Prin rezoluţia din 17.01.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași s-a dispus începerea urmării penale faţă de învinuitul F.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
La finalizarea urmăririi penale, analizând cauza prin prisma criteriilor art. 181 alin. 2 Cod penal, organul de urmărire penală a apreciat că fapta comisă de învinuit nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar reeducarea acestuia se poate realiza şi prin aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, motiv pentru care, prin ordonanţa din 20.03.2013, a dispus, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b şi art. 10 b1 Cod de procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului şi i s-a aplicat o amendă administrativă în cuantum de 100 lei.
Împotriva soluţiei de dispusă de procuror, partea vatamata a formulat plângere la prim procuror, în temeiul art. 278 Cod de procedură penală, susţinând că soluția este nelegala, apreciindu-se in mod gresit ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infracțiuni din moment ce învinuitul nu a acoperit integral prejudiciul.
Prin ordonanţa nr. 509/2/II/2013 din 26.04.2013, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, a respins ca neîntemeiată plângerea partii vatamate.
S-a reţinut de către prim procuror că pericolul social al faptei a fost obiectiv apreciat de către procuror. Fișele sintetice atașate la dosar relevă faptul că, după luna octombrie 2009, la debitele înregistrate, s-au calculat majorări de întârziere. Acestea din urma reprezintă o sancțiune aplicata contribuabilului pentru nerespectarea termenului de plată a obligațiilor fiscale, situație ce nu atrage răspunderea penală, intrucat accesoriile nu reprezintă urmarea comiterii infracțiunii iar neplata acestora nu beneficiază de incriminare și sancțiune in Legea nr. 241/2005.
Împotriva acestei soluţii partea vatamata a înţeles să formuleze plângere, în conformitate cu prevederile art. 2781 Cod de procedură penală, ce face obiectul prezentei cauze.
În temeiul art. 2781 alin. 7 Cod de procedură penală instanţa, procedând la judecarea plângerii formulate de petentă, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că aceasta nu este întemeiată, urmând să menţină soluţia dispusă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, ca fiind legală şi temeinică, în considerarea următoarelor argumente:
În fapt, în anul 2004 a fost înfiinţată S.C. PD.I. S.R.L., al cărei asociat unic şi administrator era intimatul-învinuit FC. Societatea avea ca obiect principal de activitate ,, comertul cu ridicata de material lemnos și materiale de construcții’’, cod CAEN 4673.
În calitate de administrator la S.C. P.D.I. S.R.L, în perioada octombrie 2008-octombrie 2009, intimatul F.C. a reţinut de la salariaţii societăţii sumele datorate bugetului de stat (reprezentând contribuţiile de asigurări sociale, contribuţiile de asigurări pentru şomaj şi impozitele pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor), pe care însă nu le-a virat la bugetul general consolidat al statului în termen de 30 de zile de la data scadenţei, cauzând astfel un prejudiciu în sumă de 4618 lei, pentru neplata acestor sume fiind calculate penalități de întârziere în sumă de 3625 lei.
În cursul urmăririi penale, audiat cu respectarea garanțiilor procesuale, intimatul-învinuit F.C. a recunoscut ca nu a virat la bugetul general consolidat al statului contribuțiile reținute de la angajați și in contextul critic socio-economic a făcut demersuri pentru acoperirea prejudiciului, achitând suma de 4618 lei reprezentând prejudiciul produs prin comiterea faptei incriminata de art. 6 din Legea nr. 241/2005 (chitanțe, filele 96-99 d.u.p.).
În drept, potrivit art. 181 Cod penal, „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.”
Alineatul 2 al aceluiasi text de lege prevede ca : „La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.”
Instanta reține ca o fapta este infractiune numai daca legea o prevede, in continutul ei specific, și daca aceasta prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.
Pe de alta parte, pericolul concret nu se confunda cu pericolul social generic, prezumat de legiuitor atunci cand a incriminat aceasta fapta.
Instanta apreciaza pericolul social concret al faptei, pentru ca aceasta sa constituie infractiune din analiza dialectica a tuturor imprejurarilor cauzei penale, imprejurari in care faptuitorul si persoana sa nu pot fi disociate de faptele savarsite.
A retine in constructia acestui rationament, numai imprejurarile ce caracterizeaza fapta savarsita, facand abstractie de persoana invinuitului care este la primul impact cu legea penala, ar insemna ca instanta sa nu tina seama de o serie de elemente care particularizeaza contextul conduitei invinuitului si sa vicieze o judecata rationala a cauzei sub toate aspectele acesteia, dovedite, astfel cum s-a aratat, pe baza de probe.
În speță, în mod corect s-a dispus de către procuror scoaterea de sub urmărire penala a invinuitului, reținand ca în cauza ca sunt aplicabile prev. art. 10 alin. 1 lit. b1 Cod procedura penala, întrucat intimatul-invinuit nu are antecedente penale, fiind la prima abatere, aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ fiind suficienta pentru indreptarea sa, fara a fi necesara aplicarea unei pedepse.
În plus, atitudinea de recunostere si regret a intimatului -invinuit a fost dublata de conduita pozitiva in sensul achitarii sumelor de bani reprezentand prejudiciul produs prin comiterea faptelor incriminate de art. 6 din Legea nr. 241/2005 (restul datoriei, în sumă de 3625 lei, fiind compus din accesorii ce au relevanţă doar sub aspectul laturii civile), imprejurari care, in contextul circumstantelor personale la care am facut referire anterior, trebuie sa primeasca o valorificare adecvata.
Așa fiind, instanța a reținut că procurorul a făcut o corectă evaluare a gradului de pericol social al faptei savarsite de invinuit, reținând ca aceasta nu prezinta gradul de pericol social al unei infracțiuni. S-a apreciat de catre instanța că aplicarea în cauză a unei sancţiuni cu caracter administrativ trebuie privită ca un ultim avertisment, cu caracter disuasiv, care este în măsură să realizeze cel mai bine scopurile fundamentale ale procesului penal, astfel cum acestea sunt definite prin art. 1 Cod procedură penală, în special cu referire la asigurarea prevenţiei generale.
Pentru toate aceste considerente, instanta, vazand dispozitiile art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedura penală, a respins plângerea formulata de petenta, ca nefondata si a mentinut solutia dispusa de procuror.
