– art.63, 69, 75 Cod procedură penală,
– art. 213 şi 211 Cod penal
Relevarea de către persoana vătămată a unei situaţii de fapt diferită în faţa instanţei judecătoreşti, faţă de cea învederată în faza de urmărire penală nu conduce automat la schimbarea încadrării juridice a faptei dedusă judecăţii deoarece aceste declaraţii trebuie coroborate şi apreciate în urma examinării tuturor probelor administrate în speţă.
Decizia penală nr. 160/2.03.2009
Prin sentinţa penală nr.170/29.09.2008 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte, în baza art. 211 alin.1,2 lit. b,c şi alin 2 ind.1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului N.F.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, iar în baza 211 alin.1,2 lit. b,c şi alin 2 ind.1 lit a Cod penal cu aplicarea art.99 şi urm. Cod penal art.74 alin.2 si art.76 lit. c Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului F.C.B., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că, în data de 21 ianuarie 2008, în jurul orelor 20,00, inculpaţii N.F.C. şi F.C.B. se deplasau cu trenul personal 3466 ce deservea ruta Măneciu – Ploieşti, pentru a reveni în comuna Măgurele, după rezolvarea unor probleme personale în Vălenii de Munte şi luând hotărârea de a procura bani, au străbătut vagonul pe cele două nivele, localizând o potenţială victimă, singură, în capătul culoarului.
Inculpaţii au spart două sticle pe care le-au găsit pe primul palier, înarmându-se cu cioburile rezultate şi au întrerupt lumina în sectorul de vagon în care se afla victima, după care au urcat la etajul acestuia.
Inculpatul minor F.C.B. a lovit pe partea vătămată C.C. cu palma peste faţă şi l-a ameninţat cu ciobul de sticlă, în zona gâtului iar inculpatul N.F.C. a lovit la rândul său pe partea vătămată, cu pumnii în zona capului, împrejurare în care inculpatul F.C.B. a băgat mâna în buzunarul pantalonilor părţii vătămate, de unde a sustras un pachet de ţigări, pe care l-a aruncat şi un telefon mobil, marca Motorola.
După ce trenul a oprit în staţia Măgurele, cei doi inculpaţi au coborât şi au fugit pe o stradă lăturalnică din zonă, fiind urmăriţi de partea vătămată, care a sesizat Postul de Poliţie din localitate.
Împotriva acestei căi de atac au declarat apel ambii inculpaţi, aceştia precizând că sunt nevinovaţi deoarece nu au fost administrate probe din care să rezulte vinovăţia lor, iar în subsidiar arătând că fapta astfel cum a fost reţinută de către instanţa de fond nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev.de art. 211 al.1,2 lit.b. c si al.21 lit. a Cod penal, ci ale infracţiunii de abuz de încredere prev.de art. 213 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 320 din 15 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Prahova s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii N.F.C. şi F.C.B.cu motivarea că, deşi partea vătămată C.C. în faţa instanţei de fond şi a celei de apel a revenit asupra declaraţiilor din faza de urmărire penală menţionând că, a dat telefonul inculpaţilor de bună voie, pentru ca aceştia să iniţieze transmiterea unui SMS, această împrejurare nu ar fi de natura să ducă la concluzia existentei unui temei legitim pentru însuşirea bunului, fiind evident lipsa consimţământului persoanei vătămate, deoarece nu si-a dat seama de acţiunea făptuitorului şi deci, nu a fost pusă în situaţia de a-şi exprima sau nu acordul, deoarece în declaraţiile date de partea vătămata în faţa instanţei, nu a făcut nici o referire cu privire la consimţământul său conform căruia inculpaţii să-şi însuşească telefonul mobil.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul N.F.C., reiterând motivele de apel.
Examinând recursul formulat prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor invocate , cât şi raportat la art. 3859 alin.3 Cod procedură penală, Curtea, apreciază că această cale de atac este nefondată deoarece deşi se invocă schimbarea atitudinii procesuale a persoanei vătămate totuşi, aşa cum a constatat tribunalul din cele două declaraţii , nu rezultă că aceasta a făcut expres referire la faptul că înmânarea telefonului mobil s-a făcut de bună voie, la simplele rugăminţi ale coinculpaţilor.
Numai dacă aparatul telefonic ar fi fost înmânat de bună voie şi unei persoane în care partea vătămată să fi avut deplină încredere s-ar fi putut discuta îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 213 Cod penal.
Ori, aşa cum rezultă din probatoriile administrate partea vătămată era singură în acel compartiment şi prima oară când îi întâlnea pe cei doi inculpaţi ce aveau asupra lor câte un ciob de sticlă confecţionat special, situaţie care excede încrederii necesare existenţei infracţiunii de abuz de încredere.
Cu această motivaţie Curtea a apreciat că soluţiile anterioare au fost perfect temeinice şi legale atât din punct de vedere al situaţiei de fapt dar şi al încadrării în drept.
