Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1957 din 9 septembrie 2010
I. Prin sentinţa civilă nr. 334/29.01.2010, a Tribunalului Cluj, s-a respins excepţia de nelegalitate privind HCL Turda nr.212/2005, HCL Turda nr.150/2006 şi HCL nr.199/2005 invocată de recurentul C.S.C. în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL TURDA prin PRIMAR.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, in privinţa dispoziţiilor art. 4 alin 1 din Legea nr. 554/2004, reprezentand temeiul de drept al exceptiei de nelegalitate, judecatorului national îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, in sensul art 20 alin 2 din Constitutie, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte iar, pe de alta parte,in sensul art 148 alin 2 din Constitutie, cu privire la compatibilitate a si concordanta normelor din dreptul intern cu reglementarile si jurisprudenta comunitara.in acest sens, judecatorul national, in calitate de prim judecator al CEDa, are obligatia de a asigura efectul deplin al normelor acestei Conventii, asigurandu-Ie preeminenta fata de orice alta prevedere contrara din legislatia nationala, fara sa fie nevoie sa astepte interventia legiuitorului pentru abrogarea ei.
De asemenea, conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie de la Luxemburg, este de competenţa judecătorului naţional, în calitate de prim judecător comunitar, să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, indepartand sau interpretand, in masura necesara, un act normativ national, precum legea generala privind contenciosul administrativ, care i s-ar opune.
Aceeasi instanta europeana a retinut in ceea ce priveste posibilitatea invocarii exceptiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare, ca, atunci când partea îndreptăţită să formuleze acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a controlului de nelegalitate.
Prin urmare, fără a depăşi atribuţiile judecătoreşti, în sensul art.304 pct.4 C.pr.civ., tribunalul a reţinut că dispoziţiile art. 4 alin.1 din Legea nr.554/2004, care permit repupnerea în discuţie, în mod repetat şi fără limită de timp, a legalităţii oricărui act administrativ, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile fundamentale mai sus arătate şi contravin practicii curţii europene a drepturilor omului şi Curţii de Justiţie de la Luxemburg în situaţii juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privinţa actelor administrative individuale admiterea excepţiei de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere şi conţinut, cu anularea actului.
Pentru cele ce preced, văzând că în cauza de faţă se supune controlului de legalitate, în anul 2009, acte administrativ emise in anul 2005 si respectiv 2006 tribunalul a respins excepţia de nelegalitate a HCL Turda nr. 212/2005, modificata prin HCL Turda nr. 150/2006 şi respectiv HCL Turda nr. 199/2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal reclamantul C.S.C. solicitând desfiinţarea în întregime a sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă admiterea în întregime a plângerii contravenţionale; pe cale de excepţie, să se constate nelegalitatea HCL 212/2005 privind buna gospodărire a mun. Turda, modificată prin HCL 150/2006, coroborate cu prevederile HCL 199/27.10.2005 privind prelungirea contractului de concesionare al transportului public local de călători nr.10.073/28.03.2004; pe cale de excepţie să se constate nelegalitatea contractului de concesiune al transportului public local de călători nr.10.073/28.03.2004 prelungit prin HCL 199/2005.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat în esenţă, următoarele: Consiliul Local al Municipiului Turda si al Primaria Mun. Turda, prin primarul Tudor Stefanie prin incalcarea normelor legale au impus si mentin o pozitie de monopol pe piata locala de transport persoane a Regiei Autonome de Transport Local Turda. Pentru impunerea si mentinerea acestui monopol au fost adoptate HCL-urile care reglementeaza transportul public local de persoane, in mun.Turda,care contravin dispozitiilor Legii nr.92 /2007.
Legal citat în cauză, intimatul pârât Municipiul Turda, prin primar, nu şi-a delegat reprezentant în instanţă şi nici nu a depus întâmpinare aşa cum avea obligaţia conform art. 308 alin. 2 C.pr.civ.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma recursului formulat de reclamant, Curtea a reţinut următoarele:
Din economia cuprinsului sentinţei atacate Curtea a observat şi interpretat că instanţa de fond s-a pronunţat asupra incidenţei excepţiei de inadmisibilitate a soluţionării excepţiei de nelegalitate cu care a fost învestită de către Tribunalul Cluj în recursul declarat de către reclamant contra sentinţei civile nr. 1569/23.02.2009 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca într-un contencios contravenţional.
Curtea a notat faptul că instanţa de fond pentru a-şi argumenta soluţia a înşirat practic câteva idei/principii care se degajă din practica judiciară a CEDO şi mai ales a CJUE în raport de excepţia de ilegalitate reglementată de art. 241 din TCE fără însă să raporteze aceste consideraţii la starea de fapt şi la chestiunile juridice pe care le-a ridicat excepţia de nelegalitate invocată de autor.
Singura referire în considerente legat de datele speţei relevă o concluzie, materializată într-o exprimare generală conform căreia s-a reţinut că în anul 2009 se supun controlului de legalitate acte administrative emise în anul 2005 şi respectiv în anul 2006.
În absenţa unor motive pertinente şi suficiente necesar a fi înserate în corpul hotărârii atacate şi care să susţină soluţia adoptată face pasibilă casarea acesteia conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ. cu aplic. art. 261 alin. 1 pct. 5 din acelaşi Cod.
Obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate. În cazul unui complet, judecătorul responsabil de completul de judecată trebuie să explice clar faptele şi chestiunile asupra cărora completul trebuie să se pronunţe.
Dincolo de aceste chestiuni, Curtea constată că instituţia excepţiei de nelegalitate a fost formal introdusă în sistemul legislativ român prin Legea nr. 554/2004 în vigoare de la 5 ianuarie 2005.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ cu modificările şi completările ulterioare, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze.
Sub aspectul antamării chestiunii termenului în care trebuie introdusă excepţia de nelegalitate jurisdicţia de contencios constituţional, prin deciziile nr. 425 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008, a respins excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că „posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual oricând, fără limită în timp, nu este neconstituţională, întrucât “obţinerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică şi care nu ar putea fi dovedită altfel decât prin ridicarea excepţiei de nelegalitate”, iar “contestarea pe cale incidentală a legalităţii, indiferent de data la care a fost emis actul administrativ, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluţia pronunţată de instanţă riscă să fie fondată pe un act ilegal”.
Din această perspectivă, constatându-se că litigiul a fost judecat fără să se antameze fondul cerereii de chemare în judecată (excepţia de nelegalitate), în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 C.pr.civ. se va admite recursul declarat de reclamant se va casa în întregime sentinţa şi se va trimite dosarul spre rejudecare aceleaşi instanţe de fond.
În rejudecarea cauzei, instanţa de fond va urmări să motive soluţia pe care o va adopta în armonie cu exigenţele ce se degajă din considerentele prezentei decizii şi, totodată, va ţine seama şi de interpretarea data de jurisdicţia constituţională textului art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 relativ la termenul de introducere a unei excepţii de nelegalitate vizând un act administrativ emis ori adoptat după data intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ.
