Spălare a banilor

Pe rol fiind judecarea procesului penal privind pe inculpatul Ş.D.A.trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. …/P/2011 din 2012, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, şantaj, prevăzută de 194 alin.1 şi 2 C.pen., art. 194 alin.1 C.pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005, lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 C.pen. şi cămătărie prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 216/2011, cu aplicarea art. 33-34 C.pen.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 2013, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, în aceeaşi compunere, a amânat pronunţarea sentinţei la data de …aprilie 2013.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. …/P/2011 din ….2012, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Ş.D.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj împotriva părţilor vătămate F.R.D. şi F.M. prevăzute de art. 194 alin. 1 şi 2 C.pen., a persoanelor vătămate B.I., B.P.I., H.C.M., D.V. prevăzute şi pedepsite de art. 194 alin. 1 C.pen., lipsire de libertate împotriva părţii vătămate F.R.D., prevăzută şi pedepsită de art.189 alin. 1 C.pen., cămătărie, prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 216/2011, privind pe D.T.D., spălare de bani, prevăzută şi pedepsită de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 şi a infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. 1 lit. c şi art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005.

S-a reţinut în esenţă, că inculpatul Ş.D.A., în cursul anului 2010 a exercitat acte de constrângere prin ameninţarea părţilor vătămate cu violenţe fizice, moartea şi dezvăluirea unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată sau pentru soţul acesteia şi că, acelaşi inculpat a împiedicat partea vătămată să părăsească locuinţa sa la data de …2010, ameninţând-o şi constrângând-o să redacteze şi să semneze un înscris în care recunoştea primirea unei sume de 20.000 euro şi se obliga să lase în garanţie un autoturism marca Mercedes Benz S500.

Totodată, inculpatul Ş.D.A. a ameninţat cu acte de violenţă martorii B.I., B.P.I., H.C.M. şi D.V., pentru a-i determina să dea sume de bani mai mari decât sumele împrumutate.

S-a mai reţinut că, acelaşi inculpat, a dat bani cu dobândă ca îndeletnicire, după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/16.11.2011, numitului D.T.D. şi a pretins în continuare restituirea dobânzilor oneroase stabilite şi că acesta a schimbat şi a transferat sume de bani, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi evaziune fiscală, pentru a ascunde originea ilicită.

Acelaşi inculpat a dispus înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata obligaţiunilor fiscale faţă de stat, cu suma de 26.698 lei, reprezentând TVA şi nu şi-a declarat veniturile, ascunzând sursele impozabile în vederea sustragerii de la plata impozitului pe venit.

Din analiza probelor şi actelor administrate în cauză, respectiv: declaraţiile părţilor vătămate F.R.D. (filele 4, 76, 213, 217, 373 – volumul IV, fila 12 volumul VI d.u.p., filele 36, 41 – volumul II, filele 74, 75, 78 – volumul V dosar instanţă) şi F.M. (fila 25, 29, 319 – volumul IV fila 46 – volumul V, fila 14 volumul VI d.u.p., filele 39, 41 – volumul II, filele 76, 78 – volumul V dosar instanţă); declaraţiile martorilor Şerban Stelian (fila 180 volumul VI d.u.p., fila 178 – volumul II dosar instanţă), D.T.D. (filele 338-363 – volumul I d.u.p., fila 10 volumul VI d.u.p., filele 287 – volumul I, fila 170, – volumul IV dosar instanţă), S.G.D. (fila 32 – volumul IV, fila 299 – volumul VI d.u.p., filele 87 – volumul II dosar instanţă), D.V. (filele 260, 311 – volumul I, fila 42 – volumul II d.u.p., filele 192, 197, 260 – volumul I, fila 126, – volumul IV dosar instanţă), H.I. (fila 304 – volumul I, fila 54 – volumul IV d.u.p., filele 289 – volumul I dosar instanţă), P.M. (fila 302 – volumul I, fila 66 – volumul IV d.u.p., filele 293 – volumul I dosar instanţă), P.M. (filele 298 – volumul I, fila 325 – volumul IV, fila 50 – volumul V d.u.p., filele 214 – volumul I dosar instanţă), B.A.C. (filele 258, 209 – volumul I d.u.p., fila 90 – volumul II, fila 125, – volumul IV dosar instanţă), M.I.D. (fila 317 – volumul I d.u.p., fila 154 – volumul II dosar instanţă), S.C. (fila 319 – volumul I d.u.p., fila 153 volumul II dosar instanţă), D.D. (fila 321 – volumul I d.u.p., fila 158 – volumul II dosar instanţă), B.I. (filele 323, 326 – volumul I, fila 27 – volumul II, fila 32 – volumul V d.u.p., filele 189-201 – volumul I dosar instanţă), B.P.I. (filele 332 – volumul I, fila 32 – volumul II d.u.p., filele 190, 200 – volumul I dosar instanţă), H.C.M. (fila 334 – volumul I, fila 30 – volumul II, fila 7 – volumul V d.u.p., filele 191-199 – volumul I dosar instanţă), B.R. (fila 336 – volumul I, fila 28 – volumul II d.u.p., fila 199 – volumul II dosar instanţă), T.E. (fila 337 – volumul I d.u.p., fila 103 – volumul II dosar instanţă), P.I. (fila 340 – volumul I d.u.p., fila 50 volumul IV d.u.p., fila 97, 98 – volumul V dosar instanţă), S.S. (fila 343 – volumul I d.u.p., fila 175 – volumul II dosar instanţă), A.I. (filele 345 – volumul I d.u.p., – fila 372 – volumul IV d.u.p., fila 156 – volumul II dosar instanţă), R.S. (fila 347 – volumul I d.u.p., filele 8 dosar instanţă), L.A. (fila 354 – volumul I d.u.p., filele 43 – volumul II dosar instanţă), V.T. (fila 356 – volumul I, fila 12 volumul V d.u.p., filele 218 – volumul I dosar instanţă), M.I. (fila 359 – volumul I d.u.p., fila 200 – volumul II dosar instanţă), C.A.P. (fila 361 – volumul I d.u.p., fila 174 – volumul II dosar instanţă), C.M. (fila 367 – volumul I d.u.p., fila 157 – volumul II dosar instanţă), G.M. (fila 45 – volumul II d.u.p., fila 105 – volumul II dosar instanţă), M.N. (filele 180-181 – volumul I, fila 15 volumul V d.u.p., fila 106 – volumul II dosar instanţă), B.N. (fila 363 volumul IV, filele 180-181 – volumul VI d.u.p., filele 104 – volumul II dosar instanţă), C.O. (fila 39 – volumul II, fila 29 volumul IV d.u.p., filele 216 – volumul I dosar instanţă), Ş.M. (fila 305 – volumul I, fila 22 – volumul II d.u.p., fila 197 – volumul II dosar instanţă), F.C. (fila 127, – volumul IV dosar instanţă), D.L. (fila 93 – volumul II dosar instanţă), D.N. (fila 52 volumul V d.u.p.), N.C. (fila 327 volumul IV, fila 53 volumul V d.u.p., fila 201 – volumul II dosar instanţă), I.V. (fila 35 volumul II d.u.p.), L.L.G. (fila 37 – volumul II, fila 57 – volumul IV d.u.p., fila 172, – volumul IV dosar instanţă), Ş.I. (fila 41 volumul IV d.u.p., filele 291 – volumul I dosar instanţă), P.C.C. (fila 48 – volumul IV d.u.p.), C.C. (fila 65 volumul IV d.u.p., filele 92 – volumul II dosar instanţă), R.M. (fila 81 volumul IV d.u.p.), C.V. (fila 82 volumul IV d.u.p.), P.F. (fila 42 – volumul II dosar instanţă); procese verbale de redare a convorbirilor telefonice; acte de control ale organelor fiscale; proces verbal de predare – fila 245 – volumul I d.u.p.; contract de împrumut- fila 219 – volumul I d.u.p.; facturi – fila 220-221 – volumul I d.u.p., promisiuni bilaterale şi contracte – fila 129-136 – volumul II d.u.p.; bilanţ X S.R.L. – fila 153 – volumul II d.u.p., filele 220-238 dosar instanţă; proces verbal de percheziţie – fila 237 – volumul II d.u.p.; contracte cesiune şi contracte ipotecă – fila 37 şi 130 – volumul II d.u.p., R.S.A. (fila 176 – volumul II dosar instanţă), documente justificative depuse de inculpat – volumul III instanţă; coroborate cu declaraţiile inculpatului (filele 315, 388 – volumul I, fila 8, 254 – volumul II, fila 321, 329, 392, volumul IV, fila 11, 19, 47 – volumul V, fila 16 volumul VI, d.u.p., filele 18, 193 – volumul I, filele 85, 100 – volumul V dosar instanţă), instanţa reţine următoarele:

În fapt,

I. La data de 20.11.2010, F.R.D. a formulat plângere împotriva inculpatului Ş.D.A., sesizând organelor judiciare săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi lipsire de libertate. De asemenea, la aceeaşi dată soţia acestuia, partea vătămată F.M., a formulat plângere împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Partea vătămată F.R.D. în motivarea plângerii a arătat că în cursul anului 2007 a împrumutat de la inculpat în mai multe tranşe suma de 203.000 euro şi 1.000.000 lei, restituindu-i acestuia până în luna martie 2010 suma de 1.500.000 lei şi 486.000 euro.

Inculpatul Ş.D.A.şi partea vătămată F.R.D. se cunosc înainte de anul 1989, locuind în acelaşi cartier din municipiul Tg-Jiu.

Începând cu anul 2002, aceştia prin intermediul firmelor la care erau asociaţi şi administratori – inculpatul fiind asociat şi administrator la S.C. X S.R.L. Tg-Jiu, iar partea vătămată asociat şi administrator la S.C. Y S.A. şi S.C. Z S.R.L. – , au derulat importante afaceri, aşa cum rezultă fără echivoc din înscrisurile depuse de inculpat la dosar, volumul III, dosar instanţă. Exemplificativ este contractul de vânzare-cumpărare nr. … din … 2003, având ca obiect centuri de siguranţă.

De regulă, bunurile erau procurate de inculpat, iar partea vătămată le revindea, obţinând profituri substanţiale. În acest sens stă mărturie factura fiscală nr. …., care atestă că firma inculpatului a cumpărat de la o altă firmă centuri de siguranţă contra sumei de 768.600.000 lei (fila 5 din volumul menţionat anterior); factura fiscală nr. …./2003, care atestă că firma inculpatului a vândut aceleaşi bunuri către o altă firmă, preţul contractului fiind de 1.439.900.000 lei sau 3.141.600.000 lei, prin factura din 20.02.2003.

Începând cu anul 2006, partea vătămată a început să împrumute sume mari de bani de la inculpat, respectiv 200.000 euro şi 10 miliarde lei ROL, pe care le folosea fie în interes personal, fie în interesul firmelor sale.

Contractele de împrumut erau cu dobândă, care varia în funcţie de moneda în care se făceau, 6-8% pentru sumele împrumutate în euro şi 10% pentru sumele împrumutate în lei (fila 36, volumul II, dosar instanţă).

Aceste înţelegeri între inculpat şi partea vătămată se încheiau, de regulă, la locuinţa inculpatului din str…. din municipiul Tg-Jiu.

De altfel, inculpatul obişnuia să împrumute diverse persoane cu sume de bani, cu care fie încheia, fie nu încheia înscrisuri doveditoare, de regulă promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare sau contracte de cesiune.

Acest fapt este pe deplin dovedit prin declaraţiile martorilor ascultaţi în cauză şi în special a lui D.V., B.I., B.P., H.C., B.R. şi N.C.P.

Astfel, în ceea ce priveşte contractul de împrumut încheiat între inculpat şi D.V., cei doi au stabilit o dobândă convenţională de 8-10% pe lună, acelaşi martor specificând că inculpatul a recuperat banii împrumutaţi doar în proporţie de 80%, reprezentând credit şi dobânzi (fila 197 – volumul I dosar instanţă).

Activitatea inculpatului mai rezultă şi din declaraţia martorului B.I., dată în faţa instanţei, prin care a arătat că obişnuia să se împrumute reciproc cu inculpatul, sumele de bani fiind substanţiale – 25.000 – 30.000 dolari sau mărci. Acelaşi martor atestă faptul că fiica sa, H.C., a împrumutat de la inculpat suma de 900.000 lei şi că aceasta trebuia să-i dea o sumă de bani, respectiv 2-3% din suma împrumutată ca şi recunoştinţă (filele 197-201 volumul I dosar instanţă).

Martorul C.M. atestă faptul că şi el a luat bani cu împrumut de la inculpat în mai multe rânduri, în 2005 împrumutând suma de 3.000.000.000 lei ROL, la care inculpatul i-a perceput doar comisionul bancar, respectiv 1.500 lei.

Inculpatul obişnuia să împrumute prietenii săi cu sume de bani substanţiale, aşa cum este cazul lui G.M. (fila 105 – volumul I dosar instanţă).

De altfel, acest fapt este recunoscut implicit de către inculpat, aşa cum rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, în care inculpatul recunoaşte că nu ştie să facă altă meserie decât să împrumute bani cu dobândă.

Până în luna martie 2010, partea vătămată F.R.D. i-a restituit inculpatului cel puţin îndoit suma împrumutată, fapt de asemeni recunoscut de inculpat în convorbirile telefonice purtate cu partea vătămată.

Faptul că partea vătămată a luat bani cu împrumut de la inculpat era cunoscut atât de soţia sa, F.M., cât şi de cumnatul său, S.G.D., administrator la S.C. Z S.R.L. Tg-Jiu, precum şi de angajaţii părţii vătămate, respectiv martorii P.M., Ş.I., P.I., H.I. sau L.L. De altfel, şoferii părţii vătămate P.I. şi H.I., cumnatul său, S.G.D. şi martorul L.G. îi duceau inculpatului tranşele din împrumut restituite de partea vătămată, acestea nefiind fixe.

Începând cu luna aprilie 2010, partea vătămată a refuzat să mai restituie inculpatului sume de bani. Datorită acestui fapt, din luna septembrie 2010, inculpatul, pentru a recupera sumele de bani pe care considera că este îndreptăţit să le primească, a început să ameninţe partea vătămată R.D.F. în diverse moduri. Aceste ameninţări erau proferate fie verbal, prin intermediul comunicărilor telefonice, aşa cum rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice ce au avut loc între cei doi după 20.11.2010, şi anterior prin mesajele trimise de inculpat – filele 20-23, 95-110 – volumul IV d.u.p.

Pentru a constrânge partea vătămată să restituie sumele de bani, în aceeaşi lună, inculpatul s-a deplasat la părinţii părţii vătămate, în comuna Scoarţa, sat Copăcioasa.

În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, inculpatul a recunoscut că l-a ameninţat pe D.F., atât telefonic, cât şi prin mesaje, pentru a-şi recupera banii şi că a ameninţat-o şi pe F.M., spunând că va da foc la maşina dată gaj, întrucât nu i se restituiau banii. La fel a procedat inculpatul şi cu martora Ş.I., căreia i-a spus că nu-i va mai restitui autoturismul Peugeot, ce aparţinea firmelor lui F.R.D..

Ameninţările inculpatului împotriva părţii vătămate F.R.D., se făceau şi prin intermediul angajaţilor părţii vătămate, respectiv Ş.I. sau P.M., aşa cum rezultă din declaraţiile acestor martore şi din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu acestea. Starea de temere a părţii vătămate şi a soţiei sale este confirmată de angajaţii lui F.R.D., respectiv P.M., P.M., Ş.I., şoferii menţionaţi anterior, de martora C.O. (apropiată a lui R.D.F.) şi D.L..

Pentru a constrânge partea vătămată să-i restituie sumele de bani, care în opinia inculpatului i se cuveneau acesta, tot în anul 2010, s-a deplasat şi la locuinţa martorei C.O. din Preajba, Tg-Jiu, pentru a-l urmări pe F.R.D., care refuza să discute cu inculpatul, sens în care inculpatul, conducând autoturismul său, a blocat autoturismul condus de martorul H.I., şoferul părţii vătămate (fila 289 – volumul I dosar instanţă).

Datorită stării de temere pentru copiii lor, cele două părţi vătămate au luat măsuri de protecţie cu privire la cei doi copii, ambii fiind minori, aceştia fiind însoţiţi de către angajaţi ai firmei, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor.

În realizarea scopului infracţional, inculpatul a procedat şi la altă stratagemă, în sensul că a pus pe parbrizul autoturismului părţii vătămate F.M. fotografii cu casa situată în localitatea Preajba a martorei C.O., iar din mesajul scris de inculpat pe aceste fotografii, a rezultat că această construcţie ar fi fost realizată cu banii părţii vătămate F.R.D. (filele 353-355 – volumul IV d.u.p.). Inculpatul i-a reproşat părţii vătămate că cu banii împrumutaţi de la el le-ar fi ajutat financiar pe martorele C.O. sau pe D.L., însă inculpatul nu l-a ameninţat pe D.F. cu darea în vileag a acestor legături.

Acest aspect este susţinut chiar de către R.D.F., care în declaraţia dată în instanţă (fila 37 – volumul II, dosar instanţă) a afirmat că înainte de a fi pus plicul cu fotografiile compromiţătoare pe maşina lui F.M., nu a fost sunat de către inculpat în acest sens, iar discuţiile pe această temă s-au purtat ulterior acestui fapt, aşa cum rezultă din convorbirile telefonice dintre cei doi.

În continuarea activităţii delictuoase, inculpatul a încercat să-l acosteze pe R.D.F., fie în faţa autogării din Tg-Jiu, ameninţându-l, fie în staţia Rompetrol Rm-Vâlcea, când inculpatul a încercat din nou să-l oprească pe R.D.F., pentru a purta discuţii în legătură cu sumele de bani pe care le avea de restituit.

Mai trebuie spus că mesajele trimise de inculpat au fost văzute şi de fiul cel mare al părţii vătămate.

Referitor la partea vătămată F.M., instanţa reţine că şi asupra acesteia inculpatul în mod repetat a exercitat acte de constrângere şi ameninţare, fie direct, fie indirect. Astfel, odată cu citirea mesajelor de ameninţare împotriva întregii familii, părţii vătămate i s-a produs o stare de temere puternică, având în vedere propria persoană, dar şi pe cele ale fiilor săi minori.

În cadrul acestei activităţi de constrângere, dusă în scopul ca soţul său, F.R.D., să-i restituie sume de bani importante, inculpatul prin gesturile sale la adresa acestei părţi vătămate, i-a produs indubitabil o stare de temere. Dovadă sunt întâlnirile inculpatului cu F.M. din iulie 2011, întâlnire confirmată de inculpat, ce a avut loc în centrul oraşului, dar şi cea din scara blocului unde locuieşte F.M..

Această parte vătămată a fost ameninţată de inculpat şi telefonic, aşa cum rezultă din convorbirile purtate în seara de 20.11.2010 şi în dimineaţa zilei de 21.11.2010.

Cu privire la cele două convorbiri telefonice purtate de inculpat cu F.M., instanţa reţine următoarele: din procesele verbale de redare a acestor convorbiri telefonice lipsesc perioade lungi, fapt ce rezultă din ascultarea nemijlocită a acestora în şedinţa secretă din 05.02.2013.

Ascultând nemijlocit aceste convorbiri, se constată că pe parcursul acestora F.M. a avut o atitudine provocatoare, cunoscând faptul că aceste convorbiri sunt înregistrate odată cu depunerea plângerii la data de 20.11.2010, din dorinţa de a releva atitudinea şantajistă a interlocutorului său-inculpatul Ş.D.A.. Astfel, în mod insistent, victima a întrebat ce urmează să li se întâmple dacă părţile vătămate nu vor restitui suma de bani solicitată de inculpat. Toate acestea au avut loc în contextul în care inculpatul i-a solicitat părţii vătămate F.M. ca soţul său să se întâlnească cu el şi să-i plătească datoria.

Din probatoriul dosarului a rezultat că, ulterior convorbirilor telefonice şi a mesajelor în care erau proferate ameninţări cu privire la fiii părţii vătămate şi soţului său, victimei i-a fost provocată o stare de temere reală, stare ce nu a existat până în acest moment.

Constrângerea s-a realizat prin ameninţare, astfel cum presupune latura obiectivă a infracţiunii, cu scopul ca inculpatul să obţină în mod injust un folos, cu referire expresă la suma de bani cerută părţilor vătămate, fiind întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj în formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. 1 C.pen.

Trebuie menţionat că în urma acestei activităţi de şantaj împotriva părţilor vătămate, inculpatul nu a obţinut nici un folos material, aşa cum rezultă şi din declaraţiile acestora, care au refuzat să-i restituie inculpatului sumele de bani pretinse.

Potrivit art. 194 alin. 1 C.pen., constituie infracţiunea de şantaj, „constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.”

Caracteristic infracţiunii de şantaj este faptul că libertatea morală a persoanei, adică posibilitatea acesteia de a lua hotărâri şi de a se manifesta în conformitate cu propria sa voinţă, este încălcată prin constrângerea ei la o anumită comportare, prin determinarea ei, cu ajutorul violenţei, să suporte o anumită consecinţă păgubitoare. Dacă prin aceasta se urmăreşte dobândirea, în mod injust, a unui folos, fapta prezintă o periculozitate proprie, mai mare şi distinctă în raport cu cea a infracţiunii de ameninţare prevăzută în art. 193 C. pen., care aduce şi ea atingere libertăţii de voinţă şi de acţiune a persoanei. De aceea, o astfel de faptă a fost incriminată distinct, în dispoziţiile art. 194 C. pen., sub denumirea de „şantaj.”

Constrângerea la care se referă textul de lege, exercitată fie prin violenţă, fie prin ameninţare, trebuie să aibă ca obiect determinarea victimei să dea (să efectueze un act de remitere), să facă, să nu facă sau să sufere ceva şi să fie de natură a produce celui împotriva căruia se exercită o stare de temere.

Pentru existenţa infracţiunii de şantaj nu este necesar ca persoana constrânsă să satisfacă pretenţia făptuitorului, adică să dea ceea ce acesta îi cere, infracţiunea subzistând indiferent de această împrejurare, deoarece şantajul este o infracţiune îndreptată, în principal, împotriva libertăţii morale a persoanei, libertate încălcată prin simplul fapt al constrângerii acesteia să facă sau să nu facă ceva împotriva voinţei sale.

În speţă, constrângerea exercitată de către inculpat prin ameninţarea cu moartea şi distrugerea bunurilor părţilor vătămate, în mod repetat, în situaţia neremiterii sumelor de bani, a fost un act de natură să inspire acestora temere, fiindu-le adusă astfel o atingere libertăţii morale, respectiv posibilităţii de a se manifesta în conformitate cu propria voinţă, elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj fiind astfel realizate.

Apărarea inculpatului prin care a încercat să justifice motivul pentru care a reacţionat în maniera descrisă, susţinând că aceasta a fost o reacţie la atitudinea părţilor vătămate, care la rândul lor i-au adresat cuvinte jignitoare, folosind un ton ironic, nu poate fi primită. Argumentele invocate în apărarea sa şi în susţinerea variantei acreditate nu constituie cauze de natură a aprecia că victimelor li s-ar putea imputa vreo culpă în declanşarea conflictului, nefiind iniţiatorii acestuia şi neputând reţine că au contribuit în vreun fel la acutizarea lui. Aceasta apărare a inculpatului apare doar de circumstanţă şi doar pentru a găsi o explicaţie puerilă a modului în care s-a manifestat, conştientizând fără putinţă de tăgadă efectul pe care părţile vătămate l-au resimţit în urma ameninţărilor adresate precum şi lipsa urmărilor ironiilor şi tonului agresiv folosit de victime la adresa inculpatului.

Faptul că cele două părţi vătămate aveau cunoştinţă că convorbirile lor telefonice erau interceptate în mod legal, nu poate atrage concluzia că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 68 C.pr.pen., întrucât eventuala provocare sau promisiune nu a venit din partea organului judiciar, ci din partea părţilor vătămate.

Cu privire la acest mijloc de probă, instanţa constată că a fost administrat în mod legal, fiind respectate condiţiile art. 911 şi următoarele C.pr.pen., interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatului fiind confirmate şi autorizate de către judecător prin încheierea nr. 25 din 22.11.2010 a Judecătoriei Tg-Jiu (fila 205, volumul IV d.u.p.). Faptul că procurorul nu a redat integral cele două convorbiri telefonice purtate de inculpat cu partea vătămată F.M., nu afectează legalitatea acestui mijloc de probă. Pe de altă parte, potrivit art. 63 alin. 2 C.pr.pen., probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului. Or, aşa cum s-a menţionat anterior, interceptările convorbirilor telefonice în prezenta cauză nu constituie singurul mijloc de probă, activitatea infracţională a inculpatului fiind dovedită fără echivoc şi putinţă de contrazicere prin declaraţiile martorilor sau copii după mesajele trimise de inculpat părţii vătămate F.R.D., aşa încât susţinerile părţilor vătămate din plângerile lor sunt dovedite pe deplin sub acest aspect.

Nici apărarea inculpatului potrivit căreia îi cunoştea de mult atât pe F.R.D., cât şi pe soţia acestuia şi că aceştia nu puteau să se teamă de el, nu poate fi primită întrucât, aşa cum s-a menţionat, părţile vătămate au fost supuse unei constrângeri permanente prin gesturile, faptele, ameninţările proferate, fie direct, fie indirect, prin intermediul altor persoane, aşa cum s-a arătat mai sus, creându-le victimelor o stare de insecuritate. De altfel, relaţia de prietenie a inculpatului cu partea vătămată F.R.D. şi soţia acestuia, începând cu septembrie 2010, s-a transformat într-o relaţie de duşmănie.

Mai reţine instanţa că, gravitatea infracţiunilor cu care victimele au fost ameninţate este majoră, fiind vorba de viaţa acestora şi a copiilor, precum şi distrugerea bunurilor, respectiv a autoturismelor Mercedes sau Peugeot.

În cauza dedusă judecăţii, inculpatul a ameninţat victimele şi cu promovarea unor acţiuni legale pentru recuperarea banilor, depunând, de altfel, mai multe plângeri împotriva acestora după ce inculpatul a aflat de plângerile depuse împotriva sa de părţile vătămate, însă acestea au fost făcute doar în scopul preconstituirii unor mijloace de probă care să susţină apărarea sa şi nu are relevanţă faptul că ulterior aceste plângeri au fost materializate de organele de urmărire penală.

Referitor la blestemele proferate de inculpat la adresa părţilor vătămate, este un truism că nu îmbracă forma cerută de lege pentru a constitui o ameninţare, însă acest aspect nici nu a fost invocat de către victime.

În acest context, instanţa reţine că la stabilirea aptitudinii ameninţării de a alarma trebuie să se ţină seama de persoana celui ameninţat, de calităţile sale subiective, de gradul său de instruire, de starea psihică în care s-a găsit în momentul săvârşirii faptei, deoarece în funcţie de aceste împrejurări o ameninţare poate fi susceptibilă de a alarma în cazul unei persoane şi poate fi lipsită de această aptitudine în cazul alteia.

Acţiunea de ameninţare trebuie să fie de natură să alarmeze pe cel ameninţat. Această cerinţă a legii este îndeplinită atunci când ameninţarea este serioasă şi prezintă suficiente temeiuri că se va realiza. Prin alte cuvinte, ameninţarea este de natură să alarmeze atunci când este aptă să inspire celui ameninţat o temere gravă şi temeinică.

În cauză, chiar dacă cele două victime sunt persoane cu instruire solidă, F.M. fiind de profesie avocat, activitatea inculpatului, aşa cum a fost descrisă, este aptă să întrunească elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare, dată fiind repetabilitatea, agresivitatea acesteia, precum şi valorile ameninţate.

De altfel, faptul că răul în ceea ce priveşte copiii a fost evidenţiat de victime doar în faţa instanţei de judecată, nu şi în plângerea depusă la organul de urmărire penală, nu impietează asupra existenţei laturii obiective a acestei infracţiuni, întrucât acest aspect ţine de descrierea amănunţită a faptei, ci nu de existenţa sa.

Nici apărarea inculpatului că a acţionat în acest mod pentru a-şi recupera sumele de bani cuvenite în opinia sa (fiind vorba de convenţii civile), nu poate fi împărtăşită de instanţă. Faptul că inculpatul a acţionat pentru recuperarea creanţelor sale şi nu pentru obţinerea unui folos injust, nu are relevanţă în cauză, întrucât chiar dacă folosul era just, potrivit convenţiilor încheiate, realizarea lui s-a făcut pe căi nepermise de lege, prin constrângerea debitorilor la plata datoriei, inculpatul săvârşind aceste infracţiuni cu intenţie directă, calificată prin scop, urmărind să determine părţile vătămate să plătească diferite sume de bani.

Cu privire la momentul în care se consumă această infracţiune, instanţa reţine că acesta are loc atunci când, exercitându-se constrângerea asupra persoanei, i se produce acesteia o stare de temere, adică momentul în care îi este încălcată libertatea morală. Împrejurarea dacă victima a rezistat constrângerii sau a satisfăcut cererea făptuitorului nu are nici o influenţă asupra consumării infracţiunii, sens în care este lipsit de relevanţă faptul că părţile vătămate au formulat plângere mai târziu.

În ceea ce priveşte pluralitatea de infracţiuni, instanţa reţine că în cazul infracţiunii de şantaj, atunci când făptuitorul a constrâns victima prin acţiuni repetate, există o singură infracţiune de şantaj. În situaţia în care făptuitorul a exercitat constrângerea împotriva mai multor persoane, fie urmărind un folos de la fiecare, cum este cazul în prezenta speţă, fie urmărind un folos unic, vor exista atâtea infracţiuni de şantaj câte victime sunt.

În ceea ce priveşte forma agravată a infracţiunii de şantaj, cea prevăzută la alin. 2 al articolului 194, instanţa reţine că în prezenta cauză nu sunt întrunite cerinţele legale ale acestui text, în ceea ce-l priveşte pe inculpat cu raportare la cele două părţi vătămate.

Aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul nu l-a ameninţat pe F.R.D. cu darea în vileag a unor relaţii apropiate cu alte persoane, respectiv C.O. şi D.L., ci doar i-a spus părţii vătămate că a cheltuit o bună parte din bani cu aceste două persoane. Nici punerea pe autoturismul lui F.M. a unor fotografii compromiţătoare nu este idonee de a realiza cerinţele art. 194 alin. 2 C.pen., întrucât inculpatul a făcut acest gest înainte de a vorbi cu F.R.D., fapt confirmat de ambele părţi vătămate. Acest gest se circumscrie laturii obiective a formei simple a infracţiunii de şantaj, aşa cum s-a menţionat anterior.

Întrucât în dispozitivul actului de sesizare nu s-a reţinut forma continuată a acestor infracţiuni, dar s-a reţinut forma agravată a acestora (fără a se indica împotriva căror părţi vătămate a fost săvârşită infracţiunea de şantaj în formă calificată, aspect care se deduce însă din partea expozitivă a rechizitoriului şi încadrarea juridică dată de procuror faptelor, neajuns ce nu grevează asupra încadrării juridice a faptelor, ţinând doar de tehnica de redactare a dispozitivului rechizitoriului), instanţa, potrivit dispoziţiilor art. 334 C.pr.pen. va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ş.D.A. din infracţiunea de şantaj prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. 1 şi 2 C.pen. în infracţiunea de şantaj în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., privind părţile vătămate F.R.D. şi F.M., infracţiuni pentru care inculpatul urmează a fi condamnat.

II. Prin actul de sesizare, inculpatul Ş.D.A. mai este acuzat de infracţiunea de şantaj săvârşită împotriva lui D.V., constând în aceea că în cursul anului 2009 i-a împrumutat acestuia suma de 400.000 lei, iar pentru restituirea acesteia a procedat la ameninţarea lui D.V., obligându-l să dea în contul datoriei bunuri de valoare mai mare decât cuantumul acesteia (punctul III din rechizitoriu).

Chiar dacă această faptă a fost descrisă lapidar, fără cronologie instanţa, după administrarea unui amplu probatoriu în cursul cercetării judecătoreşti, reţine că această faptă a fost săvârşită de către inculpat în condiţiile următoare.

D.V. împreună cu martora Buluz Anca în anul 2008 erau asociaţi la S.C. W S.R.L. Băleşti, cel dintâi îndeplinind funcţia de administrator. Întrucât firma avea probleme financiare deosebite şi nu avea bunuri pentru a le depune garanţie la bancă, în luna octombrie 2008 D.V. a apelat la inculpat (cunoscând că acesta poate împrumuta sume mari de bani şi cu care se cunoaşte de mult timp) pentru a-i împrumuta suma de 100.000 euro. Astfel, iniţial D.V. a primit de la inculpat suma de 50.000 euro, cu o dobândă lunară de 8-10%, fără a încheia nici un înscris. În aceeaşi lună, i-a acordat alte trei tranşe, cu aceeaşi dobândă, primind în total suma de 88.000 euro, D.V. restituindu-i timp de 4 luni o dobândă de cca. 40.000 lei, precum şi alte bunuri, spre a fi vândute de inculpat, respectiv miere, utilaje de încălzire, centrale de încălzire, în cuantum de cca. 10.000 euro.

La începutul anului 2009, firma lui D.V. urma să intre în insolvenţă. Aflând acest fapt, inculpatul i-a solicitat lui D.V. să-i restituie restul sumei împrumutate. Neintrând în posesia banilor calculaţi potrivit convenţiei, inculpatul la data de 01.05.2009, s-a deplasat la sediul firmei S.C. W S.R.L. Băleşti, judeţul Gorj, pentru a purta discuţii cu D.V., în scopul restituirii banilor.

În biroul lui D.V. inculpatul a folosit un ton ameninţător, spunându-i că-l va omorî dacă nu-i va trece în factură două bazine de inox şi totodată afirmând „V., dă-mi banii, că i-am luat de la ţigani şi vin cu ei peste tine să le dai banii”.

În declaraţia iniţială, dată la parchet, D.V. a susţinut că a fost ameninţat de inculpat cu un corp dur, posibil pistol, însă în faţa instanţei de judecată a nuanţat această afirmaţie, spunând că la un moment dat în timpul discuţiei a simţit pe spate un obiect pe care nu-l poate preciza, însă din cauza temerii i s-a părut că este vorba de un corp dur. Faptul că tonul şi gestul inculpatului i-u produs lui D.V. o puternică stare de temere este confirmat de către D.V., cât şi de asociata acestuia B.A., care ascultată în mod repetat de instanţă, a susţinut permanent că atunci când a intrat în birou, l-a văzut pe D.V. livid la faţă şi într-o stare de agitaţie şi a auzit cum D.V. era ameninţat de inculpat pe un ton agresiv şi foarte ridicat. De altfel, starea de temere a celor doi rezultă şi din convorbirile telefonice purtate între ei, iar faptul că inculpatul i-a pus în spate lui D.V. un obiect sau degetul, ci nu pistolul, nu are nici o relevanţă, întrucât esenţial este ce a perceput victima la acel moment. Or, aceasta a învederat că atunci a avut impresia că inculpatul i-a pus în spate un pistol.

În această stare de tulburare, D.V. a semnat contractul de împrumut din ….2009 (fila 219 volumul I d.u.p.). În acest contract se prevede că inculpatul a împrumutat potrivit dispoziţiilor art. 1576 şi 1579 C.civ. firmei S.C. W S.R.L. 400.000 lei pe termen de 3 luni, stabilindu-se ca termen de rambursare 05.08.2009. Contractul a fost semnat în numele firmei de D.V., nu şi de B.A. În contract nu s-a prevăzut dacă acesta este purtător de dobândă sau nu.

De altfel, contractul a fost adus de către inculpat, D.V. fiind constrâns să-l semneze în forma preconstituită de Ş.D.A. Acţiunea inculpatului de a încheia în formă scrisă acest contract, se circumscrie activităţii de cămătărie practicată de acesta, asigurându-şi astfel siguranţa recuperării sumelor de bani.

Sub imperiul acestei stări, D.V. la solicitarea imperioasă şi expresă a inculpatului, a întocmit şi semnat două facturi, antedatându-le, trecând data de 10 şi 15.01.2009, care atestau că inculpatul cumpără de la S.C. W S.R.L. mai multe bunuri (bazine inox, centrală termică etc. – filele 220, 221 – volumul I d.u.p.), emiţându-se şi două chitanţe, care atestă că inculpatul a plătit aceste bunuri. Ulterior, utilajele au fost depozitate în alt loc, încheindu-se proces verbal între cei doi.

De remarcat că după constrângerea săvârşită de inculpat, acesta nu a mai dobândit vre-un bun de la D.V., acesta specificând că inculpatul şi-a recuperat din împrumut 80%, reprezentând credit şi dobânzi. În acest sens, pentru recuperarea restului prejudiciului, inculpatul s-a înscris la masa credală a firmei lui D.V.

Faptul că D.V. a încercat să inducă instanţei o stare de fapt denaturată, indicând ca martoră a evenimentului pe M.A., este dovedit de poziţia colaboratoarei lui D.V., martora B.A., care a precizat instanţei că în acea perioadă M.A. nu era în ţară.

Având în vedere considerentele expuse la punctul I, instanţa reţine indubitabil că Ş.D.A. a săvârşit infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 C.pen., împotriva lui D.V., care nu s-a constituit parte civilă în cauză, fiind ascultat ca martor.

III. În urma verificărilor efectuate de către Administraţia Finanţelor Publice Tg-Jiu, rezultă că asociaţii S.C. X S.R.L. Tg-Jiu, au obţinut în perioada 2000-2011 venituri în sumă totală de 131.074 lei (Ş.D.A., venituri totale în sumă de 70.488 lei, obţinute în anii 2007-2010; Ş.M., venituri totale în sumă de 42.398 lei, obţinute în perioada 2002-2010 şi Ş.A.C., venituri totale în sumă de 18.308 lei, obţinute în perioada 2008-2010).

În perioada 2006-2010, S.C. X S.R.L. nu a realizat profit din dividende, asociaţii societăţii nebeneficiind de sume de bani rezultate din activitatea comercială desfăşurată de S.C. X S.R.L.

Potrivit probelor administrate în cauză, inculpatul a creditat societatea comercială în perioada 2009-2010 cu diverse sume de bani, evidenţiate în contul 455 „împrumuturi asociaţi”, soldul acestui cont ajungând la un maxim de 1.727.381 lei în decembrie 2009 (filele 78-123, volumul IV dosar instanţă).

Inculpatul nu a justificat în nici un mod sumele de bani cu care a creditat societatea, acestea provenind aşa cum s-a arătat, şi din activitatea de cămătărie, care nu era incriminată la acea dată. Aceste venituri nu au fost declarate anterior de către cei trei şi nu se regăsesc înregistrate în vederea impozitării. De altfel, din bilanţul prescurtat pe anii 2007-2011, existent la dosarul cauzei, rezultă că societatea inculpatului a realizat profituri foarte mici sau deloc. Astfel în anul 2007 a realizat 5.528 lei profit, iar în 2008, 2009, 2010 şi 2011 societatea a avut pierderi.

Potrivit codului fiscal, inculpatul avea obligaţia să declare în vederea impozitării veniturile realizate din activităţi desfăşurate în baza contractelor sau convenţiilor civile încheiate potrivit codului civil, lucru pe care nu l-a făcut, încălcând astfel dispoziţiile art. 78 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Faptul că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a comunicat instanţei că nu se constituie parte civilă cu suma de 345.512 lei, reprezentând impozitul pe profit aplicat asupra sumelor de bani menţionate mai sus, nedeclarate la organul fiscal în vederea impunerii, nu are relevanţă penală, dar va fi avut în vedere la soluţionarea laturii civile.

Apărarea inculpatului, potrivit căreia şi înainte de 1989, cât şi după această perioadă a avut importante sume de bani şi bijuterii, nu poate fi primită, întrucât acestea nu sunt dovedite şi nu a fost demonstrat caracterul licit al acestora, nefiind declarate în vederea impozitării.

Instanţa reţine că activitatea infracţională a inculpatului este una continuată, motiv pentru care potrivit dispoziţiilor art. 334 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41alin. 2 C.pen.

Suma nedeclarată de inculpat, aşa cum rezultă din adresa organelor fiscale, este de 2.159.450 lei şi a fost calculată potrivit înscrisurilor depuse la dosar (fila 117, 118 – volumul IV dosar instanţă).

Drept urmare, instanţa constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi, în consecinţă, va condamna inculpatul pentru săvârşirea acestei fapte.

Cu privire la solicitarea inculpatului, formulată prin apărătorii săi, că în cauză îşi au aplicabilitatea dispoziţiile art. 10 lit. f C.pr.pen., întrucât plângerea organului competent, în speţă D.G.F.P. Gorj, a fost făcută după emiterea rechizitoriului şi că nu există nici un alt mod de sesizare (denunţ sau sesizare din oficiu) a organelor de urmărire penală, instanţa o găseşte nefondată din următoarele considerente.

În primul rând, pentru această infracţiune punerea în mişcare a acţiunii penale nu este condiţionată de plângerea organelor fiscale (înscrisurile depuse la instanţă nu constituie o asemenea plângere) iar organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, aşa cum rezultă din ordonanţele prin care s-a dispus începerea şi extinderea urmăririi penale.

Cu privire la lipsa procesului verbal de sesizare din oficiu instanţa reţine că, pe de o parte, aceasta nu afectează legalitatea sesizării organelor de urmărire penală şi nu constituie un obstacol pentru a putea trece la efectuarea propriu-zisă a urmăririi penale. Întocmirea procesului verbal de sesizare din oficiu este o adăugare la lege a unei condiţii relative la declanşarea urmăririi penale, pe care legea însăşi nu o prevede, această formalitate fiind prevăzută de legiuitor fără a stabili şi o sancţiune corelativă în cazul constatării lipsei acestui proces verbal. În lipsa unei sancţiuni prevăzute pentru a fi aplicată în cazul omisiunii întocmirii procesului verbal, nu se poate aprecia că legiuitorul a avut în vedere, când a prevăzut întocmirea acestui proces verbal, decât un aspect formal care ţine de modalitatea în care organele de urmărire penală decid că se impune efectuarea de cercetări dacă sunt indiciile săvârşirii unei infracţiuni.

Pe de altă parte, la dosarul cauzei există înscrisuri care atestă că organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu, solicitând relaţii şi efectuarea de verificări de la organele fiscale. În acest context, mai reţine instanţa că inculpatul a primit o copie după referatul cu propunere de trimitere în judecată, inclusiv a proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice, referat semnat de avocatul său ales (filele 239-247, volumul VI d.u.p.), iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a arătat că nu are cereri de formulat.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi stabilite inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.pen., referitoare la pericolul social concret al faptelor, împrejurările în care acestea au fost comise, dar şi persoana inculpatului.

Referitor la gradul de pericol social al faptelor, instanţa reţine că acesta este ridicat, dată fiind modalitatea de săvârşire a acestora, cuantumul prejudiciului, precum şi trendul crescut al acestor infracţiuni.

Instanţa va avea în vedere şi atitudinea postfactuală a inculpatului, acesta nerecunoscând faptele în faţa organelor judiciare, încercând în permanenţă să inducă o altă stare de fapt.

Faţă de cele expuse instanţa reţine că semnificaţia conţinutului circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a şi c C.pen. în prezenta cauză nu îşi are aplicabilitatea. De asemenea, în cauză nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 74 lit. b C.pen., întrucât inculpatul nu a recuperat prejudiciul.

Instanţa va face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere adresa parchetului nr. 2375/VIII/1/2012, prin care învederează că inculpatul a sesizat săvârşirea mai multor fapte de corupţie, abuz în formă calificată şi înşelăciune în formă agravată (fila 44, 45, volumul IV, dosar instanţă).

În lumina celor expuse, instanţa apreciază că scopul şi funcţiile pedepselor prevăzute de art. 52 C.pen. pot fi atinse numai prin stabilirea unor pedepse privative de libertate, cu respectarea principiului proporţionalităţii.

Având în vedere dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 241/2005 instanţa potrivit art. 65 C.pen va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. c C.pen., respectiv de a fi administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 2 ani ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C.pen., după executarea pedepsei principale.

Aplicarea numai a acestei pedepse complementare respectă principiul proporţionalităţii, neimpunându-se şi interzicerea altor drepturi după executarea pedepsei principale având în vedere infracţiunile de şantaj şi evaziune fiscală pentru care inculpatul urmează a fi condamnat.

În cauză inculpatul este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ. Prin urmare, având în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa apreciază ca proporţională şi justificată această măsură, respectiv interzicerea dreptului de a fi administrator.

Întrucât cele patru fapte au fost săvârşite sub forma concursului real de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a C.pen., instanţa potrivit art. 34 lit. b C.pen. va contopi pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 2 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 4 luni închisoare, având în vedere multitudinea faptelor reţinute în sarcina inculpatului şi forma continuată a acestora, urmând ca inculpatul să execute şi pedeapsa complementară în modul arătat mai sus.

Totodată, instanţa va aplica inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c C.pen., dată fiind calitatea de administrator a acestuia pe durata prevăzută de art. 71 C.pen.

În cauză inculpatul a fost reţinut şi ulterior arestat de Curtea de Apel Craiova prin încheierea nr. … din ….2012, motiv pentru care instanţa, potrivit dispoziţiilor art. 88 C.pen. va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii din ….2012 până la ….2012 şi durata arestării preventive de la ….2012, la data …..2013.

Prin încheierea de şedinţă din 05.02.2013, instanţa a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea, iar de la data punerii în libertate, inculpatul a respectat obligaţiile dispuse de instanţă şi având în vedere şi afecţiunile medicale de care suferă acesta, dovedite prin înscrisurile depuse, instanţa opinează că desfăşurarea procesului penal în continuare poate avea loc prin luarea unei măsuri preventive mai blânde faţă de inculpat.

Cu această motivare, instanţa în temeiul art. 350 alin. 1 C.pr.pen. va revoca măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă prin încheierea din …02.2013 şi, totodată, potrivit dispoziţiilor art. 350 alin. 1 C.pr.pen. va lua faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi ţara, până la soluţionarea definitivă a cauzei, măsură executorie potrivit dispoziţiilor art. 350 alin. 4 C.pr.pen.

Totodată, ca urmare a acestei măsuri, în temeiul art. 1451 C.pr.pen. raportat la art. 145 alin. 11 şi 12 C.pr.pen. va dispune ca pe durata acestei măsuri inculpatul să respecte următoarele obligaţii:

– să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat;

– să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea – Poliţia municipiului Tg-Jiu, judeţul Gorj conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

– să nu schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

– să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

Va atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau obligaţiilor care îi revin se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

IV. În actul de sesizare a instanţei, la punctul II, se arată că numiţilor B.I., B.R., soţia celui dintâi, H.C., C.O. şi C.P., inculpatul le-a dat cu titlu de împrumut cu dobânzi oneroase diverse sume de bani. Pentru a asigura restituirea sumelor de bani date cu camătă, inculpatul a încheiat promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, contracte de împrumut, contracte de ipotecă, procură specială sau contracte de cesiune, în cuprinsul cărora erau menţionate sau remise cu titlu de împrumut sau preţuri ale unor active sau imobile, sume care conţineau pe lângă împrumutul acordat şi dobânzile oneroase percepute.

Prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată de notar inculpatul Ş.D.A. promite să cumpere de la C.O. şi C.P. un imobil situat în Bucureşti, str. …., sector 1, cu suma de 8 miliarde lei. Acesta remite în contul lui C.P. suma de 6 miliarde lei din contul său aşa cum rezultă din nota Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, diferenţa până la 8 miliarde lei reprezentând dobânzi percepute.

Prin promisiunea de vânzare-cumpărare, Ş.D.A. şi Ş.M. se obligă să cumpere mai multe imobile aparţinând SC SSVM UG CFR-SSVM Bucureşti, societate controlată de B.I., în schimbul sumei de 800.000 lei, imobile situate în mun. Tg-Jiu, contractul fiind autentificat sub nr. …. din …..2005 la Biroul Notarului Public „Silvia Badea”.

La data de 09.07.2007, Ş.D.A. a împrumutat numitei H.C.M. suma de 1.400.000 lei.

La data de 31.03.2010, Ş.D.A. şi Ş.M. au împrumutat numitei H.C.M. suma de 900.000 lei, contractul fiind autentificat sub nr. …. din.2010 de Notar Public „Popa Eugenia” Craiova, împrumut garantat cu un număr de 27 parcele de teren situate în comuna Pieleşti, jud. Dolj (Zona Metro), ulterior inculpatul adjudecându-şi toate suprafeţele de teren contra sumei de 15.000 euro.

În drept, procurorul a reţinut că în ceea ce priveşte faptele inculpatului Ş.D.A., de a ameninţa cu acte de violenţă martorii B.I., B.P.I., H.C.M. şi D.V., pentru a-i determina să dea sume de bani mai mari decât sumele împrumutate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzute de art. 194 alin. 1 C.pen.

Din analiza probelor administrate în cauză, instanţa reţine că faptele reţinute în sarcina inculpatului cu privire la B.I., H.C. şi B.P. nu există.

Astfel, inculpatul având vechi relaţii de prietenie cu B.I., obişnuia să dea şi ia cu împrumut de la acesta mari sume de bani. Din declaraţia lui B.I. şi a fiicei sale, respectiv H.C., rezultă că inculpatul a împrumutat pe aceasta din urmă, administrator la S.C. Q S.R.L. la acea dată, cu 900.000 lei, contract autentificat sub nr. …. din …. 2010 de notarul public Popa Eugenia din Craiova, împrumutul fiind garantat cu un număr de 27 parcele de teren situate în comuna Pieleşti, judeţul Dolj, ulterior inculpatul adjudecându-şi toate suprafeţele de teren contra sumei de 15.000 euro (filele 104, 129, volumul III d.u.p.), întrucât H.C. nu i-a restituit suma de bani la termen. Aceasta a precizat că acest împrumut, cât şi cele anterioare au fost fără dobândă, însă acest lucru este contrazis de tatăl său, B.I., care a menţionat că inculpatul a perceput o dobândă de 2-3% cu privire la acest împrumut.

Este adevărat că inculpatul i-a reproşat lui H.C. că nu i-a achitat împrumutul la termen şi că „dai cu mine în belea”, însă aceasta în faţa instanţei a precizat de mai multe ori că nu a fost ameninţată de inculpat şi nici nu a simţit o stare de temere, întrucât mai luase împrumuturi anterior de la inculpat şi nu au fost probleme.

În ceea ce-l priveşte pe B.P.I., fiul lui B.I. şi fratele lui H.C., instanţa reţine că şi acesta obişnuia să ia bani împrumut de la inculpat, dar sume mai mici, pe care le cheltuia în interes personal. De altfel, acesta obişnuia să ia bani împrumut şi de la alte persoane de etnie rromă, care erau achitate de mama sa, B.R., sora sa, H.C., tatăl său neştiind despre aceste aspecte. Acesta a învederat instanţei că împrumutul de 2-3.000 euro a fost fără dobândă, însă i-a dat inculpatului 2-300 euro ca şi cadou. Totodată, B.P.I. a subliniat faptul că nu a fost ameninţat de inculpat, neavând o stare de temere, cunoscându-l de mult timp şi că inculpatul i-a reproşat doar că nu-i restituie banii la termen.

Referitor la B.I., aşa cum s-a mai arătat, acesta a recunoscut că obişnuia să ia şi să dea bani împrumut inculpatului, însă a negat existenţa dobânzilor. Din declaraţia acestuia, tatăl celor doi martori menţionaţi anterior, rezultă că inculpatul a afirmat public că cei doi fii nu i-au dat banii la termen, însă în nici un caz, atât el, cât şi fiii săi, nu au fost ameninţaţi. De altfel, B.I. a precizat că nici nu putea să fie ameninţat el şi familia sa, întrucât „la un semnal al meu, se pot aduna 5.000 cetăţeni de etnie rromă şi inculpatul este singur”. Poziţia acestui martor a fost consecventă, chiar şi după ce acesta a fost reţinut pentru mărturie mincinoasă.

Faptul că inculpatul nu a ameninţat aceste persoane, este confirmat pe deplin şi de către B.R., soţia lui B.I., care a mai specificat că fiii săi au plătit dobânzi la banii împrumutaţi de către inculpat, însă nu au fost ameninţaţi.

Din materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, rezultă faptul că inculpatul a dat bani împrumut celor trei martori, însă nu rezultă în nici un mod faptul că acesta i-ar fi constrâns pe cei trei prin ameninţare să restituie banii. Acest fapt capătă plenitudine prin cele afirmate de B.I., în sensul că în mod obiectiv inculpatul nu putea să-l ameninţe pe el şi familia sa, acesta putând la nevoie să fie ajutat de către 5.000 cetăţeni de etnie rromă. De altfel, în actul de sesizare, la punctul II, unde sunt descrise aceste fapte, procurorul nu a reţinut şi nu a descris în nici un mod acţiunea de constrângere a inculpatului cu privire la cei trei martori, această acţiune de constrângere fiind evidenţiată doar în referatul prin care s-a formulat propunerea de arestare preventivă a inculpatului.

Mai reţine instanţa că în cuprinsul rechizitoriului nu este descrisă în totalitate nici măcar activitatea de dare de bani a inculpatului, nespecificându-se nici cuantumul dobânzilor percepute de acesta.

Întrucât în dispozitivul rechizitoriului a fost reţinută o singură infracţiune de şantaj în formă simplă, instanţa la primul termen de judecată a stabilit cadrul procesual, persoanele vătămate D.V., B.I., H.C. şi B.P.I. precizând că nu solicită să participe în procesul penal ca părţi vătămate şi că nu se constituie părţi civile în cauză, motiv pentru care acestea au fost ascultate ca martori.

Cu privire la solicitarea procurorului de şedinţă de a fi schimbată încadrarea juridică a faptei cu privire la aceşti martori într-o singură infracţiune în formă continuată, dat fiind faptul că acţiunea de şantaj a avut loc împotriva membrilor familiei B., instanţa reţine că aceasta nu poate fi primită din următoarele considerente:

În situaţia în care făptuitorul a exercitat constrângerea împotriva mai multor persoane, fie urmărind un folos de la fiecare, cum este cazul în prezenta speţă, fie urmărind un folos unic, vor exista atâtea infracţiuni de şantaj câte victime sunt.

Pe de altă parte, în cazul infracţiunii de şantaj reţinută în dispozitivul rechizitoriului cu privire la părţile vătămate F.R.D. şi F.M., s-a solicitat de către procurorul de şedinţă să se constate că, deşi dispozitivul rechizitoriului a fost redactat într-un mod necorespunzător, există două infracţiuni şi, implicit, se impune condamnarea inculpatului, având în vedere că există două părţi vătămate.

În considerarea celor ce preced şi pentru identitate de raţiune, instanţa reţine că a fost investită cu patru infracţiuni de şantaj în formă simplă, împotriva lui B.I., B.P.I., H.C.M. şi D.V..

Drept urmare, având în vedere şi cele expuse la punctul I al stării de fapt cu referire la infracţiunea de şantaj, instanţa constatând inexistenţa celor trei infracţiuni de şantaj reţinute în sarcina inculpatului cu privire la B.I., B.P.I. şi H.C., potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a C.pr.pen., va achita inculpatul pentru aceste trei fapte.

V. Referitor la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 C.pen., reţinută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, instanţa reţine că în rechizitoriu se arată că în data de …. .2010, inculpatul l-a chemat pe R.D.F. la domiciliul său, împrejurare în care l-a împiedicat împotriva voinţei sale să părăsească locuinţa, până l-a determinat să semneze un înscris în care atestă în mod necorespunzător adevărului că a împrumutat suma de 20.000 euro şi a promis că-i va remite autoturismul marca Mercedes Benz 500 S, cu nr. de înmatriculare …. (fila 22 din rechizitoriu). Totodată, se mai reţine că inculpatul a dat cu împrumut această sumă părţii vătămate şi că acest împrumut a fost garantat cu autoturismul menţionat anterior (fila 3 din rechizitoriu).

Aşa cum este descrisă această faptă în partea expozitivă a rechizitoriului şi la încadrarea în drept, instanţa reţine că încadrarea juridică corectă este dată de art. 189 alin. 1 şi 2 C.pen.

Conform art. 189 alin. 2 C.pen., forma agravată a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este întrunită, între altele, în cazul în care în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj.

Din aceste prevederi rezultă că obţinerea unui folos material reprezintă, în cazul infracţiunii de şantaj, scopul urmărit de făptuitor, constituind o cerinţă esenţială a laturii subiective, în timp ce, în cazul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, dacă folosul este cerut în schimbul eliberării celui sechestrat, aceasta este o împrejurare de natură să configureze fapta în forma agravată.

Sub aspect subiectiv, în cazul infracţiunii prevăzute în art. 189 alin. 2 C.pen., pe lângă intenţia autorului de a lipsi de libertate o persoană, trebuie să existe şi intenţia, concomitentă sau succesivă, de a solicita un folos în schimbul eliberării, aşa cum se acuză în prezenta cauză.

Forma agravată a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. 2 C. pen. este realizată prin simpla formulare a unei cereri în acest sens de către făptuitor. Cu atât mai mult această formă agravată va fi realizată atunci când făptuitorul a obţinut un folos material. În acest sens s-a pronunţat instanţa supremă prin decizia nr. 1192/17.02.2005.

Faţă de aceste motive, instanţa potrivit dispoziţiilor art. 334 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. 1 C.pen., în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. 1 şi 2 C.pen. privind partea vătămată F.R.D..

Cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată, instanţa constată şi reţine următoarele:

Lipsirea de libertate în mod ilegal presupune, sub aspectul laturii obiective, o faptă prin care o persoană este lipsită de libertatea fizică, adică de posibilitatea de a se deplasa şi a acţiona în conformitate cu propria sa voinţă.

De cele mai multe ori, această faptă constă într-o acţiune (de exemplu, făptuitorul închide persoana într-o încăpere, împiedicând-o astfel să se deplaseze) sau printr-o inacţiune (în cazul nepunerii în libertate a persoanei care a fost lipsită de libertate în mod legal, după încetarea cauzei care a determinat luarea măsurii).

Acţiunea sau inacţiunea prin care se realizează elementul material al acestei acţiuni ara ca urmare o stare de încălcare a libertăţii de mişcare a persoanei.

În prezenta speţă, se observă că la data de ….2010 partea vătămată s-a deplasat la locuinţa inculpatului din str. Dragalina, Tg-Jiu, după ce în prealabil a fost sunat de acesta. Partea vătămată a ajuns la inculpat în jurul orelor 12,00-13,00, susţinerea acesteia fiind coroborată cu cea a inculpatului (fila 100, volumul V, dosar instanţă). Partea vătămată a intrat în casă, poarta şi uşa fiind deschise. Între cei doi au avut loc discuţii cu privire la sumele de bani pe care le datora partea vătămată, în opinia inculpatului, respectiv suma de 10.000 euro dobândă la dobândă, inculpatul solicitându-i părţii vătămate să scrie o chitanţă din care să rezulte că partea vătămată a primit suma de 20.000 euro, sumă ce a fost garantată cu autoturismul Mercedes S500. În acest sens, partea vătămată a scris personal dovada care atesta faptul că a predat acest autoturism, cumpărat în sistem leasing inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, primind de la acesta suma de 20.000 euro, urmând să-i restituie pe 22.11.2010 (fila 334, volumul IV d.u.p.).

Faptul că părţii vătămate i-a venit rău în acele momente s-a stabilit cu certitudine în cauză, însă nu s-a putut stabili cu exactitate când partea vătămată a scris această dovadă, fie înainte, fie după ce i-a venit rău. Trebuie spus că partea vătămată suferea de afecţiuni cardio-vasculare, aşa cum rezultă şi din actele medicale depuse la dosar, motiv pentru care inculpatul i-a luat tensiunea, iar soţia acestuia i-a adus un pahar cu apă cu zahăr.

După acest incident, partea vătămată l-a sunat pe şoferul său, martorul P.I., să îl ducă acasă. Acesta, în jurul orelor 15,00, a ajuns la locuinţa inculpatului cu maşina sa. În curtea casei martorul a văzut-o pe soţia inculpatului, Ş.M. fumând. Acesta a stat cca. 5 minute în casă, ocazie cu care a văzut că partea vătămată era palidă. Atât martorul, cât şi partea vătămată au fost conduşi la poartă de către inculpat (fila 97, volumul V, dosar instanţă). De remarcat că partea vătămată nu i-a spus şoferului său că a fost obligat să încheie acea dovadă, însă i-a spus că trebuie să ducă autoturismul marca Mercedes S500 seara acasă la inculpat, lucru pe care l-a şi făcut. Din depoziţia acestui martor, rezultă că inculpatul şi F.R.D. stăteau unul lângă altul pe o canapea şi că nu ar fi fost supăraţi.

În situaţia în care inculpatul ar fi intenţionat să lipsească de libertate pe F.R.D., cu siguranţă că poarta de la intrare, uşa de la casă, nu ar fi rămas deschise, iar inculpatul la plecare nu i-ar fi condus pe cei doi la poartă. Susţinerea inculpatului cu privire la acest aspect (fila 194, volumul I dosar instanţă), este confirmată de martorul P.I..

De altfel, inculpatul nu-l putea împiedica pe F.R.D. să părăsească locuinţa, acesta la acea dată având mâna stângă imobilizată, aşa cum reiese din actele medicale depuse la dosar de inculpat şi fotografii (fila 31, volumul II dosar instanţă, filele 299-303, volumul III, dosar instanţă). Dacă inculpatul ar fi avut intenţia să-l lipsească de libertate pe partea vătămată, nu i-ar fi permis acestuia să-şi sune şoferul.

Referitor la suma de bani prevăzută în dovada încheiată între cei doi, în actul de sesizare a instanţei, iniţial se reţine că suma de bani nu a fost dată, însă ulterior se reţine că din această dovadă rezultă contrariul. Acest aspect nu a putut fi stabilit cu certitudine nici pe parcursul cercetării judecătoreşti, declaraţiile martorilor F.C. şi Ş.M., soţia inculpatului, fiind subiective sub acest aspect. De altfel, F.C. este fiul lui Ş.M. dintr-o căsătorie anterioară. Cei doi au învederat instanţei că suma de bani a fost dată părţii vătămate, fapt contrazis de aceasta din urmă.

Cu privire la martorul F.C., instanţa mai reţine că acesta nu a fost în acea perioadă de timp în locuinţa inculpatului, prezenţa acestuia nefiind sesizată de martorul P.I., a cărui declaraţie este obiectivă. În acest context, mai reţine instanţa că în timpul convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi cele două părţi vătămate cu privire la acest incident, inculpatul niciodată nu a spus că F.C. ar fi fost de faţă când s-a dat acea sumă de bani.

Faţă de cum a fost descrisă această acţiune, instanţa constată că, cel mai probabil, scopul inculpatului a fost acela de a-l constrânge pe R.D.F. să încheie acea dovadă pentru a-şi putea recupera ulterior sumele de bani. Instanţa reţine că, aşa cum este dovedită această acţiune de constrângere a inculpatului împotriva părţii vătămate ca aceasta să facă ceva pentru a dobândi un folos injust pentru sine sau chiar just, în opinia acestuia, se circumscrie infracţiunii de şantaj, ce a fost analizată la punctul I al stării de fapt.

În consecinţă, instanţa reţine că infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 1 şi 2 C.pen., îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv latura obiectivă, motiv pentru care în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen., urmează să achite inculpatul pentru această infracţiune.

VI. În actul de sesizare, la punctul III, se reţine în sarcina inculpatului că în mod repetat a împrumutat pe D.T.D., administrator al S.C. C S.R.L. Tg-Jiu şi S.C. D S.R.L., acesta din urmă restituind sume de bani mai mari decât cele împrumutate.

La data de 07.10.2011, s-a încheiat contractul de împrumut prin care se atestă că inculpatul a împrumutat martorului D.T.D. suma de 10.000 euro, cu termen de restituire la 30.10.2011 (fila 206, volumul III d.u.p.). Prin contractul legalizat sub nr. …./2010 la notarul public Natalia Mănoiu, se atestă că Ş.D.A. a dat cu titlu de împrumut S.C. D S.R.L. suma de 34.735 euro, echivalentul a 150.437 lei, urmând să fie restituită până la 10.02.2012 (fila 134, volumul III d.u.p.). De asemenea, prin acelaşi contract, se atestă că inculpatul a plătit către S.C. NURVIL S.R.L. Rm-Vîlcea suma de 48.000 lei la data de 14.07.2009 şi restul sumei de 104.437 lei în luna ianuarie 2010, urmând ca întreaga sumă, de 150.000 lei să fie achitată până la 10.02.2012.

Pentru a fi determinat să plătească sume de bani mai mari decât cele împrumutate, D.T.D. a fost nevoit să semneze un contract de depozit prin care atesta că a primit în păstrare o aerotermă în valoarea de 4845 euro, un arzător în valoare de 2295 euro, o aerotermă în valoare de 9.000 euro şi un arzător în valoare de 2.119 euro, contract datat 05.02.2010. Printr-un contract de împrumut datat la 18.02.2008 (fila 121, volumul III d.u.p.), martorul atestă că a primit în data de 14.02.2008 de la inculpatul Ş.D.A. suma de 97.998,28 euro, sumă pe care se obligă să o restituie până la 15.03.2008. Restituirea sumei împrumutate a fost garantată cu un autoturism Mercedes Benz Typ CL500 Coupe.

Se mai reţine în actul de sesizare că inculpatul a continuat să pretindă sume de bani cu titlu de dobândă acestui martor, în cursul lunilor ianuarie – februarie, aşa cum rezultă din convorbirile telefonice din 05.01.2012.

De asemenea, se mai reţine că inculpatul a transmis mai multe mesaje şi a contactat şi alţi salariaţi ai S.C. C S.R.L., pentru a remite suma de 1.000 euro lunar şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/16.11.2011, privind interzicerea activităţii de cămătărie.

Pentru început, instanţa reţine faptul că prin Legea nr. 216/16.11.2011 a fost incriminată activitatea de cămătărie, iar potrivit art. 3 din această lege, constituie infracţiune darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani iar sumele de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunii se confiscă.

Se observă că această lege a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Totodată, potrivit art. 12 din acelaşi act normativ legile şi ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, şi expiră la ora 24,00 a celei de-a treia zi de la publicare. Se constată că faţă de aceste prevederi legale, actul normativ a intrat în vigoare pe data de 25.11.2011.

În acest context, se pune problema dacă inculpatul a dat bani cu dobândă ca îndeletnicire, el nefiind persoană autorizată în acest sens, însă organul de urmărire penală nu a stabilit care ar fi dobânda practicată de inculpat şi care sunt sumele de bani ce ar trebui confiscate, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. 2 din legea specială.

De altfel, nici pe parcursul cercetării judecătoreşti, în ciuda ascultării repetate a martorului D.T., nu s-a putut degaja concluzia că aceste contracte au fost purtătoare de dobândă, deşi activitatea infracţională se circumscrie modalităţilor practice de săvârşire a acestei fapte, respectiv încheierea de contracte cu privire la alte bunuri mobile.

Cronologic vorbind, toate cele 3 contracte dintre inculpat şi martorul D.T. au fost încheiate la 18.02.2008, 05.02.2010, 07.10.2011, deci anterior incriminării infracţiunii de cămătărie.

Contractul de împrumut cu dobândă reglementat de vechiul cod civil este un contract real, în sensul că poartă asupra unor bunuri deopotrivă fungibile şi consumptibile după natura lor, contractul încheindu-se la momentul predării (remiterii) bunurilor către împrumutat, până în acest moment se poate vorbi doar de existenţa a unei simple promisiuni de a contracta.

Efectul împrumutului cu dobândă constă în aceea că dă naştere la obligaţii doar în sarcina împrumutatului, iar restituirea sumei împrumutate ţine evident de executarea contractului, şi nicidecum de încheierea contractului de împrumut, iar faptul că o parte din sume sunt restituite după intrarea în vigoare a legii nu are nici o relevanţă penală, întrucât textul menţionat incriminează doar darea de bani cu dobândă, şi nu restituirea sumelor de bani (aşa cum se susţine în actul de sesizare). Data încetării contractului nu are implicaţii penale, întrucât împrumutatul poate restitui anticipat aceste sume de bani, chiar şi înaintea intrării în vigoare a textului mai sus citat.

Pe de altă parte, pentru existenţa infracţiunii de cămătărie, deci implicit şi pentru consumarea acesteia, este necesară săvârşirea unui anumit număr de acte din care să rezulte caracterul de îndeletnicire al acestei activităţi. Fără stabilirea acestui caracter al activităţii, nu poate fi vorba de consumarea infracţiunii de cămătărie. În această materie, atât doctrina cât şi jurisprudenţa este unanimă, considerând că fapta se consumă odată cu cea de-a treia repetare, numai în această situaţie relevându-se caracterul de îndeletnicire al activităţii desfăşurate de persoanele neautorizate, existând în consecinţă şi un moment al epuizării (momentul efectuării ultimei acţiuni ce intră în componenţa acestei infracţiuni, datorită sistării de bună voie a activităţii sau descoperirii faptei). Continuarea activităţii infracţionale după consumarea infracţiunii este posibilă şi în cazul variantelor incriminate ca infracţiuni de obişnuinţă, în acest caz fiecare nou act săvârşit neconstituind în sine o infracţiune, nu se poate vorbi despre caracterul continuat al activităţii infracţionale, ci despre o amplificare a acesteia şi, deci, de o agravare a gradului de pericol social al infracţiunii şi, implicit al făptuitorului.

În considerarea celor expuse, instanţa reţine că activitatea de cămătărie nu era incriminată de legea penală la data acordării împrumuturilor de către inculpat.

Pe de altă parte, dacă s-ar accepta ideea acreditată de parchet că prin pretinderea sumelor de bani din ultimul contract, care avea termen scadent la 10.02.2012, există un act constitutiv al acestei infracţiuni, nici în acest caz nu suntem în prezenţa unei activităţi penale, faţă de considerentele arătate anterior cu privire la caracterul infracţiunii de obişnuinţă.

Din punctul de vedere al aplicării legii penale în timp, instanţa reţine că, referitor la infracţiunile de obişnuinţă sau de obicei, dacă dintre actele constitutive ale obişnuinţei unele au fost săvârşite sub legea veche şi aceasta nu le incrimina, cum este cazul în prezenta speţă – referitoare la primele două contracte – , aceste acte nu pot fi pedepsite şi, ca atare, nu pot fi luate în considerare pentru stabilirea existenţei elementelor infracţiunii.

Faţă de cele ce preced, instanţa reţine fără echivoc că fapta de cămătărie reţinută în sarcina inculpatului la data săvârşirii nu era prevăzută de legea penală şi, în consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C.pr.pen., va achita inculpatul şi pentru această faptă.

VII. În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, reţinută în actul de sesizare împotriva inculpatului, constând în aceea că acesta a schimbat şi a transferat sume de bani, cunoscând că acestea provin din săvârşirea infracţiunilor de şantaj, cămătărie şi evaziune fiscală, pentru ascunderea originii ilicite a acestora, instanţa reţine următoarele:

În primul rând, aşa cum este descrisă această infracţiune, aceasta s-a săvârşit prin acte repetate, considerent pentru care din nou instanţa, în temeiul art. 334 C.pr.pen, va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută şi pedepsită de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 în infracţiunea de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, ca urmare a republicării acestei legi la data de 12.10.2012, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte, schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

În legătură cu esenţa şi natura infracţiunii de spălare a banilor, în doctrină a fost definită, ca fiind infracţiunea al cărei conţinut constă în schimbarea sau transferul de bunuri, în scopul ascunderii originii lor infracţionale sau în cel al sustragerii persoanei care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile, de la aplicarea legii penale, precum şi disimularea adevăratei naturi infracţionale, a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora şi dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni.

Conform art. 2 din Legea nr. 656/2002, prin bunurile care fac obiectul infracţiunii de spălare a banilor, se înţelege bunurile corporale sau necorporale, mobile ori imobile, precum şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea.

Bunurile, care pot face obiectul spălării banilor, sunt întotdeauna provenite din săvârşirea de infracţiuni ce produc prejudicii materiale mari.

Corelativ, rezultă că nu poate fi reţinută infracţiunea de spălare a banilor atunci când banii sau bunurile sunt rezultatul direct al activităţii infracţionale, aşa cum este cazul şi în speţa de faţă.

Astfel, în cauza de faţă, inculpatul procedează la întocmirea de acte fictive (referitor la infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului, prevăzută de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005) din care să rezulte aprovizionarea cu anumite bunuri şi plata către furnizori (şi implicit plata TVA), se aprovizionează în mod real cu marfă fără acte (deci pentru care nu plătea TVA), după care vindea bunurile respective (încasând TVA pe care, datorită actelor fictive întocmite, nu mai avea obligaţia de a-l achita bugetului de stat) şi ridica din bancă banii rezultaţi.

Banii respectivi reprezintă aşadar rezultatul direct al activităţii infracţionale şi nu poate fi reţinută în cauză infracţiunea de spălare a banilor.

Infracţiunea de spălare a banilor ar fi putut fi reţinută numai dacă organul de urmărire penală reuşea să facă dovada că suma de bani iniţială, folosită de inculpat pentru a se aproviziona cu bunurile vândute mai departe, provine tot din comiterea unor infracţiuni, sau că banii pe care îi obţinea erau „reinvestiţi” după aceeaşi schemă.

Or, în cauză instanţa reţine că nu există nici o dovadă în sensul celor de mai sus.

În ceea ce priveşte cealaltă infracţiune de evaziune fiscală, respectiv cea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, instanţa reţine că nici aceasta nu poate constitui infracţiunea predicat, mijloc, anterioară infracţiunii de spălare a banilor. Astfel, sumele de bani provenite din camătă nu pot fi considerate că provin din săvârşirea unei infracţiuni întrucât, aşa cum s-a arătat, la acea dată activitatea de cămătărie nu era incriminată.

Pe de altă parte, inculpatul a fost sancţionat pentru ascunderea surselor impozabile prin nedeclararea acestor sume de bani şi în situaţia în care ar fi găsit vinovat şi pentru infracţiunea de spălare a banilor, s-ar afla în situaţia unei duble răspunderi penale, ceea ce evident ar încălca principiul non bis in idem.

În legătură cu cealaltă susţinere a procurorului, că inculpatul a obţinut sume de bani din infracţiunile de şantaj, aşa cum s-a arătat la punctele I, II şi III ale stării de fapt, acesta nu a obţinut nici o sumă de bani. În consecinţă, nu poate exista nici infracţiunea de spălare a banilor. Având în vedere că infracţiunea de cămătărie reţinută în sarcina inculpatului nu era incriminată de legea penală la data săvârşirii acestei fapte, evident că nu poate constitui infracţiunea predicat cu raportare la infracţiunea de spălare a banilor. Împrejurarea că Oficiul Naţional pentru Spălarea Banilor nu s-a sesizat de tranzacţiile făcute de inculpat, nu face decât să confirme cele enunţate mai sus.

Ca un corolar al celor expuse, instanţa reţine că în actul de sesizare a instanţei şi această infracţiune este descrisă într-un mod lapidar, neprecizându-se nici o sumă de bani pe care se presupune că ar fi spălat-o inculpatul şi care ar urma să fie confiscată potrivit dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002

În considerarea celor de mai sus instanţa reţine că lipseşte unul din elementele constitutive al infracţiunii, respectiv latura obiectivă şi în consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen., va pronunţa achitarea inculpatului Ş.D.A. cu privire la această faptă.

VIII. Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, reţinută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare şi descrisă la punctul III din rechizitoriu, unde s-a descris şi infracţiunea de cămătărie, în sensul că inculpatul a dispus înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale faţă de stat cu suma de 26.698 lei, reprezentând TVA, cu raportare la presupusele relaţii comerciale derulate între firma inculpatului, S.C. X S.R.L. şi S.C. E S.R.L. Brăila, respectiv S.C. F S.R.L. Focşani, instanţa reţine că şi aceasta a fost săvârşită în formă continuată, având în vedere cele două acte materiale, motiv pentru care, în baza art. 334 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică a faptei, reţinându-se forma continuată a acestei infracţiuni.

Se observă că inculpatul a recunoscut constant această infracţiune, motiv pentru care încă de la data de 15.03.2012 a achitat întregul prejudiciu reţinut de către procuror, prin chitanţa ….(17.000 lei) şi ordinul de plată nr. 14 (9.698 lei), rechizitoriul fiind emis de procuror la data de 28.05.2012.

Faptul că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a solicitat şi acordarea sumei de 8.437 lei, reprezentând penalităţi de întârziere şi majorări de întârziere privind infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., referitor la suma de 26.698 lei, după primul termen de judecată, nu are relevanţă cu privire la soluţia ce va fi dispusă, întrucât prin prejudiciul cauzat, în sensul prezentei legi, se înţelege prejudiciul care i se impută inculpatului de către organul de urmărire penală. Acest fapt nu lămureşte însă un alt aspect, şi anume care trebuie să fie prejudiciul exact pe care inculpatul trebuie să-l achite din moment ce pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, prejudiciul iniţial poate fi contestat şi, prin urmare, modificat. În caz contrar s-ar ajunge la o situaţie absurdă, în care unui inculpat să i se refuze o cauză de impunitate, deşi ulterior se ajunge definitiv la concluzia că nici nu ar fi avut de achitat atât cât i s-a cerut pentru a putea beneficia de respectiva cauză de impunitate, astfel încât poate fi pedepsit penal, deşi ar fi trebuit doar sancţionat administrativ. De aceea nu poate fi primită solicitarea părţii civile, întrucât prejudiciul stabilit de organul de urmărire penală a fost achitat în cursul urmăririi penale.

Drept urmare, potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. i1 C.pr.pen. va înceta procesul penal, pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. şi-i va aplica inculpatului sancţiunea de 1.000 lei amendă administrativă, potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 şi art. 91 lit. c C.pen.

În drept,

Faptele inculpatului Ş.D.A. de a constrânge părţile vătămate F.R.D. şi F.M. prin ameninţare să restituie sume de bani, în scopul dobândirii în mod injust a unui folos pentru sine, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

Fapta inculpatului Ş.D.A. de a constrânge pe D.V. prin ameninţare să restituie sume de bani, în scopul dobândirii în mod injust a unui folos pentru sine, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. 1 C.pen.

Fapta aceluiaşi inculpat de a nu-şi declara veniturile, în mod repetat, ascunzând sursele impozabile în vederea sustragerii de la plata impozitului pe venit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă, aceasta urmează să fie admisă în parte, din următoarele considerente:

Părţile vătămate F.R.D. şi F.M. s-au constituit parte civilă în cauză cu câte 500.000 euro fiecare, reprezentând daune morale.

Referitor la prejudiciul moral, tribunalul reţine că acesta constă în lezarea onoarei sau reputaţiei unei persoane sau altei suferinţe de ordin psihic, cum este cazul în prezenta cauză, şi justifică acordarea unei compensaţii materiale, compensaţie care se stabileşte prin apreciere, dar nu aprecierea de ordin general, ci avându-se în vedere criterii care rezultă din cauza dedusă judecăţii.

Or, este cert că valoarea prejudiciului moral constă de fapt în evaluarea despăgubirii care va compensa prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare.

Contravaloarea în lei a sumei de 2.500 euro reprezintă o reparaţie dacă nu integrală, măcar justă şi echitabilă, având în vedere persoanele părţilor vătămate, care poate compensa prejudiciul suferit. Această sumă de bani are efecte compensatorii, iar pe de altă parte nu constituie nici o amendă excesivă pentru inculpat, nici venituri nejustificate pentru părţile vătămate.

Faţă de cele ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 14 şi 346 C.pr.pen. raportat la art. 998 C.civ., instanţa va obliga inculpatul la echivalentul a câte 2.500 euro reprezentând daune morale pentru fiecare parte civilă F.R.D. şi F.M..

Totodată, instanţa va lua act că B.I., B.P.I., H.C. şi D.V. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Cu motivarea expusă la punctul VIII din hotărâre, instanţa va respinge cererea părţii civile Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj de acordare a sumei de 8.437 lei, reprezentând penalităţi de întârziere şi majorări de întârziere privind infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., referitor la suma de 26.698 lei.

Sub acest aspect, instanţa va lua act că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj nu s-a constituit parte civilă în cauză cu privire la suma de 345.512 lei, având în vedere infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

Totodată, având în vedere temeiul achitării, în baza art. 346 alin. 4 C.pr.pen. va lăsa nesoluţionată latura civilă a cauzei privind infracţiunea de cămătărie.

Întrucât partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj nu s-a constituit parte civilă în cauză cu privire la suma de 345.512 lei, având în vedere infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., instanţa urmează ca în temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. e C.pen. să confişte de la inculpat suma de 345.512 lei

Faţă de măsura confiscării, instanţa, potrivit dispoziţiilor art. 343 C.pr.pen. va menţine măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanţa din 23.05.2012, dată în dosarul nr. 251/P/2011, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, până la concurenţa sumei de 345.512 lei şi echivalentul sumei de 5.000 euro, asupra imobilului situat în municipiul Tg-Jiu, str. General Ion Dragalina, judeţul Gorj şi a terenului situat la aceeaşi adresă, cu numărul cadastral …., aparţinând inculpatului Ş.D.A..

Cu privire la susţinerea inculpatului, formulată prin apărătorii săi aleşi, conform căreia dispoziţiile legale procesual penale ar interzice organului judiciar să instituie măsura sechestrului asupra altor bunuri sau valori decât cele aparţinând în mod exclusiv inculpatului nu poate fi primită, în împrejurările în care interpretarea logică a dispoziţiilor art. 163 C.pr.pen. nu conduce la o asemenea concluzie.

Prevederile art. 118 alin. 1 C.pen. privind confiscarea specială stipulează că: „Sunt supuse confiscării speciale: a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală; b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Aceasta măsură nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor săvârşite prin presă; c) bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii unei infracţiuni, dacă au fost utilizate la comiterea acesteia şi dacă sunt ale infractorului. Când bunurile aparţin altei persoane confiscarea se dispune dacă producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuată de proprietar ori de infractor cu ştiinţa proprietarului; d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor; e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; f) bunurile a căror deţinere este interzisă de lege.”

Instanţa retine că dispoziţiile art. 163 C.pr.pen. nu disting după cum bunurile sunt proprii sau comune. Astfel împrejurarea că un bun nu se află în proprietatea exclusivă a inculpatului ci în proprietate comună a acestuia şi soţiei sale, sau în indiviziune cu un terţ, nu constituie un impediment legal pentru luare si menţinerea măsurii asiguratorii. În cazul în care se dispune confiscarea definitivă a unui asemenea bun se poate efectua partajul de bunuri comune sau indivize, deci ulterior instituirii măsurii asiguratorii, astfel încât acest aspect nu constituie o cauză legală de ridicare a măsurii, cu atât mai mult cu cât în cauza pendinte este vorba de un bun comun -casă de locuit- iar inculpatul este coproprietar al acestui bun, alături de soţia sa.

Instanţa, în acord cu susţinerile procurorului, apreciază că nici o dispoziţie din materia măsurilor asigurătorii nu exceptează de la aplicarea măsurilor bunurile proprietate codevălmaşă a soţilor, întrucât acolo unde legiuitorul a înţeles să excepteze de la dispunerea unor asemenea măsuri de constrângere reală a făcut-o în mod expres – spre exemplificare dispoziţiile art. 163 alin. (4) C.pr.pen., aşa cum a statuat instanţa supremă prin decizia nr. 2616/29.08.2012.

În cauză instanţa apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile art. 1182 alin. 2 C.pen., întrucât, aşa cum s-a arătat, sumele de bani posibil rezultate în urma activităţii de cămătărie nu pot fi confiscate pentru simplul motiv că această faptă nu era incriminată ca infracţiune, iar instanţa nu are convingerea că sumele de bani precizate de procuror în vederea confiscării provin din activităţile infracţionale descrise în cauză, pentru care inculpatul urmează a fi condamnat, respectiv şantaj şi evaziune fiscală, având în vedere că pentru infracţiunea de spălare a banilor inculpatul urmează să fie achitat.

Având în vedere că inculpatul a încheiat înscrisuri doveditoare, care nu au o cauză licită, potrivit art. 948 C.civ., instanţa urmează ca în temeiul art. 348 C.pr.pen. să desfiinţeze total următoarele înscrisuri:

– dovada încheiată la data de 21.10.2010 între inculpat şi partea vătămată F.R.D.,

– factura fiscală seria …. nr. …. din 03.12.2010, emisă de S.C. D S.R.L. Brăila, în valoare totală de 58.276,28 lei;

– factura fiscală seria …. nr. …. din 15.12.2010, emisă în numele S.C. F S.R.L. Focşani, în valoare totală de 79.663,80 lei;

– facturile fiscale seria …. din …..2009 şi seria ….. din ….2009, chitanţa nr. … din …..2009

– procesul verbal de custodie din data de 15.11.2009, încheiat între S.C. W S.R.L. şi Ş.D.A..

Totodată, având în vedere faptul că inculpatul urmează să fie condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, o copie a dispozitivului va fi înaintată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

În baza art. 191 C.pr.pen. va obliga inculpatul la 5.000 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 334 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ş.D.A.:

– din infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută şi pedepsită de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 în infracţiunea de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.;

– din infracţiunea de şantaj prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. 1 şi 2 C.pen. în infracţiunea de şantaj în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. 1 cu aplicarea art. 41alin. 2 C.pen., privind părţile vătămate F.R.D. şi F.M.;

– din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. 1 C.pen., în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. 1 şi 2 C.pen. privind partea vătămată F.R.D.;

– din infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41alin. 2 C.pen.

– din infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

În baza art. 194 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă inculpatul Ş.D.A., la 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată împotriva părţii vătămate F.R.D..

În baza art. 194 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, condamnă acelaşi inculpat la 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată împotriva părţii vătămate F.M..

În baza art. 194 alin. 1 C.pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, condamnă acelaşi inculpat la 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj împotriva lui D.V..

În baza art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă inculpatul la 2 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b şi c C.pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară;

În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 2 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 4 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi aplică inculpatului în baza art. 65 C.pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.pen. pe o durată de 2 ani.

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C.pen. pe durata prevăzută de art. 71 C.pen.

În baza art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii din …. până la ….2012 şi durata arestării preventive de la …… la ……

În baza art. 350 alin. 1 C.pr.pen. revocă măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă prin încheierea din 05.02.2013.

În baza art. 350 alin. 1 C.pr.pen. ia faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi ţara, până la soluţionarea definitivă a cauzei, măsură executorie potrivit dispoziţiilor art. 350 alin. 4 C.pr.pen.

În baza art. 1451 C.pr.pen. raportat la art. 145 alin. 11 şi 12 C.pr.pen. dispune ca pe durata măsurii inculpatul să respecte următoarele obligaţii:

Atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau obligaţiilor care îi revin se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a C.pr.pen. achită inculpatul pentru infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C.pen., faţă de B.I..

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a C.pr.pen. achită inculpatul pentru infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C.pen., faţă de B.P.I..

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a C.pr.pen. achită inculpatul pentru infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C.pen., faţă de H.C.M..

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen. achită inculpatul pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 şi 2 C.pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen. achită inculpatul pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C.pr.pen. achită inculpatul pentru infracţiunea de cămătărie, prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 216/2011.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. i1 C.pr.pen. încetează procesul penal, pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

Admite în parte acţiunea civilă.

În baza art. 14 alin. 3 lit. b şi art. 346 C.pr.pen. raportat la art. 998 C.civ. obligă inculpatul la echivalentul a câte 2.500 euro reprezentând daune morale pentru fiecare parte civilă F.R.D. şi F.M..

Ia act că B.I., B.P.I., H.C. şi D.V. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Respinge cererea părţii civile Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj de acordare a sumei de 8.437 lei, reprezentând penalităţi de întârziere şi majorări de întârziere privind infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., referitor la suma de 26.698 lei.

Ia act că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj nu s-a constituit parte civilă în cauză cu privire la suma de 345.512 lei, având în vedere infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

În baza art. 346 alin. 4 C.pr.pen. lasă nesoluţionată latura civilă a cauzei privind infracţiunea de cămătărie.

În baza art. 118 lit. e C.pen. confiscă de la inculpat suma de 345.512 lei

În baza art. 343 C.pr.pen. menţine măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din 23.05.2012, dată în dosarul nr. …/P/2011, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, până la concurenţa sumei de 345.512 lei şi echivalentul sumei de 5.000 euro, asupra imobilului situat în municipiul Tg-Jiu, judeţul Gorj şi a terenului situat la aceeaşi adresă, cu numărul cadastral …., aparţinând inculpatului Ş.D.A..

În baza art. 348 C.pr.pen. desfiinţează total următoarele înscrisuri:

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, o copie a dispozitivului va fi înaintată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

În baza art. 191 C.pr.pen. obligă inculpatul la 5.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 2013.

Luni - Sambata: 7:00 - 17:00

[email protected]

Str. Plugarilor 5, București

074 322 6016

Evaziune fiscală

What we do and what can you expect from us

Monitorizează persoane

Află informaţii suplimentare despre orice dosar GRATIS!

Baroul București

Jooble

Jobsora

Caută orice Dosar în timp real în toate instanţele din România.

Categories

Etichete

Media - Trafic de droguri