Schimbare de încadrare juridică conform art.334 Cod procedură penală din infracţiunile prevăzute de art.8 şi 9 lit.c din Legea nr.241/2005 în infracţiunea prevăzută de art.9 lit.c din Legea nr.241/2005; Inadmisibilitatea recursurilor declarate de Parchet


Nefiind exercitată calea de atac a apelului de către Parchet împotriva sentinţei penale nr. 96 din 6.05.2010 a Judecătoriei Adjud, nu mai este admisibilă exercitarea căii de atac a recursului de către Parchet împotriva deciziei penale nr. 2 din 20.03.2013 a Tribunalului Vrancea prin care s-a menţinut sentinţa penală a Judecătoriei Adjud prin respingerea apelurilor declarate în cauză.

Nefiind exercitată calea de atac a apelului de către Parchet împotriva sentinţei penale nr. 96 din 6.05.2010 a Judecătoriei Adjud, nu mai este admisibilă exercitarea căii de atac a recursului de către Parchet împotriva deciziei penale nr. 2 din 20.03.2013 a Tribunalului Vrancea prin care s-a menţinut sentinţa penală a Judecătoriei Adjud prin respingerea apelurilor declarate în cauză.

De asemenea, partea civilă nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva deciziei penale nr. 146 din 23.11.2011 a Tribunalului Vrancea, prin care au fost menţinute despăgubirile din sentinţa penală nr. 96 din 6.05.2010 a Judecătoriei Adjud.

De asemenea, partea civilă nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva deciziei penale nr. 146 din 23.11.2011 a Tribunalului Vrancea, prin care au fost menţinute despăgubirile din sentinţa penală nr. 96 din 6.05.2010 a Judecătoriei Adjud.

În consecinţă, partea civilă nu mai are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei penale nr. 2 din 20.03.2013 a Tribunalului Vrancea prin care s-au menţinut despăgubirile din sentinţa penală nr. 96/2010 a Judecătoriei Adjud şi din decizia penală nr. 146/2011 a Tribunalului Vrancea.

În consecinţă, partea civilă nu mai are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei penale nr. 2 din 20.03.2013 a Tribunalului Vrancea prin care s-au menţinut despăgubirile din sentinţa penală nr. 96/2010 a Judecătoriei Adjud şi din decizia penală nr. 146/2011 a Tribunalului Vrancea.

Inculpatul a evidenţiat în actele contabile cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni juridice, situaţie care se încadrează doar în conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

Operaţiunea ilicită nu este consecinţa stabilirii cu rea credinţă de către inculpat a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept de sume de bani cu titlu de compensări, rambursări sau restituiri.

Operaţiunea ilicită nu este consecinţa stabilirii cu rea credinţă de către inculpat a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept de sume de bani cu titlu de compensări, rambursări sau restituiri.

În cazul infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 241/2005, obiectul material lipseşte, pe când în situaţia faptei prev. de art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005, obiectul material constă în actele contabile sau în alte documente legale în care se evidenţiază cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, ori alte operaţiuni fictive.

Decizia penală nr.1612/R/6.12.2013 a  Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 96 din 6.05.2010 a Judecătoriei Adjud, în baza art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal  a fost condamnat  inculpatul P.I. la 3 (trei) ani inchisoare pentru săvârşirea infractiunii de stabilire cu rea credinta de catre contribuabil a taxelor sau contributiilor având rezultat obtinerea fără drept a unor compensări datorate bugetului general consolidat.

În baza art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal  a fost condamnat acelasi inculpat la 2 (doi) ani inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 33 lit. a si art. 34 lit. b Cod penal  s-a dispus ca inculpatul să execute  pedeapsa cea mai grea din cele aplicate si anume 3 (trei) ani  inchisoare.

Conform art. 86 ind. 1  şi art.86 ind. 2  Cod penal  s-a dispus  suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de şapte ani.

Conform art. 863 ind. 3  al. 1 din Cod penal  inculpatul va avea următoarele obligaţii:

– să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea;

– să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare  care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

– să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Toate aceste date se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea.

S-a atras  atenţia asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 şi art. 83 din Cod penal  referitoare la revocarea beneficiului suspendării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni ori a neîndeplinirii cu rea credinţă a obligaţiilor stabilite de lege şi de instanţă.

Conform art. 71 alin. 2 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a, lit. b si c Cod penal şi s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 65 Cod penal  si art. 9 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 s-a aplicat  inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. c Cod penal, pe o perioada de 2 ani, pedeapsa care se va executa dupa executarea pedepsei principale.

În baza art. 14 Cod pr.penală raportat  la art. 998-999 Cod civil a obligat  inculpatul să plăteasca părţii civile Ministerul Economiei si Finantelor Publice prin A.N.A.F. Bucuresti suma de 69.844 lei cu titlu de despagubiri civile.

Au fost respinse celelalte pretentii ale părţii civile ca nefondate.

În baza art. 191 alin. 1 Cod pr.penală a obligat inculpatul să plăteasca statului cheltuieli judiciare in suma de 1.500 lei, din care onorariul pentru aparare din oficiu in suma de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei.

S-a reţinut, printre altele, că la data de 24.03.2008, ca urmare a unei solicitări a Poliţiei mun. Adjud, inspectori din cadrul  ANAF – DGFP Vrancea au efectuat o inspecţie fiscală la S.C. M. S.R.L. Adjud, ocazie cu  care au constatat următoarele:

În perioada ianuarie 2006 – februarie 2007, societatea comercială nu a desfăşurat activitate  economică din comerţ cu carne  sau produse  din carne. Începând cu data de 05.03.2007 şi până  la data de 31.12.2007 societatea comercială înregistrează intrări de carne tineret bovin şi ovin in  cantitate de 97.300  kg pe baza unor facturi fiscale emise de aşa zişi furnizori. In urma  verificărilor certificatelor de sănătate publică veterinară emise de DSV Vrancea, la abatorul  SC M SRL Adjud pentru prestările de servicii privind tăierile de animale pentru  SC M.  SRL a rezultat că societatea a sacrificat in abatorul Adjud, un număr de 172 bovine  şi 15 ovine, rezultând in total 36.315 kg carne in carcasă.

Conform documentelor financiar-contabile, s-a constatat că intrările de carne tineret bovin  şi ovin nu sunt inregistrate ca fiind obţinute din sacrificarea animalelor achiziţionate de SC M. SRL, ci sunt inregistrate ca fiind aprovizionate de la diverse societăţi comerciale,  respectiv SC R.  SRL B, SC D.V.  SRL B, SC C.T.I.  SRL I, SC N.M.P. SRL N, SC  R SRL H, SC M. SRL H şi SC  R. SRL H.

În legătură cu SC R. SRL B, SC D.V.  SRL B, SC C.T.I.  SRL C, jud. I şi SC N.M.P. SRL N, s-au transmis adrese la DGFP aparţinătoare, prin care s-a solicitat efectuarea de inspecţii fiscale la societăţile de mai sus, urmărindu-se stabilirea faptului dacă societăţile funcţionează la sediile declarate, dacă in perioada ianuarie 2006 – decembrie 2007 au efectuat şi inregistrat in evidenţa  contabilă livrări de carne carcasă bovină şi dacă au fost depuse la organul fiscal, pe raza căruia  activează declaraţiile fiscale.

DGFP B a comunicat că SC R. SRL B nu funcţionează la sediul social declarat şi că in anul fiscal 2007, societatea comercială nu a depus la organul fiscal teritorial declaraţiile fiscale şi deconturile de TVA totodată s-a comunicat faptul că SC  R. SRL este o societate de tip fantomă.

DGFP B a comunicat că SC D.V.  SRL B nu funcţionează la sediul social declarat şi este in dizolvare incepând cu data de 10.04.2006.

DGFP I a comunicat că la controlul efectuat la SC C.T.I. SRL obligaţiile  au fost stabilite prin estimare iar administratorul societăţii nu a putut fi contactat şi  nu a dat curs invitaţiilor (în număr de 3), transmise de organul fiscal, motiv pentru care a fost  sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.

DGFP N a transmis că SC N.M.P. SRL S. are ca obiect de activitate recuperarea deşeurilor metalice şi confecţii metalice.

În urma verificărilor efectuate la SC M. SRL H s-a stabilit că societatea comercială prin administratorul T.I. a emis facturi fiscale către SC M. SRL Adjud.

În urma verificărilor efectuate la SC G. SRL H., a rezultat faptul că facturile emise au fost inregistrate in evidenţa contabilă şi aprovizionările efectuate de la aceasta de SC M. SRL îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi inregistrate în contabilitate.

Având in vedere verificările efectuate, cu excepţia aprovizionărilor făcute de la SC M. SRL şi SC G. SRL,  celelalte operaţiuni  menţionate mai sus, nu  s-au derulat in realitate fiind fictive.

Înregistrarea de la aşa zisele societăţi comerciale R. SRL, D.V. SRL, C.T.I. SRL,  N.M.P. SRL şi R. SRL care au figurat sau figurează ca fiind plătitoare de TVA, a avut ca scop atât crearea de  provenienţă pentru carnea obţinută în viu de la animalele sacrificate în abatorul din Adjud, cât  şi introducerea in procedura de determinare a taxei pe valoare adăugată de plată pe care societatea  o datora,  a unei TVA deductibile care se dovedeşte că nu are corespondent in TVA colectată,  declarată şi achitată de furnizori, dar care are ca efect diminuarea TVA de plată la SC M. SRL, urmărindu-se aşadar sustragerea de la plata TVA.

Aşa zisele documente de aprovizionare prezentate de SC M. SRL, presupuse a fi emise de cele cinci societăţi comerciale menţionate, s-au dovedit a fi intocmite in mod fictiv, nu consemnează operaţiuni reale nederulându-se in realitate, iar scopul a fost acela de a acoperi sacrificările de animale vii şi in concluzie, organele de inspecţie fiscală apreciază că  provenienţa reală a cantităţii de 92.520 kg carne tineret bovin şi ovin in valoare totală de  571.098 lei, din care TVA 91.165 lei, provine din sacrificarea de animale vii in abatorul din  Adjud. De aici  rezultă că SC M. SRL in perioada martie – decembrie 2007, prin  reprezentantul său a introdus in circuitul economic cantitatea  totală de 92.520 kg de carne  tineret bovin şi pentru care nu s-a confirmat provenienţa legală. 

În cazul inregistrării intrării de carne tineret bovin şi ovin pe baza documentelor a căror  emitenţi sunt de negăsit sau in procedura de dizolvare, SC M. SRL a inregistrat şi  taxa pe valoare adăugată  deductibilă in sumă totală de 91.165 lei, care s-a compensat cu taxa pe  valoare adăugată colectată de societate, având ca efect diminuarea taxei pe valoare adăugată cu  aceeaşi sumă, fără ca pe circuitul economic să se respecte regula de bază şi anume  aceea că alte  societăţi să colecteze taxa pe  valoare adăugată dedusă de SC M. SRL, prevăzută in art. 146 al. 1 lit. b pct. 2 din Legea 571/2003 cu toate modificările şi completările ulterioare privind Codul Fiscal, bugetul statului fiind prejudiciat cu suma de 91.165 lei.

Prin neconfirmarea inregistrării livrărilor către SC M. SRL, la aşa zişii furnizori ai acesteia, dar prin confirmarea inregistrării intrărilor de mărfuri la beneficiarii societăţii SC M. SRL, a introdus in circuitul economic o marfă fără provenienţă legală a cărei  valoare plătită in realitate nu este consemnată in documente.

Diferenţa intre adevărata valoare plătită şi valoarea de inregistrare la intrări de mărfuri, la SC M. SRL a fost insuşită de diverşi participanţi la operaţiunile economice ilicite descrise.

Valoarea de inregistrare la intrări, la SC M. SRL la  produsul carne tineret bovin şi ovin este de 479.933 lei.

În cursul urmaririi penale, inculpatul P.I., faţă de procesul verbal de control intocmit de către  lucrătorii  ANAF Vrancea din data de 24.03.2008, a declarat că cele constatate şi  consemnate in procesul verbal nu sunt conforme cu realitatea. Toate societăţile comerciale  sus menţionate au furnizat carcasă de bovină şi ovină către societatea sa, iar operaţiunile comerciale  s-au derulat in realitate. La solicitarea acestuia s-a efectuat o  expertiză  contabilă.

La solicitarea inculpatului a fost desemnat expert contabil P.M.L.  din cadrul B.L.E.T.C. de pe lângă Tribunalul Vrancea. Inculpatul a  solicitat şi  un expert consilier desemnându-l pe numitul N.I. din cadrul aceleiaşi  instituţii.

Astfel, nu este reală susţinerea inculpatului din instanţă, că nu a fost avută în vedere solicitarea sa privind desemnarea expertului, inculpatul semnând procesul verbal in care arată că este de acord cu expertul şi prin care işi alege şi un expert consilier.

Totodată, nu inculpatul desemnează expertul care urmează să efectueze expertiza, acesta având doar dreptul, exceptând cazurile de incompatibilitate ale expertului, de a solicita si un expert consilier, aşa cum de altfel a şi procedat.

Cu ocazia efectuării expertizei, experţii au concluzionat următoarele:

La obiectivul nr. 1 – „ Dacă operaţiunile comerciale desfăşurate de SC M. SRL Adjud, jud. Vrancea in perioada martie 2007 – decembrie 2007, sunt operaţiuni reale având la  bază documente justificative emise de către furnizorii menţionaţi in procesul verbal de control nr. …/S2/24.03.2008 intocmit de inspectorii fiscali din cadrul D.G.F.P. V” – răspunsul este:

SC M. SRL, prin administratorul P.I. a înregistrat in contabilitate în perioada martie 2007 – decembrie 2007, achiziţii de la societatea D.V. SRL B materializate intr-un număr de 34 facturi fiscale. SC D.V. SRL B este in dizolvare incepând  cu data de 10.04.2006, prin sentinţa publicată in Monitorul Oficial al României nr. 2230/18.07.2006. Ulterior, prin incheierea nr. 7184/15.12.2006, a fost  numit lichidator A.Gh. In această situaţie singurul reprezentant al societăţii era lichidatorul numit, A.Gh. Din documentele existente rezultă faptul că firma  nu a desfăşurat activitate sub  conducerea reprezentantului legal, lichidatorul numit.

În consecinţă, facturile emise de către SC D.V.  SRL, în perioada martie 2007 – decembrie 2007, nu au fost emise de către reprezentantul legal al societăţii şi nu pot fi  considerate documente justificative ale tranzacţiilor, iar TVA-ul dedus in contabilitate devine  nedeductibil, in conformitate cu dispoziţiile art. 146 al. 1  lit. b din Legea 571/2003.

SC M. SRL a inregistrat in contabilitate in perioada mai sus amintită achiziţii de la SC C.T.I.  SRL, concretizate printr-un număr de 9 facturi fiscale. In legătură cu această societate obligaţiile fiscale au fost stabilite prin estimare, iar data  inregistrării ultimei declaraţii fiscale este 21.12.2004, rezultând in  aceste condiţii nedeclararea  acestor operaţiuni  desfăşurate in perioada martie 2007 – decembrie 2007. Pe cale de consecinţă, taxa pe valoare adăugată dedusă la inregistrarea in contabilitate devine nedeductibilă in  conformitate cu dispoziţiile art. 146 al. 1 pct. 2 din Legea 571/2003.

SC M. SRL a înregistrat prin reprezentantul său legal în perioada mai sus  amintită un număr de 51 facturi fiscale, ce reprezintă achiziţii de carcasă bovină furnizată de SC R. SRL B. În urma verificărilor efectuate de DGFP B s-a constatat că  societatea furnizoare este de tip fantomă şi pe cale de consecinţă taxa pe valoare adăugată dedusă la inregistrarea in contabilitate devine nedeductibilă.

În legătură cu operaţiunile derulate cu SC N.M.P. SRL S şi SC R. SRL A, din informaţiile existente nu rezultă cu certitudine neinregistrarea  acestor operaţiuni,  respectiv nelegalitatea acestora.

La obiectivul nr. 2 „Care este prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului prin  înregistrarea in contabilitate SC M. SRL A a unor facturi fiscale având la bază operaţiuni nereale”, răspunsul este:

În cazul achiziţiilor de bunuri de la societăţi care nu au respectat prevederile Codului  penal, prin înregistrarea acestora, SC M. SRL a dedus TVA in cuantum de 69.844 lei,  taxă ce ulterior inregistrării s-a compensat cu taxa pe valoare adăugată de plată.

Având în vedere că operaţiunile înregistrate nu respectă condiţiile de exercitare a dreptului  de deducere prevăzute  de art. 146 al. 1 lit. b pct. 2 din Legea 571/2003, bugetul statului a fost  prejudiciat cu suma de 69.844 lei.

Fiindu-i prezentate concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat in cursul urmăririi penale,  inculpatul a negat în continuare fapta comisă şi a cerut efectuarea unei noi expertize in cauză  susţinând netemeinicia celor consemnate de către expert, dar fără a invoca obiecţiuni din care să  reiasă acest fapt. S-a reţinut că şi expertul consilier desemnat  de către inculpat nu a  formulat obiecţiuni şi a achiesat in totalitate la concluziile expertului desemnat de organele de  urmărire penală. Inculpatul a susţinut in continuare că facturile emise de către societăţile furnizoare au fost emise şi inregistrate  in mod legal.

Referitor la apărarea inculpatului, s-au efectuat verificări in baza de date a Serviciului de  Evidenţă Informatizată a Persoanei V pentru a se stabili identitatea persoanelor  menţionate in facturile fiscale emise către SC M. SRL. In răspunsul comunicat de  către S.P.C.J.  de Evidenţă a Persoanelor Vrancea se  stipulează că numiţii N.G.,  C.V. , M.I. şi P.I., persoane menţionate ca delegaţi in facturi,  nu figurează in evidenţe şi in concluzie datele de identitate sunt fictive, cu datele actelor de identitate mentionate in facturi figurand alte persoane.

Totodată, la cererea inculpatului, s-a dispus audierea in instanţă a administratorilor societăţilor SC D.V. SRL B, SC C.T.I. SRL I si SC R. SRL B, sens in care au fost solicitate datele acestora de la Oficiile Registrului Comertului de pe langa Tribunalele Bacau, Iasi si Botosani.

Pentru SC C.T.I. S.R.L. I, s-a comunicat că pentru această societate nu s-a depus bilanţul anual la registrul comertului pe anii 2004-2007, fiind indicate datele administratorului, care in urma citării şi cu mandate de aducere nu a fost găsit.

Pentru SC R. SRL. B s-a comunicat de asemenea că această societate nu a depus bilanţul anual pe anii 2006-2007, certificat de inmatriculare preschimbat, sediul este expirat, fiind indicaţi ca administratori B.M.I. si P.M.V.

P.M.V. nu a fost găsit de organele de politie, fiind audiat însă în cauza B.M.I., cu datele trecute in comunicarea ORC Botosani, care a declarat că nu îl cunoaşte pe inculpat si nici societatea acestuia, că nu a fost niciodată asociat sau administrator în vreo societate, nu cunoaste firma R.  SRL  si nu cunoaşte cum au ajuns ca datele lui sa fie folosite in cadrul acestei firme, martorul fiind domiciliat in jud. B.

Pentru SC D.V. SRL B, s-a comunicat că certificatul de inmatriculare este preschimbat, bilanţul anual  nedepus la Registrul Comerţului pe anii 2004-2007, comunicându-se că administrator figurează N.L.M., societatea fiind in lichidare.

Fiind audiat in calitate de martor, N.M. a declarat că a fost administrator din 2004, când a preluat de la fostul administrator documentele societăţii, că nu il cunoaste pe inculpatul P.I., nu cunoaste S.C. M. S.R.L. A şi că nu l-a împuternicit pe fostul administrator să efectueze activitate de comerţ in cadrul societăţii în 2007.

Faţă de cele arătate, rezultă clar că operaţiunile comerciale cu societăţile arătate nu sunt reale.

Deşi inculpatul a solicitat si i-a fost admisă proba cu expertiza si în instanţă, acesta nu a făcut nici un demers pentru a prezenta documentaţia expertului desemnat in cauza si expertului consilier ales de inculpat, astfel că expertiza contabilă nu a putut fi efectuată decât cu privire la un singur obiectiv, după cum rezultă din raportul depus de aceştia la dosar.

Astfel, s-a arătat tot cu privire la operaţiunile  efectuate de SC M. SRL A. cu SC D.V. SRL B, SC C.T.I. SRL I si SC R. SRL B, că nu sunt reale faţă de informaţiile obţinute de la ONRC.

Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută, rezultă din procesul verbal  de sesizare din oficiu, adresa nr. …/27.03.2008  – ANAF V  şi procesul verbal de control şi anexe, procesul verbal de ridicare – restituiri de inscrisuri, facturi fiscale, notă explicativă, raport de  expertiză  contabilă judiciară P.L.M., proces verbal de predare documente  financiar-contabile, acte ONRC – SC M. SRL A, adrese S.P.C.J.E.P. V. …/677/18.06.2008, adresa nr. …/17.12.2008 a Directiei Judetene de Evidenta a Persoanelor Vrancea, adresa nr. …/17.12.2008 a SPCEP Botosani, declaraţiile martorilor T.I., L.I., N.M. şi B.M.I., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.

Faptele inculpatului P. I.  care, in calitate de  administrator al S.C. M.  S.R.L. Adjud  in perioada martie 2007 – decembrie 2007 a inregistrat in evidenţa  contabilă intrări de carne  tineret bovin şi ovin in valoare  de 368.506 lei  pe bază de documente de provenienţă intocmite  in mod fictiv, fapt pentru care a inregistrat  TVA deductibilă  in sumă de 69.844 lei care s-a compensat cu TVA colectată  de societate având ca efect diminuarea TVA de plată  la bugetul statului in valoare  de 69.844 lei, constituie  elementele infracţiunilor  de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită şi  de art. 8  al. 1 şi 9 al. 1 lit. c din Legea nr.241/2005 cu aplicarea  art. 41 al. 2 Cod penal  şi art. 33 lit. a Cod penal.

Prin decizia penală nr. 2 din 20.03.2013 a Tribunalului Vrancea au fost respinse  apelurile declarate de inculpatul P.I. şi partea civilă MFP – prin ANAF, împotriva sentinţei penale nr. 96/ 6 mai 2010, pronunţată de Judecătoria Adjud, în dosarul nr., 1592/173/2008, ca nefondate.

Au fost obligaţi apelanţii la plata sumei de 500 lei partea civilă MFP – prin ANAF, respectiv a sumei de 12.550 lei inculpatul P.I.,  reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

S-a reţinut, printre altele, că în  perioada ianuarie 2006 – februarie 2007, societatea comercială nu a desfăşurat activitate economică din comerţ cu carne  sau produse  din carne. Începând cu data de 05.03.2007 şi până  la data de 31.12.2007 societatea comercială înregistrează intrări de carne tineret bovin şi ovin in  cantitate de 97.300  kg pe baza unor facturi fiscale emise de aşa zişi furnizori. In urma  verificărilor certificatelor de sănătate publică veterinară emise de DSV Vrancea, la abatorul S.C. M. S.R.L. Adjud pentru prestările de servicii privind tăierile de animale pentru  S.C. M. S.R.L. a rezultat că societatea a sacrificat in abatorul Adjud, un număr de 172 bovine  şi 15 ovine, rezultând in total 36.315 kg carne in carcasă.

Pentru SC R. SRL Botoşani s-a comunicat de asemenea că această societate nu a depus bilanţul anual pe anii 2006-2007, certificat de înmatriculare preschimbat, sediul este expirat, fiind indicaţi ca administratori B.M.I. si P.M.V.

P.M.V. nu a fost găsit de organele de politie, fiind audiat insa in cauza B.M.I., cu datele trecute in comunicarea ORC Botosani, care a declarat ca nu il cunoaste pe inculpat si nici societatea acestuia, ca nu a fost niciodata asociat sau administrator in vreo societate, nu cunoaste firma R.  SRL  si nu cunoaste cum au ajuns ca datele lui sa fie folosite in cadrul acestei firme, martorul fiind domiciliat in jud. B.

Pentru SC D.V.  SRL B, s-a comunicat că certificatul de înmatriculare este preschimbat, bilanţul anual  nedepus la registrul comertului pe anii 2004-2007, comunicându-se că administrator figurează N.L.M., societatea fiind in lichidare.

În apărare, inculpatul P.I., prin avocat a susţinut două teze:

a. Prima în care susţine că faptele imputate inculpatului P.I. nu există, întrucât operaţiunile comerciale justificate prin cele 94 de facturi fiscale sunt reale şi nu fictive cum susţine acuzarea, întrucât cantităţile de carcasă bovină şi ovină achiziţionate sunt egale cu cele livrate şi mai mult, aceste operaţiuni îndeplinesc condiţiile prev.de art. 155 ind.1 din codul fiscal.

b. Teza a II-a a apărării susţine ideea că faptele imputate inculpatului nu întrunesc elementele constitutive  pentru a fi reţinute ca infracţiuni şi anume ,,intenţia”, întrucât nu s-a probat reaua-credinţă a inculpatului P.I. deoarece operaţiunile comerciale au fost reale, în sensul că marfa a fost primită- predată şi plătită efectiv, iar facturile fiscale îndeplinesc condiţiile de formă prevăzute de lege fiind înregistrate în contabilitatea firmei.

S-a solicitat în apel, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prev.de art.8 alin.1  respectiv art. 9 alin.1 lit.c  din Legea nr. 241/2005 într-o singură infracţiune prev.de art. 9 alin.1 lit.c din  Legea nr. 241/2005.

Tribunalul a constatat că în cauză inculpatului P.I. îi sunt imputabile două infracţiuni: înregistrarea în evidenţele contabile ale firmei al cărei administrator era în perioada martie 2007-  decembrie 2007 a operaţiunilor comerciale reclamate de acuzare ca fictive, având ca documente justificative  „facturile fiscale ( 96 buc)” menţionate în actul de inculpare.

– întocmirea deconturilor de TVA pentru  recuperarea de la bugetul de stat a sumelor reprezentând  aparentul- excedent de TVA deductibil.

În aceste condiţii apare ca evident faptul că activitatea inculpatului P.I. cu relevanţă penală, în calitate de administrator la SC M. SRL Adjud, are o conotaţie duală; ambele componente prezintă relevanţă penală din perspectiva Legii 241/2005, context în care cererea de schimbare a încadrării juridice apare ca nefondată, sens în care Tribunalul, o va respinge ca atare.

 Cu privire  la criticile formulate de apelantul-inculpat P.I., Tribunalul a constatat că nu pot fi primite favorabil pentru considerentele următoare:

S-a susţinut de apărare că operaţiunile comerciale justificate în evidenţele contabile ale firmei administrată de  inculpatul P.I., prin facturile  fiscale ( 94 buc) emise de SC D. SRL B, SC C.T.I.  SRL, SC R. SRL B sunt reale întrucât cantităţile de carne bovină şi ovină achiziţionate sunt egale cu cele livrate.

Este adevărat că intrările şi ieşirile din firma administrată de inculpatul P.I.  sunt egale prin raportare la evidenţele contabile, însă acest lucru nu probează decât că din  punct de vedere tehnico-contabil, contabilitatea firmei menţionate este condusă corect, dar nu şi faptul că operaţiunile comerciale justificate prin documentele înregistrate sunt reale. Cu alte cuvinte, existenţa documentului justificativ prevăzut de legea fiscală permite analiza din perspectiva tehnico-contabilă a modului de ţinere a evidenţelor contabile.

Dovada realităţii sau fictivităţii unei operaţiuni comerciale se face dat fiind calitatea acesteia de act juridic civil prin mijloace de probă, pe care legea civilă le reglementează.

Administratorul SC D.V. SRL B – N.M. audiat ca martor  a declarat că nu îl cunoaşte pe inculpatul P.I.  şi nici firma administrată de acesta.

Datele obţinute de la ORC privind activitatea firmelor emitente a facturilor fiscale  arată că în perioada ianuarie 2006 – februarie 2007, societatea comercială nu a desfăşurat activitate economică din comerţ cu carne  sau produse  din carne.

Începând cu data de 05.03.2007 şi până  la data de 31.12.2007 societatea comercială înregistrează intrări de carne tineret bovin şi ovin in  cantitate de 97.300  kg pe baza unor facturi fiscale emise de aşa zişi furnizori. In urma  verificărilor certificatelor de sănătate publică veterinară emise de DSV Vrancea, la abatorul  S.C. M S.R.L. A pentru prestările de servicii privind tăierile de animale pentru  S.C. M. S.R.L. a rezultat că societatea a sacrificat in abatorul A, un număr de 172 bovine  şi 15 ovine, rezultând in total 36.315 kg carne in carcasă.

Pentru SC R. SRL B s-a comunicat de asemenea, că această societate nu a depus bilanţul anual pe anii 2006-2007, certificate de înmatriculare preschimbat, sediul este expirat, fiind indicaţi ca administratori B.M.I. şi P.M.V.

P.M.V. nu a fost găsit de organele de politie, fiind audiat insa in cauza B.M.I., cu datele trecute in comunicarea ORC B, care a declarat că nu il cunoaşte pe inculpat şi nici societatea acestuia, că nu a fost niciodată asociat sau administrator in vreo societate, nu cunoaşte firma R. SRL şi nu cunoaşte cum au ajuns ca datele lui să fie folosite in cadrul acestei firme, martorul fiind domiciliat in jud. B.

Pentru SC D.V. SRL B, s-a comunicat că certificatul de înmatriculare este preschimbat, bilanţul anual  nedepus la registrul comerţului pe anii 2004-2007, comunicându-se că administrator figurează N.L.M., societatea fiind in lichidare.

Toate aceste elemente probatorii induc concluzia că operaţiunile comerciale înregistrate în evidenţele contabile ale firmei administrată de inculpatul P.I.  nu sunt reale; aprovizionarea la nivelul intrărilor înregistrate provenind ca urmare a altor operaţiuni comerciale efectuate de inculpatul P.I., ca administrator al SC M. SRL A, al căror  caracter licit sau ilicit excede sesizării acestei instanţe. Cu certitudine, înscriindu-se pe linia sesizării, Tribunalul a reţinut caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale înregistrate în contabilitate probat pe deplin de acuzare şi în mod  just reţinut de prima instanţă. Expertizele contabile nefiind în măsură decât să explice din punct de vedere tehnico-contabil dacă contabilitatea SC M. SRL administrată de inculpatul P.I. a fost ţinută regulat potrivit Legii contabilităţii, şi nu realitatea sau fictivitatea operaţiunilor cum apărarea susţine.

Linia celui de al doilea capăt de acuzare, privind săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 alin.1 din Legea nr.241/2005, Tribunalul reţine justeţea soluţiei primei instanţe dedusă din faptul că inculpatul P. I.  a solicitat şi obţinut deduceri de TVA în condiţiile în care nu a probat plata în excedent a acestei taxe. Astfel spus, câtă vreme operaţiunile comerciale evidenţiate contabil prin cele 94 facturi fiscale s-au găsit a fi nereale, plata TVA la cumpărare apare ca fiind pusă sub semnul îndoielii rezonabile, ceea  ce probează reaua-credinţă a inculpatului P.I.  în obţinerea de rambursări la care nu avea dreptul.

În aceste condiţii, Tribunalul a considerat  temeinică soluţia primei instanţe şi pe linia acestui capăt de acuzare.

De asemenea, inculpatul P.I. a avansat şi a doua teză a apărării pe linia lipsei intenţiei în săvârşirea celor două fapte cu relevanţă penală imputate, întrucât nu avea obligaţia să identifice partenerii de afaceri care  i-au livrat marfa.

Susţinerea critică a inculpatului P. I.  nu a putut fi primită favorabil câtă vreme nu problema de identitate a reprezentanţilor firmelor partenere este pusă în cauză, ci realitatea operaţiunilor comerciale de achiziţie efectuate.

Tribunalul  a reţinut  că fictivitatea operaţiunilor comerciale a fost probată de acuzare prin mijloacele de dovadă reglementate de legea civilă, context în care inculpatul P.I. nu a făcut dovada contrară, ceea ce face ca apărarea sa să fie reţinută ca fiind o încercare de deplasare a problemei. Cu alte cuvinte, nu se impută inculpatului cu cine a încheiat contractele de vânzare-cumpărare a cărnii pe care a vândut-o ulterior, ci faptul că, contractele pe care le-a înregistrat în contabilitate nu au existat. Posibilitatea ca provenienţa cărnii vândută ulterior să fie  licită  excede cadrului procesual de faţă.

În aceste condiţii, Tribunalul a găsit  criticile inculpatului-apelant P.I. neîntemeiate, drept pentru care apelul acestuia a fost respins.

Cu privire la apelul părţii civile, MF- ANAF, Tribunalul a reţinut că prima instanţă în mod just a reţinut nivelul prejudiciului stabilit prin expertiză contabilă. Câtă vreme, partea civilă nu a avut obiecţiuni cu privire la modul de determinare a prejudiciului, prima instanţă nu a avut la îndemână alt mijloc de dovadă de valoare ştiinţifică egală, care să permită o altă concluzie.

Procesul-verbal de control al angajaţilor proprii nu constituie mijloc de probă, partea civilă având posibilitatea să releve existenţa unor greşeli tehnice ale expertului în limitele cadrului procedural, astfel că nu a putut fi reţinută critica la adresa primei instanţe privind nemotivarea reţinerii ca mijloc de probă a raportului de expertiză contabilă, întrucât orice mijloc de probă se administrează pentru a fi reţinut în contextul probator al cauzei.

Necomunicarea  „Raportului  de expertiză contabilă” nu constituie un fine de reformare a sentinţei penale apelată, întrucât nu există o atare obligaţie legală pentru prima instanţă şi mai mult partea civilă fiind regulat citată a avut posibilitatea de a lua cunoştinţă de  actul de procedură în discuţie, astfel că nu sunt realizate cerinţele de text prev.de art. 97 alin.1 Cod pr.penală.

Împotriva deciziei penale menţionate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, partea civilă MFP prin ANAF şi inculpatul P.I.

În motivele de recurs, Parchetul a arătat printre altele, că în mod greşit în cauză s-a reţinut şi infracţiunea prev. de art. 8 alin.1 din Legea nr. 241/2005, încălcându-se principiul “non bis in idem”, instanţele trebuind să aplice pedepse complementare şi pentru infracţiunea prev. de art. 8 alin.1 din Legea nr. 241/2005, acestea fiind şi cele prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a , ip. a-II-a şi lit. b Cod penal.

Partea civilă, MFP – ANAF a cerut în motivele de recurs, obligarea inculpatului la plata sumei de 107.335 lei cu titlu de despăgubiri civile către bugetul general consolidat.

Inculpatul P.I., în motivele de recurs, a arătat, printre altele că solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit.a şi art. 10 lit. c Cod pr.penală, precum şi în baza art. 11 pct. 2 lit.a şi art. 10 lit. d Cod pr. penală.

Operaţiunile comerciale au fost reale şi nu se poate reţine elementul material al infracţiunii prev. de art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005, faptei îi lipseşte un element constitutiv al infracţiunii, respectiv intenţia.

S-a cerut respingerea pretenţiilor civile ale părţii civile.

Recursul inculpatului P.I. este întemeiat, însă recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi de partea civilă MFP, prin ANAF, sunt inadmisibile.

Împotriva sentinţei penale nr. 96 din 6.05.2010 a Judecătoriei Adjud au formulat apeluri, într-un prim ciclu procesual, inculpatul P.I. şi partea civilă MFP – A.N.A.F.

Prin sentinţa menţionată inculpatul era condamnat pentru ambele infracţiuni şi obligat la plata sumei de 69.844 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva acelei hotărâri, ci doar recursul împotriva deciziei penale nr. 146 din 23.11.2011 a Tribunalului Vrancea prin care inculpatul P.I.  a fost achitat pentru ambele infracţiuni.

Prin decizia penală nr. 618/R din 25.04.2012 a Curţii de Apel Galaţi au fost admise recursurile declarate de Parchet şi de inculpat, a fost casată în tot decizia penală nr. 146/2011 a Tribunalului Vrancea şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la Tribunalul Vrancea.

În rejudecare, la Tribunalul Vrancea, prin decizia penală nr. 2/20.03.2013, au fost respinse apelurile declarate de inculpat şi de partea civilă.

Prin urmare, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi de partea civilă MFP prin ANAF sunt inadmisibile şi vor fi respinse ca atare.

Referitor la recursul inculpatul P.I.:

Situaţia de fapt reţinută de ambele instanţe, cu precizările făcute, corespunde probelor administrate în cauză.

Inculpatul P.I., în calitate de administrator al SC M. SRL Adjud, a derulat în perioada 5.03.2007 şi până la 31.12.2007, activităţi comerciale ce au avut ca obiect achiziţionarea de carne în carcasă, în cantitate de 36.315 kg., produs obţinut prin sacrificarea unui număr de 172 bovine şi 15 ovine la abatorul SC M. SRL A., societate prestatoare de servicii.

Conform documentelor financiar-contabile s-a constatat că intrările de carne tineret bovin şi ovin nu au fost înregistrate ca fiind obţinute din sacrificarea animalelor achiziţionate de societatea inculpatului, ci sunt înregistrate ca fiind aprovizionate de la diverse societăţi comerciale.

În urma verificărilor au rezultat operaţiuni comerciale nereale în raport cu societăţile comerciale SC D.V.  SRL B., SC C.T.I.  SRL I. şi SC R. SRL B.

Aceste operaţiuni au produs un prejudiciu cert de 69.844 lei, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale conform art. 998 Cod civil – în vigoare la momentul faptelor (faptă ilicită, vinovăţie, prejudiciu, legătură de cauzalitate).

Facturile emise de cele trei societăţi partenere reţinute în cauză nu au fost emise de reprezentantul legal al societăţii şi nu pot fi considerate documente justificative ale tranzacţiilor, iar TVA-ul dedus în contabilitate devine în aceste condiţii nedeductibil în conformitate cu art. 146 alin.1 lit. b din Legea nr. 571/2003.

Relevante în acest sens sunt: înscrisurile contabile, procesul-verbal de inspecţie fiscală din 24.03.2008 încheiat de A.N.A.F. – D.G.F.P. V., raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul contabil P.M.L., declaraţia martorului B.M.I., raport de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert contabil B.C., raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul contabil L.T., raportul de expertiză criminalistică nr. … din 22.02.2013 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti.

Hotărârea instanţei de apel este nelegală fiind dată cu aplicarea greşită a legii, conform cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 Cod pr. penală, întrucât situaţia de fapt din cauză întruneşte elementele constitutive doar ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, nu şi pe cea a infracţiunii prev. de art. 8 alin.1 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

Sub acest aspect, Tribunalul Vrancea trebuia să admită apelul inculpatului P.I. şi, în baza art. 334 Cod pr. penală, să dispună schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni într-una singură prevăzută de art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

Inculpatul a evidenţiat în actele contabile cheltuieli care au avut la bază operaţiuni juridice, situaţie care se încadrează doar în conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

În cazul infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 241/2005, obiectul material lipseşte, pe când în situaţia faptei prev. de art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005, obiectul material constă în actele contabile sau în alte documente legale în care se evidenţiază cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, ori alte operaţiuni fictive.

Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal este corect individualizată în raport cu criteriile generale stabilite de art. 72 Cod penal, însă fiind doar o singură infracţiune, luând în considerare cuantumul pedepsei, situaţia juridică a inculpatului, valoarea prejudiciului, Curtea apreciază că modalitatea suspendării condiţionate a executării pedepsei în locul cele sub supraveghere, este în măsură să asigure atingerea scopului educativ preventiv al sancţiunii.

Susţinerile din recurs ale inculpatului, de achitare conform art. 10 lit. c Cod pr. penală, pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, nu sunt întemeiate.

După cum s-a arătat, materialul probator stabileşte în mod cert existenţa acestei infracţiuni şi vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei, neexistând elemente de fapt probatorii care să se coroboreze şi să infirme această acuzaţie.

Faţă de cele arătate şi de art. 3859 pct. 172, art. 38514, art. 38515 pct. 2 lit. d Cod pr. penală, Curtea va admite recursul declarat de inculpatul P.I. şi va casa decizia penală nr. 2 din 20.03.2013 a Tribunalului Vrancea.

În rejudecare, Curtea a admis apelul declarat de inculpatul P.I., a desfiinţat în parte sentinţa penală nr.96/06.05.2010 a Judecătoriei Adjud  şi, în rejudecare:

Au fost înlăturate  dispoziţiile privind condamnarea inculpatul P.I.

În baza disp. art.334 C.pr.pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor  reţinute în sarcina inculpatului P.I. din infracţiunile prev. de art.8 al.1 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, şi de art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, în infracţiunea prev. de art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.

L-a condamnat pe inculpatul P.I.  la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. art. 64 lit.c Cod penal, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunii prev. de art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.

În baza art.71 al.2 Cod penal  a aplicat  inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. art. 64 lit. a teza a-II-a , lit.b şi lit.c Cod penal.

În baza art. 81, 82, 71 al.5 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, precum şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal  privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. 

Au fost menţinute  celelalte dispoziţii ale sentinţei penală nr. 96/06.05.2010 a Judecătoriei Adjud.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă MFP, prin ANAF, împotriva sentinţei penale nr.96/06.05.2010 a Judecătoriei Adjud şi a fost obligată  partea civilă MFP, prin ANAF, la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat, în apel.

Ţinând cont de cele prezentate şi de disp.art. 38515 pct. 1 lit.a Cod pr. penală, Curtea a respins ca inadmisibile recursurile declarate de Parchet şi de partea civilă MFP prin ANAF.