Prin acţiunea înregistrată în data de 07.10.2014 pe rolul Judecătoriei M. sub nr. 4001/260/2014, reclamanta L. M. a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului L. V. solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună desfacerea căsătoriei din culpa pârâtului, revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, acela de R., precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că părţile s-au căsătorit la data de 25.08.2012, iar din căsătorie nu au rezultat copii minori.
Reclamanta a arătat că încă de la începutul căsătoriei relaţiile dintre soţi nu au fost bune, astfel că imediat după încheierea căsătoriei pârâtul a încercat să o determine să întreţină relaţii sexuale pe bani cu alţi bărbaţi, a determinat-o prin violenţă să se lase fotografiată şi filmată în timp ce întreţinea relaţii intime cu acesta pentru ca, ulterior, să posteze înregistrările pe site-uri pentru adulţi.
Reclamanta a mai arătat că a locuit cu soţul său în ITALIA fiind agresată fizic şi verbal de către acesta până când a reuşit să-l părăsească definitiv şi să se întoarcă în ţară.
În drept, au fost invocate prevederile art. 373 lit. b, art. 383 din codul civil.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Acţiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.
Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în faţa instanţei.
La termenul din 05.03.2015, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei M.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 914 alin. 2 cod procedură civilă, dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa J. Sectorului 5 al municipiului B.
Potrivit art. 131 cod procedură civilă, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.
În speţa de faţă, atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată cât şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei(fila 10 şi 20 dosar) precum şi din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare cu pârâtul(fila 13 dosar) rezultă că nici reclamanta şi nici pârâtul nu au locuiesc în ţară.
Aşadar, în temeiul art. 131, 132 raportat la dispoziţiile art. 914 alin. 2 cod procedură civilă, competenţa teritorială revine Judecătoriei Sector 5 B.
Prin urmare, având în vedere considerentele arătate mai sus, instanţa va admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei M. şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 B.
