Recurs. Arestarea preventiva. Revocarea masurii arestarii preventive a inculpatului. Omisiunea instantei de fond de a se pronunta prin sentinta de condamnare, asupra mentinerii sau revocarii masurii arestarii preventive a inculpatului. Durata arestarii preventive.
ART. 149^1
Arestarea inculpatului în cursul urmaririi penale
Daca sunt întrunite conditiile prevazute în alin.1, judecatorul dispune, prin încheiere motivata, arestarea preventiva a inculpatului pe o durata care nu poate depasi 30 de zile.
ART. 160^b
Verificari privind arestarea inculpatului în cursul judecatii
În cursul judecatii, instanta verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive.
Termenul de 60 de zile, prevazut de art.160b alin.1 din Codul de procedura penala, nu se refera nicidecum la durata maxima a arestarii preventive, ca masura procesuala ce “poate” fi luata în cursul judecatii, ci la un act procesual obligatoriu pentru instanta (verificarea din oficiu a legalitatii si temeiniciei unei asemenea masuri, deja dispusa în prealabil pe o anumita durata determinata).
(Curtea de Apel Bucuresti, sectia I penala, decizia penala 1642/R/ 25.10.2010)
Prin încheierea din data de 08 octombrie 2010, pronuntata în Dosarul nr.15250/303/2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Penala (instanta de apel), conform art.3002 rap. la art.160b alin.1 si 3 din Codul de procedura penala, a constatat legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive a inculpatului A.D.G. (fiul lui G. si N., nascut la data de 08 iunie 1970 în localitatea Medgidia, judetul Constanta, CNP 1700……….) si a mentinut starea de arest preventiv a acestuia.
Pentru a pronunta aceasta încheiere, Tribunalul, facând referire la dispozitiile legale interne incidente si la jurisprudenta relevanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, a constatat ca, prin încheierea din data de 04 februarie 2010, pronuntata în Dosarul nr.15250/303/2009, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a dispus, în temeiul art.160a corob. cu art.143 si art.148 alin.1 lit.a din Codul de procedura penala, arestarea preventiva a inculpatului, împotriva caruia a emis MAP nr.1/J/04.02.2010.
În motivarea acestei solutii, s-a mentionat ca, prin rechizitoriul nr.10254/P/2006 din data de 20 octombrie 2009 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale, sub aspectul savârsirii a trei infractiuni de viol, prevazute de art.197 alin.1 din Codul penal si a unei infractiuni de viol, prevazuta de art.197 alin.1 cu aplic. art.13 din Codul penal si trimiterea în judecata, în lipsa, a inculpatului A.D.G., pentru savârsirea celor patru infractiuni anterior mentionate, cu aplic. art.37 lit.b din Codul penal si a unei infractiuni de tâlharie, prevazuta de art.211 alin.1 si alin.2 lit.b, d, e cu aplic. art.37 lit.b si art.13 din Codul penal, toate cu aplic. art.33 lit.a din Codul penal, precum si neînceperea urmaririi penale fata de acesta, sub aspectul savârsirii infractiunii de viol, prevazuta de art.197 alin.1 din Codul penal, asupra persoanei vatamate M.R.
În fapt, s-a retinut ca inculpatul ar fi savârsit urmatoarele fapte:
> în noaptea de 10/11 aprilie 2001, în jurul orei 0200, în timp ce se afla pe Bulevardul 1 Mai, a întretinut un raport sexual normal cu partea vatamata L.C., prin amenintarea acesteia cu un cutit;
> în noaptea de 11/12 aprilie 2001, în jurul orei 0115, în liftul blocului 18P din Bulevardul Iuliu Maniu nr.53A, a întretinut un raport sexual oral cu partea vatamata R. J., prin amenintarea acesteia cu un cutit, dupa care a deposedat-o de o haina din piele, în care se aflau acte de identitate, suma de 60 de lei si un telefon mobil;
> în data de 25 aprilie 2001, în jurul orei 1800, în liftul blocului TI2 din Strada Sibiu nr.35, a întretinut raporturi sexuale normale si orale cu partea vatamata S.F prin amenintarea acesteia;
> în noaptea de 28/29 aprilie 2001, în jurul orei 0400, în liftul blocului M24 din Aleea Cetatuia nr.6, a întretinut un raport sexual normal cu partea vatamata C.I., prin amenintarea acesteia cu un cutit.
S-a apreciat ca, în cauza, exista indicii temeinice (în sensul prevederilor art.143 rap. la art.681 din Codul de procedura penala si art.5 parag.1 lit.c din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale) cu privire la savârsirea de catre inculpat a infractiunilor pentru care a fost trimis în judecata, ce rezulta din declaratiile partilor vatamate, care l-au recunoscut din grup pe acesta ca autor al faptelor, declaratia martorei I. A., procesele verbale de cercetare la fata locului si plansele foto aferente, listing-urile convorbirilor telefonice comunicate de Connex si Orange si rapoartele de expertiza medico-legala.
De asemenea, s-a apreciat ca, în privinta inculpatului, este incident cazul de arestare preventiva prevazut de art.148 lit.a din Codul de procedura penala, în sensul ca acesta s-a sustras de la judecata, concluzie desprinsa din împrejurarea ca, dupa ce s-a prezentat la primul termen, iar pentru urmatorul a transmis un înscris prin care a învederat imposibilitatea de prezentare, ulterior nu s-a mai înfatisat la niciun termen. În plus, la termenul când s-a prezentat, inculpatul a învederat ca locuieste în fapt la o alta adresa decât cea la care figureaza ca având domiciliul legal (Medgidia, Strada …… nr.15, judetul Constanta), respectiv în Oradea, Strada ….. nr.30, judetul Bihor, însa, potrivit proceselor verbale referitoare la modul de executare a mandatelor de aducere emise pe numele sau la adresa respectiva, acesta nu locuia la acea adresa, ceea ce demonstreaza ca inculpatul a indicat instantei o adresa fictiva, tocmai pentru a împiedica aducerea lui la judecata. În acelasi timp, conform proceselor verbale referitoare la modul de executare a mandatelor de aducere emise pe numele inculpatului la celelalte adrese cunoscute, din localitatile Medgidia si Românesti, acesta nu mai locuia efectiv nici acolo, iar fratele sau a declarat ca el ar locui efectiv pe raza municipiului Bucuresti, la o adresa necunoscuta, ceea ce dovedeste ca inculpatul s-a ascuns, în scopul sustragerii de la judecata.
Tribunalul, analizând actele si lucrarile dosarului, a constatat ca, în mod corect, s-a retinut de catre instanta de fond ca, în privinta inculpatului, este incident cazul de arestare preventiva prevazut de art.148 lit.a din Codul de procedura penala, în speta existând într-adevar probe ca acesta a urmarit sa se sustraga de la judecata. Astfel, a constatat ca, dupa ce s-a prezentat personal la termenul din data de 12 noiembrie 2009 si a învederat instantei ca locuieste efectiv în municipiul Oradea, Strada ….. nr.30, judetul Bihor, obtinând amânarea judecarii cauzei în vederea angajarii unui aparator, inculpatul nu s-a mai înfatisat la termenul urmator, din data de 03 decembrie 2009, când a invocat motive medicale de împiedicare si nici la celelalte termene, când nu a mai invocat alte motive de amânare. În acelasi timp, din verificarile efectuate în datele de 17 decembrie 2009 si 14 ianuarie 2010, cu ocazia punerii în executare a mandatelor de aducere emise pentru adresa anterior mentionata, a rezultat ca, la adresa respectiva, nu locuieste nicio persoana cu numele inculpatului. Totodata, potrivit procesului verbal întocmit cu ocazia punerii în executare a mandatului de aducere emis pentru adresa cu care inculpatul figureaza în evidentele oficiale, din municipiul Medgidia, Strada ……. nr.15, judetul Constanta, la adresa respectiva a fost gasit numitul C.P.D. ruda a acestuia, care a mentionat ca el locuieste în municipiul Bucuresti.
În privinta actelor medicale în limba italiana prezentate de inculpat, Tribunalul a constatat ca acestea se refera la o operatie ce prezinta o urgenta redusa, suferita în data de 28 ianuarie 2010 si care nu constituie o justificare a neprezentarii acestuia în fata instantei de fond la termenele din datele de 17 decembrie 2009, 14 ianuarie 2010 si 04 februarie 2010.
Pentru toate aceste motive, Tribunalul a concluzionat ca temeiurile avute în vedere la luarea fata de inculpat a masurii arestarii preventive subzista si în prezent, existând în continuare riscul ca, lasat în libertate, acesta sa se sustraga de la judecarea cauzei.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs în termenul legal (la data de 12 octombrie 2010) inculpatul A.D.G.
Recursul inculpatului (nemotivat în scris) a fost înaintat de Tribunal si înregistrat pe rolul acestei Curti la data de 20 octombrie 2010.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul de astazi, inculpatul, care a beneficiat de asistenta juridica a unui avocat desemnat din oficiu, a solicitat punerea în libertate, sustinând ca nu mai subzista temeiurile avute în vedere la luarea masurii arestarii preventive si nici nu au aparut temeiuri noi care sa justifice aceasta masura, întrucât, în raport cu circumstantele sale personale, nu exista riscul sa comita alte infractiuni. În ultimul cuvânt, inculpatul a aratat ca nu s-a sustras de la judecata, nefiind citat la adresa pe care a indicat-o instantei. De asemenea, a precizat ca are o stare precara de sanatate, iar, în penitenciar, nu beneficiaza de un tratament corespunzator.
Analizând încheierea atacata, în raport cu actele si lucrarile dosarului, cu motivele anterior mentionate, precum si din oficiu, potrivit art.3856 alin.3 din Codul de procedura penala, sub toate aspectele cauzei, Curtea constata ca recursul cu care a fost sesizata este fondat, pentru considerentele ce se vor arata în cele ce urmeaza:
În fapt, prin încheierea din data de 04 februarie 2010, pronuntata în Dosarul nr.15250/303/2009, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, în cursul judecatii în prima instanta, a dispus din oficiu, în lipsa inculpatului, conform art.160a corob. cu art.143 si art.148 alin.1 lit.a din Codul de procedura penala, arestarea preventiva a acestuia, pe motiv ca se sustrage de la judecata, fara a indica perioada masurii astfel dispuse (filele 143-145, d.f.).
În baza încheierii anterior mentionate, la aceeasi data, a fost emis pe numele inculpatului MAP nr.1/J (fila 148, d.f.).
Prin Sentinta penala nr.168/F din data de 04 martie 2010, pronuntata în acelasi dosar, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a hotarât, pe fondul cauzei, condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultanta de 30 de ani închisoare, în urma contopirii pedepselor aplicate pentru cele cinci infractiuni ce fac obiectul judecatii (patru infractiuni de viol si o infractiune de tâlharie) cu pedepsele aplicate pentru alte infractiuni concurente prin Sentinta penala nr.654/F din data de 03 iulie 2003 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a II-a Penala, deducând din pedeapsa respectiva perioada deja executata în detentie de catre acesta, începând cu data de 02 iulie 2001 si pâna la data de 22 septembrie 2009.
Prin doua cereri succesive, una expediata prin posta la data de 15 martie 2010, iar cealalta transmisa prin fax la data de 16 martie 2010, inculpatul a declarat apel împotriva sentintei de condamnare (filele 2-4, d.a.).
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la data de 01 aprilie 2010, pronuntata în acelasi dosar, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, realizând ascultarea inculpatului (fila 170, d.f.), a constatat îndeplinita, în privinta acestuia, procedura prevazuta de art.150 alin.2 din Codul de procedura penala si, de asemenea, a constatat punerea în executare, la data de 31 martie 2010, a mandatului de arestare preventiva emis pe numele inculpatului (fila 172, d.f.).
La pronuntarea dispozitivului aceste încheieri, inculpatul a precizat ca declara recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea lui preventiva (încheierea din data de 04 februarie 2010).
La data de 02 aprilie 2010, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a înaintat Tribunalului Bucuresti, spre competenta solutionare, cele doua cai de atac exercitate de inculpat (fila 1, d.a.), respectiv apelul declarat împotriva sentintei de condamnare (aflat în prezent în curs de judecare) si recursul declarat împotriva încheierii de arestare preventiva (neînregistrat în mod separat si nejudecat pâna în prezent).
La primul termen de judecata în apel (cale de atac ce face obiectul Dosarului nr.15250/303/2009 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a II-a Penala), fixat pentru data de 16 aprilie 2010, inculpatul a fost prezent personal, în stare de arest preventiv, însa instanta de control judiciar nu s-a pronuntat în vreun fel asupra masurii arestarii preventive a acestuia (fila 19, d.a.), amânând judecata, pentru a da posibilitatea avocatului din oficiu sa pregateasca apararea pe fondul cauzei, pentru termenul din data de 14 mai 2010, când, pentru prima data, conform art.3002 rap. la art.160b alin.1 si 3 din Codul de procedura penala, a constatat legalitatea si temeinicia acelei masuri si a mentinut starea de arest preventiv a inculpatului (filele 33-35, d.a.).
Ulterior, masura arestarii preventive a inculpatului a fost mentinuta, în mod succesiv, prin încheierile definitive din datele de 30 iunie 2010 si 16 august 2010.
În drept, raportat la aspectele anterior mentionate, Curtea constata ca dispozitia din încheierea în prezent recurata, de mentinere a masurii arestarii preventive a inculpatului (retinuta de catre Tribunal a fi legala), este contrara legii, impunându-se în consecinta revocarea acestei masuri, potrivit art.3002 rap. la art.160b alin.2 teza I din Codul de procedura penala.
Astfel, Curtea constata, în primul rând, ca, încalcând dispozitiile imperative ale art.350 alin.1 teza I din Codul de procedura penala, instanta de fond a omis sa se pronunte, prin sentinta de condamnare, asupra mentinerii sau revocarii masurii arestarii preventive a inculpatului.
Sub acest aspect, Curtea mentioneaza ca dispozitiile respective, care obliga instanta de fond la o asemenea pronuntare, nu fac distinctie dupa cum masura în discutie a fost sau nu pusa în executare pâna la data sentintei.
În al doilea rând, Curtea constata ca, în pofida acestui fapt si cu toate ca, prin pronuntarea sentintei de condamnare (între timp apelata de catre inculpat), se realizase dezînvestirea sa de cauza, instanta de fond a procedat ulterior, în mod nelegal, prin depasirea competentei sale, la îndeplinirea procedurii prevazute de art.150 alin.2 din Codul de procedura penala, care ar fi trebuit realizata, prin ascultarea inculpatului arestat preventiv în lipsa, de catre instanta de apel, aceasta însa, desi singura competenta, neefectuând nici pâna în prezent actul procesual respectiv (obligatoriu, conform art.160a alin.1 rap. la art.143 alin.1 din Codul de procedura penala).
Sub acest aspect, Curtea mentioneaza ca dispozitiile art.152 alin.2, 3 si 4 din Codul de procedura penala, care se refera la aducerea inculpatului arestat preventiv în lipsa în fata judecatorului care a emis mandatul de arestare preventiva si la ascultarea acestuia de catre judecatorul respectiv, sunt aplicabile numai în faza de urmarire penala, iar nu si în faza de judecata. În acest sens, Curtea retine, pe de o parte, ca, reglementând institutia arestarii preventive a inculpatului în cursul judecatii, art.160a din Codul de procedura penala nu face trimitere la dispozitiile anterior mentionate. Pe de alta parte, Curtea are în vedere ca, potrivit art.1491 din Codul de procedura penala, numai în faza de urmarire penala, arestarea preventiva se dispune de catre “judecator”, de fiecare data unul singur, pe când, din economia textului art.160a din Codul de procedura penala, rezulta ca, în faza de judecata, o astfel de masura se dispune de catre “instanta”, în compunerea corespunzatoare gradului de jurisdictie în care se afla cauza.
În al treilea rând, Curtea constata ca instanta de fond, dispunând arestarea preventiva a inculpatului, nu a indicat durata acestei masuri, opinia instantei respective, ce a fost exprimata în continutul unei adrese fara data, pe care a expediat-o catre Arestul Sectiei nr.7 de Politie din Bucuresti (fila 173, d.f.) si, din câte se pare, a fost însusita, ca atare, si de catre instanta de apel, fiind aceea ca “masura arestarii preventive fiind luata în cursul judecatii, nu se impune precizarea duratei acesteia, legalitatea si temeinicia masurii preventive urmând a fi verificata de instanta de control judiciar periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, respectiv nu mai târziu de 29.05.2010, conform art.3002 rap. la art.160b Cpp”.
Sub acest aspect, Curtea apreciaza ca, desi art.23 alin.5 din Constitutia României reglementeaza durata arestarii preventive a inculpatului ca fiind de cel mult 30 de zile numai pentru faza de urmarire penala, în acelasi sens fiind si dispozitiile art.149 alin.1 din Codul de procedura penala, iar art.160a din Codul de procedura penala, reglementând institutia arestarii preventive a inculpatului în cursul judecatii, nu prevede si o durata maxima a acestei masuri, în niciun caz, lipsa unei reglementari legale interne explicite nu poate conduce la concluzia ca masura arestarii preventive se poate dispune în faza de judecata pe o durata nedeterminata (astfel cum s-a procedat în cauza), întrucât o asemenea interpretare este în mod vadit contrara caracterului exceptional al masurii respective, care, prin însasi natura ei, trebuie sa fie limitata în timp.
În sprijinul acestei aprecieri, Curtea mentioneaza ca, nici pentru faza de urmarire penala, legea nu impune o durata anume a masurii arestarii preventive a inculpatului, ci prevede doar o durata maxima, înauntrul careia judecatorul, în functie de particularitatile fiecarei spete, are deplina libertate, dar si obligatia de a stabili, în concret, o anumita durata a masurii respective.
Sub acelasi aspect, cu referire la opinia exprimata de catre instanta de fond si aparent îmbratisata de catre instanta de apel, Curtea constata ca termenul de 60 de zile, prevazut de art.160b alin.1 din Codul de procedura penala, nu se refera nicidecum la durata maxima a arestarii preventive, ca masura procesuala ce “poate” fi luata în cursul judecatii, ci la un act procesual obligatoriu pentru instanta (verificarea din oficiu a legalitatii si temeiniciei unei asemenea masuri, deja dispusa în prealabil pe o anumita durata determinata).
În aceste conditii, Curtea apreciaza ca, prin analogie cu faza de urmarire penala (procedeu care îi este favorabil inculpatului) si pentru identitate de ratiune în ceea ce priveste caracterul exceptional al masurii, durata arestarii preventive care poate fi dispusa de catre instanta în cursul judecatii nu poate depasi nici ea 30 de zile.
În consecinta, în speta, masura arestarii preventive a inculpatului, care a fost pusa în executare, prin prinderea acestuia, la data de 31 martie 2010 si, raportat la durata anterior mentionata, nu putea opera decât cel mult pâna la data de 29 aprilie 2010, inclusiv, a încetat de drept la aceasta ultima data, mentinerea ei realizându-se ulterior (mai întâi, prin încheierea din data de 14 mai 2010, iar apoi si prin celelalte încheieri subsecvente, inclusiv cea în prezent recurata) în mod nelegal.
În acest context, Curtea remarca si faptul ca primul termen de judecata în apel a fost fixat mai înainte de expirarea duratei maxime de 30 de zile a masurii arestarii preventive, respectiv la data de 16 aprilie 2009, însa instanta de apel, în fata careia inculpatul s-a aflat personal, nu s-a pronuntat în niciun fel asupra acelei masuri, desi, conform celor anterior mentionate, era obligata sa procedeze, ca unica instanta competenta, si la realizarea procedurii prevazute de art.150 alin.2 din Codul de procedura penala.
Având în vedere aspectele de nelegalitate anterior evidentiate, retinute din oficiu, Curtea constata ca nu mai este necesara analizarea motivelor de recurs invocate de inculpat, care se refera exclusiv la temeinicia masurii arestarii preventive.
Fata de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedura penala, va admite recursul declarat de inculpatul A.D.G.,, va casa în parte încheierea atacata si, în fond, rejudecând, va revoca masura arestarii preventive a acestuia si va dispune punerea lui de îndata în libertate, de sub puterea MAP nr.1/J din data de 04 februarie 2010, emis de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, daca nu este arestat în alta cauza.
Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale încheierii recurate, care nu au legatura cu masura arestarii preventive a inculpatului.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare în recurs vor ramâne în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistenta juridica obligatorie a inculpatului, fiind suportat din fondul Ministerului Justitiei, potrivit art.189 alin.1 si 2 din Codul de procedura penala.
