Atribuţia Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.AT.D.C.U.), competenţă legată sau discreţionară?
Centrul Naţional de Recunoaştere şi Evaluare a Diplomelor (C.N.R.E.D) a fost înfiinţat prin H.G. nr. 49/1999. Prin Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 3422/1999, nepublicat în Monitorul Oficial, a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.R.E.D.
Potrivit art. 5 lit. b) liniuţa a patra din regulament, C.N.R.E.D are ca atribuţie, în domeniul învăţământului superior şi în cazul în care există un acord de recunoaştere automată, să recunoască şi să propună spre echivalare diplomele de studii obţinute în
străinătate, cu excepţia diplomelor care conferă titlul ştiinţific de doctor, care urmează procedura stabilită prin Legea învăţământului.
Această trimitere expresă la lege, dar fară un articol anume, nu poate fi decât la dispoziţiile art. 140 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, care prevăd că, pentru confirmarea titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare. Ministerul Educaţiei şi Cercetării (M.E.C.) constituie Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.).
Prin Ordinul M.E.C. nr. 3904/2006 a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.A.T.D.C.U., ca organism consultativ, fară personalitate juridică al M.E.C. Potrivit dispoziţiilor art. 10 din acest act normativ, comisiile de specialitate şi Consiliul de atestare desfăşoară activităţi specifice privind atribuirea calităţii de instituţie organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD); confirmarea, recunoaşterea sau echivalarea, după caz, de titluri, diplome, certificate universitare şi de cercetare obţinute în ţară sau în străinătate.
Conform dispoziţiilor art. 7 coroborate cu cele ale art. 13 din acest regulament, comisiile de specialitate sc constituie distinct:
– comisiile pentru atestarea titlurilor didactice de profesor universitar, conferenţiar şi a titlurilor ştiinţifice de cercetător ştiinţific gradul I şi II, precum şi a certificatelor universitare. Ele au ca activităţi pe cele prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a)-c);
– comisiile de atribuire a titlurilor de doctor în ştiinţe şi a calităţii de IOSUD şi au ca activităţi:
a) analizează conţinutul tuturor dosarelor şi lucrărilor anexate care le revin într-o şedinţă de lucru şi propun rezoluţii motivate pentru fiecare criteriu neîndeplinit, strict în raport cu sistemele de evaluare în vigoare, pe care le prezintă în şedinţele de lucru ale Consiliului de atestare;
b) evaluează la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ superior, pentru fiecare domeniu de doctorat, gradul de îndeplinire a criteriilor pentru acordarea calităţii de IOSUD:
c) evaluează periodic capacitatea IOSUD de a oferi un mediu integrat de învăţare şi cercetare avansată;
d) evaluează periodic activitatea didactică şi de cercetare ştiinţifică a conducătorilor de doctorat.
Prima categorie de comisii nu este incidenţă în speţă, în mod evident.
Cea de-a doua categorie de comisii îşi circumscrie activitatea dispoziţiilor Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, Capitolul IV „Ciclul III – studii universitate de doctorat” şi ale H.G. nr. 567/2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat, act normativ emis în executarea acestei legi, conform art. 14 din aceasta.
Din coroborarea dispoziţiilor tuturor actclor normative amintite mai sus. rezultă în mod cert. în ceea ce priveşte limitele competenţei C.N.A.T.D.C.U., că acest organism consultativ are puteri depline cu privire la acordarea titlului de doctor în ştiinţe doctoranzilor care şi-au desăvârşit aceste studii în România, dar nu şi în privinţa evaluării în fond a unui titlu de doctor în ştiinţe obţinut de o persoană într-un alt stat.
în speţă, problema juridică de soluţionat este cea a compctenţci C.N.A.T.D.C.U. în cadrul „Metodologiei recunoaşterii şi echivalării” prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.R.E.D.. aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 3422/1999.
Recurenta consideră. în soluţionarea acestci probleme, că C.N.A.T.D.C.U., solicitat fiind de C.N.R.E.D., are dreptul de a evalua, în mod substanţial, teza de doctorat a solicitantului recunoaşterii, într-o procedură de fond identică celei acordării în România a titlului de doctor în ştiinţe.
Supoziţia recurentei este greşită, întrucât ignoră principiul supremaţiei Constituţiei şi pe cel al necesităţii respectării legii, prevăzute în României.
în speţă, în condiţiile în care:
Legea învăţământului nu conferă C.N.A.T.D.C.U. competenţa de a exercita controlul de fond al titlului de doctor dobândit în străinătate, în procedura recunoaşterii unui asemenea titlu;
– exceptarea de la recunoaşterea reciprocă a titlului de doctor în ştiinţe este prevăzută doar în regulamentul de funcţionare a C.N.R.E.D., aprobat printr-un ordin nepublicat al M.E.C.T. (nr. 3422/1999);
– Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, ratificat prin Legea nr. 39/1999, în vigoare, prevede, la art. 7, recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi titlurilor ştiinţifice de doctor în ramurile de ştiinţă acordate în fiecare dintre cele două state, necondiţionat;
– Constituţia României, republicată în 2003. prevede, la art. 11 alin. (2), că tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern,
este evident că Acordul de recunoaştere reciprocă prevalează asupra unui ordin intern neeonform chiar cu legea română specială – Legea nr. 84/1995. republicată, cu modificările şi completările ulterioare – valabil la data cererii de recunoaştere.
Recurenta operează o răsturnare a logicii ierarhiei legilor în sens larg, căci, câtă vreme – în virtutea normei constituţionale – acordul sc aplică cu precădere faţă de legea română, este absurd să se considere că acordul ar fi trebuit să conţină norme derogatorii de la legea română pentru ca el să fie aplicabil tale quale.
Este eronată supoziţia recurentei că acordul bilateral aplicabil în speţă nu ar mai fi în vigoare. întrucât, conform dispoziţiilor art. 14 din accsta, acţiunea lui se va prelungi automat, după trecerea perioadei de 5 ani pentru care s-a încheiat, pe perioade de câte un
an. dacă nici una dintre părţi nu a notificat celeilalte intenţia sa de a-l denunţa. Or. o asemenea denunţare nu a avut loc în privinţa Acordului cu Republica Moldova.
O amendare a acordului, pe care C.N.R.E.D. pretinde că ar fi primit-o la 2 februarie 2006. nu echivalează cu o denunţare a lui. iar recurenta nu a depus dovada că această amendare s-ar referi la recunoaşterea reciprocă a titlului ştiinţific de doctor. în sensul condiţionării acesteia de o evaluare în fond a valorii tezei de doctorat şi a titlului dobândit în Moldova făcută în România de către C.N.A.T.D.C.U.
Situaţia de fapt. că la data cererii reclamantului de recunoaştere a titlului România se afla în perioada de pre-aderare la Uniunea Europeană, nu are nicio relevanţă în speţă, întrucât procedurile de pre-aderare nu afectează (nu afectau) acordurile bilaterale ale României încheiate cu state nemembre ale Uniunii şi pentru a căror respectare statul român era/rămânea obligat în virtutea propriei sale Constituţii.
De altfel, pentru însuşirea acquis-ului comunitar în privinţa liberei circulaţii a persoanelor. Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementare în România a transpus în legislaţia română Directiva nr. 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale. Dar această lege nu este incidenţă în cauză, întrucât aici reclamantul – solicită recunoaşterea unui titlu ştiinţific dobândit într-un stat străin, nemembru U.E., de la statul român, de asemenea nemembru U.E. (în anul 2006). pe temeiul unui acord bilateral valabil.
Chiar şi după intrarea României în Uniunea Europeană, dobândirea statutului de stat membru nu are efecte asupra unui acord bilateral care nu a fost denunţat în procedura prevăzută de accst acord.
Recurenta invocă şi un argument de oportunitate a controlului de fond exercitat de C.N.A.T.D.C.U. asupra calităţii tezei de doctorat a reclamantului, cel al asigurării standardelor de calitate în sistemul de învăţământ românesc. El este desigur pertinent, dar în raport cu titlurile obţinute în sistemul de învăţământ românesc. Or, pentru acest sistem există într-adevăr reglementări speciale care acordă C.N.A.T.D.C.U. competenţa de evaluare calitativă: Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, H.G. nr. 5687/2005 şi Ordinul M.E.C. nr. 3904/2006. Dar acest cadru legal special nu este incident in speţă, fiind aplicabil studiilor universitare de doctorat organizate, deslaşurate şi desăvârşite în România (conform Capitolului IV „Ciclul III – studii universitare de doctorat” – art. 12-14 din Legea nr. 288/2004).
O analiză a acestui cadru legal naţional de dobândire a titlului de doctor în ştiinţe evidenţiază ierarhia logică a actelor de la superior la inferior, care circumscrie competenţa C.N.A.T.D.C.U. în exclusivitate la sistemul naţional de evaluare: Ordinul M.E.C.T. nr. 3422/1999 a fost emis în conformitate cu dispoziţiile art. 140 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 şi ale art. 4, art. 5 şi art. 6 din H.G. nr. 567/2005; această hotărâre a fost emisă, la rândul ei, în temeiul art. 14 din Legea nr. 288/2004. care sc referă la studiile universitare de doctorat din sistemul învăţământului superior românesc.
Invocarea de către recurentă a respectării procedurii prevăzute de art. 11 din Ordinul M.E.C. nr. 3904/2006 nu este relevantă, câtă vreme dispoziţiile acestui ordin. în totalitate, nu sunt aplicabile în speţă, pentru toate argumentele arătate mai sus.
în fine, în ceea ce priveşte prejudiciul moral al reclamantului, instanţa de fond a stabilit în mod legal existenţa acestuia, culpa recurentei în cauzarea lui. ca şi legătura de cauzalitate între conduita pârâtei şi producerea daunei morale.
Primul aspect relevant care justifică obligarea pârâtei la reparaţie morală este cel al culpei, al exercitării unui control de către un organism consultativ subordonat pârâtei, cu depăşirea competenţei atribuite de lege. dar şi cu ignorarea unor dispoziţii dintr-un acord internaţional bilateral care prevala asupra normei interne.
Cel de-al doilea aspect relevant este cel al efectului conduitei pârâtei asupra imaginii şi prestigiului profesional al reclamantului. Sub acest aspect, este adevărat că necon-firmarea unui titlu de doctor este asumată de fiecare participant, cum susţine recurenta. Dar condiţia pentru ca această asumare să fie necontestabilă este ca procedura de evaluare a titlului să fi fost legală. Or. în speţă, ea a fost aplicată nelegal.
in ceea ce priveşte efectul acestei evaluări nelegale asupra imaginii reclamantului, nu este necesar ca el să fi produs asupra întregii vieţi culturale, aşa cum pretinde recurenta, pentru a fi considerat prejudiciabil. Este suficient ca neconfirmarea valorii ştiinţifice a titlului dobândit de reclamant să-l fi discreditat pe acesta din punct de vedere profesional în mediul universitar în care îşi desfăşura activitatea didactică, pentru ca prejudiciul de imagine să existe.
Faţă de cele arătate, înalta Curte a respins recursul declarat de Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului împotriva sentinţei nr. 138 din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi. Secţia de contcncios administrativ şi fiscal.
Opinie separată, redactată de judecătorul Emanucl Albu, în temeiul prevederilor art. 258 şi art. 264 alin. (2) C. proc. civ.:
Contrar punctului de vedere al majorităţii completului, care şi-a găsit expresia în decizia de mai sus, considerăm că, pentru argumentele ce vor fi prezentate succint în continuare, soluţia legală şi temeinică era de admitere a recursului formulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu consecinţa casării soluţiei instanţei de fond şi respingerii acţiunii.
Concluzia în baza căreia opinia majoritară a fundamentat soluţia a fost aceea că. în conformitate cu clauzele Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, ratificat prin Legea nr. 39/1999. recunoaşterea diplomelor şi titlurilor ştiinţifice de doctor obţinute în unul dintre state sc face automat pe teritoriul celuilalt stat. ceea ce este greşit, în opinia noastră.
într-adevăr, potrivit art. 7 din acord, diplomele şi titlurile ştiinţifice de doctor în ramurile de ştiinţă acordate în România şi diplomele de doctor în ramurile de ştiinţă, precum şi titlurile ştiinţifice acordate în Republica Moldova sc recunosc reciproc pe teritoriul statului celeilalte părţi, dar „recunoaşterea reciprocă” nu trebuie şi nu poate fi interpretată în sensul unei „recunoaşteri automate”, ci în sensul unei recunoaşteri realizate de organul competent în condiţiile legii.
Or. potrivit art. 141 lit. w) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului este organul de specialitate al administraţiei guvernamentale care elaborează, coordonează şi aplică politica naţională în domeniul educaţiei, având şi atribuţia. între altele, de a „stabili modalităţile de recunoaştere şi de echivalare a diplomelor, a certificatelor şi a titlurilor ştiinţifice, eliberate în străinătate, pe baza unor norme interne, ţinând seama şi de înţelegerile şi convenţiile internaţionale”.
Deci, cu alte cuvinte, legiuitorul a acordat organului de specialitate al administraţiei guvernamentale un drept de apreciere cu privire la modalităţile de recunoaştere şi de echivalare a diplomelor, a certificatelor şi a titlurilor ştiinţifice eliberate în străinătate, pe baza unor norme interne, nefiind vorba de o „recunoaştere automată”.
în raport cu prevederile legale citate şi cu concluzia de mai sus. problema care trebuia verificată era aceea dacă dreptul de apreciere acordat de legiuitor a fost exercitat de către administraţie în marja legală de apreciere sau a fost exercitat cu exces de putere.
Prin H.G. nr. 49/1999 a fost înfiinţat Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, a cărui organizare, funcţionare şi atribuţii au fost stabilite printr-un regulament aprobat prin ordin al ministrului de resort.
Astfel, potrivit art. 5 din acest regulament, C.N.R.E.D. stabileşte criteriilc de recunoaştere şi echivalare a diplomelor şi, în domeniul învăţământului superior, înaintează Consiliului Naţional de Atestare a Diplomelor, Titlurilor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.) dosarele de recunoaştere/echivalare a titlului de doctor.
La rândul său, C.N.A.T.D.C.U. funcţionează în baza Ordinului nr. 3904/2006, din dispoziţiile căruia rezultă că îşi realizează activitatea pe baza propunerilor comisiilor de specialitate corespunzătoare domeniilor de studii universitare, formate din personalităţi din domeniu, academicieni, profesori universitari titulari şi cercetători ştiinţifici gradul I.
Modul de organizare şi componenţa comisiilor de specialitate duc la concluzia că activitatea acestora nu este formală, ci este o activitate de specialitate realizată în scopul recunoaşterii/echivalării diplomelor, în general, şi a titlurilor ştiinţifice. în special.
în ceea ce priveşte conţinutul termenilor de recunoaştere/echivalare, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile Convenţiei cu privire la recunoaşterea atestatelor obţinute în învăţământul superior în statele din regiunea Europei, ratificată prin Legea nr. 172/1998. Astfel, potrivit art. 1 din Convenţie, prin atestat universitar se înţelege orice grad. diplomă sau alt tip de certificat, eliberat de o autoritate competentă, care atestă încheierea cu succes a unui program de învăţământ superior.
Noţiunea de recunoaştere este definită ca fiind recunoaşterea oficială de către o autoritate competentă a valorii unui atestat eliberat de o instituţie de învăţământ străină.
Deci, recunoaşterea reprezintă în mod esenţial o recunoaştere a valorii unui atestat, ceea ce înseamnă şi o aprecierc a conţinutului, aşa cum în mod legal a procedat în cauză autoritatea competentă.
Astfel fiind, rezultă şi faptul că dreptul de aprecierc dat de legiuitor ministerului recurent a fost exercitat în condiţiile legii, fară exces de putere, excesul de putere fiind singura situaţie în care acţiunea ar fi fost întemeiată.
I.C.CJ., s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1710 din 17 aprilie 2008, in Jurisprudenţă s. cont. adm. şi fisc. 2008, sem. I, p. 229
Notă: Problema centrală a prezentei speţe este aceea de a şti dacă atribuţia C.N.A.T.D.C.U. de a recunoaşte o diplomă de doctor emisă în străinătate (R. Moldova) este una legată (deci recunoaşterea ar trebui făcută automat) sau una discreţionară, organul administrativ intern putând aprecia, pe fond, teza de doctorat care a condus la emiterea diplomei în cauză?
In ce ne priveşte, ne raliem opiniei separate exprimate în recurs: recunoaştere reciprocă nu înseamnă şi recunoaştere automată; organul nostru administrativ are o putere de apreciere asupra „fondului” diplomei în cauză. Pe lângă argumentele furnizate de autorul opiniei separate, la care achiesăm în totalitate, mai aducem în atenţie şi următoarele:
a) prima constatare de la care are trebui să pornim este una care ţine de fondul problemei în discuţie: speţa de faţă nu este una singulară. în condiţiile în care, în prezent există suficiente persoane care nu reuşesc să atingă standardele – şi aşa destul de coborâte – de obţinere a titlului de doctor în România, astfel încât, pentru a ajunge, totuşi, la avantajele oferite de titlul de doctor (sporul salarial de 15%, posibilitatea unor avansări etc.) ele formează un adevărat exod înspre Republica Moldova, de unde se întorc „învingătoare” în cel mai scurt timp, este firesc ca cineva să reacţioneze. (Surprinzător, aceasta este administraţia, rămânând însă justiţia să fie cea retrogradă’). Or, dată fiind această constatare, în ijx>teza în care ne aflăm în faţa unui fenomen de masă, oare admiterea automată a recunoaşterii diplomelor de doctor pentru a-şi produce efectele în România nu conduce la o încălcare a principiului universal stabilit şi de art. 16 din Constituţie (egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice)?
b) de altfel, ce semnificaţie are noţiunea de „recunoaştere a unei diplome”? în ce ne priveşte, aşa cum a arătat şi autorul opiniei separate, nu se poate pune raportul de egalitate între „recunoaştere” şi „recunoaştere automată”. Pentru a ajunge la această constatare este suficient să ne întrebăm ce s-ar ti întâmplat dacă între cele două state nu ar fi existat o convenţie de recunoaştere reciprocă a diplomelor? Răspunsul este simplu. Titularul unei asemenea diplome, dacă ar fi dorit să aibă titlul de doctor „recunoscut” în celălalt stat, ar fi trclxiit să urmeze întreaga activitate prealabilă obţinerii diplomei în acest stat (în România: şcoală doctorală, examene, referate, susţinerea publică a tezei de doctorat etc.). Or, tocmai aceasta trebuie să fie semnificaţia „recunoaşterii” unei diplome: scutirea titularului de îndeplinirea activităţilor prealabile obţinerii acesteia. Dar asta nu echivalează cu lipsa oricărui control din partea autorităţilor comitente. Altfel spus, noţiunea de „recunoaştere” nu exclude o procedură simplificată care trebuie parcursă în statul nostru’. în concluzie, competenţa C.N.A.T.D.C.U. de a recunoaşte o diplomă de doctor emisă în străinătate (R. Moldova) este una discreţionară. Dacă Statul nostru ar fi dorit contrariul, atunci convenţia încheiată cu statul vecin ar fi trebuit să prevadă expres caracterul automat al recunoaşterii, fără niciun fel de imixtiune a autorităţilor române competente.