Codul muncii, art. 157 alin. (2)
Art. 157 alin. (2) din Codul Muncii prevede că sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.
Prin urmare, în ipoteza în care printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit obligaţia angajatorului de a plăti pentru viitor drepturile salariale ale angajaţilor săi într-un anumit cuantum, efectele acesteia sunt limitate în timp până la o eventuală modificare a dispoziţiilor legale aplicabile raporturilor de muncă.
(Decizia civilă nr. 378 din 2 martie 2010,
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, dr. C.P.)
Prin sentinţa civilă nr. 1712/23.11.2009, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4812/108/2009, a fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă formulată de reclamanţii A.N.B. şi alţii, reprezentaţi prin Sindicatul Democratic Învăţământ Arad, împotriva pârâtului Grupul Şcolar Sava Brancovici Ineu, acţiune ce a avut ca obiect obligarea pârâtului: la plata drepturilor salariale după data de 01.01.2009, aşa cum erau acestea cuantificate la data de 31.12.2008, respectiv la plata diferenţelor ce rezultă dintre sumele efectiv încasate şi cele cuvenite; la actualizarea drepturile salariale enunţate până la data plăţii efective a acestora şi la consemnarea în carnetele de muncă şi în celelalte evidenţe salariale şi de muncă a modificărilor salariale solicitate şi acordate de către instanţa de judecată, în scopul luării lor în seamă la recalcularea punctelor de pensie, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că pretenţia reclamanţilor este aceea de a nu fi diminuate veniturile lor salariale, stabilite printr-o hotărâre judecătorească anterioară, având în vedere dispoziţiile legale adoptate în scopul asigurării unei creşteri a salariilor din învăţământ şi care nu puteau conduce la stabilirea unor salarii mai mici.
Salariul reclamanţilor a fost calculat şi plătit conform modificărilor aduse prin O.G. nr.10/2008, O.G. nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008 şi O.U.G. nr.1/2009. Grila de salarizare stabilită prin aceste acte normative este superioară celei prevăzute prin vechile acte normative, dar este inferioară celei ce rezultă din hotărârea judecătorească invocată de către reclamanţi, aspect ce nu a fost contestat de părţile litigante.
Având în vedere că salarizarea reclamanţilor, în calitate de bugetari, este reglementată prin lege, cuantumul salariului lunar al acestora trebuie stabilit în funcţie de dispoziţiile legale în vigoare, cu excepţia situaţiei în care printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, dată în aplicarea legii, se stabileşte un alt nivel salarial.
Totodată, prima instanţă a reţinut că, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, calculul salariilor acestora nu s-a realizat în cursul anului 2008 în temeiul unor hotărâri judecătoreşti, deoarece Sentinţa Civilă nr.402/2008 a Tribunalului Arad nu se referă la drepturile lor salariale ale acestora, ci ale altor salariaţi, membri ai aceluiaşi sindicat. Astfel, în sentinţa civilă nr.402/2008 a Tribunalului Arad, figurează ca pârât Centrul Şcolar „Sava Brancovici” Ineu, dar acesta nu este unul şi acelaşi cu pârâtul din cauza pendinte, respectiv Grupul Şcolar „Sava Brancovici” Ineu. Sindicatul este un organism reprezentativ al salariaţilor, însă cuantumul salariului lunar reprezintă un drept personal al fiecărui angajat în parte, deoarece el este negociat, individual, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă.
În acest context, dat fiind principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti şi a raporturilor juridice pe care le consacră, drepturile individuale dobândite în favoarea membrilor, prin acţiuni juridice introduse de către sindicat în numele şi reprezentarea legală a acestora, în virtutea competenţelor şi prerogativelor pe care i le consacră art. 27 – 30 din Legea nr. 54/2003, nu pot profita altor salariaţi, membri sau nu ai sindicatului, ci numai celor în numele cărora sindicatul acţionează în justiţie pentru reglementarea unor raporturi juridice individuale. Raporturile de muncă se leagă între unitatea şcolară, pe de o parte, şi fiecare salariat, privit separat, pe de altă parte, sindicatul rămânând exclusiv un organism de reprezentare, care poate acţiona fie în numele tuturor membrilor săi, fie în numele unora dintre salariaţi. Astfel, efectele unei hotărâri judecătoreşti se produc doar asupra acelora dintre membrii de sindicat care au fost reprezentaţi de sindicat în faţa justiţiei. Prin urmare, reclamanţii sunt salarizaţi conform dispoziţiilor legale în vigoare, iar hotărârea judecătorească invocată nu se referă la ei şi nu le este opozabilă.
Instanţa de fond a apreciat că, în ipoteza în care reclamanţii ar beneficia de dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti, precum sentinţa civilă nr.402/2008 a Tribunalului Arad, conform căreia drepturile băneşti se acordă şi se calculează începând cu data de 01.01.2008 la nivelul celor stabilite la 31.12.2007 pentru salariaţii ale căror drepturi au fost diminuate începând cu ianuarie 2008 şi în concordanţă cu dispoziţiile O.G. nr.10/2008 şi O.G. nr.15/2008 pentru salariaţii ale căror salarii sunt superioare începând cu data de 01.01.2008 faţă de cele existente la data de 31.12.2007, aceste majorări salariale nu sunt obligatorii, ci se pot acorda doar „în limita sumelor stabilite şi la date ulterioare, corelat cu realizarea resurselor necesare pentru acoperirea creşterilor, cu avizul ordonatorului principal de credite bugetare”, potrivit art.6 din O.G. nr. 15/2008.
Reclamanţii nu au dovedit că există venituri pentru acordarea majorărilor salariale pe care le solicită şi că există avizul ordonatorului principal de credite bugetare, iar în lipsa acestui aviz nu se poate efectua majorarea salariilor reclamanţilor.
În condiţiile în care majorările salariale solicitate de reclamanţi se pot efectua doar cu avizul ordonatorului principal de credite, care nu există în speţă, stabilirea de către instanţă a unei alte modalităţi de salarizare decât cea prevăzută de actele normative în vigoare, reprezintă, în opinia tribunalului, un exces de putere săvârşit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuţii care revin exclusiv puterii legislative.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii, reprezentaţi prin Sindicatul Democratic Învăţământ Arad, solicitând modificarea in tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii acţiunii principale, aşa cum a fost ea formulată in primul ciclu procesual .
Sintetizând motivele de recurs ale reclamanţilor, Curtea a reţinut că ele reprezintă o reiterare a motivelor de fapt şi de drept invocate în acţiunea introductivă, în sensul că drepturile salariale stabilite conform unor hotărâri judecătoreşti au fost acordate reclamanţilor de către angajator, iar acest aspect nu a fost contestat de către unitatea şcolară pârâtă. Or, începând cu data de 01.01.2008, drepturile lor salariale, aşa cum au fost stabilite de instanţă, s-au diminuat ca efect al aplicării O.G. nr. 10/2008 şi O.G. nr. 15/2008, diminuare inadmisibilă fără acordul salariaţilor.
Începând cu data de 01.01.2009, veniturile salariale ale reclamanţilor au suferit noi diminuări, ca urmare a intrării in vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 1/2009.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pârâta intimată, deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă şi nu a depus întâmpinare.
Analizând recursul reclamanţilor, prin prisma motivelor invocate, precum şi a actelor de procedură efectuate în primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin. (1) şi art. 304 ind.1 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Prevalându-se de puterea de lucru judecat a sentinţelor civile nr. 402/2008 şi nr. 39/2008 ale Tribunalului Arad, reclamanţii au solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri de principiu, prin care să le fie recunoscute drepturile conferite prin cele două hotărâri judecătoreşti şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 10/2007 şi O.G. nr. 15/2008, în situaţia în care, urmare a recalculării drepturilor salariale în temeiul menţionatelor acte normative, ar rezulta că reclamanţii beneficiază o retribuţie mai mică decât cea stabilită prin hotărârea judecătorească.
Fără a contesta autoritatea de lucru judecat a celor două hotărâri judecătoreşti, respectiv sentinţa civilă nr. 402/2008 a Tribunalului Arad, care nu îi priveşte pe reclamanţi, şi sentinţa civilă nr. 39/2008 a Tribunalului Arad, ce nu a fost depusă la dosarul cauzei, Curtea a reţinut că, prin aceste sentinţe, instanţa de judecată a analizat raporturile de muncă ale unor membrii ai sindicatului din care fac parte şi reclamanţii, fără a ţine seama de modificările aduse acestor raporturi prin O.G. nr.10/2007 şi O.G. nr. 15/2008, ulterioare introducerii acţiunilor, în sensul că angajatorii au fost obligaţi să calculeze drepturile salariale pornind de la salariul minim pe economie, aşa cum fusese stabilit prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007-2010.
Or, chiar şi în ipoteza în care cele două hotărâri judecătoreşti, de care se prevalează autorii acţiunii, au stabilit obligaţia angajatorilor de a calcula drepturile salariale ale membrilor de sindicat, reclamanţi în prezenta cauză, şi pentru viitor, efectele lor sunt limitate în timp până la o eventuală modificare legală ori convenţională a raporturilor de muncă. O atare modificare legală a avut loc prin intrarea în vigoare a celor două ordonanţe, care oferă criterii diferite de calcul al salariilor, având ca efect majorarea salariilor de bază ce fuseseră stabilite prin acte normative anterioare. Astfel, legiuitorul a uzat de facultatea ce i-a fost recunoscută prin art. 157 alin. (2) din Codul Muncii, potrivit căruia sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, …bugetele locale … se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.
Prin urmare, hotărârile judecătoreşti ce constituie cauza promovării litigiului nu pot produce efecte decât pentru trecut. Pentru viitor, în contextul în care a operat o modificare legală a raporturilor de muncă, pe care instanţele judecătoreşti nu au avut-o în vedere, ele nu pot fi invocate cu succes de către reclamanţi.
Curtea a apreciat că, în speţă, se impunea o nouă analiză a raporturilor de muncă, ulterioare celor două modificări legislative, analiză pe care însă reclamanţii nu au solicitat-o, întrucât sentinţele invocate de reclamanţi şi-au încetat efectele pentru viitor .
Pentru motivele de fapt şi de drept expuse anterior, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respinge recursul reclamanţilor şi a menţinut sentinţa recurată, ca fiind legală şi temeinică.
