S-a luat în examinare conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Cluj-Napoca şi Tribunalul Cluj, în soluţionarea acţiunii formulate de creditoarea C.N.A.D.N.R. – Direcţia regionala drumuri şi ptxluri Cluj împotriva debitoarei SC Willy & co. import export SRL.
1. Curtea constată că prima instanţă sesizată a fost învestită să soluţioneze o cerere de emitere a unei ordonanţe de somaţie de plată în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din această ordonanţă acest act normativ se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale. Conform art. I pct. 1. în sensul acestei ordonanţe de urgenţă prin contract comercial se înţelege contractul încheiat între comercianţi ori între aceştia şi o autoritate contractantă, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preţ constând într-o sumă de bani.
2. Analizând regimul juridic al creditoarei C.N.A.D.R. sub imperiul definiţiei autorităţii contractante mai sus explicitate. Curtea constată că potrivit art. 1 alin. (2) din
O.U.G. nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Români, SA prin reorganizarea RA Administraţia Naţionala a Drumurilor din România. C.N.A.D.N.R. este persoana juridică romana de interes strategic naţional, care se organizează şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pe baza de gestiune economică şi autonomie financiară, conform legilor în vigoare şi statutului prevăzut în anexa nr. I care face parte din ordonanţa de urgenta.
Din economia dispoziţiilor de ansamblu ale ordonanţei de urgenţă citate unite cu prevederile Statutului evidenţiat în Anexă, se poate trage concluzia că C.N.A.D.N.R. în prezent este şi poate fi calificată ca fiind o autoritate contractantă în sensul definiţiei date de art. 1 pct. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 119/2007.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R. se află sub autoritatea şi controlul Ministerului Transporturilor, apoi capitalul acesteia este integral de stat iar în perioada în care statul, prin Ministerul Transporturilor. Construcţiilor şi Turismului, este acţionar majoritar, consiliul de administraţie şi preşedintele acestuia sunt numiţi prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. Aşa fiind, această entitate întruneşte condiţiile de autoritate contractantă în sensul definiţiei date de art. 1 pct. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 119/2007, dar raportat la statutul acesteia şi la obiectul de activitate, C.N.A.D.N.R. este îneadrabilă ca autoritate contractantă şi în sensul definiţiei date de art. I pct. 2 lit. e) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă.
Prin urmare, contractul încheiat între creditoarea C.N.A.D.N.R. şi debitoarea SC Willy & CO Import Kxport SRL Apahida are regimul juridic de contract comercial prevăzut la art. 1 pct. I din O.U.G. nr. 119/2007 iar dacă litigiul priveşte creanţe certe, lichide
şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un astfel de contract sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 119/2007 aşa cum rezultă fâră echivoc din dispoziţiile art. 2 alin. (1).
Sub aspectul stabilirii competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă a cauzei
O.U.G. nr. 119/2007 prevede în art. 5 alin. (1) că cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei in primă instanţă iar la alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că cererea privind creanţa de plată a preţului rezultând dintr-un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de sen icii se depune la instanţa de administrativ competentă, care va aplica pentru soluţionarea cauzei prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.
Pentru a decela natura juridică a contractului încheiat de părţi şi incidenţa textului art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007, Curtea mai are în vedere că raportat la obiectul acestuia aşa cum este configurat la art. I din cap. II creditoarea a acţionat în calitate de administrator al porţiunii de drum naţional, bun care face parte din proprietatea publică a statului aşa cum rezultă din prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 43/1997 corelat cu art. 135 din României.
Potrivit art. 2 alin. (I) lit. c) din Legea contcnciosului administrativ nr. 554/2004 sunt asimilate actului administrativ şi deci supuse procedurii contcnciosului administrativ contractcic închciatc de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publicc, achiziţiile publice iar prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Aşa cum rezultă lără echivoc din prevederile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 competenţa privind soluţionarea cererii de somaţie de plată privind creanţa de plată a preţului rezultând, între altele, dintr-un contract de prestări servicii aparţine instanţei de contencios administrativ, care va aplica pentru soluţionarea cauzei prevederile acestei ordonanţe de urgenţă.
Din această perspectivă, raportat la cele de mai sus, ţinând seama de obiectul contractului şi raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din O.U.Cî. nr. 84/2003, Curtea reţine că, contractul încheiat între C.N.A.D.N.R. în calitate de administrator al drumurilor naţionale prin care aceasta pune în valoare o porţiune de drum naţional în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 43/1997 are natura juridică a unui contract administrativ de prestare servicii.
Aşa fiind, cererea de somaţie de plată vizând creanţa care rezultă din plata preţului stabilit pe bază de tarif pentru utilizarea drumului este supusă dispoziţiilor O.U.G. nr. 119/2007 iar sub aspectul competenţei se vor reţine aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă.
Din această perspectivă. Curtea reţine că instanţele de contencios administrativ care au competenţa de a soluţiona în fond cereri în materia contenciosului administrativ sunt secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor şi ale curţilor de apel. Din economia dispoziţiilor art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 rezultă că partajarea competenţei în primă instanţă, ca instanţe de fond, între cele tribunale şi curţi de apel prin secţiile de profil se realizează pe două axe: (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, respectiv cele care privesc actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale şi (2) litigiile cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei. respective care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei.
Cum sub aspcct valoric competenţa este partajată doar în materia contenciosului fiscal, se poate concluziona că litigiile care privesc contracte administrative indiferent de poziţia părţilor şi valoarea obiectului acţiunii sunt de competenţa primului grad de jurisdicţie din materia contenciosului administrativ, al secţiilor de contencios administrativ al tribunalelor.
Aşa fiind, urmează a se conchide că în cauza de faţă. competenţa de a soluţiona cererea de somaţie de plată la care se referă dispoziţiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 aparţine secţiei de contencios administrativ a tribunalului.
C.A. Cluj, sentinţa civilă nr. 2 din 14 ianuarie 2010, nepublicată
Notă: Soluţia – corectă – comportă două observaţii:
a) contractul încheiat intre cele două părţi are natură comercială numai privit prin opoziţie cu o eventuală natură civilă. Altfel, ar părea că instanţa se contrazice afirmând, pe de o parte, că suntem în prezenţa unui contract comercial iar, pe de alta, a unuia administrativ. In consecinţă, ceea ce susţine instanţa – la o privire mai atentă – este faptul că între cele două părţi s-a încheiat un contract cu un regim juridic mixt, administrativ şi comercial (iar nu civil);
b) pentru stabilirea competenţei instanţei de contencios administrativ, este suficient să constatăm existenţa regimului juridic administrativ (de putere publică). Astfel, pentru a stabili competenţa unei instanţe civile ori comerciale, raportul juridic dedus judecăţii trebuie să aibă o natură exclusiv civilă ori, după caz, comercială. Ori de câte ori raportul juridic litigios derivă dintr-un act administrativ asimilat (cum este contractul administrativ) este irelevant dacă aspectul concret invocat în instanţă are natură administrativă ori privată (civilă sau comercială); raportat la dispoziţiile Legii nr. 554/2004, contractul cu natură mixtă va fi supus întotdeauna jurisdicţiei instanţei de contencios administrativ.