între reclamanta SC C.M.M. SRL şi Casa de Asigurări de Sănătate a fost încheiat contractul de furnizare nr. A 38P/2007 de servicii medicale în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile paraclinicc, iar litigiul în prezenta cauză vizează anularea măsurii de reziliere, notificată de Casa de Asigurări de Sănătate Argeş în baza unei adrese emise de C.N.A.S., menţiunea valabilităţii contractului şi continuarea derulării acestuia.
S-a solicitat anularea atât a notificării emise de C.A.S. Argeş, cât şi adresei emise de C.N.A.S., dar şi anularea măsurii de reziliere.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi pronunţată în conformitate cu prevederile art. 246 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
potrivit cărora relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate sunt de natură civilă, se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract care se încheie anual.
Prin acest text s-a instituit o normă specială faţă de prevederile Legii nr. 554/2004 care. în art. 1 alin. (2) lit. c), prevede că sunt asimilate actelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect prestarea serviciilor publice.
Dispoziţiile art. 246 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 prevăd natura civilă a relaţiilor privind furnizarea de servicii medicale, relaţii între furnizori şi casele de asigurări de sănătate.
Nu au putut fi reţinute susţinerile din recurs, potrivit cărora. în cazul declinării, se impune ca aceasta să fie făcută în favoarea Tribunalului Argeş. Secţia comercială, pentru că. chiar dacă, în sensul larg al noţiunii, dreptul comercial este o ramură a dreptului civil, nu se poate pune semnul egalităţii între dreptul privat şi dreptul civil.
Pentru că textul de lege amintit face referire la ..natura civilă”, nu se poate interpreta că instanţa competentă ar putea fi secţia comercială dacă furnizorul de servicii medicale ar fi un comerciant şi aceasta, pentru că. mai întâi, legea prevede clar natura civilă a relaţiilor dintre părţi. în al doilea rând, dacă legea ar fi dorit să instituie competenţa alternativă, ar fi indicat şi natura comercială a relaţiilor în cazul în care furnizorul era un comerciant, pentru că se ştie că în materie de furnizare de servicii, potrivit art. 15 din O.G. nr. 124/1998, pot fi prestate servicii medicale şi de unităţile medico-sanitare cu personalitate juridică, ce se înfiinţează potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990.
Or, dacă legea nu distinge, nici cel care o interpretează nu poate să stabilească altceva decât ceea ce legea prevede expres, în speţă, natura civilă a relaţiilor dintre furnizorii de servicii medicale şi casele de asigurări de sănătate.
Ar trebui remarcat şi faptul că reclamanta a avut înregistrate cereri pe rolul Secţiei comerciale a Tribunalului Argeş, in legătură cu acelaşi litigiu şi care au fost declinate în favoarea Judecătoriei Piteşti.
Nu au putut fi reţinute susţinerile recurentei, potrivit cărora notificarea nr. 356 din 23 aprilie 2007, emisă de Casa de Asigurări de Sănătate, şi nr. 6701 din 24 ianuarie 2007, emisă de Casa Judeţeană de Sănătate Argeş, ar avea caracterul unui act administrativ, pentru că acestea nu îndeplinesc cerinţele stabilite de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care defineşte actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.
Aşa cum s-a arătat anterior, legea specială a stabilit că relaţiile privind furnizarea de servicii medicale sunt de natură civilă, care presupun poziţia de egalitate a părţilor, iar actele emise în legătură cu aceste contracte sunt şi ele de natură civilă.
I.C.CJ., S. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 936 din 6 martie 2008, în Jurisprudenţă s. cont. adm. şi fisc., 2008, sem. I, p. 564
Notă: Deşi, în principiu, achiesăm la soluţia de mai sus, credem că o observaţie se impune: având ca argument forte prevederile legii speciale care în mod expres califică drept civil contractul din speţă, decizia rezistă criticii numai dacă legiuitorul însuşi este consecvent şi nu se contrazice prin alte prevederi legale care, în esenţă, stabilesc o altă natură juridică a acestui contract, contrară celei declarate solemn. Astfel, a stabili că un anumit contract este civil şi nu administrativ înseamnă a nega autorităţii contractante orice prerogativă exorbitantă: de a modifica ori denunţa unilateral contractul ori de câte ori interesul public o cere, sau de control şi, eventual de sancţionare a celeilalte părţi dacă aceasta nu îşi execută obligaţiile. Or, în mâsura în care, pe de o parte legiuitorul nostru ar stabili că un anumit contract este civil iar, pe de alta, ar recunoaşte autorităţii contractante prerogative exorbitante, instanţele ar trebui să recunoască, contrar prevederii legale exprese, că suntem în prezenţa unui contract administrativ, stabilind competenţa de soluţionare ca atare.
