şi T. G. împotriva sent.civ.nr.2269/17.03.2009 a Judecătoriei Rm.Vâlcea, care a fost casată în parte şi s-a trimis cauza spre rejudecare cu privire la fondul acţiunii principale şi a cererii reconvenţionale, la aceeaşi instanţă de fond, fiind menţinută soluţia pronunţată asupra excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pive a pârâtei-reclamante T.G..
În rejudecare, cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm.Vâlcea sub numărul 11574/288/2009.
Prin încheierea de şedinţă din data de 10.12.2009, instanţa a dispus, în temeiul disp.art.164 C.pr.civ., conexarea dosarului nr.1208/288/2009 cu prezentul dosar.
Prin cererea conexă, ce formează obiectul dosarului nr.1208/288/2009, reclamanţii T. N. şi T. G. au chemat în judecată pe pârâtul M. G., solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate că au dobândit prin uzucapiune proprietatea terenului în suprafaţă de 1325 m.p., situat în com.Budeşti, pct.”Căminul casei”, având ca vecini: V –T. G., S- drum judeţean, E – drum sătesc, N – M. G..
Prin sentinţa civilă nr.10692/17.11.2010 pronunţată de Judecătoria Rm Vâlcea, a fost admisă, în parte acţiunea principală precizată la termenul de judecată din data de 11.11.2010, a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi T. N. şi T. G. (filele 18-19 din dosarul iniţial, nr. 469/288/2008), s-a constat nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. 67/2335/26 .07.1994, emis de Comisia Judeţeană V. în favoarea mamei reclamantului-pârât M. G., respectiv numita T. V., în calitate de moştenitoare a autoarei sale, T. D. A., în ceea ce priveşte suprafaţa de 500 m.p. teren situat în pct.” Valea Berzei”( Căminul Casei) din comuna B., jud. V., compus din suprafaţa S2(colorată cu galben)=421,24 mp şi suprafaţa S4(colorată cu albastru)= 78,76 mp, astfel cum se identifică în anexa nr. 3 la raportul de expertiză tehnică-completare întocmit de expert (fila 150 din prezentul dosar, nr. 11574/288/2009) şi însuşit de expertul observator .
De asemenea, au fost obligaţi pârâţii-reclamanţi T. N. şi T.G. să respecte reclamantului-pârât M. G. proprietatea şi posesia asupra terenului în suprafaţă de 823 m.p., situat în pct.” Valea Berzei”( Căminul Casei) din comuna B., jud. V., compus din suprafaţa S3 (colorată cu roşu)=71,82 mp şi suprafaţa S5(colorată cu portocaliu)= 751,35 mp, astfel cum se identifică în anexa nr. 3 la raportul de expertiză tehnică-completare întocmit de expert (fila 150 din prezentul dosar, nr. 11574/288/2009) şi însuşit de expertul observator ; să-şi ridice construcţiile – coteţe pentru păsări şi porci, WC, pătul, şi grajd-fânar, de pe terenul în suprafaţă de 823 m.p., sau, în caz contrar, autorizează pe reclamantul-pârât M. G. să le desfiinţeze pe cheltuiala pârâţilor-reclamanţi, lucrări evaluate la suma de 3620,14 lei de către expert .
A fost respinsă în rest acţiunea principală precizată la termenul de judecată din data de 11.11.2010, formulată de reclamantul-pârât M. G., ca neîntemeiată, respinsă în rest cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi T. N. şi T. G. (filele 18-19 din dosarul iniţial, nr. 469/288/2008), ca neîntemeiată precum şi cererea conexă formulată de reclamanţii T. N. şi T. G.( filele 2,3 din dosarul nr. 1208/288/2009), ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile nr.10692/17.11.2010 au declarat recurs pârâţii T. N. şi T. G. pe care au apreciat-o netemeinică şi nelegală.
Astfel, sentinţa instanţei de fond este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, necesitând modificarea acesteia în temeiul art.304 pct.9 cod proc.civ.
Instanţa a respins greşit cererea de constatare a uzucapiunii şi a încălcat dispoziţiile art.315 cod proc.civ.
Din declaraţiile martorilor şi răspunsurile la interogatorii rezultă că de la data primirii în CAP a intrat în posesia terenului, l-a înscris la rolul agricol şi a exercitat toate prerogativele dreptului de proprietate, comportându-se c ca adevăraţi proprietari, în mod public, neîntrerupt şi netulburat, stăpânindu-l de peste 30 de ani şi pe care au edificat locuinţa şi anexele gospodăreşti, curtea şi grădina casei, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr.V/2006, pronunţată într-un recurs în interesul legii, a statuat cu privire la situaţia curgerii termenului de prescripţie sub incidenţa Legilor 58/1974 şi 59/1974 că termenul de prescripţie pentru dobândirea proprietăţii prin uzucapiune nu a fost întrerupt, stăpânirea fiind o stare de fapt, iar circulaţia juridică a terenurilor o problemă distinctă.
Instanţa de casare a stabilit ca toarte aceste aspecte să fie verificate de instanţa de fond, dispoziţii obligatorii conform art.315 cod proc.civ.
Motivarea instanţei de fond că terenul a fost în CAP şi din acest motiv nu sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii nu are relevanţă şi contravine probatoriului.
De asemenea, instanţa de fond a încălcat şi a aplicat total eronat prevederile art.III alin.21 din Legea 18/1991 republicată, art.23, 24 din Legea 18/1991, art.8 din Decretul Lege 42/1990, conform art.9 din Regulament a admis numai parţial cererea noastră de nulitate titlu doar pentru suprafaţa de 500 mp şi nu pentru toată suprafaţa de 1300 mp situaţi în pct.”Căminul casei”.
Au primit terenul de la CAP pe care au construit locuinţa şi au edificat întreaga gospodărie fapt pentru care, potrivit dispoziţiilor art.23 din Legea 18/1991 terenul trebuie să le rămână în proprietate. Foştii proprietari, reclamanţii, au posibilitatea să fie despăgubiţi conform art.24 ain.2 din Legea 18/1991.
În această situaţie, instanţa trebuia să admită nulitatea titlului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 1300 mp din punctul „Caminul casei” şi nu doar pentru 500 mp, întrucât întreaga suprafaţă are acelaşi regim juridic şi să analizeze şi să se pronunţe pe faptul că reclamantul nu este persoană îndreptăţită la reconstituire conform legislaţiei funciare, titlul este emis cu încălcarea prevederilor legale, iar reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în favoarea unei persoane care nu a avut terenul în proprietate predat la CAP şi nici nu a moştenit teren.
Cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii a dispus instanţa să se ridice construcţiile de pe terenul în suprafaţă de 823 mp.
Un alt motiv de casare, care atrage modificarea sentinţei conform art.304 pct.7 cod proc.civ., este dat de faptul că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi, mai mult, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
Nemotivarea hotărârii, în jurisprudenţa CEDO, reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut şi garantat de art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
Astfel, motivarea instanţei se restrânge la două fraze, care, în plus, sunt contradictorii şi lipsite de logică juridică.
Mai mult, instanţa nu a dat eficienţă rolului său activ şi a prevederilor art.84 şi art.129 cod proc.civ., decăzându-i în mod nelegal din probele admise.
Nu s-a pronunţat şi nu a analizat în considerente excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei T. G., nu analizează motivele de nulitate a titlului invocate prin cererea reconvenţională şi precizarea cererii.
În temeiul dispoziţiilor art.3041 cod proc.civ. solicită instanţei să examineze toate probele administrate în faţa instanţei de fond şi apărările formulate.
Din toate probele dosarului, inclusiv declaraţii de martori şi răspunsuri la interogatorii, cât şi raportul de expertiză, rezultă temeinicia cererii de anulare a titlului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 1300 mp în punctul”Căminul casei”.
Prin această sentinţă li s-a adus o vătămare evidentă a dreptului la un proces echitabil , astfel cum este reglementat de art.6 din CEDO.
Prin decizia civilă nr. 820/R din 6 iunie 2011, Tribunalul Vâlcea a respins recursul ca nefondat şi a obligat pe recurenţi la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant.
În considerentele deciziei, s-a reţinut că examinând sentinţa civilă prin prisma criticilor invocate de recurenţi şi sub toate aspectele conform dispoziţiilor art.3041cod proc.civ., recursul a fost apreciat ca fiind nefondat.
Primul motiv de casare invocat se întemeiază pe dispoziţiile art.304 pct.9 cod proc.civ., apreciind recurenţii că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale care privesc prescripţia achizitivă, a dispoziţiilor art.315 cod proc.civ. precum şi a dispoziţiilor art.III alin.21 din Legea 18/1991 republicată, art.23, 24 din Legea 18/1991, art.8 din Decretul Lege 42/1990.
Este neîntemeiat acest motiv de recurs, instanţa de fond a analizat îndeplinirea condiţiilor privind dobândirea dreptului de proprietate prin împlinirea termenului de prescripţie achizitivă.
Corect a reţinut instanţa, faţă de împrejurarea că în perioada anterioară anului 1989, terenul deţinut de pârâţii-reclamanţi făcea parte din patrimoniul C.A.P., că posesia exercitată de către aceştia nu poate fi opusă reclamantului-pârât, câtă vreme acesta nu a avut la dispoziţie nici un mijloc juridic pentru a face acte care să întrerupă cursul prescripţiei achizitive, astfel că nu i se poate imputa faptul că ar fi stat în pasivitate în perioada respectivă.
Această imposibilitate obiectivă absolută a reclamantului-pârât de a redobândi posesia bunului său(sau chiar proprietatea) în perioada comunistă face inaplicabile dispoziţiile art.1890 C.civ..
Decizia nr.IV/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, cu privire la curgerea termenului de prescripţie sub incidenţa Legilor 58/1974 şi 59/1974, nu a avut în vedere terenurile preluate de cooperativa agricolă de producţie.
În privinţa titlului de proprietate emis reclamantului pârât, instanţa a verificat legalitatea acestui titlu şi în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea 18/1991, limitând terenul recurenţilor-pârâţi la 500 mp., conform actului de atribuire provenit de la C.A.P.. Actul de vânzare-cumpărare prevede atribuirea suprafeţei cu lungimea de 50 ml şi lăţimea de 10 ml(f.55 dosar iniţial), însă recurenţii-pârâţi au ocupat întreaga suprafaţă de teren de 1323 m.p., pe care au împrejmuit-o cu gard, teren pe care îl deţin şi în prezent.
Motivele de nulitate invocate de pârâţii-recurenţi, că reclamantul nu este persoană îndreptăţită la reconstituire conform legislaţiei funciare, titlul este emis cu încălcarea prevederilor legale, iar reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în favoarea unei persoane care nu a avut terenul în proprietate predat la CAP şi nici nu a moştenit teren, au fost analizate de instanţă pe larg.
Astfel, a reţinut instanţa că autoarea reclamantului a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul care a aparţinut mamei acesteia şi pe care aceasta din urmă l-a înscris în cooperativa agricolă de producţie. Titlul de proprietate a fost emis cu respectarea dispoziţiilor fondului funciar, în temeiul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate şi având în vedere evidenţele agricole din perioada 1959 -1960.
Nici motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 cod proc.civ., susţinut de afirmaţia că sentinţa instanţei de fond nu cuprinde argumentele pe care se sprijină şi, mai mult, ar cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii nu poate fi primit.
Sentinţa civilă 10692/17.11.2010 este pe larg motivată, instanţa a răspuns argumentelor invocate de fiecare dintre părţi, a analizat şi soluţionat toate capetele de cerere. Nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura pricinii, argumentaţia este logică şi legală. Pentru acest motiv nici recurenţii nu au putut exemplifica aceste motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei T. G. a fost soluţionată în primul ciclu procesual şi cu privire la care instanţa de control judiciar, prin decizia 978/02.07.2009, a stabilit că a fost corect soluţionată menţinând această soluţie. În această situaţie, conform dispoziţiilor art.315 cod proc.civ., instanţa de fond nu trebuia să o mai analizeze.
Probatoriul administrat este complet, în mod corect a interpretat instanţa aceste probe stabilind corect situaţia de fapt, astfel că este nefondată susţinerea recurenţilor că le-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Raportând motivele prezentei contestaţii la conţinutul deciziei, tribunalul reţine în primul rând că primul motiv este neîntemeiat.
În speţă, chiar contestatorii motivează acest prim motiv pe greşeli materiale care au condus la stabilirea eronată a situaţiei de fapt. Ori situaţia de fapt constituie un element la cercetării fondului, deci al judecăţii, astfel încât orice pretinsă greşeală legată de stabilirea situaţiei de fapt din litigiu constituie o greşeală de judecată şi nu una materială, vizată de art. 318 din Codul de procedură civilă.
Cel de-al doilea motiv al contestaţiei este de asemenea neîntemeiat. Astfel, contestatorii au susţinut că instanţa de recurs nu a analizat motivele de recurs şi în specxila, cele de la la subpunctele formulate în cadrul primului motiv, aplicarea eronată de către prima instanţă a unor texte din legea nr. 18/1991, Decretul lege nr. 42/1990 şi Regulament, neanalizarea de către prima instanţă a tuturor motivelor de nulitate a titlului intimatului reclamant şi soluţionarea greşită a capătului de cerere privind ridicarea construcţiilor.
Cu privire la acest motiv, tribunalul reţine că omisiunea necercetării unuia din motivele de casare sau modificare, vizată de art. 318 teza a doua din Cod trebuie să se refere strict la motivele de casare sau modificare şi să se datoreze unei greşeli. Din acest motiv, se admite constant că instanţa de recurs este îndreptăţită să grupeze motive care necesită aceleaşi argumente şi să răspundă acestora printr-un considerent comun. Raportând acest al doilea motiv al contestaţiei la considerentele deciziei contestate, tribunalul reţine că instanţa de recurs a răspuns tuturor subpunctelor de la primul motiv de recurs, în mod explicit, respectiv la fila 15 din decizie. În acest sens, tribunalul reţine că în cadrul primului motiv de recurs, recurenţii contestatori au invocat critici referitoare la greşita aplicare de către prima instanţă a unor prevederi legale, la greşita soluţionare a cererii de constatarea a dreptului de proprietate al contestatorilor prin uzucapiune şi a cererii de ridicare a construcţiilor. Toate aceste critici au fost analizate explicit de către instanţa de recurs, astfel încât nu se poate reţine o omisiune în sensul art. 318 din Cod.
De asemenea, în continuarea considerentelor deciziei sunt analizate explicit şi celelalte motive de recurs legate de nulitatea titlului intimatului sub toate aspectele invocate, respectiv neîndreptăţirea intimatului la reconstituire, încălcarea prevederilor legale la emiterea titlului, împrejurarea că intimatul nu a deţinut terenul anterior cooperativizării şi nu s-a înscris în CAP.
Tribunalul mai reţine că în finalul contestaţiei contestatorii invocă necercetarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304/1 din Cod care impune instanţei obligaţia de a analiza cauza sub toate aspectele.
Cu privire la acest aspect, tribunalul constată în primul rând că instanţa de recurs a analizat recursul în toate limitele în care a fost învestită.
În al doilea rând, tribunalul reţine că este greşită interpretarea dată de contestatori art. 304/1 din Cod, în sensul că acest text legal impune obligaţia instanţei de analiza cauza sub toate aspectele, întrucât textul are în vedere posibilitatea invocării şi altor motive decât cele de la art. 304 din Cod. Altfel, spus, partea interesată poate invoca orice motiv (de nelegalitate sau netemeinicie, pentru cazurile vizate de art. 304/1) chiar dacă nu se încadrează în prevederile art. 304, iar instanţa de recurs este ţinută să îl analizeze. Textul nu impune o obligaţie generală a instanţei de recurs de a analiza cauza sub toate aspectele, chiar neinvocate, întrucât şi în faza judecăţii în recurs sunt aplicabile prevederile art. 129 alin. 6, art. 294 prin raportare la art. 316 din Cod – materializare a disponibilităţii procesului civil.
Pentru considerentele anterioare, tribunalul va respinge contestaţia ca nefondată.
Potrivit art. 274 din Codul de procedură civilă, tribunalul îi va obliga pe contestatori la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată către intimatul reclamant, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanţei de la dosar.
Tribunalul Vâlcea, decizia civilă nr. 123/R din 30 ianuarie 2012
