Raspundere patrimoniala Salarizare


4. raspundere patrimoniala

Prin actiunea înregistrata la data de 10.06.2008, reclamanta S.C. GROSBI IMPEX S.R.L Craiova a chemat în judecata pârâtul V. I. R. pentru ca, prin hotarârea ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea acestuia la plata sumei de 28.272,2 lei.

În motivarea actiunii a aratat ca pârâtul a fost salariatul sau în functia de agent de vânzari, având ca atributii de serviciu, livrarea marfii la diversi clienti, întocmirea si emiterea comenzilor de marfa, gestionarea documentelor cu regim special primite de la societate, fiind raspunzator de modul de completare a acestora prin înscrierea datelor cerute de legislatia în vigoare, predarea marfurilor catre abonati, încasarea sumelor de bani în numerar, cecuri sau alte documente de plata si predarea lor la casierie.

În urma controlului efectuat asupra soldului detinut de pârât, s-a constatat existenta unui prejudiciului.

A fost convocat, iar la data de 05.10.2005 a dat nota explicativa, recunoscând ca a emis comenzi de marfa catre societati fictive, iar marfa o livra fara documente legale la alte societati, încasând bani în nume personal si fara a-i depune la casierie, sau emitea facturi fiscale catre societati neînregistrate.

Prin angajamentul de plata, în fata comisiei de disciplina, si-a recunoscut debitul si s-a obligat sa depuna suma de bani în 3 luni.

Pentru a dovedi actiunea a depus la dosar copii de pe urmatoarele înscrisuri: comunicare din 03.10.2005, nota explicativa, situatie clienti.

În drept, si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art. 998 Cod civil, art. 270 alin. 1 si art. 272 alin. 1 din Codul muncii.

La solicitarea instantei, reclamanta pentru dovedirea actiunii a depus: decizia de concediere din 01.11.2005, act aditional la CIM, contractul individual de munca, raport zilnic, situatie sold.

De asemenea, la 11.11.2008, reclamanta a depus precizare de actiune, prin care a învederat schimbarea sediului societatii si cuantumul prejudiciului.

Pentru a dovedi precizarea de actiune a depus la dosar copii de pe sold agenti la 06.11.2008 facturi fiscale.

În sedinta din 01.12.2008 pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii cu motivarea ca actele care dovedesc prejudiciul nu-i sunt opozabile, întrucât nu poarta semnatura sa, sau nu s-a facut dovada neîncasarii acestora si nici a încasarii sau însusirii sumei de bani de catre acesta.

De asemenea, în întâmpinare pârâtul invoca exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada februarie – 10 iunie 2005.

În cauza, instanta, cu acordul partilor, a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili valoarea prejudiciului în raport de documentele depuse si încasarile predate.

Expertiza a fost întocmita de expert SC partile nu au formulat obiectiuni, iar reclamanta si-a precizat cuantumul prejudiciului la suma de 40.353,18 lei.

Înainte de fond a fost pusa în discutie exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de pârâta în întâmpinare.

Prin sentinta nr. 1015/11.03.2010 instanta a admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de pârât în întâmpinare cu privire la prejudiciul produs de acesta înainte de 10.06.2005, a admis actiunea precizata, în parte a obligat pârâtul catre reclamanta la plata sumei de 40.353,18 lei contravaloarea prejudiciului cauzat si la 175 lei cheltuieli de judecata, onorariu expert, constatând urmatoarele:

Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de pârât pentru perioada februarie – 10 iunie 2005, instanta urmeaza sa o admita, întrucât potrivit art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, “cererile pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului individual de consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator”.

Având în vedere ca reclamanta a formulat cererea de chemare în judecata la data de 10.06.2008, urmeaza a se stabili întinderea prejudiciului cu începere de la data de 10.06.2005.

Pe fondul cauzei, se retin urmatoarele:

Pârâtul V. I.R. a îndeplinit functia de agent comercial, în baza contractului individual de munca nr. 64/2004.

Raporturile sale de munca au încetat în baza deciziei de concediere din data de 01.11.2005.

Prin adresa din 03.10.2005, reclamanta l-a convocat pe pârât pentru a explicatii cu privire la lipsurile din gestiunea sa, iar prin nota explicativa din 05.10.2005 a recunoscut lipsa sumei de 282.728.200 lei vechi, fiind de acord sa o achite în termen de 3 luni.

Din actele depuse la dosar (sold clienti si facturi), precum si din expertiza contabila întocmita de expert Sandulescu Constantina, rezulta ca pârâtul Vaduvescu Ionut Raul nu si-a îndeplinit în mod corect si legal atributiile de serviciu prevazute în contractul individual de munca, cauzând un prejudiciu în suma de 40.353,18 lei, prejudiciu care nu a fost acoperit.

Potrivit art. 270 Codul muncii “Salariatii raspund patrimonial în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor”.

Fata de aceste considerente de fapt si de drept instanta a admis în parte actiunea precizata formulata de reclamanta si a obligat pârâtul catre reclamanta la plata sumei de 40.353,18 lei contravaloarea prejudiciului cauzat.

Potrivit art. 276 cod pr. civila, admitând în parte pretentiile formulate, pârâtul a fost obligat catre reclamanta la 175 lei cheltuieli de judecata constând în onorariu expert.