Prin sentinţa civilă nr. 187 din 18.01.2011, a Tribunalului Comercial Cluj s-a respins cererea formulată de lichidatorul Cabinetul individual de D.A. în contradictoriu cu pârâtei M.C.C., având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale pentru pasivul debitoarei SC M.I. SRL.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 2192/25.05.2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj a fost admisă cererea formulată de creditoarea DGFP CLUJ şi s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC M.I. SRL, fiind desemnat lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă D.A.. Prin sentinţa comercială nr. 3705/14.09.2010 a fost încuviinţat tabelul definitiv de creanţe al debitoarei şi s-a dispus intrarea debitoarei în faliment în procedură simplificată. În tabelul definitiv de creanţe au fost înscrise creanţe în cuantum de 148.258,14 lei.
Din informaţiile oferite de Oficiul Registrului Comerţului Cluj, rezultă că M.C.C. a avut calitatea de administratori al debitoarei SC M.I. SRL de la data de 25.09.2003 şi până la momentul intrării debitoarei în procedura insolvenţei.
Lichidatorul judiciar a susţinut că pârâta nu a predate bunurile aflate în patrimoniul debitoarei, respectiv active imobilizate în sumă de 15.630 lei şi active circulante în sumă de 210.835 lei şi nu au predate actele contabile ale debitoarei.
Lichidatorul judiciar a procedat la notificarea administratorului statutar al debitoarei, solicitând predarea bunurilor societăţii şi a documentelor contabile, însă nu s-a făcut dovada faptului că notificările expediate au ajuns la cunoştinţa pârâtei deoarece scrisorile recomandate nu au fost expediate cu confirmare de primire.
Judecătorul sindic a apreciat că, în condiţiile în care notificările prin care lichidatorul judiciar a solicitat pârâtei predarea bunurilor şi a actelor contabile nu au ajuns efectiv în posesia acesteia, nu se poate reţine că pârâta a refuzat să predea bunurile şi actele contabile ale societăţii şi din acest fapt să se ajungă la concluzia că pârâta a folosit bunurile debitoarei şi că nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu dispoziţiile legale şi aceste fapte au determinat, la rândul lor, apariţia stării de insolvenţă a debitoarei.
Astfel, în cauză nu s-a făcut dovada faptului că pârâta a săvârşit fapte care să atragă răspunderea pentru pasivul societăţii debitoare în condiţiile art. 138 lit a şi d din Legea 85/2006, motiv pentru care instanţa a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.A. în calitate de lichidator judiciar, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond, admiterea cererii formulate şi obligarea pârâtei M.C.C. la plata sumei de 148.258,14 lei.
În motivarea recursului, arată că a notificat administratorul statutar al debitoarei, cât şi societatea debitoare, prin adresele nr. 561 şi 562/31.05.2010, prin care a solicitat depunerea actelor contabile la dispoziţia lichidatorului judiciar, în vederea analizării în concret a relaţiilor comerciale în care a fost angajată societatea. Aceste acte nu au fost prezentate de administratorul statutar.
Astfel, lichidatorul judiciar a analizat site-ul MFP, din care rezultă că societatea a depus ultimul bilanţ aferent exerciţiului financiar 2008, din care reiese faptul ca debitoarea are în patrimoniu: active imobilizate În sumă de 15.630 lei şi active circulante În sumă de 210.835 lei, constând din stocuri – 125.585 lei, creanţe – 4.804 lei şi casa şi conturi În bancă – 80.446 lei. Toate aceste bunuri nu au fost predate de administratorul statutar, fapta ilicită constând în nevalorificarea bunurilor menţionate pentru a aduce venituri societăţii debitoare, iar între această faptă săvârşită cu vinovăţie şi prejudicierea creditorilor există legătură cauzală. Prin nepredarea acestor bunuri, se poate aprecia că au fost folosite în interes propriu al administratorului statutar, fiind incidente prevederile arte 138, al. 1, lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Administratorul statutar, deşi somat prin adresele amintite mai sus, nu a depus actele contabile şi nici actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, respectiv o listă a bunurilor debitoarei, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, ultima balanţă de verificare şi lista cu creditorii.
Conform OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, contribuabilii sunt obligaţi să furnizeze periodic organelor fiscale informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, Bilanţul contabil este o sinteză a informaţiilor ce caracterizează la un moment dat elementele constitutive ale patrimoniului fiecărei societăţi. Furnizarea informaţiilor se face prin completarea unei declaraţii pe proprie răspundere, a mărimii bazei de impunere şi a impozitului datorat, precum şi a depunerii bilanţului contabil.
Prin nedepunerea bilanţului contabil şi a actelor contabile nu se poate stabili starea de fapt fiscală şi patrimonială a societăţii debitoare, ceea ce reprezintă o încălcare a Legii contabilităţii nr.82/1991. Or, contrar Legii contabilităţii, administratorul statutar nu a condus evidenta contabilă, ceea ce se încadrează în prevederile arte 138, al. 1, lit. d) din Legea or. 85/2006, respectiv “nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.”
Ţinând cont de toate aceste aspecte, precum şi de dispoziţiile cuprinse în art. 138, al. 1, Iit. a) şi d) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul societăţii ajunsă în încetare de plăţi să fie suportat de membrii organelor de conducere şi/sau de supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, consideră că în prezenta cauză sunt incidente aceste prevederi, iar pentru săvârşirea acestor fapte s-a cauzat societăţii debitoare un prejudiciu în cuantum de 148.258,14 lei, existând un raport de cauzalitate între faptele ilicite cu vinovăţie de administratorul statutar şi prejudicierea creditorilor cu suma de 148.258,14 lei.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs, precum şi prin prisma dispoziţiilor art.304 şi art.3041 C.proc.civ., instanţa constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Demersul lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenţei debitoarei SC M.I. SRL a fost întemeiat pe dispoziţiile art.138 lit.a şi d din Legea 85/2006 şi îndreptat împotriva administratorului statutar al debitoarei, pârâta M.C.C..
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse, practicianul în insolvenţă i-a notificat pe debitoare şi pe fostul administrator să predea registrele, actele prevăzute la art.28 din lege şi bunurile societăţii; notificarea s-a realizat prin scrisoare recomandată, însă pârâta nu a predat lichidatorului niciunul din actele prevăzute de lege sau din bunurile debitoarei, astfel că acesta a formulat prezenta cerere de atragere a răspunderii personale a persoanelor vinovate în conformitate cu prevederile art.138 alin.1 lit.a şi d din Legea 85/2006.
Din verificările efectuate de către lichidatorul judiciar a reieşit faptul că debitoarea nu mai deţine în patrimoniu toate bunurile evidenţiate în actele financiar contabile pe care le-a putut identifica, respectiv bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere încheiat la data de 31.12.2008 afişat pe site-ul MFP, activele, inclusiv numerarul din casierie, nefiind predate lichidatorului judiciar şi nefiind folosite în interesul debitoarei, pentru a-i plăti pe o parte din creditorii săi.
Potrivit art.138 alin.1 lit.a şi d din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei ajunsă în insolvenţă să fie suportat de către administratorul societăţii, dacă se dovedeşte că acesta a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al altei persoane şi nu au ţinut o în conformitate cu legea.
În speţă, curtea constată că nici la acest moment nu există dovada că bunurile şi actele menţionate au fost predate lichidatorului judiciar, astfel că se poate susţine cu temei că acestea au fost folosite de către pârâtă, iar nevalorificarea acestora precum şi lipsa unei utilizări potrivit destinaţiei lor au determinat, conform susţinerilor lichidatorului judiciar, starea de insolvenţă a debitoarei. De asemenea, prin neţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea (concluzie ce rezultă din nepredarea actelor contabile), obligaţia de care răspunde, potrivit art.11 din Legea 82/1991, administratorul societăţii, s-au creat premisele intrării în starea de insolvenţă.
Judecătorul sindic a motivat soluţia de respingere a cererii pe împrejurarea că nu s-a făcut dovada că notificările trimise de lichidator au fost primite de destinatarii acestora, în lipsa confirmărilor de primire, însă, potrivit art.35 din Legea 85/2006, pârâta avea obligaţia ca în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art.28 alin.1, iar la lit.b se menţionează şi lista completă a tuturor bunurilor debitorului, astfel că instanţa apreciază că obligaţia predării listei bunurilor şi apoi predarea efectivă a acestora există în temeiul legii, nefiind necesară o notificare expresă în acest sens.
De altfel, pârâta nu şi-a îndeplinit această obligaţie nici măcar în cursul judecării cauzei, având această posibilitate inclusiv în recurs.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.304¹ şi art.312 C.proc.civ. raportat la art.8 din Legea 85/2006, instanţa va admite recursul, va modifica sentinţa în sensul că va admite acţiunea formulată de către lichidatorul judiciar al debitoarei şi va obliga pârâta să plătească pasivul debitoarei până la concurenţa sumei de 148.258,14 lei. (Judecător Cristina Paşol)
