Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate , constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 123/12.06.2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 4112/103/2008 s-a dispus în temeiul art. 334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul minor U.I., din art.174 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal în art. 174 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a, art.99 şi urm Cod penal, pentru inculpaţii minori.
Condamnarea inculpatului minor U.I., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a, art.99 şi urm. Cod penal, la 7 (şapte) ani închisoare.
Prin decizia penală nr. 111/13.10.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 4112.1/103./2009 s-a dispus în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admiterea apelului declarat de apelantul U.I. împotriva sentinţei penale nr. 123/P din 12.06.2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 4112/103/2008 numai cu privire la cuantumul pedepsei principale.
S-a dispus desfiinţarea sentinţei penale atacate numai sub acest aspect,
s-a reţinut cauza spre rejudecare, şi, pe fond :
S-a redus cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului U.I. de la 7 (şapte) ani închisoare la 5( cinci) ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Sentinţa penală a rămas definitivă prin nerecurare, fiind emis mandatul de executare a pedepsei nr. 224/2010 de către Tribunalul Neamţ, condamnatul U.I. fiind încarcerat la data de 17.02.2010.
La data de 23.11.2011 condamnatul U.I. a formulat cerere de liberare condiţionată, cerere ce i-a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 59/18.01. 2012 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 18250/180/2011 , pe motiv că nu este îndeplinită condiţia referitoare la fracţia din pedeapsă obligatorie de executat, de 2/3 din pedeapsă conform art. 59 alin 1 Cpen , şi s-a fixat termen pentru reiterarea cererii la data de 26.05.2013.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal a formulat recurs condamnatul petent U.I., criticând sentinţa recurată pe motiv d nelegalitate constând în neaplicarea dispoziţiilor art. 60 alin 2 Cpen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 18250/180/ 2011.
La termenul din data de 01.03.2012 condamnatul U.I. prin apărătorul său ales a formulat în scris cerere de sesizare a Curţii Constituţionale ridicând excepţia de neconstituţionalitatea a dispoziţiilor art. 60 alin 2 Cpen.
La cererea procurorului de şedinţă de a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cauza s-a amânat pentru termenul din data de 29.03.2012, când s-a acordat părţilor cuvântul pe această cerere.
Cererea formulată de inculpat prin apărătorul său ales de sesizarea a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ce vizează dispoziţiile art. 60 alin 2 Cpen este admisibilă nefiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:
– a fost ridicată în faţa instanţei judecătoreşti şi priveşte neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei;
– excepţia a fost ridicată la cererea uneia dintre părţi
– excepţia vizează prevederi legale ce nu au constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În consecinţă instanţa va dispune sesizarea Curţii Constituţionale se, printr-o încheiere care va cuprinde în continuare punctele de vedere ale părţii, ale reprezentantului Ministerului Public şi opinia instanţei asupra excepţiei.
Punctul de vedere al petentului condamnat U.I.
Potrivit art. 60, alin. 2 C.pen. „cei condamnaţi în timpul minorităţii, când ajung la vârsta de 18 ani…, pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii, care nu depăşeşte 10 ani…”
Aceste prevederi nu prezintă doar vicii de neconstituţionalitate ci încalcă flagrant norma fundamentală, întrucât reglementează discreţionar şi inechitabil posibilitatea liberării condiţionate, înainte de executarea în întregime a pedepsei închisorii de până la 10 ani, funcţie de un fapt extrinsec persoanei condamnatului, respectiv data soluţionării definitive a procesului penal (condamnării) şi nu doar de fapta săvârşită, condiţiile şi persoana făptuitorului. Reglementarea criticată constituie o constrângere de renunţare la calea de atac împotriva unei hotărâri de condamnare în timpul minorităţii şi o îngrădire a dreptului de a apela la justiţie prin majorarea artificială de la 1/3 la 2/3 a fracţiei din pedeapsa executată necesară liberării condiţionate în cazul în care condamnarea intervine după împlinirea vârstei de 18 ani.
MOTIVARE
I. Un prim aspect vizează condiţionarea liberării condiţionate după executarea unei treimi din pedeapsa închisorii funcţie de un anumit moment procesual, respectiv de la data intervenirii condamnării, condiţionare prin care este afectat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii – art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În acord cu jurisprudenţa constanţă a Curţii Constituţionale, este incontestabil că acest principiu presupune – eo ipso- că la aceleaşi situaţii juridice tratamentul aplicat nu poate fi decât identic.
În cauza de faţă nu poate fi justificat tratamentul juridic diferit al condamnaţilor în timpul minorităţii la pedeapsa închisorii până la 10 ani care pot beneficia de liberare condiţionată după executarea unei treimi din pedeapsă, faţă de tratamentul condamnaţilor pentru aceeaşi faptă şi în aceleaşi condiţii (uneori chiar coautori), însă în cazul cărora condamnarea a intervenit în timpul majoratului datorită sistemului judiciar nu nu propriilor dilegenţe, pentru care beneficiul liberării condiţionate intervine la executarea a 2/3 din pedeapsă şi nu 1/3.
Stabilirea unui asemenea criteriu aleatoriu şi exterior conduitei persoanei condamnatului, este în contradicţie cu principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1= din Constituţie conform căruia la situaţii egale, tratamentul juridic aplicate nu poate fi diferit decât în afara statului de drept.
Astfel, durata procesului şi finalizarea acestuia depind de regulă de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului şi alte împrejurări care pot să întârzie sau nu soluţionarea cauzei. De asemenea, în numeroase cazuri, durata proceselor nu depinde de atitudinea părţilor care pot formula sau nu cereri diverse sau se pot afla în situaţii de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanţe, care ţin de organizarea justiţiei şi de gradul de încărcare a rolurilor instanţelor judecătoreşti.
Conform normei criticate, tratamentul juridic diferenţiat în funcţie de acest moment procesual afectează discreţionar drepturile condamnatului care este tratat diferit în privinţa liberării condiţionate în raport de data pronunţării hotărârii de condamnare (fracţia de 1/3 sau 2/3), cu toate că se află în aceeaşi situaţie juridică cu alţi condamnaţi pentru aceleaşi fapte săvârşite în timpul minorităţii la aceeaşi instanţă şi în aceleaşi condiţii dar fiind diferenţiaţi ca vârstă cu câteva zile iar unul devenind astfel major la data condamnării.
II. Un alt aspect priveşte constrângerea condamnatului minor şi pentru fapte săvârşite în minoritate la a renunţa la căile de atac şi la dreptul de a apela la justiţie chiar dacă în calea de atac ar avea câştig de cauză -în sensul reducerii pedepsei, constrângere derivând din reglementarea eronată a normei criticate -art. 60, alin.2 Cod penal.
Considerăm ca justă şi în concordanţă cu toate reglementările şi principiile de drept penal formularea: “Cei condamnaţi pentru fapte săvârşite în timpul minorităţii…. ” în loc de “Cei condamnaţi în timpul minorităţii…”
Considerăm că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, deoarece beneficiul liberării condiţionate a celor condamnaţi pentru fapte săvârşite în timpul minorităţii este acordat arbitrar, funcţie de durata procesului penal respectiv data pronunţării hotărârii de condamnare. Astfel, dacă minorii condamnaţi în timpul minorităţii pot beneficia în anumite condiţii personale de liberarea condiţionată după executarea 1/3 din pedeapsă, o eventuală cale de atac ar conduce la pronunţarea unei hotărâri de condamnare definitivă în timpul cât a devenit major situaţie în care poate beneficia de aceeaşi liberare condiţionată doar după executarea a 2/3 din pedeapsă, cu toate ca nu le pot fi imputabile aspectele legate de celeritatea procesului.
Astfel, este incontestabil dreptul legiuitorului de a stabili, în cadrul politicii penale, condiţiile în care un condamnat poate fi liberat condiţionat înaintea executării în întregime a pedepsei stabilită printr-o hotărâre penală însă, aceste condiţii nu pot fi arbitrare sau ambigui ori discreţionare ci trebuie să respecte pe deplin dispoziţiile constituţionale, deoarece durata procesului penal depinde de regulă de o serie de factori exteriori conduitei persoanei.
Or, limitarea aplicării dispoziţiilor privind liberarea condiţionată numai în ce priveşte condamnaţii până la data majoratului pentru faptele săvârşite în timpul minorităţii şi care nu au riscat o condamnare în timpul majoratului renunţând astfel la căile de atac ale apelului şi recursului, este in contradicţie şi cu principiul egalităţii în faţa legii, conform căruia, în situaţii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.
Norma criticată încalcă astfel şi dispoziţiile constituţionale ale art. 129 privind dreptul la folosirea căilor de atac, precum şi ale art.2 din Protocolul nr.7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Pe de altă parte nu se poate îngreunarea situaţia condamnatului în propria caie de atac, chiar şi indirect, cu atât mai mult cu cât pedeapsa de la fond a fost redusă în urma apelului.
În cauză, prin Sentinţa penală nr.l23/P/12.06.2009 a Tribunalului Neamţ pronunţată în dosarul penal nr. 4112/103/2008, în baza art.174 Cod penal am fost condamnat în timpul minorităţii în calitate de complice la infracţiunea de omor săvârşită în timpul minorităţii, la o pedeapsă de şapte ani închisoare. Am urmat calea de atac a apelului însă pronunţarea Curţii de Apel Bacău a intervenit după ce am devenit major, fapt dovedit a fi contrar intereselor mele cu toate că pedeapsa mea a fost redusă la cinci ani prin Decizia penală nr. 111/P/l3.10.2009.
Calea de atac a apelului împotriva hotărârii de condamnare urmată de mine – cu toate că a condus la reducerea pedepsei cu doi ani a determinat o înrâurire a situaţiei mele privind executarea pedepsei în sensul că dacă nu formulam apel si rămânea să execut pedeapsa mai mare de şapte ani, acum as fi putut beneficia de liberarea condiţionată în urma executării fracţiei de 1/3 din pedeapsă întrucât condamanrea intervenise în timpul minorităţii. Urmând calea de atac în care mi s-a redus pedeapsa la cinci ani, nu mai pot beneficia de liberare condiţionată după executarea fracţiei de 1/3 din pedeapsă ci de 2/3 întrucât nu se mai consideră că am fost condamnat în minoritate ci când eram major.
Am început executarea pedepsei la data de 17.02.2010 iar prin P. V. nr. U019 din 03.03.2010 Comisia Penitenciarului Bacău în îndeplinirea atribuţiilor de individualizare a regimului de efectuare a pedepselor în cazul minorilor şi tinerilor mi-a stabilit regimul iniţial “închis” contrar prevederilor Legii nr. 275/2006 prin care au fost prevăzute de către legiuitor limitele regimului de executare ce urmează a fi stabilit pentru fiecare deţinut în parte la începutul executării pedepselor cu închisoarea. Legea nu lasă posibilitatea organelor locului de detenţie/executare să adauge la lege sau să o interpreteze ci dispune în concret şi matematic condiţiile minimale pentru încadrarea iniţială în regimul de executare, lăsând la aprecierea comisiei doar posibilitatea stabilirii unui regim inferior ca grad de severitate. Este clar că ar fi trebuit să fiu încadrat de la începutul executării pedepsei în regimul semideschis şi nu închis, regim în care sunt şi în prezent doar pentru simplul motiv că nu am contestat în termen de trei zile regimul stabilit iniţial dintr-o gravă eroare judiciară.
În concluzie, situaţia poate şi trebuie pusă în acord cu normele constituţionale şi cele externe ratificate de România şi care au prioritate faţă de dreptul intern, prin admiterea excepţiei şi constatarea neconstitutionalităţii prevederilor art. 60, alin.2 Cod penal, teza L interpretarea conformă ce trebuie impusă fiind: „Cei condamnaţi peniţa fapte săvârşite în timpul minorităţii….” în loc de “Cei condamnaţi în timpul minorităţii.”
Punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public:
Procurorul a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale deoarece prin art. 60 alin 2 Cpen, nu se încalcă drepturile constituţionale reglementate de dispoziţiile art. 16 alin 1 (egalitatea cetăţenilor în faţa legii) art. 129 (dreptul la folosirea căilor de atac), Curtea Constituţională respingând anterior o excepţie ce viza acelaşi art. 60 alin 2 Cpen.
Punctul de vedere al Tribunalului Bacău:
Excepţia este neîntemeiata, întrucât liberarea condiţionată se aplica facultativ, daca sunt îndeplinite si constatate de către instanţă condiţiile legale, măsura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat, aşa încât nu se poate susţine obligativitatea liberării condiţionate a minorului care a împlinit vârsta de 18 ani, indiferent de fracţiunea de pedeapsa executata. In opinia instanţei, aplicarea prevederilor art. 59 din Codul penal condamnaţilor care, pana la împlinirea vârstei de 18 ani nu au executat o treime din pedeapsa, nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, ci deriva din însăşi finalitatea pedepsei, prin executarea in continuare a pedepsei împreuna cu condamnaţii majori nefiind adusa atingere nici unui drept al condamnatului, devenit şi el major.
Prin dispoziţiile art. 60 alin. 2 din Codul penal, legiuitorul a prevăzut un regim de executare care tine seama de particularităţile psihofizice ale condamnatului minor, în deplin acord cu principiul egalităţii in drepturi, care presupune reguli diferite pentru situaţii diferite, particularizarea cadrului de aplicare a mijloacelor de individualizare a executării pedepsei in funcţie de vârsta condamnaţilor nefiind in contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), deoarece nu încalcă nici unul dintre criteriile egalităţii in drepturi, prevăzute la art. 4 alin. (2) din Constituţie. Totodată, dispoziţiile art. 60 alin. 2 din Codul penal nu instituie privilegii sau discriminări, ci se aplica tuturor persoanelor aflate in situaţii similare, dând efect deplin principiului constituţional al egalităţii in drepturi.
Dispoziţiile art. 60 alin. 2 din Codul penal nu contravin principiului constituţional al egalităţii in drepturi, întrucât condamnaţii minori care, la împlinirea vârstei de 18 ani au executat o treime din durata pedepsei, se afla intr-o situaţie juridica diferita fata de condamnaţii minori care, pana la împlinirea aceleiaşi vârste – de 18 ani – nu au executat aceeaşi fracţiune de pedeapsa. Aceasta diferenţă de situaţie juridica a celor doua categorii de condamnaţi justifica in mod obiectiv si rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se refera autorul excepţiei, principiul egalităţii in fata legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Acest principiu nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, iar legea poate să stabilească reguli diferite in raport cu persoane care se află în situaţii sau în condiţii diferite, aşa cum este şi în cazul in speţă.
Pentru considerentele arătate, tribunalul urmează să admită cererea formulată de condamnatul U.I. şi în temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 republicată să sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 teza I Cod penal.
