Puterea unui organ administrativ de a-şi delega atribuţiile. Limitele acesteia. Necesitatea stabilirii unei durate a acesteia


La data de 6 septembrie 2007 prin dispoziţia nr. 152 emisă de recurent s-a dispus delegarea temporară a intimatului începând cu data de 10 septembrie 2007 în localitate U. pentru exercitarea unor sarcini şi anume: primirea în audienţă a locuitorilor localităţii U. şi inventarierea tuturor problemelor locuitorilor localităţii.

Prin acelaşi act s-a dispus ca activitatea să fie desfăşurată într-un program zilnic între orele 9,30 şi 15,30 în localul I). cultural, cu obligaţia întocmirii unui raport de activităţi ce urma a sc prezenta primarului.

Totodată s-a dispus ca decontarea cheltuielilor de deplasare să fie tăcută în conformitate cu prevederile H.G. nr. 543/19951 privind drepturile băneşti ale salariaţilor instituţiilor publice şi regiilor autonome precum şi în cazul deplasării în cadrul localităţii în interesul serviciului.

Temeiul astfel invocat în justificarea dispoziţiei, aşa cum rezultă din preambul, îl constituie dispoziţiile art. 57 alin. (2), art. 68 din Legea nr. 215/2001 republicată şi art. 43 C. muncii.

Actul normativ evocat. Legea nr. 215/2001 prin dispoziţiile art. 57 alin. (2) prevede că viccprimarul este subordonat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia care îi poate delega atribuţiile sale.

Acclaşi act normativ prin art. 63 mai prevede că primarul îndeplineşte atribuţii excrcitate în calitate de reprezentant al statului; atribuţii referitoare la bugetul local, privind servicii publice asigurate cetăţenilor şi alte atribuţii stabilite prin lege.

în exercitarea atribuţiilor acclaşi articol mai prevede că primarul .prezintă rapoarte, informări: elaborează proiectele de strategii privind starea economică, socială şi de mediu a unităţilor administrativ-teritoriale şi le supune aprobării consiliului local: exercită funcţia de ordonator de credite (…), verifică prin compartimentele de specialitate corecta înregistrare Jiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial: coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul organismelor de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi utilitate publică de interes local: asigură elaborarea planurilor urbanistice, emite avize (..

Tot astfel, prin art. 68 din acclaşi act normativ sc prevede că în exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite dispoziţii cu caracter normativ şi individual.

Din dispoziţiile enunţate rezultă că pot fi delegate oricare din atribuţiile primarului; delegarea trebuie să privească atribuţiile exprese şi să fie justificată prin elemente concrete, reale, obiective.

Cu alte cuvinte. în aplicarea textului de lege este necesar să sc determine şi justifice necesitatea delegării în raport de atribuţiile avute, de nevoia unităţii administrativ-teritoriale, de ponderea ce o are electoratul din localitate în raport cu ponderea din celelalte localităţi arondate comunei, numărul solicitărilor, starea economică şi socială, urgenţa, ş.a. A admite în sens contrar, înseamnă a se concluziona că autoritatea în cauză beneficiază de o atitudine peste limitele legale, ceea ce nu este scopul legii.

în speţă, aşa cum se observă din expunerea rezumativă de mai sus, nici actul atacat şi nici alte acte premergătoare nu atestă o justificare obiectivă a delegării intimatului. Dimpotrivă, actele depuse în probaţiunc atestă existenţa unui program de audienţe pentru toţi locuitorii în zilele de luni – joi la sediul primăriei şi alte atribuţii în sarcina acestuia ce necesită întocmirea unor rapoarte, documentaţii şi o prezenţă aproape zilnică. Or. în aceste circumstanţe. în lipsa unei justificări, măsura luată este exercitată cu exces, context în care în raport cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004 în mod corcct s-a reţinut de prima instanţă că dispoziţia este nelegală.

Desigur, se susţine că delegarea era determinată de problemele locuitorilor. Această susţinere nu poate fi reţinută întrucât din actele depuse nu rezultă care ar fi fost acestea, de unde au rezultat acestea şi de ce era necesară prezenţa zilnică într-o anumită perioadă. Aceste aspecte nu sunt prevăzute nici prin actul atacat. Ca atare. în lipsa unor acte care să ateste aspectele arătate, susţinerile recurentului apar ca nefondate şi urmează a fi respinse.

Nici restul susţinerilor nu pot fi primite, deoarece, copia programului şi registrele depuse evidenţiază ţinerea audienţelor conform programului stabilit. Şi în plus. actul atacat nu prccizcază o perioadă de delegări, iar sub accst aspect, neîntrunind condiţiile cerute actul este nelegal.

C.A. Cluj, s. com., cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1219 din 21 mai 2008