La data de …..08.2010, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a fost înregistrat sub nr. …… referatul nr. …../P/2009 din data de….08.2010, prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului F.E.G. , pe o durata de 30 de zile, începând cu data de ….08.2010 până la data de …..09.2010, inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev.de art.208 al. 1 Cp.
În fapt, s-a reţinut că în data de 31.10.2009, sub pretextul că efectuează lucrări de deratizare, a pătruns în locuinţa părţii vătămate CA, de 96 ani, din Bucureşti, str. Lucreţiu Pătrăşcanu nr…, bl…, ap…, sector 3 şi, profitând de neatenţia şi de vârsta înaintată a acesteia, a sustras suma de 3.600 lei.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 148 lit. f C.p.p. şi art. 1491 C.p.p.
Instanţa a reţinut că la aprecierea măsurilor preventive, privative sau restrictive de libertate, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile reglementărilor internaţionale care garantează drepturile persoanei, întrucât, potrivit art. 11 al. 2 din României, tratatele ratificate de Parlament, conform legii, fac parte din dreptul intern, aplicându-se cu prioritate în caz de neconcordanţă (art. 20 al. 2 din Constituţie), cu excepţia situaţiilor în care reglementările interne sunt mai favorabile, dispoziţiile CEDO fiind direct aplicabile în România ca urmare a ratificării acestei convenţii prin Legea 30/1994. În consecinţă, instanţa este obligată să interpreteze dispoziţiile art. 148 lit. f C.p.p. în strânsă legătură cu reglementările care garantează libertatea persoanei, fiind avute în vedere şi dispoziţiile art. 136 C.p.p., conform cărora la alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată se va ţine seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antedecentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Astfel, raportat la art. 148 lit. f C.p.p., este neîndoielnică îndeplinirea condiţiei că pedeapsa pe care legea o prevede pentru infracţiunea de furt pentru care inculpatul este cercetat, este închisoarea mai mare de patru ani.
Sub aspectul celei de a doua condiţii prevăzută cumulativ de art. 148 lit. f C.p.p., judecătorul a constatat că în cuprinsul ordonanţei de reţinere cât şi în propunerea de arestare preventivă se menţionează cazul prevăzut de art. 148 lit. f C.p.p., dar a apreciat că simpla menţionare a acestui articol nu face dovada prin ea însăşi a pericolului care-l reprezintă lăsarea in libertate a inculpatului, fiind necesar ca acest pericol să fie dovedit. Ori, în cauză, în condiţiile în care fapta datează din …10.2009, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică a fost întocmit la data de ….01.2010 (acesta concluzionând că urmele papilare ridicate de pe talonul de al părţii vătămate aparţin inculpatului), procesul-verbal de prezentare pentru recunoaşterea inculpatului din planşe foto (partea vătămată recunoscând inculpatul) s-a întocmit la data de ….01.2010, cercetarea inculpatului în stare de libertate nu a prezentat pericol pentru ordinea publică, iar perioada lungă de timp scursă a atenuat rezonanţa negativă asupra societăţii a faptei comisa de inculpat. Mai mult, la dosarul cauzei nu existau dovezi din care să rezulte că inculpatul s-a sustras cercetărilor, că a încercat să împiedice în vreun mod efectuarea urmăririi penale sau să se sustragă de la urmărire, în condiţiile în care inculpatul avea un domiciliu stabil, nu este cunoscut cu antecedente penale (acest aspect rezultând din fişa de depusă de organele de poliţie la dosarul de urmărire penală), iar de la momentul faptei pentru care s-a formulat propunerea de arestare preventivă a inculpatului, ….10.2009, până în prezent, nu rezulta să fi săvârşit alte fapte de natură penală. Aşa fiind, în lipsa unor alte elemente, din analiza actelor dosarului nu s-a constatat îndeplinirea acestei condiţii prevăzută cumulativ pentru incidenţa în cauză a art. 148 lit. f C.p.p. Judecătorul a apreciat că îndeplinirea acestei condiţii nu poate fi analizată şi dovedită doar prin raportare la fapta săvârşită şi la pericolul social concret al acesteia